Bolt are parte de un început excelent pe AppGallery și lansează Bolt Food

Bolt Food pe AppGallery

București – 29 aprilie 2021 – Bolt, companie cunoscută mai ales datorită serviciului său popular de ridesharing, care a devenit disponibil pe AppGallery vara trecută, s-a bucurat de un succes fulminant în rândul utilizatorilor Huawei, iar acum pune la dispoziție serviciul său de livrare a alimentelor Bolt Food în toată Europa, extinzându-și colaborarea pe termen lung cu Huawei.

Bolt a fost unul dintre primele branduri importante care s-a alăturat magazinului de aplicații AppGallery și s-a bucurat de succes în rândul consumatorilor înregistrând, pe platformă, aproape 4 milioane de distribuții[1] ale aplicației. Compania și-a construit o reputație puternică, fiind unul dintre cele mai rapide, mai sigure și mai fiabile servicii disponibile, care se distinge, în continuare, prin accesibilitate.

Prin listarea pe AppGallery, Bolt a reușit să-și crească baza de clienți, accesând numărul mare de utilizatori de smartphone-uri Huawei. AppGallery a devenit rapid al treilea cel mai mare magazin de aplicații din lume, cu 530 de milioane de utilizatori activi lunar (MAU), crescând în Europa cu 61,5% de la un an la altul, ajungând la peste 42 de milioane de utilizatori.

Susținerea furnizorilor de aplicații printr-un parteneriat dedicat

Bolt Food este prima aplicație de livrare la nivel regional complet integrată cu HMS. Aplicația este cea mai recentă dintr-un număr tot mai mare de aplicații high-profile create sau adaptate special pentru milioane de consumatori care utilizează cele mai noi dispozitive HMS Huawei, cum ar fi seria P40, Mate 40 sau Mate 30.

Pentru a pune aplicația la dispoziția consumatorilor, Bolt și Huawei vor derula o serie de campanii promoționale orientate către consumatori. Aceasta va presupune rularea de ecrane de întâmpinare, bannere și căutări de cuvinte cheie dedicate pe AppGallery pentru a spori ratele de clic, alături de mesaje de tip push către utilizatorii din regiunea CEE și Țările Nordice, precum și din țările selectate din Europa de Vest și din întreaga lume. Activitatea va fi susținută și de campania publicitară Huawei care promovează aplicația Bolt Food în aplicații terțe și aplicațiile native Huawei, și de stimulare și campanii comune pe social media.

Sprijinul acordat către Bolt reflectă angajamentul Huawei de a ajuta brandurile și dezvoltatorii să se dezvolte împreună și să aibă succes în afaceri datorită AppGallery. Bolt Food poate fi descărcată acum din AppGallery.

Cererile consumatorilor au adus Bolt Food în AppGallery

Integrarea aplicației Bolt Food marchează o etapă importantă pentru ambele companii, care răspund direct nevoilor consumatorilor într-un moment marcat de o cerere fără precedent. Au existat peste 2.000 de solicitări de la utilizatori pentru integrarea Bolt Food în AppGallery.

Ultimii câțiva ani au fost revoluționari în materie de evoluție a livrării de alimente la cerere, în mare parte datorită tehnologiei mobile. Pandemia globală a accelerat această schimbare, în special în ceea ce privește atitudinea consumatorilor față de mâncarea livrată acasă.

Aplicația Bolt Food este prezentă în 20 de țări și se dezvoltă rapid, având nevoie de doar un an pentru a se extinde, spre deosebire de aplicațiile concurente care au avut nevoie de câțiva ani.

Performanța Bolt Food  pe o piață foarte competitivă de livrare s-a datorat eforturilor sale de a oferi constant servicii accesibile și de înaltă calitate. Această filozofie este în conformitate cu serviciile de ride-hailing Bolt, recunoscute pentru prețurile mai mici. Costul livrării de alimente de către Bolt se estimează că este, de obicei, cu până la 25% mai mic decât cel al competiției directe, ceea ce face ca Bolt Food să fie o alegere excelentă pentru consumatori, ținând cont de prețuri, cel puțin.

Mai mult decât atât, compania s-a asigurat că prețurile competitive sunt corelate și cu livrări rapide. Spre deosebire de alte aplicații de takeaway, Bolt are un avantaj major în faptul că livrările sale sunt previzibile, mai rapide și fiabile, plusuri pe care le poate obține din vasta sa experiență de ridesharing.

O parte din popularitatea de care se bucură Bolt pe AppGallery a fost generată și de capacitatea sa de a adopta strategia „glocală” a Huawei, care se axează pe dezvoltarea relațiilor cu furnizorii de aplicații, ale căror soluții sunt concepute pentru a oferi oamenilor servicii de înaltă calitate, orientate local. Bolt Food a demonstrat o abordare similară, acordând atenție sporită nevoilor clienților locali în materie de experiență generală de utilizare, alegere, livrare și preț susținute frecvent de promoții periodice și oferte speciale.

[1] Distribuțiile aplicației sunt calculate ca suma totală a descărcărilor și actualizărilor.

DEPĂȘEȘTE-ȚI ADVERSARII CU RAZER OROCHI V2

Cu o autonomie a bateriei de peste 900 de ore și un design ultra-ușor, noul mouse este companionul perfect pentru gaming-ul pe notebook

 


BUCUREȘTI, 28 aprilie 2021 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat Orochi V2, un mouse de gaming wireless, ultra-ușor, de dimensiuni reduse, capabil de până la 900 de ore de utilizare folosind o singură baterie AA. Echipat cu tehnologie wireless Razer™ HyperSpeed și cu switch-uri mecanice Razer din cea de a doua generație, Orochi V2 îmbină performanța și confortul într-un design compact, ideal pentru cei ce se joacă pe notebook.

