Spitale internaționale. Turcia. Memorial Bahçelievler Hospital

Una dintre variantele alese de pacienții români, în cazul primirii unui diagnostic ce nu mai suportă amânare, precum cancerul, este să caute soluții imediate în afara țării, de exemplu în Turcia.

Anual, aproximativ 2.000 pacienți români se tratează la spitalele din Turcia, justificând faptul că acolo medicii sunt bine pregătiți si foarte diplomați în relația cu pacienții, investigațiile medicale sunt rapide, precise și relevante pentru stabilirea unor tratamente personalizate pe fiecare pacient în parte. Costurile, în ciuda părerii generale, sunt chiar mai mici decât în România.

Cum ajungi la un spital bun din Turcia?

 Calea este mai simplă dectât pare și nu implică nicio cheltuială:

– Trimiți e-mail la contact@spitaleinternationale.ro cu numărul tău de telefon și problema medicală la care cauți rezolvare

– Ești contactat în decurs de maximum 24 h și consiliat gratuit

– Plănuiești detaiile plecării (zbor, preluarea din aeroport, cazarea, programările la medici, costuri etc.)

– Acolo ești preluat și sprijinit în permanență de traducătorul de limbă română

Un plus incontestabil în sistemului medical turcesc îl reprezintă comunicarea și cooperarea interdisciplinară. In cele mai multe cazuri, într-un spital privat din Turcia, poți avea încă din prima zi un diagnostic precis, o schemă de tratament, o estimare de cost, un plan de acțiune și un prognostic realist.

Prețurile sunt chiar mai mici decât în spitalele private din România, în funcție de investigații și proceduri. De exemplu, un consult la un profesor-doctor costă 130-150 euro, iar un PET CT cu substanță de contrast și interpretarea scrisă în limba engleză: 600-800 euro.

 Spitalul Memorial Bahçelievler Istanbul

Unul dintre cele mai prestigioase spitale private din Istanbul este Memorial Bahcelievler, din cadrul grupului Memorial Hospitals, grup care care reunește 11 spitale și 3 clinici pe tot teritoriul Turciei, fără nicio unitate medicală, deocamdată, pe teritoriul României.

Implicarea personalului medical, experiența internațională cu peste 100.000 de pacienți anual, veniți din sute de țări, activitatea științifică și academică a medicilor, acuratețea rezultatelor investigațiilor, tehnologia de ultimă oră, combinate cu o cultură a curtoaziei și a compasiunii, fac din Memorial Bahcelievler cea mai bună opțiune pentru salvarea și vindecarea celor dragi.

Fiind primul din Turcia acreditat JCI în urmă cu mai bine de 18 ani (Joint Comision International reprezentând autoritatea supremă internațională care acreditează unități medicale în funcție de calitatea serviciilor și a tehnologiei), Grupul de Spitale Memorial este definiția încrederii în rândul cetățenilor turci, dar și în rândul pacienților internaționali.

 Grupul Memorial Hospitals Turcia – repere de excelență

 – Top 10 spitale din lume la procedura FIV (Fertilizare in Vitro)

– Primul spital din Turcia care a obținut de la autorități licența pentru transplant de organe

– Primul spital acreditat de Joint Commision International (autoritatea supremă internațională care acreditează unități medicale în funcție de calitatea serviciilor și a tehnologiei folosite)

– Primul spital din Turcia care a folosit ablația prin radiofrecvență în chirurgia cardiaca

– Primul transplant de ficat necompatibil din Turcia a fost realizat tot în cadrul unuia dintre spitalele Grupului Memorial Hospitals

– Laboratorul de Imunologie din cadrul Grupului Memorial este primul laborator privat acreditat de Federația Europeană de Imunogenetică

 

Centrul unde românii negociază cu băncile și IFN-urile împlinește 5 ani de la înființare

La începutul lunii septembrie, în urmă cu cinci ani, intra în vigoare Ordonanța Guvernului 38/2015 care înființa Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Transpunerea unor directive europene făcea posibilă funcționarea și în România a centrelor de soluționare alternativă a disputelor dintre consumatori și comercianți, pe modelul practicat în majoritatea domeniilor de activitate în țările vest-europene. Deși directiva recomandă costuri modice pe care consumatorul să le suporte pentru negocierea cu banca sau IFN-ul, ordonanța a promovat gratuitatea pentru acest serviciu în România. Tot pe model european, această formă de “justiție privată” este susținută financiar de comercianții care au provocat nemulțmirea consumatorilor. În timp ce costul plătit de comercianți pentru soluționarea unui dosar este de aproximativ 200 de euro, beneficiul mediu obținut de consumatorii care negociază cu băncile este de 2.700 de euro (în creștere de la 2.150 de euro în 2019).

Ce au adus primii cinci ani

Sunt mai mult de 1.500 de negocieri între consumatori și bănci/IFN-uri începând cu 1 martie 2016, dintre care 1.300 s-au încheiat cu acordul părților. În total, consumatorii au obținut beneficii de 3,5 milioane de euro din aceste negocieri.

Acest lucru arată și calitatea soluțiilor propuse de cei 19 conciliatori ai CSALB, specialiști cu o solidă experiență ca avocați, profesori universitari sau foști judecători. Prin înființarea CSALB s-a creat cadrul legal pentru negocierea, pentru prima dată în România, pe marginea unui contract existent. Astfel, raporturile dintre bănci și consumatori au putut fi reechilibrate prin scăderea sau eliminarea unor comisioane, diminuarea dobânzilor, ștergerea parțială sau totală a datorie.

Recordurile valorice ajung până la 298.000 de lei, 52.000 de CHF sau 44.600 de Euro, iar unele cazuri și-au găsit rezolvarea într-o singură zi. 54% dintre creditele conciliate sunt în lei, 23% în euro și 20% în CHF.

Cererile de negociere au crescut și ele de la un an la altul, iar anul acesta vom înregistra de zece ori mai multe cereri decât în 2016. De exemplu, dintre cererile primite, 16% se referă la reducerea sau eliminarea comisioanelor.

Pe 30 octombrie 2018 CSALB depășea cifra de 1.000 de cereri înregistrate într-un an. La începutul lunii septembrie înregistrăm deja 1.900 de cereri pe anul 2020 și peste 5.800 în toți anii de activitate.

 

Ce își propune CSALB pentru perioada următoare

 

În primul rând ne așteptăm ca cererile respinse de bănci să nu depășească 10% din totalul cererilor trimise de consumatori. Apoi, ne dorim ca CSALB să devină prima opțiune a oricărui consumator care are o nemulțumire în raport cu băncile sau cu IFN-urile. În acest fel, instanțele se vor degreva tot mai mult de litigii, reclamațiile către ANPC vor continua să scadă, iar educația financiară a consumatorilor se va îmbunătăți.

Ne așteptăm ca IFN-urile să devină cel puțin la fel de receptive precum băncile în acceptarea cererilor de negociere trimise de consumatori. Ținând cont că IFN-urile și băncile activează pe aceeași piață a serviciilor financiare, putem spune că instituțiile financiare nebancare vor avea un dezavantaj concurențial dacă nu se vor îndrepta către rezolvarea amiabilă a nemulțumirilor semnalate de consumatori.

Credem că opțiunea concilierii va fi tot mai cunoscută și utilizată în rândul persoanelor juridice. CSALB poate soluționa începând cu acest an și problemele legate de plăți și emiterea de monedă electronică.

Nu în ultimul rând, așteptăm să se concretizeze demersul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri de a înregistra CSALB în rețeaua FIN-NET a Comisiei Europene ca entitate SAL. Acest lucru ne va da acces la experiența entităților FIN-NET similare din toată Europa și ne-ar permite evoluții, în special pe partea de digitalizare și de pregătire a resursei umane.

Totodată sperăm ca după cinci ani de la înființare să fie posibilă în Parlament și transformarea OG 38/2015 în lege”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

 

CSALB, așa cum este văzut

 

Am sintetizat sub forma unui ziar atât activitatea Centrului, cât și opiniile principalilor actori din piața financiar-bancară despre negocierea dintre consumatori și bănci/IFN-uri. Ziarul în format electronic poate fi consultat aici: https://csalb.ro/evenimente/csalb-implineste-5-ani-de-la-infiintare-in-septembrie-2020/ sau prin QR code:

 

 

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu încurajează “toate băncile să meargă spre CSALB. Deși împăcarea părților părea la început imposibilă, treptat, prin implicarea conciliatorilor și a Centrului, imposibilul a devenit posibil. Nu folosește nimănui războiul dintre bănci și clienți sau cultivarea acestui război.”

 

Paul Anghel, directorul general al ANPC și fost reprezentant al ANPC în Colegiul de Coordonare al Centrului, spune că “imaginea instituțiilor financiar-bancare poate fi schimbată prin intermediul CSALB. Așteptările consumatorilor români față de CSALB sunt mari, dar gradul de neîncredere în sistemul financiar-bancar a rămas ridicat. De aceea, suntem cu toții obligați să construim această încredere.”

 

Florin Dănescu, Președintele executiv al Asociației Române a Băncilor: “CSALB consolidează încrederea dintre clienți și sistemul bancar. Reprezintă nu doar un sistem de soluționare alternativă a litigiilor, cât și un centru de informare activ care sprijină consumatorii și sistemul bancar, prin identificarea variantelor optime de înțelegere între părți.”

