Focus pe siguranța în trafic: Glovo lansează un program care să-i încurajeze pe curierii bicicliști să respecte regulile de circulație

În ultimul an, în țară au pedalat aproximativ 10.000 de curieri pe bicicletă iar numărul lor este într-o continuă creștere

București, 28 august 2019 – Glovo, serviciul de livrare rapidă lansat în București în mai 2018 și care și-a extins activitatea de-a lungul anului în alte 7 orașe din toată țara, demarează în această toamnă un program educațional pentru cicliști și curieri care are ca scop crearea unui trafic mai sigur. Programul dorește să-i facă pe cicliști să conștientizeze importanța respectării regulilor de cirulație și a propriei siguranțe în trafic, dar va vorbi si cu ceilalti participanți la trafic, nevoiți să se adapteze amplorii pe care o iau mijloacele de transport alternative. Contextul este îngrijorător, datele furnizate de curând de Eurostat poziționând România ca cea mai periculoasă țară din UE pentru bicicliști și pietoni.

“Trăim un boom al mijloacelor de transport alternative, într-un Bucuresti din ce în ce mai aglomerat. Estimăm că doar în ultimul an, în toată țara, au pedalat aproximativ 10.000 de curieri pe bicicletă de la toate companiile de livrare. Numărul lor va tot crește, iar acestă creștere ne responsabilizează si de aceea am demarat acest proiect. Curierii noștri trebuie să livreze cât mai rapid comenzile, dar ne dorim să o facă în siguranță, respecând regulile de circulație și pe ceilalți participanți la trafic, iar la rândul lor să fie respectați de ceilalți participanți”, a precizat Marius Funie, Marketing Manager Glovo România.

Începând cu luna septembrie, Glovo va demara o serie de acțiuni educaționale pentru cicliști și curieri:

  1. Video-uri educaționale disponibile în momentul angajării despre siguranța în trafic
  2. Workshop-uri lunare pentru noii curieri
  3. Evenimente sezoniere în care vor fi implicați specialiști și ONG-uri din domeniul siguranței în trafic
  4. Parteneriate cu shop-uri de revizie a bicicletelor pentru accesibilizarea acestor servicii pentru toți curierii

Programul a demarat cu evenimentul “Glovo livrează în siguranță”, în cadrul căruia Glovo, în parteneriat cu Kaufland, a oferit kit-uri de siguranță tuturor curierilor prezenți. În cadrul evenimentului, curierii au fost invitați să își expună propriul punct de vedere legat de traficul urban și să puncteze provocările cu care se confruntă zi de zi.

“Ne dorim să contribuim la scăderea accidentelor și neînțelegilor din trafic prin educarea propriilor curieri, care, în timp, să devină exemple de urmat pentru ceilalți participanți la trafic”, a adăugat Marius Funie.

Până în acest moment, Glovo a livrat în țară peste 2,8 milioane de produse. Pentru a le livra, curierii au străbătut peste 6,3 milioane de kilometri cu bicicleta, scooter-ul sau mașina.

Carti pentru copii pentru un inceput scolar de success

sadasd

Mai este foarte putin si clopotelul va anunta inceperea noului an scolar. Copiii de toate varstele isi vor lua ghiozdanele si se vor aseza in bancile scolii. Vor incepe studiul materiilor obligatorii si multi vor avea de lecturat anumite carti pe care scoala le recomanda. Insa, pe langa aceste carti, cei mici ar trebui sa citesca si alte lucruri, care sa le placa. Vorbim despre povesti ilustrate ce le pot oferi atat exercitiu in ceea ce priveste lectura, cat si relaxare si sfaturi bune. Astfel de carti pentru copii pot fi achiztionate acum la un pret special pe universenciclopedic.ro.