Screenshot 2021-04-28 120632

Pentru gamerii ce utilizează laptopuri și notebookuri, transportul echipamentelor de gaming de înaltă performanță se dovedește a fi adesea o provocare, spațiul pentru accesorii și periferice fiind de obicei limitat. Orochi V2 a fost conceput pentru a le oferi jucătorilor un mouse de gaming portabil, foarte performant, dar destul de mic pentru a fi strecurat într-un buzunar sau într-o geantă de transport. Mai mult, tehnologia integrată Razer™ HyperSpeed permite conectarea lui Razer™ Orochi V2 și a unei tastaturi wireless la un singur dongle USB, eliberând astfel un port USB pentru a fi utilizat pentru alte dispozitive.

Screenshot 2021-04-28 120704

Design universal ultra-ușor, potrivit pentru toate stilurile de prindere

Cu o greutate de sub 60 de grame (excluzând bateria), designul ultra-ușor al lui Orochi V2 a fost conceput de inginerii Razer și îmbunătățit utilizând feedback-ul de la utilizatori, în final rezultând un aspect simetric care permite utilizarea lui Orochi V2 într-o varietate de stiluri de prindere.

Marginile rotunjite ale Orochi V2 asigură o aderență solidă pentru mișcări rapide și controlate, iar partea superioară este arcuită, asigurând o potrivire sigură a palmei ce previne oboseala în sesiunile prelungite de joc.

Screenshot 2021-04-28 120720

Având un spațiu dedicat poziționării sigure a degetului mare, alături de butoane laterale amplasate optim pentru a fi ușor de accesat, Orochi V2 le permite utilizatorilor să se concentreze în întregime la activitatea din joc sau la sarcinile de serviciu.

„Jucătorii nu ar trebui să sacrifice performanța pentru portabilitate”, a spus Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice Razer. „Orochi V2 folosește componente de ultimă generație pentru gaming, și le îmbină cu un design ușor, devenind astfel mouse-ul portabil ideal pentru jocuri.”

Performanță care durează

Necesitând o singură baterie AA sau AAA*, Razer Orochi V2 beneficiază de un locaș hibrid pentru baterii, ce este poziționat optim pentru o distribuție echilibrată a greutății. Orochi V2 are o durată de utilizare continuă de peste 900 de ore în modul Bluetooth, ceea ce îl face ideal pentru utilizare alături de dispozitive portabile. În mod alternativ, gamerii pot opta să utilizeze tehnologia Razer™ HyperSpeed ​​Wireless, pentru o conexiune neîntreruptă, fără lag, de până la 425 de ore.
*În pachetul produsului nu este inclusă o baterie AAA.

Screenshot 2021-04-28 120748

Un partener de calitate, oriunde te-ai afla

Orochi V2 utilizează cea de-a doua generație de switch-uri mecanice Razer ™, ce oferă un click precis și clar cu fiecare apăsare. Acestea dispun acum de noi puncte de contact placate cu aur, ce sunt mai puțin predispuse la degradare și au o durată de viață mai mare, de până la 60 de milioane de clickuri.

În plus, Orochi V2 beneficiază de patine 100% PTFE și de un senzor optic 5G avansat și foarte rapid, astfel rezultând un produs perfect pentru orice utilizator de laptop care își dorește cel mai bun mouse atât pentru productivitate, cât și pentru performanță.

Disponibil pe negru, alb sau în variantă personalizată prin Razer Customs

Orochi V2 este disponibil în variantele de culori negru sau alb. Cei care doresc să adauge o notă personală pentru a-și pune în evidență pasiunea și personalitatea, vor putea alege din peste 100 de modele de design prin intermediul Razer Customs. Având la dispoziție o mulțime de posibilități de personalizare, inclusiv multiple design-uri, stickere și culori, sau chiar modele dedicate unor anumite jocuri, utilizatorii pot personaliza mouse-ul Orochi V2 pentru a se potrivi cu setup-ul lor de gaming.

Screenshot 2021-04-28 120735

Pentru mai multe informații despre Razer Orochi V2, consultați acest link.

De curând Razer a mai anunțat și o bandă universală pentru aderență (Universal Grip Tape), pentru gamerii care doresc un control excelent în orice moment. Folosind o suprafață de contact foarte texturată, realizată din poliuretan, banda universală absoarbe umiditatea pentru a oferi aderență maximă chiar și în cele mai intense sesiuni de joc. Banda aderentă universală Razer este livrată ca set de forme autoadezive deja tăiate, ce pot fi utilizate pe mouse-uri, tastaturi, controllere, sau pe orice alt dispozitiv unde este necesară o prindere sigură și fiabilă.

 

 


DESPRE RAZER OROCHI V2

  • Dimensiune aproximativă: 108mm (lungime) x 60mm (lățime) x 38mm (înălțime)
  • Greutate aproximativă: <60g (masă centralizată)
  • Design simetric pentru dreptaci
  • Tehnologie wireless Razer HyperSpeed ​​ce susține două dispozitive cu un singur dongle
  • Două moduri wireless (2.4GHz și BLE)
  • Durată de viață a bateriei: până la 425 de ore (2,4 Ghz), 950 de ore (BLE) cu bateria AA Litiu inclusă
  • Switch-uri mecanice Razer™ generația a doua, certificate pentru 60 de milioane de clickuri
  • Locaș pentru baterii AA / AAA (se utilizează un singur tip de baterie la un moment dat)
  • Șase butoane programabile independent
  • Rotiță de scroll tactilă, proiectată pentru gaming
  • Senzor optic 5G cu rezoluție reală de 18.000 DPI, cu o precizie a rezoluției de 99,4%
  • Accelerație de până la 450 inci pe secundă (IPS) / 40 G
  • Patine PTFE nevopsite
  • Reglare rapidă a sensibilității (Etape implicite: 400/800/1600/3200/6400)
  • Stocare internă DPI și keymap
  • Compatibil Razer Synapse 3