 

Irina Chițu, analist financiar și director Finzoom.ro este de părere că “CSALB reprezintă cel mai bun lucru care s-a întâmplat la nivelul societății financiare în ultimii cinci ani”. Mihai Mereuță, Președintele Ligii Habitat crede că CSALB poate reprezenta un model pentru înființarea unor centre similare, în domenii de activitate precum servicii publice, telefonie, utilități, transporturi etc.

 

Cât privește negocierea propriu-zisă, conciliatorii Centrului au inventat o nouă meserie în România:

Concilierea este o filosofie nouă spre care consumatorii și băncile vin tot mai mult. Totuși, nu trebuie să vină cu așteptări doar din partea partenerului de dialog. Ambele părți trebuie să facă anumite compromisuri, iar rolul conciliatorilor este tocmai de a muta părțile din poziția rigidă în care se află.   (Camelia Popa)

Prin această procedură facem să supraviețuiască contractul părților. Un contract adaptat, o haină mai potrivită și pentru consumator, dar și pentru bancă. Ceea ce m-a cucerit pe mine în această procedură a fost rapiditatea. Din acest punct de vedere, un record personal ar fi soluționarea unui caz în decurs de o zi! De dimineață și până seara, părțile au avut inclusiv hotărârea redactată! (Nela Petrișor)

La început mi-am exprimat scepticismul că această idee frumoasă poate funcționa. Ideea că băncile și consumatorii nu s-ar afla pe poziții ireconciliabile părea o utopie în 2015. CSALB a reușit să demonteze mitul că debitorii și creditorii sunt „dușmani naturali”. (Radu Rizoiu)

Când am aflat de Centru am crezut că este „o girafă”. Eram precum țăranul lui Marin Preda la grădina zoologică care spunea că acest animal nu există. Iată că acest Centru nu și-a probat doar existența în acești ani, ci și eficiența. (Valeriu Stoica)

Băncilor le-aș recomanda ceva mai multă flexibilitate, iar consumatorilor ceva mai multă răbdare. Concilierea este atunci când consumatorul se mulțumește cu mai puțin decât a cerut, iar banca oferă mai mult decât a fost dispusă să cedeze inițial. (Valentin Cocean)

Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 19 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

MINIMAL MEETS MAXIMAL DESCOPERĂ NOUL MOTOROLA RAZR 5G

Motorola lansează motorola razr 5G, noul simbol fashion care va atrage toate privirile prin aspectul iconic și prin inovația factorului de formă pliabil, pentru o experiență de utilizare avangardistă. razr 5G înglobează inovația și distincția și schimbă fundamental modul de interacțiune cu telefonul și cu lumea din jur.
Prin razr 5G, Motorola a răspuns reacțiilor primite direct de la clienți și a integrat o experiență software îmbunătățită a ecranului extern Quick View. Astfel, razr 5G este unicul telefon pliabil de pe piață care se potrivește perfect în orice buzunar și permite accesarea aplicațiilor preferate, a mesajelor sau a apelurilor video, direct pe telefonul pliat. Mai mult decât atât, telefonul are conectivitate 5G, dar și cea mai avansată cameră de selfie1. Minimul și maximul sunt aduse împreună, toate aceste specificații de top fiind puse în valoare de designul unic, compact și de dimensiunile reduse ale telefonului.

Totul într-o secundă cu display-ul Quick View

Utilizatorii din ziua de azi nu vor să se simtă legați de dispozitivele lor, însă vor să rămână conectați în timp ce se bucură de fiecare moment. Ecranul dublu și complet unic al lui razr 5G oferă o experiență care abordează acest subiect, funcționând diferit față de orice alt telefon pliabil de pe piață.

Afișajul Quick View oferă instrumente, informații și acțiuni într-un mod simplu și intuitiv, care ușurează procesul de utilizare a telefonului și eficientizează timpul petrecut pe dispozitiv.

  • Navigarea actualizată prin gesturi permite accesarea specificațiilor preferate mai ușor ca niciodată. Afișajul Quick View are acum o bară de navigare în partea de jos care imită gesturile Android 10, astfel încât se poate ajunge cu ușurință la ecranul de pornire doar printr-un swipe-up. De asemenea, glisarea spre dreapta de pe ecranul de pornire permite accesul rapid al camerei, iar glisarea spre stânga permite accesarea aplicațiilor preferate. Prin ce de-a doua glisare se pot accesa comenzile rapide pentru a apela sau trimite mesaje text către contactele preferate.
  • Legăturile se păstrează mai ușor răspunzând la mesaje cu dictare-text, smart reply sau prin tastarea răspunsului direct din ecranul Quick View.
  • Se poate accesa rapid navigarea turn-by-turn de la notificările Google Maps, dar și aplicațiile preferate de muzică precum Spotify sau YouTube Music.
  • În plus, tehnologia NFC permite, cu ajutorul Google Pay, plățile în magazinele din întreaga lume și iar fotografiile, videoclipurile, contactele sau formatele text vor putea fi distribuite cu ușurință către un alt dispozitiv.

Motorola a oferit fiecărui utilizator posibilitatea de a-și personaliza experiența de afișare Quick View cu temele și aplicațiile preferate. razr 5G are o preselecție de opt aplicații care funcționează pe ecranul Quick View: cameră, mesaje, calculator, Keep, Google News, Google Home și YouTube. În plus, Motorola oferă posibilitatea rulării tuturor aplicațiilor pe ecranul Quick View, astfel încât selecția lor să fie ușor de personalizat.

Capabil și perfect pentru orice buzunar

Noul design motorola razr 5G dezvăluie simplitate la exterior, în timp ce interiorul dispune de precizie și ingeniozitate. Marginea de jos îngustă, senzorul de amprentă montat în spate și balamaua actualizată oferă modificări estetice și funcționale bazate pe feedback-ul direct al consumatorilor pentru o experiență de utilizare simplă, cu o singură mână. Sticla 3D lucioasă cu aluminiu seria 7000 oferă un aspect distins, atrăgător, în trei culori atemporale și rafinate – Polished Graphite, Liquid Mercury și Blush Gold.

Prin deschiderea lui razr 5G se activează ecranul Flex View de 6.2 inch cu raport de aspect 21:9 CinemaVision.

Display-ul lui razr 5G funcționează împreună cu designul unic de balamale oferind singura închidere Zero-gap pe un dispozitiv pliabil. Balamaua protejează afișajul intern și păstrează razr 5G ultra-compact. Motorola a testat sistemul de pliere de pe motorola razr 5G prin cicluri rigide de pliere, prin căderi de la înălțime, inclusiv prin teste de temperatura în diferite contexte și multe alte probe dificile pentru a garanta longevitatea și fiabilitatea telefonului. Ținând cont de faptul că un utilizator deschide telefonul, în medie, de aproximativ 40 de ori pe zi, iar un utilizator care folosește telefonul intens îl deschide de 100 de ori pe zi, testele realizate în fabrică au demonstrat că razr 5G rezistă până la 200.000 de deschideri. 2 În plus, un strat de protecție personalizat protejează  împotriva zgârieturilor, în timp ce o barieră hidrofugă din interiorul dispozitivului protejează împotriva scurgerilor, stropilor, ploii și a altor astfel de elemente. 3

Motorola razr 5G încorporează mai multe tehnologii de vârf într-un design elegant. Mai mult, datorită rețelei 5G care se extinde rapid în întreaga lume, razr 5G oferă suport atât în prezent, cât și în viitor.4 Designul  actualizat al marginii de jos reduce dimensiunea dispozitivului, permițând în același timp performanța 5G. Marginea de jos adăpostește două dintre cele patru antene 5G, toate acestea fiind alimentate de un procesor robust Qualcomm® Snapdragon ™ 765G.

Fotografii incredibile, selfie-uri uimitoare și în lumină scăzută

Sistemul de camere capturează fotografii clare și vibrante pe camera de 48 MP6, iar tehnologia Quad Pixel oferă de 4X mai multă sensibilitate la lumină. Stabilizarea optică a imaginii compensează imaginile și videoclipurile neclare, iar tehnologia cu auto-focus laser ajută camera să focalizeze rapid subiectul.

În momentul în care telefonul este închis, sistemul de camere de 48 MP6 devine cea mai avansată cameră selfie de pe piață. În plus, afișajele duale permit funcții ale camerei care sunt imposibile pe alte dispozitive. Camera Cartoon ajută la menținerea focalizării subiectului prin afișarea unei animații distractive pe ecranul Quick View, în timp ce aplicația camerei este deschisă pe ecranul principal Flex View. Instant Review arată o previzualizare a fotografiei pe ecranul Quick View după realizarea pozei, iar External Preview reflectă vizorul de pe ecranul Quick View, astfel încât subiecții să poată vedea fotografia înainte de a fi surprinsă.

Pentru o experiență mai atractivă, ecranul complet, Flex View Display și camera internă de 20 MP sunt la îndemână pentru apelurile video.

Experiență software unică

My UX include toate experiențele extraordinare pe care clienții le cunosc și le apreciază, precum și o varietate de funcții noi cu setări personalizate și control avansat. Utilizatorii își pot crea propriile teme și fonturi pentru dispozitiv, culori și pictograme.