Cartile pentru copii trebuie selectate de catre parinti, in conformitate cu varsta micutilor. Pe site-ul universenciclopedic.ro exista o gama diversificata de carti copii, destinate celor mai micuti dintre cititori. De fapt, acestia prefera cartile speciale. Este vorba despre cartii de povesti ilustrate, realizate intr-un mod deosebit de placut si amuzant.

Sunt carti cu ilustratii deosebite pe care cei mici, dar si parintii, le vor indragi, cu siguranta. Textele sunt usoare si pot fi citite si daca cei mici abia au descoperit tainele literelor. Lectura este cel mai sanatos mod de a petrece timp cu un copil si de a-l educa. Iata cateva titluri recomandate:

  1. Somn usor micutule soricel. Cartea scrisa de Frauke Weldin si Maya Geis ilustreaza un soricel micut si dragut, care se pregateste pentru ora de culcare. Se spala pe dintisori, sta pe olita, isi pune pijamaluta, isi bea lapticul si se pregateste de culcare. Insa nu poate dormi pana nu primeste un pupic de la parintii lui. Este o poveste foarte frumoasa despre soricei si somnicul de seara.
  2. Ce bine e sa ai prietenieste o carte scrisa de Stefanie Dale, o scriitoare tanara din Germania, autoare a mai multor carti pentru copii, ce te fac sa visezi cu ochii deschisi. Cartea ii invata pe copii ca impreuna suntem cei mai puternici. Este povestea ratonului Emil si a bursucului Sasa, care descopera, intr-o dimineata, faptul ca nu mai au provizii. Cum era primavara, acestia pleaca la pescuit. Dar, pe drum, se intalnesc cu mai multi prieteni care, fiecare, le cere ajutorul. Astfel, nu mai ajung la pescuit si se trezesc ca sunt foarte flamanzi. Dar, intorsi acasa, vor avea parte de o surpriza extraordinara. Insa, pentru asta trebuie sa cititi cartea impreuna cu cei mici.

Toate aceste titluri, precum si multe altele se regasesc acum cu reducere de pana la -80% pe universenciclopedic.ro. Alege-i si tu cele mai frumoase si educative carti pentru copii pentru micutul tau si ajuta-l sa aiba un inceput scolar de success.

Super preturi la colectia de pantofi dama pe Adona.ro

 Picture1

Se stie faptul ca femeile sunt mari iubitoare de pantofi, de aceea, pentru a avea parte mereu de cele mai bune oferte si promotii la incaltaminte, ele aleg sa faca shopping pe acele magazine online care ofera multiple beneficii. Unul dintre cele mai de incredere astfel de magazine este Adona.ro, care ofera  acum super preturi la colectia de pantofi dama. Produsele Adona.ro nu sunt doar produse de calitate inalta, ci ofera si servicii profesionale. Orice comanda plasata pe site este foarte usor de realizat, iar produsele sunt livrate direct la usa casei tale, in cel mai scurt timp posibil, prin intermediul unui curier rapid.

Daca si tu iti doresti pantofi dama eleganti noi la preturi speciale in garderoba personala, atunci Adona.ro este alegerea inspirata in acest sens. Daca nu ai vizitat pana acum site-ul, nu stii ce ai ratat! Dar niciodata nu este prea tarziu sa incerci lucruri noi. Asadar ia-ti inima in dinti si nu mai pierde timpul prin magazinele fizice. Comanda online de pe Adona.ro si profita de preturile speciale si calitatea garantata a pantofilor.

Pe Adona.ro nu gasesti doar pantofi dama, ci si pantofi de barbati, plus alte accesorii fashion pe care le poti asorta garderobei de zi cu zi. Bineinteles, si acestea au preturi la fel de accesibile, deoarece magazinul online Adona.ro isi doreste sa isi bucure clientii cu cele mai bune produse, la cele mai bune preturi posibile. Aveti parte doar de avantaje daca alegi sa faci cumparaturile online pe Adona.ro. Daca vrei sa te convingi de aceste lucruri, urmareste feedback-ul pozitiv din partea celor peste 72.000 de client multumiti din toata tara direct pe site. Pana la urma, parerea clientilor este singura care conteaza si este in masura sa te ajute cel mai mult. Experienta altor persoane te poate ajuta sa faci alegeri inspirate, asadar nu mai sta pe ganduri si viziteaza chiar azi site-ul!