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Razer Orochi V2: 79,99 Euro

Razer Orochi V2 Customs Edition: 99,99 Euro

Razer.com și partenerii retail autorizați: disponibil acum

IMAGINI: LINK

 

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are șaptesprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Huawei deschide www.huaweistore.ro: vouchere de 6.000 lei și surprize pentru toți clienții

Huawei Online Store

București, 27 aprilie 2021 – Huawei Consumer Business Group România anunță deschiderea propriului magazin online: www.huaweistore.ro, pe 28 aprilie, cu ocazia aniversării a 18 ani de prezență a Huawei în România. Compania oferă o serie de avantaje pentru cei care vor deveni clienții magazinului, precum vouchere de până la 6.000 de lei, pentru unele dintre cele mai apreciate produse ale sale, concursuri și multe alte beneficii.

Clienții www.huaweistore.ro vor beneficia de livrare gratuită a produselor comandate, posibiliatatea de plată în numerar la livrare, fără taxe adiționale, înlocuire și retur gratuit în maximum 14 zile de la achiziție, fără obligația de a motiva decizia. De asemenea, clienții au la dispoziție vouchere în valoare de 6.000 de lei, de care se pot folosi atunci când achiziționează produse direct de pe site. Printre acestea, se numără cântarul HUAWEI Body Scale 3, brățara de fitness HUAWEI Band 4, căștile HUAWEI FreeBuds 3i, ceasurile HUAWEI Watch GT2, HUAWEI Watch GT2 42mm, în variantele de culoare Refined Gold și Frosty White, cât și HUAWEI Watch GT2 Pro, tableta HUAWEI MatePad, telefoanele HUAWEI P40 Lite 5G, HUAWEI P40 Pro și HUAWEI Mate40 Pro sau cele mai noi modele de notebook, precum HUAWEI MateBook D14 și D15, ediția 2021, echipate cu procesoare Intel generația a 11-a. Pe lângă reducerea oferită de voucher, cele două notebook-uri mai vin în plus și cu mouse și rucsac oferite cadou. Aceste produse beneficiază astfel de reduceri de până la 1.000 de lei din prețurile recomandate de vânzare.

Dorim să oferim o experiență premium clienților noștri alături de aceste beneficii – vouchere și servicii de asistență de calitate -, iar aniversarea celor 18 ani de prezență Huawei în România este cea mai bună ocazie pentru lansarea magazinului.”, declară Wang Wei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România. „Am observat interesul crescut al utilizatorilor în ultima perioadă pentru produsele din segmentele wearebles, smartphone și notebook-uri și am decis să suplimentăm la 6.000 de lei valoarea voucherelor de care pot beneficia cei care își fac cont pe www.huaweistore.ro și să adăugăm mai multe opțiuni în ofertă.”, continuă acesta.

Iubitorii de tehnologii de ultimă oră pot beneficia în continuare de un voucher de 100 lei, dacă se înscriu la newsletter-ul dedicat ultimelor noutăți și promoții ale companiei, pe https://consumer.huawei.com/ro/campaign/huaweistore-teaser/. În plus, primii 500 de clienți, care cumpără de peste 100 de lei din magazinul online, primesc premii surpriză de tip Mystery Gift Box, în valoare de 199 lei. Iar clienții care recomandă alte persoane pentru a-și crea cont pe site primesc, alături de cei recomandați, un voucher suplimentar de 50 de lei.

Huawei mai pune la bătaie și un HUAWEI Mate Xs, telefonul pliabil care stabilește noi standarde în ceea ce privește categoria smartphone. Astfel, toți cei care fac achiziții de cel puțin 100 de lei până la sfârșitul lunii mai intră în tragerea la sorți pentru premiul în valoare de 10.999 lei.

Noul www.huaweistore.ro va conține toate categoriile de dispozitive proprii – smartphone, PC&tablete, wearables și audio – și este special creat pentru a-i menține în permanență pe consumatori conectați  la produse și la cele mai bune oferte Huawei.

Toate detaliile privind beneficiile puse la dispoziție de magazinul online, ofertele speciale și concursurile organizate cu ocazia a 18 ani de prezență Huawei în România vor fi prezentate în cadrul unei transmisiuni live de la sediul Huawei la care vor participa reprezentați ai companiei și alți invitați, care va avea loc miercuri, 28 aprilie, de la ora 19:00, pe canalul Facebook Huawei Mobile Ro, https://www.facebook.com/huaweimobilero/.

Adoptarea legii 5 G în forma actuală și fără notificarea UE ar putea avea efecte negative asupra industriei de telecomunicații din România

Proiectul de lege care va asigura cadrul legal necesar implementării rețelelor 5G în România va fi dezbătut de Camera Deputaților în procedură de urgență. După 8 luni în care proiectul a stat în sertarul Guvernului, într-o săptămână acesta a ajuns de pe ordinea de zi a executivului pe masa legislativului. Iar termenul limită până la care se mai pot face modificări este 4 mai. Legea 5G este deosebit de importantă prin impactul asupra digitalizării României, implicând atât furnizori de echipamente, cât și operatori și autorități locale, iar dezbaterea publică a  proiectului întinsă pe o durată mai mare ar putea avea impact pozitiv asupra rezultatului final, așa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei, unde discuțiile la nivel guvernamental au durat 2 ani.

În plus, conform Directivei europene 2015/1535, care spune că statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia, România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G.

Consiliul European solicită UE şi statelor membre să valorifice pe deplin setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a reţelelor 5G adoptat la 29 ianuarie 2020 şi, în special, să aplice restricţiile relevante asupra furnizorilor care prezintă risc ridicat pentru activele de bază definite ca fiind esenţiale şi sensibile în evaluările coordonate ale riscurilor la nivelul UE. În cazul în care nu este implementată legislaţia UE, Comisia poate sesiza Curtea de Jutiţie, care poate impune sancţiuni financiare.