Motorola a creat noul razr 5G pentru a împinge limitele din industria smartphone-urilor spre noi moduri creative și captivante.

DISPONIBILITATE

În România, noul Motorola razr 5G va fi disponibil din această toamnă la prețul recomandat de 6999 lei, iar mai multe detalii despre dispobilitate vor fi dezvăluite curând.

Pentru mai multe informații despre produs și întrega listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/ , pagina de Facebook, Instagram și YouTube.

1 Pe baza următoarei combinații de caracteristici unice care nu se găsește în alte telefoane: dimensiunea senzorului (1/2,25”), dimensiune mare Quad Pixel (1,6um), diafragmă largă (f/1,7), rezoluție înaltă a senzorului (48MP Quad Pixel), stabilizare optică a imaginii și senzorul time of flight (TOF).

2 Motorola razr este proiectat să reziste până la 200.000 de plieri. Testare efectuată într-un mediu controlat, utilizând protocoale de testare accelerată a duratei de viață; mulți factori, nu toți incluși într-un astfel de protocol de testare, afectează durabilitatea unui telefon; susținută de garanția limitată, standard Motorola.

3 Designul hidrofug creează o barieră care ajută la protejarea împotriva expunerii moderate la apă, cum ar fi scurgerile accidentale, stropirea sau ploaia slabă. Nu sunt proiectate pentru a fi scufundate în apă sau expuse la apă sub presiune sau alte lichide; se poate deteriora în timp. Nu este impermeabil.

4 Este necesar un plan de servicii 5G și acoperirea rețelei 5G; disponibil numai în anumite zone; dispozitivul nu este compatibil cu toate rețelele 5G; acoperirea/compatibilitatea poate fi extinsă în alte zone în viitor. Contactați furnizorul de servicii pentru detalii.

5 Toate revendicările privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe utilizatorul mediu, testat pe un profil de utilizare mixtă (care include atât timpul de utilizare, cât și timpul de așteptare) în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei va varia și depinde de mulți factori, inclusiv puterea semnalului, setările rețelei și dispozitivului, temperatura, starea bateriei și tiparele de utilizare.

6 Senzorul de 48 MP combină 4 pixeli într-unul singur mai mare pentru o rezoluție foto de 12 MP.

Motorola razr 5G este numit “motorola razr” în America de Nord.

MOTOROLA, Logo M stilizat, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Google și Android sunt mărci comerciale ale Google LLC. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și / sau al filialelor sale. Qualcomm și Snapdragon sunt mărci comerciale ale Qualcomm Incorporated, înregistrate în Statele Unite și în alte țări. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea proprietarilor respectivi. © 2020 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

YouTube Music este o marcă înregistrată a Google LLC.

Spotify este o marcă înregistrată a Spotify AB.

Următorul pas în evoluția digitală: Anvelopele inteligente NOKIAN TYRES INTUITU™ sunt deja disponibile pe piața din Finlanda

Nokian Tyres a anunțat lansarea anvelopelor inteligente Intuitu la târgul Agritechnica 2019 din Hanovra, în luna noiembrie a anului trecut. Transformarea digitală a anvelopelor pentru utilaje cu capacitate de volum mare revoluționează condusul de zi cu zi și gestionarea flotei, astfel că, începând de acum, noile anvelope Intuitu sunt disponibile pentru vânzare în Finlanda, pentru anumite utilaje agricole și operațiuni contractate, urmând să fie disponibile și în alte țări și regiuni în viitorul apropiat.

Soluția de anvelope inteligente Nokian Tyres Intuitu a fost apreciată încă de la lansare pentru simplitatea mecanismului de funcționare. Este nevoie de un set de anvelope inteligente, echipate cu senzori, și de aplicația Intuitu instalată pe smartphone-ul șoferului, pentru a obține datele despre presiunea și temperatura din anvelope direct pe ecranul acestuia.

„Managerii de flote au fost încântați de posibilitatea de a avea acces rapid la informații vitale despre anvelope și memento-uri, disponibile într-o configurație simplă.”, spune Matthew Crocker, Product Manager, Nokian Tyres. „Anvelopele premium pentru tractoare sunt o investiție demnă de luat în seamă.”, completează acesta.

Avantajul digital

În acest moment, proiectul Nokian Tyres Intuitu constă în anvelope inteligente echipate cu senzori și o aplicație mobilă. Șoferii trebuie doar să comande anvelopele inteligente și să descarce aplicația. Anvelopele inteligente sunt înregistrate în aplicația Intuitu, care monitorizează poziția și presiunea anvelopelor, precum și datele de temperatură pentru toate vehiculele echipate cu anvelope inteligente. Proprietarul flotei poate invita în aplicație șoferi și vehicule, în funcție de necesități. Astfel, șoferul rămâne la curent și primește alerte cu privire la vehiculul utilizat, în timp ce managerul flotei privește imaginea de ansamblu și poate profita la maximum de anvelope și utilaje. De asemenea, producătorii de utilaje vor beneficia de o soluție de tip plug & play pentru anvelopele inteligente și de angajamentul crescut din partea clienților, adus de această soluție. Mai mult decât atât, înregistrarea Intuitu extinde garanția anvelopelor.

„Cunoașterea performanței anvelopelor ajută la economisirea costurilor pentru combustibil și la îmbunătățirea siguranței la locul de muncă”, adaugă Matthew Crocker. „Dimensiunea digitală a anvelopelor înseamnă și mai mult decât atât, iar noi avem o multitudine de idei magnifice de pus în practică!”, completează acesta.

 
MAI MULTĂ LINIȘTE PENTRU

 

ȘOFERI MANAGERI & PROPRIETARI DE FLOTE
· Productivitate crescută și mai puține griji · Durată de viață îmbunătățită a anvelopelor
· Mediu de lucru sigur · Timp de repaus mai mic pentru utilaje
· Garanție extinsă · Cost total de proprietate mai mic

Intuitu pe șantier

Soluția pentru anvelope inteligente Intuitu a fost testată integral și a devenit deja o parte importantă a activității utilizatorilor de testare. Antreprenorul finlandez Jari Suontausta a folosit Intuitu în flota sa de trei tractoare. Modul în care acesta lucrează s-a schimbat odată cu dimensiunea digitală a anvelopelor.

Nokian Tyres Intuitu face mai ușoară urmărirea stării anvelopelor și oferă economii financiare.”, spune Jari Suontausta. „Diminețile sunt fără efort acum, pentru că pot verifica dacă totul este în regulă cu o singură privire pe telefon.”, completează acesta.

Jari Suontausta este impresionat și de modul în care Nokian Tyres Intuitu l-a ajutat să reacționeze rapid în cazul unor probleme: „Există uneori o mulțime de cuie și de piese metalice pe șantier, astfel că perforarea anvelopelor devine ceva obișnuit.”, explică el. „Aceste rupturi se repară ușor și fără un buget ridicat dacă sunt detectate de la început. Altfel, o anvelopă foarte scumpă poate fi distrusă dacă problema nu este observată la timp.”, completează acesta.

Disponibile acum, pregătite pentru viitor

Vânzarea anvelopelor inteligente Nokian Tyres Intuitu începe treptat, pornind din Finlanda, cu cele patru anvelope emblematice pentru tractoare Nokian Tyres: Nokian Ground King, Nokian TRI 2, Nokian Hakkapeliitta TRI și Nokian Tractor King. Fabrica va începe livrarea comenzilor în septembrie, iar aplicația Intuitu va fi disponibilă pentru descărcare în același timp. Comenzile se vor realiza în prima fază prin intermediul distribuitorului de anvelope Vianor, după care vor urma și alți distribuitori. Anvelopele sunt livrate în termenul standard de livrare.

În Finlanda suntem pe teren propriu, iar clienții sunt dornici să încerce noi tehnologii”, spune Manu Salmi, SVP, Managing Director, Nokian Heavy Tyres. „Urmează să extindem disponibilitatea acestor anvelope și în alte țări.”, completează acesta.

Manu Salmi este entuziasmat în special de exploatarea unei noi lumi digitale: „După ani de testare și dezvoltare, este un sentiment extraordinar să punem la dispoziția utilizatorilor aceste posibilități digitale revoluționare”, adaugă Manu Salmi. „Scopul nostru este să oferim o experiență de condus mai liniștită, o activitate mai sigură, mai eficientă și mai durabilă, iar Intuitu face aceste lucruri posibile.”, explică acesta.

În timp ce caracteristicile actuale ale Intuitu vor schimba deja modul în care sunt utilizate anvelopele, acesta este doar începutul. De exemplu, sunt în curs de dezvoltare măsurarea adâncimii benzii de rulare și integrarea Nokian Tyres Intuitu cu propriul software de operare al utilajului.

„Este o etapă importantă, poate cea mai importantă, însă munca de dezvoltare continuă.”, afirmă Manu Salmi. „Abia descoperim tărâmul digital, iar ambiția noastră nu ne va lăsa să ne oprim aici!”, concluzionează acesta.