 

MMD prezintă trei monitoare de gaming pentru console Philips Momentum la Gamescom 2019

Amsterdam, 23 august 2019 – MMD, liderul de piață și partener licențiat pentru monitoarele Philips, anunță trei noi monitoare Philips Momentum, modelul de 55 inch, Philips Momentum 558M1RY (142 cm), cel de 31.5 inch Philips Momentum 328M1R (80 cm) și cel de 27 inch, Philips Momentum 278M1R (68.6 cm). Destinate jucătorilor de consolă, aceste modele încă nelansat au fost prezentate în zona de business de la Gamescom.

Cele trei noi monitoare vor fi disponibile începând cu primul trimestru al 2020. Vedeta trio-ului, Philips Momentum 558M1RY vine cu o rezoluție UltraClear 4K UHD (3840×2160-pixel) o rată de refresh de 120Hz și certificare VESA DisplayHDR 1000 pentru a le oferi gamerilor ocazia să se bucure cu adevărat de jocurile favorite. Datorită parteneriatului cu Bowers & Wilkins, acest model completează fiecare sesiune de gaming cu bas echilibrat și performanță audio imersivă. Trei moduri audio selectabile pentru jocuri permit utilizatorilor să regleze experiența după preferințe.

În fruntea inovației audio din ultimii 50 de ani, Bowers & Wilkins este recunoscut în întreaga lume pentru sistemel audio, căștile și soluțiile audio auto. În ultimii doi ani, TP Vision, companie licențiată pentru televizoarele Philips, a încheiat un parteneriat cu Bowers & Wilkins pentru a co-crea produse excepționale care reunesc punctele forțe și expertiză fiecărei companii pentru a oferi cele mai bune performanțe audiovizuale, câștigând numeroase premii precum EISA Home Theater TV of the Year în ultimii doi ani.

Andy Kerr, director de marketing în cadrul Bowers & Wilkins, precizează: “Tehnologia True Sound se află în centrul a tot ceea ce facem la Bowers & Wilkins, de la difuzoarele noastre recunoscute la nivel mondial până la parteneriatul nostru ce a câștigat numeroase premii cu Philips TV. Acum, lucrând cu Philips Monitors, suntem încântați să aducem tehnologia True Sound gamerilor, odată cu monitorul 55” Momentum 558M1RY”

Monitorul de gaming optimizat pentru console Philips Momentum 55” cu 4K UHD, DisplayHDR 1000, 120Hz, 4 ms input lag, Adaptive-Sync si sunet Bowers & Wilkins

Dotat cu HDR 600, Philips Momentum 328M1R cu diagonală de 31,5 inch poate afișa o gamă largă de contraste la 120Hz și 4K pentru sesiuni de jocuri cu medii întunecate și pentru a micșora stresul asupra ochilor, gamerii neratând astfel niciun obiect ascuns. Cu modelul de 27 inch, Philips Momentum 278M1R dispune de un refresh rate de 60Hz și o rezoluție 4K pentru a produce imagini clare și fără distorsiuni.

Monitorul de gaming Philips Momentum 32” cu 4K UHD, DisplayHDR 600, 144Hz, 4 ms input lag, Adaptive-Sync si DTS Sound

Toate cele trei monitoare dispun de tehnologia inovativă Ambiglow, ce proiectează lumina ambientală pe suprafețele aflate în spatele monitorului care face ca toate tipurile de divertisment să se extindă dincolo de marginile ecranului pentru experiențele cele mai imersive. În plus toate cele trei monitoare sunt echipate cu tehnologie Adaptive-Sync pentru imagini fluide. În interacțiune cu modul de joc SmartImage, monitoarele Philips oferă imagini care nu lasă nimic de dorit pentru posesorii de console pasionate.