Consiliul European menţionează că potenţialii furnizori de tehnologie 5G trebuie să fie evaluaţi pe baza unor criterii obiective comune. Ca UE să fie suverană din punct de vedere digital, trebuie să construiască o piaţă unică cu adevărat digitală şi să îşi consolideze capacitatea de a-şi defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome şi de a dezvolta şi implementa capacităţi şi infrastructuri digitale strategice.

Conform Directivei 2015/1535, toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru. Această directivă a fost creată pentru promovarea bunei funcţionări a pieţei interne unde trebuie asigurată transparenţa cu privire la iniţiativele naţionale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice. În acest sens, autorităţile europene susţin că este esenţial pentru Comisie să deţină informaţiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice

Astfel că, începând cu data notificării proiectului, există o perioadă de suspendare de trei luni – în cursul căreia statul membru care a făcut notificarea nu poate adopta regulamentul tehnic în cauză – permiţând Comisiei şi celorlalte state membre să examineze textul notificat şi să răspundă în mod adecvat.

Conform Directivei, statele membre comunică de îndată Comisiei orice proiect de reglementare tehnică, cu excepţia situaţiei în care doar se transpune integral textul unui standard internaţional sau european, caz în care este suficientă informaţia referitoare la standardul în cauză.

În cazul specific al României, proiectul de lege privind tehnologia 5G prevede că solicitarea pentru obţinerea autorizării se depune de către producător la MTIC, iar ulterior aceasta se transmite la CSAT. Solicitarea constă într-o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoţită de: date de identificare, inclusiv datele reprezentanţilor legali şi limitele împuternicirii acordate; structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă; o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ o serie de condiţii (nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; are o structură transparentă a acţionariatului; nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică; se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente).

În acest context, documentul prevede că avizul trebuie să se fundamenteze pe evaluări din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi/sau apărării naţionale.

Astfel, pentru ca România să nu riște sancțiuni din partea UE, intervalul de timp  în care proiectul de lege 5G se află în dezbatere publică ar trebui să fie mai îndelungat, acoperind și  perioada de notificare a organismelor europene și permițând ca modificările sugerate de actorii din industrie și care pot care pot  sprijini piața locală de telecomunicații să-și producă efectele asupra formei finale a legii.

Connections – Brandul de angajator a favorizat recrutările din IT pe timp de pandemie

În 2020 solicitările proactive de poziții în cadrul companiei au crescut cu 18% pe segmentul middle și seniors

București, 27 aprilie 2021. Conform datelor Connections, lider pe piața de transformare digitală din România, reputația solidă pe piața de tehnologie, cultura de angajator și proiectele complexe dezvoltate de companie sunt principalele motive care au facilitat procesul de recrutare și retenția angajaților în perioada de pandemie.

Procesul de recrutare a fost simplificat de contextul crizei sanitare, iar timpii de angajare s-au redus cu 30%, datorită flexibilității pe care o oferă interviurile în format online.

În prezent, pentru pozițiile middle-senior, recrutarea durează până la maximum 2 luni, iar pentru poziții de nișă (de exemplu RPA) pe zona de entry level, recrutarea durează în medie 2-3 săptămâni.

“Durata recrutării depinde foarte mult de tipul de proiect – tehnologii noi, domeniu de impact, proiect inovativ, stabilitate – de brandul de angajator și de pachetul salarial alocat pentru poziția respectivă. Datorită complexității proiectelor derulate, focusul nostru este pe atragerea de seniors și talente. Suntem unul din principalii parteneri ai UiPath în România și am implementat alături de ei procese de automatizare în industrii cheie”, declară Iulia Andreea Bădăuță – IT&RPA Talent Acquisition Connections.

Connections a creat un tool propriu pentru a automatiza și fluidiza procesul de recrutare și de retenție al talentelor, iar recrutarea se realizează intern cu o echipă specializată.

Connections are o cultură de companie solidă, iar angajații petrec în medie peste 4 ani în companie. ”Ne bucurăm de o rată ridicată de retenție, iar colegii care ni se alătură apreciază proiectele pe care le derulăm local și internațional și care le dau oportunitatea de a crea un portofoliu profesional competitiv. Anul trecut solicitările proactive de poziții în cadrul companiei noastre au crescut cu 18% pe segmentul middle și seniors”, declară Iulia Andreea Bădăuță – IT&RPA Talent Acquisition Connections.

Connections a abordat o strategie dinamică de sprijin față de companiile care, confruntate cu criza sanitară, trebuiau să facă trecerea către gestionarea afacerii online. Echipele de programatori seniori au creat produse specifice cum ar fi Digital Workplace – un produs care oferă servicii la cheie hardware și software pentru funcționarea online a afacerilor, soluție potrivită pentru lucrul de acasă, Tudor – Robotul virtual de contabilitate, precum și aplicația ID Scanner, prin care se pot extrage datele din cărțile de identitate printr-o simplă fotografie.

De asemenea, echipele Connections au dezvoltat și robotul SAM care ajută la managementul administrativ al pacienților din cadrul unei instituții medicale private.

”Programatorii noștri de top au înțeles că este important să se dedice clienților și să îi ajute și pe aceștia să traverseze mai ușor criza. Nivelul ridicat de engagement al colegilor a avut ca rezultat idei de excepție, implementate în produse foarte bine primite pe piață. Tehnologia a facilitat relațiile dintre noi, iar angajații ne consideră o destinație, nu un punct de tranzit”, afirmă Bogdan Florea, CEO și Founder Connections.