Informații suplimentare:

Matthew Crocker, Product Manager, Digital Services, Nokian Heavy Tyres Ltd

Matthew.crocker@nokiantyres.com, tel. +358 10 401 7049

Manu Salmi, SVP, Managing Director, Nokian Heavy Tyres Ltd

Manu.salmi@nokiantyres.com, tel. +358 10 410 7680

Mai multe informații și fotografii:

Fotografii și materiale de presă: www.nokiantyres.com/intuituPR

Pagina produsului: www.nokiantyres.com/intuitu

Website-ul companiei: www.nokiantyres.com/heavy

Twitter I YouTube I Facebook I LinkedInI Instagram

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea noastră scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane si utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2019, vânzările nete ale companiei au fost de 1,6 miliarde de euro și am avut aproximativ 4.700 de angajați. Nokian Tyres este listată la Nasdaq Helsinki. Mai multe informații: www.nokiantyres.com

Huawei anunță lansarea globală a HUAWEI GameCenter, un nou hub pentru gaming

Huawei Consumer Business Group anunță lansarea platformei oficiale de servicii și distribuție de jocuri, HUAWEI GameCenter,  în 33 de țări și regiuni din întreaga lume. Platorma este special concepută pentru a reuni comunitățile mobile de gaming prin conținut și recompense de înaltă calitate, iar utilizatorii Huawei din Asia Pacific, Europa, America Latină, Orientul Mijlociu, Africa și alte regiuni se pot bucura de acum de o experiență de gaming mai bogată prin utilizarea GameCenter, disponibilă în HUAWEI AppGallery.
GameCenter oferă acces către o nouă lume a jocurilor, special creată pentru o experiență de gaming superioară.

GameCenter creează o platformă unică dedicată gaming-ului, pentru o experiență mai bogată și mai interactivă a utilizatorilor, prin două servicii de bază: conținut și user welfare. Cu GameCenter, aceștia pot avea acces la jocuri precomandate, jocuri noi și jocuri populare. De asemenea, utilizatorii pot profita de pachete și oferte exclusive de jocuri online, prin care își pot dezvolta profilul, pot debloca reduceri suplimentare și pot dobândi beneficii incredibile. Printre cele mai importante beneficii se numără:

  • Utilizatorii pot fi printre primii care află despre noile versiuni ale jocului și încearcă jocuri noi – GameCenter este platforma de lansare globală a jocurilor exclusive pe platforma Huawei. Printre acestea, se numără: Starship Legion-AMG, BORN AS EPIC, Farm Legend, Road Survival, Ellr Land și multe altele. Utilizatorii pot găsi și jocuri noi, precum: Dynasty Legends: True Hero Rises from Chaos, Goddess MUA și altele.
  • Utilizatorii nu vor mai rata jocurile populare la nivel global – Printre jocurile populare de care aceștia se pot bucura în GameCenter se află: Idle Heroes, The Origin of Chaos, Brain Out, AFK Arena, Rise of Kingdoms: Lost Crusade, Lords Mobile, Asphalt 9: Legends – Epic Car Action Racing Game, Saint Seiya Awakening: Knights of Zodiac, Perfect world și altele.
  • Utilizatorii pot beneficia de cadouri și oferte exclusive, disponibile doar prin intermediul GameCenter – Utilizatorii vor găsi mai multe pachete welfare exclusiv în Huawei GameCenter. De exemplu, atunci când joacă Last Day Rules: Survival and Starship Legion-AMG, pot obține beneficii exclusive precum monede de aur și recuzită pe o perioadă de timp limitată, pentru o experiență de joc mai plăcută. În plus, există beneficii surpriză pe care utilizatorii le pot descoperi în timp ce explorează acest nou hub de gaming.

Odată cu lansarea GameCenter, dezvoltatorii de aplicații se pot bucura și ei de numeroase beneficii

Lansarea GameCenter le oferă dezvoltatorilor care creează alături de Huawei oportunitatea de a ajunge la un număr de 700 de milioane de utilizatori la nivel global. Cei 1,6 milioane de dezvoltatori HMS (Huawei Mobile Services) oferă deja experiențe unice, care integrează capabilitățile chipset-dispozitiv-cloud ale Huawei. Acești dezvoltatori deblochează și potențialul de a ajunge la comunități și mai mari prin ecosistemul HMS care oferă capabilități pentru toate scenariile, canale de distribuție globală, management și suport operațional full-cycle. În prezent, HUAWEI GameCenter deține deja parteneriate cu companii de top la nivel mondial, precum Lilith games, IGG, Gameloft sau Forshow games.

Pentru dezvoltatorii din sectorul de gaming, lansarea GameCenter oferă acum și alte avantaje:

  • Servicii de evaluare profesională gratuite, pentru obținerea unui feedback local legat de jocurile din regiunile de peste ocean, care îi ajută să își localizeze aplicațiile, astfel încât serviciile să fie mai relevante și mai interesante pentru jucătorii din diverse piețe.
  • Pentru dezvoltatorii care trebuie să-și integreze jocurile cu HMS Core, Huawei va oferi asistență tehnică pentru a facilita integrarea în mod eficient.
  • Acces la programul „Shining-Star”, care oferă un fond de stimulare de 1 miliard de dolari și diverse servicii. Acest lucru include un ciclu complet de dezvoltare a aplicațiilor, fonduri pentru inovații în dezvoltare, creșterea numărului de utilizatori, marketing și alte aspecte pentru dezvoltatori.
  • Dezvoltatorii intră în posesia unui procentaj semnificativ din venituri în colaborarea cu Huawei. În plus, compania le oferă spații publicitare și promoționale în cadrul GameCenter, pentru a ajunge la mai mulți utilizatori.

În versiunile ulterioare, GameCenter va dispune de o comunitate socială în aplicație. Astfel, jucătorii vor putea folosi platforma ca modalitate de socializare, pentru a se împrieteni și pentru a construi comunități de fani cu aceleași interese.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Despre HUAWEI AppGallery

În total, AppGallery conține peste 770 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

Huawei AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. App Gallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM, Bolt, Raiffeisen Smart Mobile și George Banking.

HUAWEI AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în HUAWEI AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în HUAWEI AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. HUAWEI AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument

Pentru mai multe informații despre Huawei AppGallery, urmăriți-ne pe:

Website: https://consumer.huawei.com/ro/campaign/favourite-apps/

Facebook: https://www.facebook.com/AppGalleryRo

Instagram: https://www.instagram.com/appgalleryro/

Noile actualizări de software le permit posesorilor de Galaxy Watch Active2 să trăiască mai sănătos

Cele mai recente actualizări de software aduc funcțiile preferate de sănătate, comunicare și conectivitate pe Galaxy Watch Active2

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat că aduce noi funcții de sănătate, comunicare și conectivitate pe Galaxy Watch Active2 printr-o actualizare de software, disponibilă începând de astăzi.

Iată noile funcții disponibile în curând pe Galaxy Watch Active2.

Îmbunătățiți-vă performanța atletică

Dezvoltați-vă capacitățile de alergare, rămâneți în formă și preveniți problemele de sănătate cu ajutorul funcției Running Analysis. Acum, Galaxy Watch Active2 oferă o analiză de alergare autonomă și pune la dispoziție o varietate de metrici precum asimetria, regularitatea, rigiditatea, oscilația verticală, contactul și timpul de zbor, pentru a vă ajuta să vă îmbunătățiți performanța și să limitați accidentările.

În plus, puteți măsura VO2 max, un indicator ce determină cantitatea maximă de oxigen pe care o persoană o poate utiliza în timpul exercițiilor fizice intense. Aceasta este o evaluare obișnuită folosită în general pentru a determina capacitatea și performanța unui atlet și poate fi utilizată pentru a evalua progresul din rutina de antrenament, ajutându-vă, totodată, să vă îmbunătățiți rezistența.


Aveți grijă de cei dragi, chiar și de la distanță

Funcția de detectare a căderilor vă ajută să aveți grijă atât de dvs., cât și de cei dragi, chiar și atunci când vă aflați la distanță. Atunci când este detectată o potențială cădere, opțiunea de a trimite o notificare SOS către patru persoane de contact pre-desemnate vi se va afișa imediat, astfel încât să vă simțiți în siguranță oriunde v-ați afla.

Comunicare mai avantajoasă direct de la încheietura mâinii

În loc să fiți nevoiți să porniți telefonul de fiecare dată când primiți conținut foto sau emoticoane pe smartwatch, acum le  puteți vizualiza direct de pe Galaxy Watch Active2. În plus, cu funcția  Smart Reply, vi se oferă sugestii de răspuns atât pentru mesaje, cât și pentru imagini, prin tehnologia avansată de recunoaștere a fotografiilor, astfel încât să puteți trimite un răspuns, chiar și atunci când sunteți grăbiți.

Iar când primiți un mesaj, ceasul dvs. va afișa acum în mod automat tot istoricul chat-ului dvs., nu doar  cel mai recent mesaj primit, astfel încât să puteți prelua rapid conversația. Acum nu mai sunteți nevoiți să treceți constant de la un dispozitiv la altul – puteți face mai mult direct de la încheietura mâinii.

Odată cu cele mai recente actualizări, veți primi și noi răspunsuri amuzante. Acum puteți selecta să trimiteți atât AR Emoji Stickers, cât și Bitmoji Stickers direct de pe ceas, astfel încât să vă puteți exprima așa cum doriți prin mesaje în timp ce vă deplasați.