În acest an, standul A-080 de la gamescom oferă o multitudine de monitoare pentru jocuri Philips și AOC. Cu scopul de a oferi utilizatorilor o experiență perfectă indiferent de joc, AOC completează linia de monitoare de PC la nivel competitiv, în timp ce Philips oferă cea mai bună experiență pentru toți pasionații de jocuri pe consolă. Monitoarele optimizate pentru console Philips Momentum 436M6VBPAB și Philips Momentum 326M6VJRMB pot fi testate pe jocuri precum Kingdom Hearts 3, F1 2019, Overcooked 2, Forza Horizon 4: Lego Speed Champion DLC, Jump Force, Spyro Reignited Trilogie, Stranger Things 3: The Game și multe altele.

Mai multe informatii despre monitoare: https://www.philips.co.uk/c-m-pc/monitors

post

Televizoarele Philips OLED câștigă premiile EISA pentru al treilea an consecutiv

Modelul Philips OLED 804 câștigă Premiul pentru televizorul OLED cu cel mai bun raport calitate – preț

Modelul Philips OLED+984 câștigă Premiul pentru cel mai bun televizor Home Theatre al anului

 

Televizoarele OLED Philips stabilesc oficial standardul pentru al treilea an consecutiv, fiind din nou recunoscute ca remarcabile prin cele mai recente două premii obținute în 2019 din partea juriului global EISA (Expert Imaging and Sound Association).

De peste 35 de ani, premiile EISA selectează cele mai bune produse în materie de sunet și imagine, care sunt evaluate de experți tehnici de la 55 de reviste de specialitate din 29 de țări de pe glob – reprezentând cea mai extinsă colaborare editorială din lume pentru electronice de consum.

EISA va prezenta oficial câștigătorii 2019 – 2020 în cadrul Show-ului IFA de la Berlin, cel mai mare târg de electronice de consum din lume, desfășurat în perioada 6 – 10 septembrie 2019.

Philips OLED și OLED+ oferă tot ce e mai bun

Eforturile neîntrerupte ale Philips TV în dezvoltarea tehnologiei P5 de procesare a imaginii au fost din nou recunoscute, noul procesor P5 de generația a treia contribuind la câștigarea Premiului pentru televizorul OLED cu cel mai bun raport calitate – preț de către modelul 55OLED804.

În plus, parteneriatul exclusiv al Philips TV cu cei mai importanți specialiști audio din lume, Bowers & Wilkins, a fost recunoscut pentru al doilea an datorită modelului 65OLED+984, care a câștigat Premiul pentru cel mai bun televizor Home Theatre pentru combinația superbă de imagine și calitate a sunetului unice pe piață.

OLED 804, câștigătorul Premiului pentru televizorul OLED cu cel mai bun raport calitate – preț, va fi oferit în variantele de dimensiune de 55 și 65 inci și va putea fi achiziționat începând cu luna august 2019.

Vorbind despre noul model OLED 804, jurații EISA au declarat: Cu 55OLED804, Philips TV aduce expertiza în imagine OLED și flerul de design la un preț accesibil. La baza lui stă o nouă iterație a procesorului P5 al brandului, acum cu un design dual chip. Oferind îmbunătățiri la detaliile umbrelor și la manipularea culorilor, acest model de 55 inci are o performanță excelentă.

Produsele OLED+ reprezintă vârful gamei Philips TV datorită imaginii de calitate superioară cu procesor P5 de a treia generație, în combinație cu un sunet remarcabil de la sistemele de sunet personalizate integrate, dezvoltate de Bowers & Wilkins. Cel mai bun televizor Home Theatre al anului 2019-2020, vârful de gamă OLED+984 de 65 inci de la Philips, va fi lansat oficial în cadrul Show-ului IFA de la Berlin.

