Huawei anunță lansarea globală a HUAWEI GameCenter, un nou hub pentru gaming

Huawei Consumer Business Group anunță lansarea platformei oficiale de servicii și distribuție de jocuri, HUAWEI GameCenter,  în 33 de țări și regiuni din întreaga lume. Platorma este special concepută pentru a reuni comunitățile mobile de gaming prin conținut și recompense de înaltă calitate, iar utilizatorii Huawei din Asia Pacific, Europa, America Latină, Orientul Mijlociu, Africa și alte regiuni se pot bucura de acum de o experiență de gaming mai bogată prin utilizarea GameCenter, disponibilă în HUAWEI AppGallery.
GameCenter oferă acces către o nouă lume a jocurilor, special creată pentru o experiență de gaming superioară.

GameCenter creează o platformă unică dedicată gaming-ului, pentru o experiență mai bogată și mai interactivă a utilizatorilor, prin două servicii de bază: conținut și user welfare. Cu GameCenter, aceștia pot avea acces la jocuri precomandate, jocuri noi și jocuri populare. De asemenea, utilizatorii pot profita de pachete și oferte exclusive de jocuri online, prin care își pot dezvolta profilul, pot debloca reduceri suplimentare și pot dobândi beneficii incredibile. Printre cele mai importante beneficii se numără:

  • Utilizatorii pot fi printre primii care află despre noile versiuni ale jocului și încearcă jocuri noi – GameCenter este platforma de lansare globală a jocurilor exclusive pe platforma Huawei. Printre acestea, se numără: Starship Legion-AMG, BORN AS EPIC, Farm Legend, Road Survival, Ellr Land și multe altele. Utilizatorii pot găsi și jocuri noi, precum: Dynasty Legends: True Hero Rises from Chaos, Goddess MUA și altele.
  • Utilizatorii nu vor mai rata jocurile populare la nivel global – Printre jocurile populare de care aceștia se pot bucura în GameCenter se află: Idle Heroes, The Origin of Chaos, Brain Out, AFK Arena, Rise of Kingdoms: Lost Crusade, Lords Mobile, Asphalt 9: Legends – Epic Car Action Racing Game, Saint Seiya Awakening: Knights of Zodiac, Perfect world și altele.
  • Utilizatorii pot beneficia de cadouri și oferte exclusive, disponibile doar prin intermediul GameCenter – Utilizatorii vor găsi mai multe pachete welfare exclusiv în Huawei GameCenter. De exemplu, atunci când joacă Last Day Rules: Survival and Starship Legion-AMG, pot obține beneficii exclusive precum monede de aur și recuzită pe o perioadă de timp limitată, pentru o experiență de joc mai plăcută. În plus, există beneficii surpriză pe care utilizatorii le pot descoperi în timp ce explorează acest nou hub de gaming.

Odată cu lansarea GameCenter, dezvoltatorii de aplicații se pot bucura și ei de numeroase beneficii

Lansarea GameCenter le oferă dezvoltatorilor care creează alături de Huawei oportunitatea de a ajunge la un număr de 700 de milioane de utilizatori la nivel global. Cei 1,6 milioane de dezvoltatori HMS (Huawei Mobile Services) oferă deja experiențe unice, care integrează capabilitățile chipset-dispozitiv-cloud ale Huawei. Acești dezvoltatori deblochează și potențialul de a ajunge la comunități și mai mari prin ecosistemul HMS care oferă capabilități pentru toate scenariile, canale de distribuție globală, management și suport operațional full-cycle. În prezent, HUAWEI GameCenter deține deja parteneriate cu companii de top la nivel mondial, precum Lilith games, IGG, Gameloft sau Forshow games.

Pentru dezvoltatorii din sectorul de gaming, lansarea GameCenter oferă acum și alte avantaje:

  • Servicii de evaluare profesională gratuite, pentru obținerea unui feedback local legat de jocurile din regiunile de peste ocean, care îi ajută să își localizeze aplicațiile, astfel încât serviciile să fie mai relevante și mai interesante pentru jucătorii din diverse piețe.
  • Pentru dezvoltatorii care trebuie să-și integreze jocurile cu HMS Core, Huawei va oferi asistență tehnică pentru a facilita integrarea în mod eficient.
  • Acces la programul „Shining-Star”, care oferă un fond de stimulare de 1 miliard de dolari și diverse servicii. Acest lucru include un ciclu complet de dezvoltare a aplicațiilor, fonduri pentru inovații în dezvoltare, creșterea numărului de utilizatori, marketing și alte aspecte pentru dezvoltatori.
  • Dezvoltatorii intră în posesia unui procentaj semnificativ din venituri în colaborarea cu Huawei. În plus, compania le oferă spații publicitare și promoționale în cadrul GameCenter, pentru a ajunge la mai mulți utilizatori.

În versiunile ulterioare, GameCenter va dispune de o comunitate socială în aplicație. Astfel, jucătorii vor putea folosi platforma ca modalitate de socializare, pentru a se împrieteni și pentru a construi comunități de fani cu aceleași interese.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, Huawei oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Despre HUAWEI AppGallery

În total, AppGallery conține peste 770 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

Huawei AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. App Gallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM, Bolt, Raiffeisen Smart Mobile și George Banking.

HUAWEI AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în HUAWEI AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în HUAWEI AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. HUAWEI AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument

Pentru mai multe informații despre Huawei AppGallery, urmăriți-ne pe:

Website: https://consumer.huawei.com/ro/campaign/favourite-apps/

Facebook: https://www.facebook.com/AppGalleryRo

Instagram: https://www.instagram.com/appgalleryro/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>