Spitale internaționale. Turcia. Memorial Bahçelievler Hospital

Una dintre variantele alese de pacienții români, în cazul primirii unui diagnostic ce nu mai suportă amânare, precum cancerul, este să caute soluții imediate în afara țării, de exemplu în Turcia.

Anual, aproximativ 2.000 pacienți români se tratează la spitalele din Turcia, justificând faptul că acolo medicii sunt bine pregătiți si foarte diplomați în relația cu pacienții, investigațiile medicale sunt rapide, precise și relevante pentru stabilirea unor tratamente personalizate pe fiecare pacient în parte. Costurile, în ciuda părerii generale, sunt chiar mai mici decât în România.

Cum ajungi la un spital bun din Turcia?

 Calea este mai simplă dectât pare și nu implică nicio cheltuială:

– Trimiți e-mail la contact@spitaleinternationale.ro cu numărul tău de telefon și problema medicală la care cauți rezolvare

– Ești contactat în decurs de maximum 24 h și consiliat gratuit

– Plănuiești detaiile plecării (zbor, preluarea din aeroport, cazarea, programările la medici, costuri etc.)

– Acolo ești preluat și sprijinit în permanență de traducătorul de limbă română

Un plus incontestabil în sistemului medical turcesc îl reprezintă comunicarea și cooperarea interdisciplinară. In cele mai multe cazuri, într-un spital privat din Turcia, poți avea încă din prima zi un diagnostic precis, o schemă de tratament, o estimare de cost, un plan de acțiune și un prognostic realist.

Prețurile sunt chiar mai mici decât în spitalele private din România, în funcție de investigații și proceduri. De exemplu, un consult la un profesor-doctor costă 130-150 euro, iar un PET CT cu substanță de contrast și interpretarea scrisă în limba engleză: 600-800 euro.

 Spitalul Memorial Bahçelievler Istanbul

Unul dintre cele mai prestigioase spitale private din Istanbul este Memorial Bahcelievler, din cadrul grupului Memorial Hospitals, grup care care reunește 11 spitale și 3 clinici pe tot teritoriul Turciei, fără nicio unitate medicală, deocamdată, pe teritoriul României.

Implicarea personalului medical, experiența internațională cu peste 100.000 de pacienți anual, veniți din sute de țări, activitatea științifică și academică a medicilor, acuratețea rezultatelor investigațiilor, tehnologia de ultimă oră, combinate cu o cultură a curtoaziei și a compasiunii, fac din Memorial Bahcelievler cea mai bună opțiune pentru salvarea și vindecarea celor dragi.

Fiind primul din Turcia acreditat JCI în urmă cu mai bine de 18 ani (Joint Comision International reprezentând autoritatea supremă internațională care acreditează unități medicale în funcție de calitatea serviciilor și a tehnologiei), Grupul de Spitale Memorial este definiția încrederii în rândul cetățenilor turci, dar și în rândul pacienților internaționali.

 Grupul Memorial Hospitals Turcia – repere de excelență

 – Top 10 spitale din lume la procedura FIV (Fertilizare in Vitro)

– Primul spital din Turcia care a obținut de la autorități licența pentru transplant de organe

– Primul spital acreditat de Joint Commision International (autoritatea supremă internațională care acreditează unități medicale în funcție de calitatea serviciilor și a tehnologiei folosite)

– Primul spital din Turcia care a folosit ablația prin radiofrecvență în chirurgia cardiaca

– Primul transplant de ficat necompatibil din Turcia a fost realizat tot în cadrul unuia dintre spitalele Grupului Memorial Hospitals

– Laboratorul de Imunologie din cadrul Grupului Memorial este primul laborator privat acreditat de Federația Europeană de Imunogenetică

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>