Imediat după declanșarea pandemiei Connections a  apelat la o platformă suport pentru angajați și a alocat bugete importante care să le permită acestora să participe la programe de dezvoltare profesională și personală. Totodată, angajații Connections au avut permanent acces la consiliere psihologică.

”Numeroși colegi au apelat la programul gratuit de consiliere psihologică pe care l-am gândit și implementat în timpul pandemiei, care i-a ajutat să privească situațiile prin care trec cu mai multă claritate, să gestioneze mai bine stresul și să privească din altă perspectivă singurătatea asociată automat cu pandemia.”, declară Aurelia Călin, Recruitment & Corporate Wellbeing Specialist Connections.

Pandemia a readus în atenția angajaților beneficiile non-financiare, aceștia fiind din ce în ce mai interesați de cooperare la nivelul echipei, suport din partea managerului, comunicare transparentă, proiecte dinamice și complexe, stabilitate și o mare flexibilitate dusă spre remote work.

Samsung prezintă Smart Keyboard Trio 500 – pentru eficiență cu fiecare mișcare

Într-o lume mobilă, învățarea și lucrul în deplasare sunt deja o normă. Pentru acele momente în care aveți nevoie de eficiența și confortul pe care le oferă o tastatură fizică, dar nu doriți să luați laptopul, Samsung Smart Keyboard Trio 500 este suficient de subțire și ușoară pentru a încăpea în geantă, astfel încât puteți să o luați cu voi de-a lungul zilei. Puteți, de asemenea, să vă conectați la mai multe dispozitive simultan și cu comenzi rapide inteligente, Samsung Smart Keyboard Trio 500 vă va ajuta să duceți multitasking-ul la nivelul următor și să faceți mai mult, oriunde vă aflați.

Smart Keyboard Trio 500

Citiți mai departe pentru a afla mai multe despre cum puteți profita la maximum de Samsung Smart Keyboard Trio 500.

Se conectează cu mai multe device-uri

E nevoie de doar câteva clipe pentru a configura tastatura Smart Keyboard Trio 500 și a o conecta în siguranță la un dispozitiv. Pur și simplu porniți-o, țineți apăsată tasta Bluetooth și o alertă va apărea pe ecranul dispozitivului. Atingeți „conectați”, tastați codul din 6 cifre care se afișează pe ecran și totul este pregătit.

01_Designed for portability

Puteți asocia Samsung Smart Keyboard Trio 500 cu până la trei dispozitive diferite simultan prin Bluetooth și puteți comuta cu ușurință între fiecare dispozitiv cu doar un simplu clic, ceea ce vă permite să faceți multitasking cu ușurință. Să spunem că luați notițe pe laptop și că trebuie să răspundeți rapid la un mesaj de pe telefonul – puteți comuta imediat între dispozitive.

 04_Dex mode

Lansați aplicațiile preferate cu o singură atingere

Puteți să vă personalizați Samsung Smart Keyboard Trio 500 alegând cele trei aplicații preferate de pe fiecare dispozitiv pentru a se deschide instant când apăsați una dintre cele trei taste desemnate din tastatură. Dacă vă place să vizionați videoclipuri pe tabletă și să folosiți smartphone-ul doar pentru rețelele sociale, puteți personaliza Samsung Smart Keyboard Trio 500 să deschidă o aplicație diferită pe fiecare dispozitiv pe care îl folosiți cu tastele dedicate pentru deschiderea aplicației.

 03_Improved convenience with special functions

Puteți să vă bucurați de experiența oferită de desktop

Cu Smart Keyboard Trio 500, puteți pune smartphone-ul sau tableta Galaxy în modul DeX – o platformă software care oferă experiența unui desktop – cu doar o apăsare de buton. Pentru acele momente în care aveți nevoie de productivitatea unui laptop, Smart Keyboard Trio 500 cu Samsung DeX vă permite să luați notițe, să trimiteți e-mailuri și să terminați toate sarcinile pe care le aveți, totul pe smartphone sau tabletă.

Subțire și de dimensiuni reduse, Samsung Smart Keyboard Trio 500 are taste care sunt aproape de aceeași dimensiune ca cele de pe o tastatură obișnuită –oferind o mobilitate mult mai convenabilă. Fie pe alb sau pe negru, Samsung Smart Keyboard Trio 500 va fi disponibilă începând cu începutul lunii mai.

02_High compatibility

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

post

Ce riscă România dacă nu notifică Comisia Europeană cu privire la reglementările tehnice din proiectul de lege 5G

Proiectul de Lege referitor la infrastructurile informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G a primit avizul guvernului și va fi dezbătut în regim de urgență în Parlament. Termenul prevăzut pentru depunerea amendamentelor și cel pentru depunerea raportului, nu oferă un interval îndeajuns de lung pentru alinierea proiectului la cerințele UE.

România trebuie să informeze Comisia Europeană cu privire la proiectul de lege privind tehnologia 5G, în conformitate cu procedura TRIS din Directiva (UE) 2015/1535, prin care statele membre trebuie să anunţe Comisia cu privire la orice proiect de lege ce conţine reglementări tehnice, înainte de adoptarea acestuia. Directiva prevede că orice proiect de lege tehnic sau care are implicații asupra economiei și dezvoltării unui stat membru trebuie să fie notificat către DG Grow. Nerespectarea acestui lucru poate face ca legea să NU FIE ÎN VIGOARE, chiar dacă a fost adoptată în Parlament.

Consiliul European solicită UE şi statelor membre să valorifice pe deplin setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a reţelelor 5G adoptat la 29 ianuarie 2020 şi, în special, să aplice restricţiile relevante asupra furnizorilor care prezintă risc ridicat pentru activele de bază definite ca fiind esenţiale şi sensibile în evaluările coordonate ale riscurilor la nivelul UE. Consiliul European subliniază că potențialii furnizori de tehnologie 5G trebuie evaluați pe baza unor criterii obiective comune.