Vorbind despre noul OLED+984, jurații EISA au declarat: „Cu ecranul său de 65 inci și sunetul impresionant, acest televizor OLED vârf de gamă de la Philips oferă o experiență cinematică irezistibilă. Elementul cheie al impactului său este sistemul de sunet proiectat de Bowers & Wilkins, care utilizează tehnologia tweeter-on-top a brandului în combinație cu o serie de drivere stânga/centru/dreapta pentru a produce un sunet dinamic și complet, extins prin procesarea Dolby Atmos. Sunetul acestui televizor cu ecran plat este unic!“.

 

Puteți experimenta în premieră calitatea excepțională a imaginii și sunetului celui mai bun televizor Home Theater din 2019-2020, vizitând standul Philips TV & Audio de la IFA Berlin, hala 22.

Superfoto, cu Allview Soul X6 Xtreme

Allview a lansat un update de soft pentru flagship-ul Soul X6 Xtreme, care se axează pe îmbunătățirea capabilităților foto/video și pe protecția camerei frontale.

Noua versiune aduce o creștere substanțială a calității imaginilor capturate cu camera principală, precum și cu cea frontală.

Modul AI devine implicit la realizarea fotografiilor, iar utilizarea algoritmilor avansați de inteligență artificială conduce către obținerea unei imagini spectaculoase. Acum, identificarea elementelor din cadru se face mai rapid și precis, iar ajustarea parametrilor camerei se realizează instant.

 

 

O altă noutate este creșterea rezoluției, pentru capturile în modul superfoto, la 96 megapixeli. Utilizatorii vor avea parte de o experiență fotografică remarcabilă, bucurându-se de cele mai fine detalii.

Update-ul de soft integrează de asemenea noi funcții foto, precum: GIF, Filtru culoare, Panorama, Slow motion, Scanare QR, într-un nou UI atractiv si intuitiv.

Și capabilitățile camerei frontale sunt îmbunătățite, prin reducerea zgomotului din imagine, în condiții de luminozitate scăzută. Utilizatorii vor obține cu X6 Xtreme selfie-urile dorite indiferent de locul în care se află, în club, la restaurant sau pe stradă, după lăsarea întunericului.

Pop-up camera primește un plus de protecție, cu opțiunea de retractare automată în cazul căderilor accidentale. În momentul in care senzorul gravitațional detectează o mișcare bruscă, retrage automat camera frontală, protejând-o de o posibilă deterioarare.

Update-ul aduce un plus de calitate și filmării video cu camera principală, astfel imaginea devine mai cursivă, în special în cadrele cu mișcare rapidă.

Pe lângă îmbunătățirile aduse camerelor telefonului, update-ul oferă și cele mai noi patch-uri de securitate Google. Astfel, protecția datelor utilizatorului crește semnificativ. Update-ul este disponibil OTA.

post

Synology anunță DS419Slim, un mini NAS cu performanţe superioare

Synology, producător de renume mondial specializat în dezvoltarea și comercializarea de echipamente performante pentru stocarea datelor cu conectare la rețea, anunță lansarea modelului ultra-compact și deosebit de versatil – DS419Slim.

Pe măsură ce tehnica de calcul a avansat, cantitatea de date generate de utilizatori a crescut într-un ritm alert, devenind o componentă esențială a societății moderne. A crescut așadar, cererea pentru capacitate de stocare, dar și nevoia de dispozitive mai rapide. În paralel s-a modificat treptat și tipologia utilizatorului de date, care a devenit tot mai interesat de mobilitate. Așa se face că, la ora actuală, se pune tot mai mult accentul pe posibilitatea de a accesa în siguranță informația. Distribuirea datelor între diferite sisteme de calcul, dispozitive mobile, unități de stocare portabile și soluții de cloud este prin urmare o abordare depășită, incapabilă de a mai îndeplini cerințele utilizatorului modern, care are nevoie de centralizare și securizare. Din acest motiv, echipamentele de tip NAS (Network-attached storage) sunt tot mai mult utilizate de companiile mici și mijlocii, de profesioniștii liber-întreprinzători şi de segmentul consumer. În acest context, Synology lansează modelul DS419Slim – un NAS de dimensiuni reduse, dar performant, flexibil și cu funcționalitate multiplă.