Controlați fără efort experiența mobilă

Cu Galaxy Watch Active2, acum puteți controla experiența mobilă mai mult ca niciodată, putând rula muzica preferată de pe telefon. Prin această actualizare, puteți avea acum o experiență muzicală și mai spectaculoasă prin intermediul ecosistemului conectat Galaxy pe smartphone, Galaxy Buds și smartwatch.

În plus, Galaxy Watch Active2 va suporta acum și funcția scroll capture, astfel încât atunci când faceți o captură de ecran de pe smartwatch-ul dvs., aceasta este trimisă automat ca imagine către smartphone-ul dvs. În acest fel, puteți face captură la mesaje, informații legate de antrenament și multe altele.

Pentru mai multe informații despre Galaxy Watch Active2, accesați: https://www.samsung.com/ro/wearables/galaxy-watch-active2-r830/SM-R830NZDAROM/

Be Brilliant Together: Huawei anunță lansarea oficială a EMUI 11

Huawei a anunțat lansarea oficială a EMUI 11 în cadrul Huawei Developer Conference 2020. În cadrul conferinței, Wang Chenglu, Președintele Departamentului Software, Huawei Consumer Business Group (BG), a prezentat principalele funcții ale noului sistem de operare, inclusiv noul design UX bazat pe factorul uman, noi caracteristici de confidențialitate și securitate și experiențe îmbunătățite pentru toate scenariile.

Design artistic optimizat științific pentru interacțiunea utilizatorului

În proiectarea produselor, perfecțiunea are loc atunci când arta întâlnește știința, iar cu EMUI 11, Huawei atinge echilibrul între cele două. Noul design artistic oferă un aspect inedit, iar tranzițiile și interacțiunile UI au fost optimizate pentru ca factorii umani să îmbunătățească experiența de utilizare.

Cu un nou design și optimizat cu o nouă tehnologie, EMUI 11 le oferă utilizatorilor ocazia de a-și exprima creativitatea fără margini cu noile opțiuni Always-On Display (AOD). Noul AOD permite personalizarea ecranului cu ajutorul artei moderne. Inspirat de opera renumitului pictor Piet Mondrian, noul AOD este adoptat cu paleta de culori primare roșu, galben și albastru. Utilizatorii pot să treacă dincolo de schema de culori a lui Mondrian și să coordoneze paleta de culori AOD cu propriile fotografii. De exemplu, aceștia pot asorta cu ușurință culoarea AOD cu ținutele lor zilnice, realizând o fotografie cu hainele pe care le poartă. Algoritmii AI vor extrage culoarea imaginii și vor genera o paletă potrivită pentru AOD.

Laboratorul Huawei de cercetare și inginerie a factorilor umani a contribuit la proiectarea ergonomică a EMUI 11. Formată din unii dintre cei mai buni academicieni și ingineri de la universități de top, printre care Universitatea Tsinghua, Universitatea Zhejiang și Academia Chineză de Științe, echipa de cercetare a analizat cu atenție experiența de utilizare și experiența vizuală și interactivă optimizată a sistemului EMUI 11, pentru a atinge cel mai înalt grad de confort și o experiență de utilizare cât mai plăcută.

Noile animații cu tranziții de lungă durată inspirate de tehnica omonimă din domeniul cinematografiei îi ajută pe utilizatori să se concentreze mai bine asupra sarcinilor. Rezultatele cercetării factorilor umani indică faptul că, în comparație cu tranzițiile obișnuite, tranzițiile de lungă durată scurtează mișcarea ochilor utilizatorului și diminuează oboseala, îmbunătățind în același timp eficiența recunoașterii.

Tehnologia distribuită îmbunătățită oferă noi experiențe de utilizare

Funcțiile pentru toate scenariile alimentate de tehnologia distribuită a Huawei, precum MeeTime și Multi-Screen Collaboration, au devenit deja emblematice pentru EMUI. Această tehnologie inovatoare le permite dispozitivelor să virtualizeze și să distribuie capabilitățile software între ele. Utilizatorii nu mai depind de limitările hardware și sunt liberi să își personalizeze experiența pe baza nevoilor și preferințelor lor individuale.

Beneficiind de îmbunătățirile aduse tehnologiei distribuite, Multi-Screen Collaboration suportă acum până la trei ferestre active. Această funcție poate fi utilizată în special de elevi, în timpul cursurilor online. De exemplu, ei pot folosi prima fereastră pentru a viziona fluxul, a doua fereastră pentru o aplicație pentru notițe, iar pe a treia pentru a discuta despre materialele folosite alături de colegii de clasă.

Multi-Screen Collaboration permite și o sinergie mai bună între PC-uri și tablete. Odată ce conexiunea este stabilită, tableta poate acționa ca o cameră web externă sau ca un al doilea ecran pentru computer, în timp ce computerul își poate partaja perifericele cu tableta. Documentele salvate pe computer pot fi editate direct pe tabletă, fie cu intrări tactile, fie cu un stylus pentru ilustrații. Într-o ședință, utilizatorii pot marca cu ușurință slide-urile de prezentare pe măsură ce acestea le sunt necesare pentru a-i ajuta să-și ilustreze ideile sau să folosească al doilea ecran pentru a căuta informații suplimentare.

Funcții de securitate și de confidențialitate certificate pentru protejarea datelor cu caracter personal

EMUI a oferit întotdeauna soluții complete de securitate pentru protecția utilizatorilor de dispozitive Huawei. La nivel de sistem, kernelul TEE OS a obținut CC EAL5+, cel mai înalt nivel comercial de securitate din lume. Huawei respectă cu strictețe reglementările locale și internaționale privind confidențialitatea utilizatorilor, inclusiv GDPR și GAPP, iar compania a primit certificări care includ, dar nu se limitează la ISO27701 și sigiliul ePrivacy. Acestea sunt unele dintre cele mai influente certificări de protecție a confidențialității din Europa. Toate aceste certificări dovedesc angajamentul Huawei față de standardele globale pe tot parcursul ciclului de viață al produsului – proiectare, cercetare și dezvoltare, întreținere și protejarea confidențialității utilizatorilor.

EMUI 11 vine și cu noi funcții de confidențialitate. Atunci când transferă imagini, utilizatorii pot elimina cu ușurință din fișier toate datele personale sensibile precum locația, ora și detaliile dispozitivului. La rândul lor, memo-urile criptate protejează notițele personale, securizând conținutul cu un cod PIN sau blocare biometrică.

Programul EMUI 11 Beta

În timpul prezentării, Huawei a anunțat și programul EMUI 11 beta. Dispozitivele eligibile sunt HUAWEI P40, HUAWEI P40 Pro, HUAWEI P40 Pro+, HUAWEI Mate 30, HUAWEI Mate 30 5G, HUAWEI Mate 30 Pro, HUAWEI Mate 30 Pro 5G, PORSCHE DESIGN HUAWEI Mate 30 RS, HUAWEI MatePad Pro și HUAWEI MatePad Pro 5G. Eligibilitatea pentru versiunea beta va fi extinsă și pentru Honor 30, Honor V30, HUAWEI nova 7 și altele, la o dată ulterioară.

Huawei anunță șase noi dispozitive ce întregesc ecosistemul de produse

Noul eveniment de lansare dezvăluie produse pentru toate scenariile, care fac viața mai ușoară și mai inteligentă

Lansarea globală a avut ca temă principală „Innovation Inspires Serendipity”

Huawei Consumer Business Group (BG) a găzduit astăzi evenimentul de lansare globală de noi produse Huawei Seamless AI Life, în cadrul căruia compania a anunțat șase noi produse ce îmbogățesc ecosistemul 1+8+N pentru toate scenariile.

Noile produse dezvăluite în cadrul conferinței sunt HUAWEI FreeBuds Pro și HUAWEI FreeLace Pro, noi variante pro ale produselor audio extrem de apreciate, dispunând de anulare activă a zgomotului (ANC) îmbunătățită, noi modele și funcții centrate pe utilizator; HUAWEI WATCH GT 2 Pro și HUAWEI WATCH FIT, cele mai recente dispozitive din gama de dispozitive purtabile Huawei ce aduc noi funcții de urmărire a datelor de fitness și moduri de antrenament, alături de HUAWEI MateBook X și HUAWEI MateBook 14, două noi notebook-uri ușoare, ce revoluționează productivitatea mobilă cu factori de formă compacți și experiențe inteligente, permise prin funcția inovatoare Huawei Share.

Cu această ocazie, Huawei și-a reafirmat și angajamentul față de strategia Seamless AI Life pentru toate scenariile și colaborarea cu parteneri pentru alimentarea ecosistemului 1+8+N. Produsele lansate astăzi sunt concepute pentru o experiență conectată mai unitară în viața de zi cu zi, de la locul de muncă, sănătate și fitness, până la divertisment audio, reconfirmând, astfel, misiunea Huawei de a construi o lume mai conectată.