Pentru a fi suverană din punct de vedere digital, UE trebuie să construiască o piață unică cu adevărat digitală și să își consolideze capacitatea de a-și defini propriile norme, de a face alegeri tehnologice autonome și de a dezvolta și implementa capacități și infrastructuri digitale strategice. “UE va rămâne deschisă tuturor întreprinderilor care respectă normele și standardele europene. Dezvoltarea digitală trebuie să ne garanteze valorile, securitatea și drepturile fundamentale și să fie echilibrată din punct de vedere social. O astfel de abordare centrată pe factorul uman va spori atractivitatea modelului european”.

Directiva UE 2015/1535 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din 9 septembrie 2015 se referă la procedura de furnizare de informații în domeniul reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale. Directiva a fost creată pentru promovarea bunei funcționări a pieței interne unde trebuie asigurată transparența cu privire la inițiativele naționale având ca scop stabilirea reglementărilor tehnice.

Autorităţile europene susţin că este esențial pentru Comisie să dețină informațiile necesare înaintea adoptării reglementărilor tehnice. “În consecință, statele membre, cărora li se cere să susțină realizarea obiectivului său în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE), trebuie să notifice proiectele pe care le au în domeniul reglementărilor tehnice”, potrivit Directivei.
Toate statele membre trebuie să fie informate cu privire la reglementările tehnice preconizate de către orice alt stat membru.

Proiectul de lege privind tehnologia 5G prevede că solicitarea pentru obţinerea autorizării se depune de către producător la MTIC, iar ulterior aceasta se transmite la CSAT. Solicitarea constă într-o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoţită de: date de identificare, inclusiv datele reprezentanţilor legali şi limitele împuternicirii acordate; structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă; o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ o serie de condiţii (nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent; are o structură transparentă a acţionariatului; nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică; se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente).

În acest context, impunerea unei transparențe în procedura de adoptare a unor reglementări tehnice interne este necesară pentru promovarea bunei funcționări a pieței interne europene. Scopul avut în vedere de acest act normativ este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor pe piața europeană, eliminând orice măsuri sau reglementări interne care ar reprezenta, în fapt, restricții asupra circulației mărfurilor sau măsuri cu efect echivalent.

Omisiunea notificării Comisiei Europene cu privire la un proiect de reglementare tehnică, potrivit procedurii impuse de Directiva (UE) 2015/1535, va atrage după sine o inaplicabilitate a dispoziției naționale pentru persoanele fizicie sau juridice private în instanțele naționale.

 

Huawei lansează campania „Crazy Easter” dedicată laptop-urilor MateBook Seria D, acum la cele mai bune prețuri

Huawei Consumer Business Group (BG) dă startul, astăzi, unei campanii de reduceri dedicată celor care își doresc să achiziționeze un laptop în această perioadă. Astfel, cele mai populare notebook-uri lansate de companie, seria D, vor fi disponibile, până pe 30 Aprilie, la cele mai bune prețuri de până acum în rețelele partenerilor de retail ale Huawei.   

Cele mai recente lansate modele, HUAWEI MateBook D14 și HUAWEI MateBook D15, echipate cu noile procesoare Intel® Core™ din generațiile a 10-a și a 11-a, cât și cele lansate anul trecut, echipate cu procesoare AMD, vor beneficia de o reducere de pana la 1.300 lei față de prețurile recomandate. Astfel, cele mai noi modele lansate in România vor avea prețuri promoționale extrem de atractive pentru seriile MateBook D15 și MateBook D14.

Matebook D14 și Matebook D15 au fost printre cele mai apreciate notebook-uri anul trecut de către consumatorii Huawei. Considerăm că, lansând această campanie în prag de sărbătoare, laptop-urile vor deveni cadourile perfecte pentru persoanele dragi, fie pentru activități de studiu, fie pentru productivitate la birou sau pentru a te bucura de cele mai bune momente de divertisment”, a spus Sabina Știrb, Marketing Director Huawei Consumer Business Group România.

Seria MateBook D a notebook-urilor Huawei a fost proiectată ținându-se cont de nevoile utilizatorilor, ultimele modele având upgrade-uri nu doar în ceea ce privește procesoarele de bază, ci și în ceea ce privește procesoarele grafice, fiind echipate acum cu noua grafică Intel® care permite notebook-urilor să gestioneze o mare varietate de sarcini complexe de procesare a imaginii cu ușurință. În plus, tehnologiile inovatoare, cum ar fi colaborarea pe mai multe ecrane (Multi-Screen Collaboration), butonul de pornire cu amprentă digitală, antena dublă și încărcarea inversă USB se combină pentru a spori fundamental experiența utilizatorului, ridicând notebook-urile de la a fi un instrument de productivitate, la un partener inteligent pe care consumatorii îl vor găsi indispensabil, atât la școală sau la birou, cât și în alte situații cotidiene.

Seria notebook-urilor HUAWEI MateBook D oferă un excelent raport calitate-preț, incluzând numeroase funcții ce oferă o gamă diversă de scenarii de utilizare.

Mai multe informații despre HUAWEI MateBook D14 și MateBook D15 sunt disponibile pe site-ul oficial Huawei: https://consumer.huawei.com/ro/laptops.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com.

Allview își face debutul în era tehnologică TOUCHLESS prin lansarea seriei de Smart TV-uri ePlay7100

Allview anunță astăzi lansarea celei mai noi serii de televizoare inteligente, ePlay7100, ce reprezintă începutul unei noi etape pentru portofoliul de produse al companiei și care integrează controlul vocal TOUCHLESS. Astfel, prin tehnologia Far Field Voice Control, noua serie Allview ePlay7100 le va aduce utilizatorilor o experiență complet nouă, mult mai confortabilă și rapidă: fără a mai atinge telecomanda, ci doar prin simpla voce și comanda „OK Google”, aceștia vor putea porni sau opri televizorul, accesa conținut media și divertisment, regla volumul, controla alte dispozitive interconectate cu TV-ul prin sistemul Google Home.