În ciuda unor dimensiuni ce nu depășesc 15cm pe oricare latură, precum și a unei greutăți de 700g, Synology DS419Slim poate oferi o capacitate de stocare de până la 20TB, mulțumită celor 4 locașuri pentru unități de 2.5” cu care este prevăzut. Mai mult, este prevăzut cu două interfețe Gigabit Ethernet, utilizate în funcție de necesități, atât pentru Failover, cât și pentru Link Aggregation. Noul model folosește o platformă hardware bazată pe un procesor dual-core cu frecvența de 1.33GHz și 512MB memorie RAM DDR3L, cu ajutorul căreia poate atinge viteze de lucru de 223MB/s la citire și respectiv 94MB/s la scriere.

Pentru un maximum de flexibilitate, utilizatorul poate opta pentru configurații RAID 0, 1, 5, 6, 10, având totodată la dispoziție și tehnologia Synology Hybrid RAID (SHR) – un sistem de management automatizat, creat special pentru configurarea și gestionarea rapidă a volumelor.

Synology DS419Slim folosește sistemul de operare DiskStation Manager (DSM), ceea ce înseamnă că, pe lângă formatul compact și performanțele bune, oferă și o funcționalitate bogată, intuitivă și în continuă dezvoltare.

Astfel, echipamentul poate fi folosit cu ușurință ca centru multimedia, pentru crearea și administrarea propriilor colecții de conținut și chiar pentru streaming către PC-uri, dispozitive mobile sau televizoare, oferind suport Android TV, Apple TV, Samsung TV, Google Chromecast și Amazon Fire TV. Serverul media încorporat este o dotare puternică, ce poate fi folosită pentru a transmite conținut video către orice dispozitiv cu suport DLNA sau AirPlay din rețea, fără a instala alte aplicații.

Noua aplicație Moments permite organizarea inteligentă a tuturor amintirilor personale, cu opțiuni de backup de pe dispozitive mobile, partajare și chiar recunoaștere și identificare automată a fotografiilor similare. De asemenea, echipamentul poate fi folosit ca soluție de backup – incremental și în timp real, siguranța datelor fiind astfel garantată în permanență și cu un impact minim asupra performanței. Nu lipsesc nici elementele de securizare a informației, actualizate în permanență pentru a face față celor mai noi amenințări cibernetice.

Profesioniștii au la dispoziție instrumente avansate de virtualizare, productivitate, colaborare și partajare a informației, iar prin QuickConnect li se oferă utilizatorilor un serviciu de cloud personal, care le permite să acceseze datele de la distanță, folosind conexiunea la Internet.

În ciuda complexității și nivelului de performantă ridicat, Synology DS419Slim are un consum de energie de numai 20W în sarcină și de 7W în modul hibernare, cu un nivel de zgomot de până la 20.3dBA. Prin urmare, nu numai că este alegerea ideală ca server personal de fișiere, dar poate fi amplasat în orice mediu, indiferent că este vorba despre un birou sau un dormitor.

Aflati mai multe detalii despre Synology DS419Slim, accesând  – https://www.synology.com/en-global/products/DS419slim

 

Kaufland România anunță în premieră serviciul de livrări rapide la domiciliu printr-un parteneriat cu Glovo

București, 13 august 2019 – Vești bune pentru toți cei care sunt pe grabă sau pur și simplu vor să se bucure de o zi comodă: de astăzi, Glovo îți aduce Kaufland la tine acasă. Începând din luna august 2019, toți cei care nu au timp să ajungă la cumpărături pot avea la dispoziție opțiunea de a comanda produsele preferate din magazinele Kaufland România, folosind aplicația Glovo.