„Experiențele excelente ale utilizatorilor sunt întotdeauna bazate pe inovație, iar călătoria noastră în materie de inovație se raportează întotdeauna la consumatori. În viitor, vom continua să lucrăm cu partenerii noștri cheie pentru a oferi experiențe mai inteligente și de înaltă calitate iubitorilor de tehnologie din întreaga lume.”, a declarat Richard Yu, director executiv și CEO al Huawei Consumer BG.

HUAWEI FreeBuds Pro & HUAWEI FreeLace Pro: ANC și sunet captivant

HUAWEI FreeBuds Pro sunt primele căști wireless stereo (TWS) din lume care suportă anularea dinamică inteligentă a zgomotului. Dispunând de o soluție integrată hardware și software, noile căști TWS identifică în mod inteligent tipul de zgomot ambiental în funcție de împrejurimile imediate ale utilizatorului și comută între trei profiluri – General, Cosy și Ultimate – pentru a oferi performanțe optime de anulare a zgomotului. În plus, HUAWEI FreeBuds Pro oferă cele mai bune performanțe de anulare a zgomotului de până acum pe un produs audio Huawei, cu un rating de anulare a zgomotului lider în industrie, de 40 dB. Conexiunea duală cu sistemele inteligente Android, iOS și Windows înseamnă că utilizatorii pot comuta fără probleme între dispozitive, fără a fi legați de un singur brand, iar noul control gestual le permite acestora să preia cu ușurință controlul căștilor prin efectuarea unei glisări sau a unei ciupituri pe tija cubică a căștii.

În timpul evenimentului au fost anunțate și noile căști HUAWEI FreeLace Pro, ce oferă un sunet excelent și un design elegant. Suportând anulare a zgomotului de până la 40 dB, căștile cu cablu profită de algoritmi de vârf din industrie pentru a oferi performanțe stabile de anulare a zgomotului în orice situație. HUAWEI FreeLace Pro vin cu două drivere dinamice din aliaj de aluminiu-magneziu de 14 mm cu diafragmă de bas, pentru a oferi sunet de înaltă fidelitate pentru o experiență de ascultare ideală. Conectarea și încărcarea sunt la fel de ușoare ca oricând datorită HUAWEI HiPair, o soluție dezvoltată de Huawei ce le permite utilizatorilor să realizeze ambele operațiuni în același timp, conectând căștile la smartphone cu un port USB-C. O încărcare de cinci minute oferă suficientă baterie pentru cinci ore de redare a muzicii, iar o încărcare completă oferă o zi întreagă de utilizare.

HUAWEI WATCH GT 2 Pro & HUAWEI WATCH FIT: funcții profesionale și practice pentru utilizare zilnică

Huawei continuă să extindă familia HUAWEI WATCH cu noi produse inovatoare cu funcții științifice, pentru ca utilizatorii să se mențină în formă și sănătoși.

Noul ceas elegant HUAWEI WATCH GT 2 Pro vine cu funcții pe care consumatorii le-au îndrăgit pe seria HUAWEI WATCH GT, și oferă în plus până la două săptămâni de autonomie a bateriei, peste 100 de moduri de antrenament și funcții profesionale de monitorizare a datelor fitness.

Funcțiile de monitorizare a sănătății sunt cele mai avansate de până acum, tehnologia HUAWEI TruSeen™ 4.0+ actualizată oferind citiri mai precise ale ritmului cardiac. Huawei a introdus noi moduri de antrenament incluzând schi, schi fond, snowboarding și golf. Acestea se alătură gamei existente pentru a le oferi utilizatorilor monitorizarea performanțelor în timp real și analize pentru sporturile profesionale.

Noul smartwatch vârf de gamă se lansează cu un design solid cu materiale premium, cristal de ceas de safir, carcasă din titan și ceramică prietenoasă cu pielea pe partea din spate, care se îmbină cu o altă sticlă de safir neagră pentru a spori precizia monitorizării și confortul la purtare. În plus, HUAWEI WATCH GT 2 Pro suportă și aplicații, pentru a le oferi utilizatorilor un mijloc confortabil de a obține și mai multe funcții. Huawei intenționează să sporească în continuare experiența inteligentă a ofertei.

Lansat alături de HUAWEI WATCH GT 2 Pro, HUAWEI WATCH FIT este primul smartwatch sport de la Huawei care prezintă un cadran dreptunghiular rotunjit. Smartwatch-ul dispune de un ecran AMOLED uimitor de 1,64 inci, capabil să afișeze mai mult conținut și să ofere o experiență de interacțiune mai bună.

Cu o greutate de 34 g, HUAWEI WATCH FIT este la fel de ușor ca o brățară sport. Ceasul dispune de o tehnologie HUAWEI TruSeen ™ 4.0 recent actualizată, care folosește algoritmul de rețea neuronală AI multi-senzor de la Huawei și componente PPG avansate, pentru a oferi o monitorizare a inimii mai precisă întreaga zi și pentru a urmări schimbările referitoare la  oxigenul din sânge, somn și stres. Toate datele sunt analizate pentru a genera sfaturi de fitness care îi ajută pe utilizatori să ducă o viață mai bună și mai sănătoasă.

HUAWEI WATCH FIT este primul smartwatch Huawei care suportă animații pentru antrenamente rapide. Combinând 44 de rutine de fitness standard (inclusiv arderea grăsimilor, relaxarea mușchilor umărului, modelare corporală și altele) în 12 animații, această funcție le oferă utilizatorilor o modalitate rapidă și ușoară de a se antrena. HUAWEI WATCH FIT oferă 13 cursuri de alergare special concepute pentru pasionații de jogging. Ritmul de alergare este analizat științific, cu rezultate furnizate în timp real pentru a ajuta utilizatorii să-și optimizeze antrenamentul. Mai mult, ca însoțitor ideal pentru exterior, smartwatch-ul vine cu 96 de moduri de antrenament, GPS integrat și rezistență la apă 5ATM.

Deși compact, smartwatch-ul are o autonomie a bateriei de până la 10 zile în scenarii tipice. HUAWEI WATCH FIT suportă și tehnologia Huawei de încărcare rapidă. Cinci minute de încărcare pot oferi suficientă autonomie pentru o zi întreagă de utilizare obișnuită.

HUAWEI MateBook X & HUAWEI MateBook 14: productivitate mobilă redefinită

Cel mai recent laptop vârf de gamă de la Huawei, HUAWEI MateBook X, combină designul emblematic al seriei vârf de gamă și tehnologia inovatoare cu un design ușor, îmbunătățit, și funcții inteligente. Cu o greutate de doar 1 kg, notebook-ul ușor măsoară doar 13,6 mm în cea mai groasă porțiune a sa și este mai mic decât o bucată de hârtie A4, astfel încât utilizatorii să-l poată strecura cu ușurință într-un rucsac și să-l poarte cu ei oriunde merg.

Noul HUAWEI MateBook X este primul notebook cu afișaj FullView 3K Infinite, realizat cu un design fără rame ce oferă o experiență de vizionare captivantă și o calitate uimitoare a imaginii. Afișajul este și multitouch cu suport pentru gesturi, cum ar fi Fingers Gesture Screenshot, care permite utilizatorilor să facă rapid o captură de ecran glisând în jos pe ecran cu trei degete, la fel de ușor ca pe un smartphone.

Alimentat de un procesor Intel® Core™ de a 10-a generație, noul notebook vârf de gamă oferă performanțele necesare pentru sarcinile zilnice. Touchpad-ul este cu 26% mai mare comparativ cu generația anterioară pentru o utilizare mai ușoară, iar acum oferă HUAWEI Free Touch pentru feedback tactil complet. Noua tastatură full-size de tip scissor switch dispune de distanță între taste de 1,3 mm pentru o experiență plăcută de tastare și vine cu două tweetere și woofere care formează un sistem de sunet cu patru difuzoare, pentru sunet surround captivant, chiar în fața utilizatorului.

Bazată pe tehnologia distribuită Huawei, tehnologia îmbunătățită Multi-screen Collaboration adaugă și mai multă versatilitate notebook-ului HUAWEI MateBook X, permițând utilizatorilor să acceseze mai ușor capabilitățile mai multor dispozitive simultan. Accesarea funcției este mai ușoară ca niciodată datorită etichetei Huawei Share itegrate acum în touchpad-ul îmbunătățit. Utilizatorii pot controla computerul și un smartphone asociat pe un singur ecran, pot efectua apeluri video sau audio pe notebook, transfera fișiere între dispozitive sau chiar edita fișiere salvate pe smartphone folosind direct computerul. Utilizatorii de smartphone-uri Huawei pot profita și de Instant Hotspot pentru a-și conecta notebook-ul la Internet prin tethering.

HUAWEI MateBook X este, de asemenea, primul notebook Huawei care suportă Wi-Fi 6, oferind o viteză de transfer de date de trei ori mai mare decât Wi-Fi 5, pentru o conectivitate mai rapidă și o productivitate sporită.

Toate aceste inovații dovedesc că Huawei a înțeles noile cerințe ale utilizatorilor din această generație, la care Huawei se referă ca fiind „productivitate mobilă 3.0”. În această eră, utilizatorii nu mai sunt mulțumiți de iterații hardware. În schimb, ei solicită laptop-uri care să ofere funcții multi-platformă, inteligente și extrem de eficiente, care să aibă o sinergie perfectă cu alte dispozitive.