Noua serie ePlay7100 aduce un upgrade pe partea de imagine și sunet, prin integrarea tehnologiilor de top: Dolby Vision completată de HDR 10+ și HLG; Dolby Atmos și DTS Studio Sound, menite să îmbunătățească semnificativ experiența de vizionare a utilizatorilor; un nou motor de analiză și procesare a imaginii prin metode complexe bazate pe AI – Chameleon Extreme 2.0 AI PQ Engine; dar și o premieră la nivel de suport pentru decodarea video – AV1 și functia audio duală Bluetooth V5.0, toate integrate într-un design elegant și rafinat.

„Anul 2020 ne-a adus creșterea cotei de piață la 4%, pe segmentul televizoarelor, fapt ce ne motivează în continuare să ne urmăm obiectivul de a deveni lideri pe piața românească de Smart TV-uri cu Android TV™ și Google Assistant™ integrat. Scopul nostru este de a aduce în permanență inovații în domeniu, tehnologii ce vor deveni ceva obișnuit mâine și pe care le integrăm în produse accesibile tuturor românilor. Anul 2021 ne dorim să fie definit de conceptul Touchless – interacțiunea cu tehnologia fără atingere, continuând seria pionieratelor și devenind, astfel, primul brand european care va încorpora tehnologii Touchless în portofoliul de produse.” a afirmat Lucian Peticilă – General Manager Allview.

Controlul vocal TOUCHLESS – uită de grija telecomenzii

Gama de Smart TV-uri Allview ePlay7100 este prima care oferă suport pentru comenzi vocale Hands Free. Spre deosebire de alte televizoare inteligente care au nevoie de o telecomandă pentru a executa comenzile bazate pe voce, seria ePlay7100 este echipată cu tehnologia Far Field Voice Control ce permite utilizatorilor să transmită comenzi vocale direct televizorului. Integrarea conceptului TOUCHLESS aduce numeroase avantaje utilizatorilor: nu mai au nevoie de telecomandă pentru a transmite comenzile către televizorul inteligent; pot oferi comenzi vocale într-un mod mult mai rapid, chiar și atunci când au mâinile ocupate (pornirea sau oprirea TV-ului, căutarea de conținut – inclusiv streaming media, reglarea volumului, controlarea tuturor dispozitivelor inteligente de acasă interconectate cu TV-ul); televizorul răspunde chiar și atunci când se află în stand-by, doar prin rostirea comenzii vocale „OK Google”.

Chameleon Extreme 2.0 AI PQ Engine

Modelele ePlay7100 integrează una dintre cele mai avansate tehnici de analiză și procesare a imaginii prin metode complexe bazate pe AI. Acestea permit optimizarea fiecărui cadru individual, multidimensional, pentru ca utilizatorii să beneficieze de imagini uimitor de reale.

Tehnologiile inovatoare utilizate pentru optimizarea procesării de culoare, ce stau la baza Chameleon Extreme 2.0 AI PQ Engine (Dynamic Restauration, Ultra High Analitic, Contrast Enhacement, Skin Color Enhacement), au rolul de a transmite imagini cu un contrast mai bogat, vibrante, pătrunzătoare, dar și emoția fiecărui cadru, trăirea fiecărui personaj și culorile reale ale oricărui detaliu.

Dolby Vision și Dolby Atmos – experiență vizuală și audio Home Cinema

Față de seriile anterioare, smart TV-urile din cea mai nouă gamă – ePlay7100 integrează tehnologii de top precum Dolby Vision și Dolby Atmos, ce marchează un upgrade major atât pe parte de imagine, cât și pe parte de sunet. Rolul acestora este de a transforma casele utilizatorilor în centre de divertisment, oferindu-le o experiență vizuală și audio multidimensională.

Dolby Vision – vârful de lance în domeniul tehnologiilor de ajustare a imaginii, este completată de funcții avansate (HDR, HDR 10+ și HLG), prin intermediul cărora sunt analizate și ajustate obiectele din imagine, pentru ca scenele redate să fie cât mai realiste şi mai naturale. Astfel, utilizatorii se vor putea bucura de cadre pline de culoare, clare, captivante și realise.

Cele mai noi modele de televizoare inteligente Allview integrează funcția Dolby Atmos, care împreună cu sistemul audio performant, susținut de difuzoarele de înaltă calitate, amplificatorul Clasa D de ultima generație și completată de una dintre cele mai noi tehnologii de decodare audio DTS Studio Sound, îi transpun pe utilizatori într-o nouă realitate, stimulându-le simțurile și oferindu-le o experiență de sunet home cinema, amplificată de senzația de spațialitate.

Eleganță infinită, performanță și funcționalitate

Noua serie ePlay7100 este definită prin eleganță și rafinament, datorită noului concept Infinity Display, caracterizat de rama aproape invizibilă și cadrul foarte subțire, ce dezvăluie utilizatorilor o experiență de vizionare captivantă și nemărginită. Design-ul modern integrează microfoanele Far Field Voice Control și le plasează central, în partea de jos, estetica fiind îmbinată armonios cu funcţionalitatea și performanța, pentru a crea premisele unui produs inovator, ce se potrivește oricărui interior.

Android TV 10

Gama ePlay7100 are integrat SO Android TV 10, optimizat pentru a oferi o experiență de utilizare fluidă, cu o interfață mult mai intuitivă, dar și meniuri contextuale îmbunătățite. Totodată, Android TV 10 aduce utilizatorilor cel mai înalt nivel de confort și posibilitatea de utilizare hands-free a TV-ului, prin integrarea Google Assistant și microfoanelor Far Field Voice Control. Astfel, cu o simplă comandă vocală adresată direct televizorului, utilizatorii pot porni sau opri televizorul, ajusta volumul, obține răspunsuri, controla conținutul video și alte dispozitive inteligente interconectate cu acesta, de la distanță.