Astfel, clienții vor primi acasă sau la birou produse alimentare sau nealimentare de pe lista de cumpărături, exclusiv din hipermarketurile Kaufland România.

Acesta este primul parteneriat lansat de Kaufland pentru a facilita accesul clienților la cumpărături folosind aplicația Glovo. Serviciul de livrare rapidă este disponibil în primă fază în București, urmând ca până la finalul acestui an să fie analizată lansarea și în alte orașe ale țării.

Astfel, curierii Glovo asigură livrări în întreaga Capitală, fiind deserviți de cinci magazine Kaufland din București: Barbu Văcărescu, Mihai Bravu, Apărătorii Patriei, Tudor Vladimirescu și Basarab.

Sortimentul disponibil în prezent cuprinde peste 1300 de articole din categoriile:

  • Legume și fructe
  • Carne, mezeluri și produse congelate;
  • Lactate, brânzeturi și ouă;
  • Cafea, pâine și produse pentru mic-dejun;
  • Alimente de bază;
  • Dulciuri și snacksuri;
  • Băuturi;
  • Cosmetice, produse pentru igiena personală și produse pentru copii;
  • Produse non-alimentare și produse de curățenie;
  • Hrană pentru animale.

Glovo este aplicația care livrează orice, oriunde folosind în mare parte o flotă de curieri cu mijloace de transport sustenabile, precum biciclete și scutere, din dorința de a contribui la decongestionarea traficului și pentru a oferi o opţiune de livrare ecologică. Astfel, limita maximă a cumpărăturilor care poate fi transportată în acest moment de curierii Glovo este de 9 kilograme per livrare.

,,Parteneriatul cu Glovo este un prim pas pe care îl facem pentru a oferi clienților noștri un serviciu de livrare acasă sau la birou. Vrem ca toți clienții noștri să se bucure și de confortul de a avea o grijă în minus, atunci când sunt în criză de timp – produsele de pe lista de cumpărături aduse la ușă. Căutăm permanent soluții să ne adaptăm cât mai mult stilului de viață modern al clienților, însă fără a face rabat la calitate sau la procese care asigură calitatea și prospețimea. Pentru noi, acestea sunt prioritare, iar parteneriatul cu Glovo, care este tip pilot, în această fază, este ideal prin rapiditatea livrărilor – care în mare parte au loc prin mijloace de transport sustenabile, ceea ce se subscrie viziunii noastre privind grija față de mediu”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Public Affairs Kaufland România.    

„Acest parteneriat este unul foarte important pentru Glovo în contextul creșterii categoriei de livrări din supermarket. Glovo oferă clienților săi o soluție rapidă indiferent de natura produselor de care au nevoie. Ne concentrăm mai mult pe rezolvarea situațiilor punctuale, avantajul nostru în acest context fiind rapiditatea livrării, și nu volumul pe care îl livrăm. Ne bucurăm că începând de astăzi putem facilita clienților noștri accesul la gama variată de produse oferită de Kaufland”, declară Victor Răcariu, General Manager al Glovo România.

Serviciul Glovo este disponibil online pe glovoapp.com/ro, iar aplicația mobilă poate fi descărcată gratuit din AppStore sau GooglePlay. În prezent, Glovo face livrări în București, Constanța, Iași, Cluj, Brașov, Timișoara și Craiova.

Cum pot să primesc acasă cumpărăturile de la Kaufland?