În timpul lansării virtuale, Huawei a dezvăluit și HUAWEI MateBook 14, benchmark-ul laptopurilor de înaltă performanță din era productivității mobile 3.0. Dispunând de un design extrem de portabil și de performanțe puternice, HUAWEI MateBook 14 integrează procesorul AMD Ryzen 4000 H Series, cu ventilatoare HUAWEI Shark Fin care oferă performanțe termice superioare chiar și în condiții de lucru intens. Laptopul prezintă și un afișaj HUAWEI FullView 2K și suportă funcții inteligente cum ar fi Multi-screen Collaboration, pentru a-i ajuta pe consumatori să fie productivi și în mișcare.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Huawei anunță noi tehnologii pentru dezvoltatori, capabile de experiențe mai inteligente pentru toate scenariile

Huawei Developer Conference 2020 (Together) are loc zilele acestea la Songshan Lake. Ieri, în cadrul evenimentului au fost anunțate actualizări majore pentru HarmonyOS 2.0, EMUI 11, HMS (Huawei Mobile Services), HUAWEI HiLink și HUAWEI Research. Noile actualizări le vor permite dezvoltatorilor globali și partenerilor ecosistemului să ofere utilizatorilor experiențe îmbunătățite și inovatoare.

Huawei a dezvăluit în cadrul evenimentului și șase noi produse care vor contribui la experiența Huawei pentru toate scenariile – HUAWEI MateBook X, HUAWEI MateBook 14, HUAWEI WATCH GT 2 Pro, HUAWEI WATCH FIT, HUAWEI FreeBuds Pro și HUAWEI FreeLace Pro.

În cele trei zile de conferință (10-12 septembrie), Huawei va reuni dezvoltatori din întreaga lume prin diferite activități interesante, printre care se numără: Lakeside Talks, Tech. Sessions, Tech. Hour sau Codelabs. Programul celor trei zile va oferi dezvoltatorilor oportunități de networking, colaborare și explorare a modalităților de a aduce fiecărui utilizator experiențe inteligente pentru toate scenariile.

„Succesul Huawei în dezvoltarea ecosistemului este rezultatul sprijinului puternic din partea dezvoltatorilor și partenerilor globali. Huawei își va deschide pe deplin tehnologiile de bază, capabilitățile software și hardware pentru dezvoltatori, colaborând cu aceștia pentru a propulsa inovația unui ecosistem inteligent pentru toate scenariile.”, a declarat Richard Yu, director executiv, CEO al Consumer Business Group, Huawei. „Stelele strălucesc chiar și în cea mai întunecată noapte. Fiecare dintre dezvoltatorii noștri este o stea. Împreună formează o rețea strălucitoare care va lumina calea.”

HarmonyOS 2.0: Open Source oficial cu Mobile HarmonyOS Beta disponibil pentru dezvoltatori până la finalul anului

Huawei și-a anunțat în 2019 sistemul de operare HarmonyOS, cu experiență de utilizare în toate scenariile. De atunci, pentru acest sistem a fost dezvoltată o gamă robustă de dispozitive, facilitând descoperirea rapidă a acestora, conexiunea instantanee, colaborarea hardware și partajarea resurselor între mai multe dispozitive inteligente. Astăzi este anunțat HarmonyOS 2.0, cu un upgrade cuprinzător al capabilităților sale distribuite existente, incluzând bus-ul software, gestionarea datelor și securitatea. Huawei introduce și un cadru UX adaptiv, care le permite dezvoltatorilor să ajungă rapid la zeci de milioane de dispozitive și utilizatori noi.

Prin cea mai recentă actualizare, HarmonyOS va fi oficial open source, iar dezvoltatorii vor putea avea acces la emulatoare, pachete SDK și instrumente IDE. Proiectul open source intitulat OpenHarmony și care va fi donat Fundației OpenAtom, va fi lansat în etape, cu o versiune mobilă HarmonyOS beta planificată pentru o primă lansare pentru dezvoltatorii chinezi la finalul anului 2020. Richard Yu a anunțat în discursul său parcursul pentru HarmonyOS. „Începând cu 10 septembrie, HarmonyOS este deschis pentru dispozitive IoT 128 KB-128 MB precum televizoare inteligente, dispozitive purtabile, vehicule și multe altele. În aprilie 2021 îl vom deschide pentru dispozitive de 128 MB-4 GB, iar în octombrie 2021, HarmonyOS va fi deschis pentru dispozitive de peste 4 GB.”, a spus el.

Bazat pe tehnologia de distribuție din HarmonyOS, noul EMUI 11 permite interacțiune dincolo de smartphone-uri. Noul sistem de operare le permite dispozitivelor să interacționeze cu dispozitive IoT bazate pe HarmonyOS, oferind utilizatorilor o experiență unică în toate scenariile, precum utilizarea camerei unui dispozitiv cu ecran mai mare pentru apeluri video. Procesul este alimentat de conexiunea fără atingere între smartphone și dispozitive smartphone home bazate pe HarmonyOS, permițând proiecția ecranului și multe altele.

Ecosistemul Huawei Mobile Services (HMS): Al treilea cel mai mare ecosistem de aplicații mobile la nivel global

Cu sprijinul a peste 1,8 milioane de dezvoltatori înregistrați din întreaga lume, AppGallery și ecosistemul HMS au crescut și în acest an. AppGallery are în prezent peste 96.000 de aplicații integrate cu HMS Core și peste 490 de milioane de utilizatori activi la nivel global. În plus, a înregistrat și un record de 261 miliarde de descărcări și distribuții de aplicații în perioada ianuarie – august 2020.

Într-un singur an, capabilitățile deschise ale HMS Core 5.0 au crescut de la 14 la 56 de kituri, în timp ce numărul API-urilor a crescut de la 885 la 12.981, acoperind 7 domenii majore și ajutând dezvoltatorii să inoveze și să simplifice procesul de dezvoltare.

De exemplu, kitul CG din domeniul Graficii îmbunătățește grafica, calitatea imaginii și experiența, precum și eficiența de randare a ecranului în gaming. Kitul de locație din categoria Servicii aplicații îndeplinește cerințele de poziționare, oferind o acuratețe milimetrică în localizare, în funcție de scenariu.

Huawei se angajează să își deschidă pe deplin capabilitățile software și hardware de bază. Compania a deschis servicii software de bază cum ar fi navigarea, căutarea, hărțile, plățile, kiturile de publicitate, pentru a accelera inovația în dezvoltarea aplicațiilor, cât și capabilități hardware precum cele de clasă mondială pentru cameră, capabilitățile AR pentru hărți, instrumentele de comunicare și transmisie și capabilitățile de protejare a confidențialității și securității. Prin acestea, Huawei caută să abiliteze dezvoltatorii să creeze o nouă generație de aplicații inovatoare apreciate, în categorii diferite.

Huawei oferă suport extins și pentru a-i ajuta pe dezvoltatori să exploreze oportunități de afaceri în China și pe alte piețe globale, oferind servicii de consultanță relevante, localizare și integrare, marketing și campanii.

Huawei va continua să extindă serviciile pentru dezvoltatori. Huawei construiește trei laboratoare globale de cooperare ecosistemică în Rusia, Polonia și Germania pentru a deservi dezvoltatorii globali și pentru a oferi servicii de activare, testare și certificare. Vor fi înființate și cinci centre globale de servicii pentru dezvoltatori în România, Malaezia, Egipt, Mexic și Rusia, oferind servicii și platforme locale pentru a-i ajuta pe dezvoltatori în dezvoltare și inovație.

HUAWEI HiLink: Miliarde de dispozitive IoT activate pentru conectare, gestionare și schimb de informații

Ca limbaj standardizat al dispozitivelor IoT, HiLink distruge barierele dintre dispozitivele IoT de la diferite branduri și producători, oferind o platformă unificată în care dispozitivele se pot conecta cu ușurință și pot interacționa perfect.

Anul acesta, upgrade-urile la HUAWEI HiLink vor fi realizate în cinci segmente cheie: conexiune, interacțiune, operare, furnizare de soluții și autentificare. Obiectivul este ca miliarde de dispozitive IoT să se conecteze cu ușurință, să fie gestionate și controlate mai ușor și să interacționeze fără probleme pentru a permite un ecosistem hardware pentru toate scenariile. În prezent există 50 de milioane de utilizatori activi care contribuie în fiecare zi cu peste 1 miliard de solicitări de interacțiune între dispozitive, cu 400 de milioane de descărcări cumulate ale aplicației Smart Life.

Automobilul este un alt principiu cheie al industriei IoT. Platforma HiCar va continua să abiliteze industria automobilelor. HiCar colaborează în prezent cu peste 150 de modele de mașini și multe altele planificate, astfel încât în viitorul apropiat să se bucure cât mai mulți proprietari de mașini de noua experiență de călătorie inteligentă.

Huawei se angajează să dezvolte ecosistemul hardware IoT. Prin furnizarea mai multor dispozitive cu acces la platforma HiLink, acesta facilitează și eficientizează dezvoltarea IoT, permițând Huawei să sprijine simultan partenerii în stabilirea leadership-ului industriei în sectorul IoT.