AV1 și Bluetooth V5.0

La capitolul noutăți ale seriei ePlay7100, putem aminti de suportul pentru decodare video – AV1, ce oferă cu până la 30% mai multă performață față de formatul H265 și un bitrate mult mai redus, dar și un conținut video superior calitativ celor clasice, rapid, ce consumă mult mai puține resurse și date.

Functia audio duală Bluetooth V5.0, permite trimiterea de conținut audio fie de pe telefon pe TV, fie de pe televizor pe un device BT extern. Astfel, utilizatorii se bucură de mobilitate, întrebuințare facilă și nu-i vor mai deranja pe cei din jurul lor, folosind căștile Bluetooth.

Disponibilitate și preț

Noua serie ePlay7100 va fi disponibilă în variantele de: 43, 50 și 65 inch și  va porni de la prețul recomandat de 2299 lei. Clienții care vor comanda noile produse în perioada 22 aprilie – 06 mai 2021, vor beneficia de un discount de 600 lei.

Mai multe informații despre noua gamă ePlay găsiți pe www.allview.ro/eplay-7100

Despre Allview

Allview este brandul autohton de electronice numărul 1 din România, ce activează în peste 10 țări europene. Allview crede în puterea inovației și a tehnologiei de a schimba lumea, având misiunea de a îmbunătăți viețile oamenilor prin inovații tehnologice relevante, accesibile tuturor. Prin construirea,  adaptarea rapidă și constantă a unui portofoliu complet de produse, creăm experiențe și oportunități noi pentru clienții de pretutindeni.

Motorola lansează moto g20, un telefon accesibil pentru pasionații de fotografie

Motorola lansează moto g20, un nou dispozitiv ce oferă un sistem avansat de camere quad. Telefonul beneficiază de un ecran captivant HD+ 90 Hz, de o autonomie incredibilă, dar și de alte performanțe pentru o experiență de utilizare remarcabilă. Noul moto g20 a fost dezvoltat pentru utilizatorii pasionați de fotografie, care acum pot surprinde cele mai bune momente în imagini uimitoare, realizate în orice condiții de lumină.

Sistemul de camere quad cu care este dotat moto g20 facilitează capturi clare în condiții de lumină slabă,  fotografii intense, chiar și pe timp de noapte. moto g20 este perfect și pentru cei care își doresc să realizeze portrete, dar și prim-planuri incredibil de detaliate, care denotă un aspect profesional. Senzorul principal de 48 MP1 folosește tehnologia Quad Pixel pentru a oferi o sensibilitate la lumină de 4 ori mai mare, ceea ce asigura calitatea fotografiilor, care sunt mai clare și mai luminoase. Obiectivul ultra-wide permite o încadrare de 4 ori mai precisă, ceea ce face mai ușoară fotografierea peisajelor complexe. Camera dedicată Macro Vision conferă apropierea de subiect pentru prim-planuri incredibil de detaliate, iar senzorul de adâncime estompează fundalul portretelor pentru rezultate profesionale. Mai mult decât atât, selfie-urile realizate cu cameră de 13MP sunt mult mai intense și mai detaliate.

moto g20 beneficiază de o experiență de vizionare uimitoare, datorită raportului de aspect 20:9, de pe ecranul Max Vision HD+ de 6,5 inch și a ratei de refresh a ecranului de 90Hz, care permite o derulare lină, fără întârzieri.

Acum utilizatorii pot selecta în voie cele mai bune fotografii pe care să le posteze pe rețelele sociale, uitând de grija bateriei. Cu moto g20 utilizatorii se pot bucura de toate activitățile preferate, pentru că dispune de o autonomie de până la două zile cu doar o singură încărcare. Datorită bateriei de 5000 mAh, un weekend întreg de divertisment și distracție este mai ușor de garantat și poate include de la vizionarea videoclipurilor preferate, până la experiențele de gaming captivante.

moto g20 dispune de o putere mai mare, cu un procesor octa-core personalizat, care oferă o performanță grafică cu 38% mai bună. Se poate remarca o creștere a performanței în timpul jocurilor și atunci când se vizionează clipuri video sau când o noapte cu prietenii este imortalizată, toate acestea fără a pierde autonomia telefonului și datorită celor 4 GB de memorie RAM de ultimă generație. Iar cu 64/128 GB de spațiu de stocare încorporat, există suficient loc pentru a salva conținutul preferat. Pentru spațiu de stocare suplimentar, se poate adăuga oricând până la 1 TB în plus folosind un card microSD.

Experiența software va face ca fiecare interacțiune cu dispozitivul să fie una excelentă. Android 11 este optimizat pentru modul în care este folosit telefonul, făcându-l mai intuitiv, mai sigur și mai personal. Acesta permite o gestionare mai bună a conversațiilor în aplicațiile de mesagerie, un control îmbunătățit asupra dispozitivelor conectate și o abordare mai practică a confidențialității datelor. Android 11 aduce, de asemenea, funcții de accesibilitate noi și îmbunătățite fanilor Moto, inclusiv acces vocal mai rapid și asistență prin comenzi rapide.

moto g20 oferă o perspectivă complet nouă – fotografii uimitoare în orice situație, procesor mai inteligent pentru performanțe mai bune, mai mult spațiu pentru a păstra ceea ce este important pentru utilizatori și o baterie pentru autonomie mai mare.

Disponibilitate

moto g20 va fi disponibil în anumite țări din Europa.

Pentru mai multe informații despre produse și întrega listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/, pagina de Facebook, Instagram și YouTube.