HUAWEI Research: Platforma inovatoare de cercetare

HUAWEI Research, care se concentrează pe cercetarea front-end, deschide două capabilități cheie ale platformei: HUAWEI Research Kit și HUAWEI Research Cloud. Aceste capabilități facilitează procese de cercetare inovatoare eficiente, accelerează inovațiile tehnologice, incubează inovațiile aplicațiilor și realizează rapid transformarea rezultatelor. Drept urmare, sunt abilitate instituțiile de cercetare științifică, instituțiile de inovare, organizațiile industriale, instituțiile medicale și alți parteneri din industrie, generând dezvoltarea industriilor din toate sectoarele.

În sectorul sănătății, Huawei a sprijinit cercetarea sănătății inimii, asigurându-se că datele colectate sunt exacte și diverse. În sectorul siguranței călătoriilor, dispozitivele mobile și purtabile colaborează inteligent cu automobilele pentru a aduce noi tehnologii de condus în condiții de siguranță, cum ar fi sistemul de evitare a coliziunilor și de monitorizare a oboselii șoferului. În sectorul locuințelor, Huawei valorifică capabilitățile de detectare wireless pe mai multe dispozitive pentru a oferi funcții precum detectarea căderilor, monitorizarea neinductivă a respirației și poziționarea spațială.

Huawei va continua să dezvolte ecosistemul software și hardware și se angajează să deschidă în continuare tehnologii și capabilități de bază și să împuternicească dezvoltatorii și partenerii globali să creeze împreună noi posibilități.

Centrul unde românii negociază cu băncile și IFN-urile împlinește 5 ani de la înființare

La începutul lunii septembrie, în urmă cu cinci ani, intra în vigoare Ordonanța Guvernului 38/2015 care înființa Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Transpunerea unor directive europene făcea posibilă funcționarea și în România a centrelor de soluționare alternativă a disputelor dintre consumatori și comercianți, pe modelul practicat în majoritatea domeniilor de activitate în țările vest-europene. Deși directiva recomandă costuri modice pe care consumatorul să le suporte pentru negocierea cu banca sau IFN-ul, ordonanța a promovat gratuitatea pentru acest serviciu în România. Tot pe model european, această formă de “justiție privată” este susținută financiar de comercianții care au provocat nemulțmirea consumatorilor. În timp ce costul plătit de comercianți pentru soluționarea unui dosar este de aproximativ 200 de euro, beneficiul mediu obținut de consumatorii care negociază cu băncile este de 2.700 de euro (în creștere de la 2.150 de euro în 2019).

Ce au adus primii cinci ani

Sunt mai mult de 1.500 de negocieri între consumatori și bănci/IFN-uri începând cu 1 martie 2016, dintre care 1.300 s-au încheiat cu acordul părților. În total, consumatorii au obținut beneficii de 3,5 milioane de euro din aceste negocieri.

Acest lucru arată și calitatea soluțiilor propuse de cei 19 conciliatori ai CSALB, specialiști cu o solidă experiență ca avocați, profesori universitari sau foști judecători. Prin înființarea CSALB s-a creat cadrul legal pentru negocierea, pentru prima dată în România, pe marginea unui contract existent. Astfel, raporturile dintre bănci și consumatori au putut fi reechilibrate prin scăderea sau eliminarea unor comisioane, diminuarea dobânzilor, ștergerea parțială sau totală a datorie.

Recordurile valorice ajung până la 298.000 de lei, 52.000 de CHF sau 44.600 de Euro, iar unele cazuri și-au găsit rezolvarea într-o singură zi. 54% dintre creditele conciliate sunt în lei, 23% în euro și 20% în CHF.

Cererile de negociere au crescut și ele de la un an la altul, iar anul acesta vom înregistra de zece ori mai multe cereri decât în 2016. De exemplu, dintre cererile primite, 16% se referă la reducerea sau eliminarea comisioanelor.

Pe 30 octombrie 2018 CSALB depășea cifra de 1.000 de cereri înregistrate într-un an. La începutul lunii septembrie înregistrăm deja 1.900 de cereri pe anul 2020 și peste 5.800 în toți anii de activitate.

Ce își propune CSALB pentru perioada următoare

În primul rând ne așteptăm ca cererile respinse de bănci să nu depășească 10% din totalul cererilor trimise de consumatori. Apoi, ne dorim ca CSALB să devină prima opțiune a oricărui consumator care are o nemulțumire în raport cu băncile sau cu IFN-urile. În acest fel, instanțele se vor degreva tot mai mult de litigii, reclamațiile către ANPC vor continua să scadă, iar educația financiară a consumatorilor se va îmbunătăți.

Ne așteptăm ca IFN-urile să devină cel puțin la fel de receptive precum băncile în acceptarea cererilor de negociere trimise de consumatori. Ținând cont că IFN-urile și băncile activează pe aceeași piață a serviciilor financiare, putem spune că instituțiile financiare nebancare vor avea un dezavantaj concurențial dacă nu se vor îndrepta către rezolvarea amiabilă a nemulțumirilor semnalate de consumatori.

Credem că opțiunea concilierii va fi tot mai cunoscută și utilizată în rândul persoanelor juridice. CSALB poate soluționa începând cu acest an și problemele legate de plăți și emiterea de monedă electronică.

Nu în ultimul rând, așteptăm să se concretizeze demersul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri de a înregistra CSALB în rețeaua FIN-NET a Comisiei Europene ca entitate SAL. Acest lucru ne va da acces la experiența entităților FIN-NET similare din toată Europa și ne-ar permite evoluții, în special pe partea de digitalizare și de pregătire a resursei umane.

Totodată sperăm ca după cinci ani de la înființare să fie posibilă în Parlament și transformarea OG 38/2015 în lege”, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

CSALB, așa cum este văzut

Am sintetizat sub forma unui ziar atât activitatea Centrului, cât și opiniile principalilor actori din piața financiar-bancară despre negocierea dintre consumatori și bănci/IFN-uri. Ziarul în format electronic poate fi consultat aici: https://csalb.ro/evenimente/csalb-implineste-5-ani-de-la-infiintare-in-septembrie-2020/ sau prin QR code:

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu încurajează “toate băncile să meargă spre CSALB. Deși împăcarea părților părea la început imposibilă, treptat, prin implicarea conciliatorilor și a Centrului, imposibilul a devenit posibil. Nu folosește nimănui războiul dintre bănci și clienți sau cultivarea acestui război.”

Paul Anghel, directorul general al ANPC și fost reprezentant al ANPC în Colegiul de Coordonare al Centrului, spune că “imaginea instituțiilor financiar-bancare poate fi schimbată prin intermediul CSALB. Așteptările consumatorilor români față de CSALB sunt mari, dar gradul de neîncredere în sistemul financiar-bancar a rămas ridicat. De aceea, suntem cu toții obligați să construim această încredere.”

Florin Dănescu, Președintele executiv al Asociației Române a Băncilor: “CSALB consolidează încrederea dintre clienți și sistemul bancar. Reprezintă nu doar un sistem de soluționare alternativă a litigiilor, cât și un centru de informare activ care sprijină consumatorii și sistemul bancar, prin identificarea variantelor optime de înțelegere între părți.”

Irina Chițu, analist financiar și director Finzoom.ro este de părere că “CSALB reprezintă cel mai bun lucru care s-a întâmplat la nivelul societății financiare în ultimii cinci ani”. Mihai Mereuță, Președintele Ligii Habitat crede că CSALB poate reprezenta un model pentru înființarea unor centre similare, în domenii de activitate precum servicii publice, telefonie, utilități, transporturi etc.

Cât privește negocierea propriu-zisă, conciliatorii Centrului au inventat o nouă meserie în România:

Concilierea este o filosofie nouă spre care consumatorii și băncile vin tot mai mult. Totuși, nu trebuie să vină cu așteptări doar din partea partenerului de dialog. Ambele părți trebuie să facă anumite compromisuri, iar rolul conciliatorilor este tocmai de a muta părțile din poziția rigidă în care se află.   (Camelia Popa)

Prin această procedură facem să supraviețuiască contractul părților. Un contract adaptat, o haină mai potrivită și pentru consumator, dar și pentru bancă. Ceea ce m-a cucerit pe mine în această procedură a fost rapiditatea. Din acest punct de vedere, un record personal ar fi soluționarea unui caz în decurs de o zi! De dimineață și până seara, părțile au avut inclusiv hotărârea redactată! (Nela Petrișor)

La început mi-am exprimat scepticismul că această idee frumoasă poate funcționa. Ideea că băncile și consumatorii nu s-ar afla pe poziții ireconciliabile părea o utopie în 2015. CSALB a reușit să demonteze mitul că debitorii și creditorii sunt „dușmani naturali”. (Radu Rizoiu)

Când am aflat de Centru am crezut că este „o girafă”. Eram precum țăranul lui Marin Preda la grădina zoologică care spunea că acest animal nu există. Iată că acest Centru nu și-a probat doar existența în acești ani, ci și eficiența. (Valeriu Stoica)

Băncilor le-aș recomanda ceva mai multă flexibilitate, iar consumatorilor ceva mai multă răbdare. Concilierea este atunci când consumatorul se mulțumește cu mai puțin decât a cerut, iar banca oferă mai mult decât a fost dispusă să cedeze inițial. (Valentin Cocean)