  • Descarcă-ți aplicația Glovo sau intră pe site
  • Fă-ți cont
  • Alegi ce vrei să cumperi în secțiunea Kaufland
  • Plasezi comanda
  • Achiți direct din aplicație sau la livrare
  • Te bucuri de calitatea și prospețimea marca Kaufland

Cu AVI, stai departe de pericole

screenshot_20180114-154559-338x600

Allview continua sa dezvolte lista de functii utile pe care le ofera AVI, primul asistent virtual in limba romana si publica un clip din care aflam ca AVI ne poate citi cu voce tare avertizarile de cod galben, portocaliu sau rosu de vreme rea pe care le primim pe telefonul mobil, o functie foarte utila pentru cei care se grabesc sa ajunga la serviciu si nu au timp sa se uite peste notificari.

Motorola One Action: prima cameră ultra-wide action de pe piață

Motorola One Action este cel mai nou dispozitiv din familia motorola one care permite ca lumea să fie surprinsă din mișcare, pentru ca apoi să fie vizionată pe un ecran mare. motorola one action este telefonul care surpinde mai mult din ceea ce contează.

Cu prima cameră ultra-wide action de pe piațăși cu sistemul de trei camere, Motorola One Action permite filmarea videoclipurilor în format landscape din poziție verticală2.  În plus, datorită sistemului cu trei camere, în timpul înregistrării videoclipurilor se pot face fotografii clare și frumoase. Cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), utilizatorul poate vedea cum se desfășoară acțiunea pe display-ul fenomenal 21:9 CinemaVision, la toate acestea adăugându-se designul elegant al telefonului, care îl face foarte ușor de ținut și de utilizat cu o singură mână.

Trei camere. Acțiune non-stop.

Configurarea cu trei camere de la Motorola One Action include o cameră video ultra-wide action de 117º, care permite persoanelor active să înregistreze videoclipuri uimitoare care cuprind de patru ori mai mult în cadru.2

Datorită unei combinații unice de inovații hardware și software, Motorola a făcut posibilă filmarea de videoclipuri ultra-wide în poziție verticală. Iar în redarea videoclipurilor în poziție orizontală, se pot retrăi toate amintirile dinamice, pline de acțiune, în ecranul full. Stabilizarea video îmbunătățită ușurează modul de filmare, ceea ce înseamnă că videoclipurile tremurate sunt de domeniul trecutului. Tehnologia Quad Pixel de 2.0µm oferă de patru ori mai multă sensibilitate la lumină pentru videoclipuri mai clare și mai bune în orice situație.

Camera foto de 12MP include focalizare automata cu detecție de fază (PDAF) pentru a putea focaliza subiectul într-o mișcare. Pixelii de 1.25µm și apertura f/1.8 captează mai multă lumină pentru fotografii mai clare. În plus, camera de profunzime de 5 MP simplifică adăugarea unui efect natural de blur fotografiilor și permite revenirea și ajustarea intensității sau a zonei de focalizare după fotografiere pentru un portret perfect.  Cu caracteristicile moto AI incluse, precum optimizarea fotografiilor, compoziție smart și captură automată la detectarea zâmbetului4, fotografiile par făcute de un profesionist.

Ecran  cinematografic chiar în buzunar

Cu display-ul 6.3” CinemaVision (21:9) Full HD+, videoclipurile și filmele prind viață pe un display cinematografic ultra-wide care se întinde de la o margine la alta. În plus, raportul de aspect de 21:9 al lui motorola one action încadrează mai mult din ceea ce este important pentru utilizator și îi ușurează modul de derulare a informațiilor și de utilizare a dispozitivului, putând să utilizeze  telefonul cu o singură mână, în mod confortabil.

Inteligent încă de la început

Motorola One Action este prevăzut cu caracteristici foto avansate datorită capabilităților profunde de învățare ale procesorului octa-core. Cu capacitate de stocare de 128 GB pe telefon și posibilitatea de adăugare de 512 GB cu un card microSD, spațiul de stocare este suficient pentru păstrarea tuturor amintirilor și experiențelor.6 Motorola One Action oferă performanță ultra receptivă prin utilizarea Universal Flash Storage (UFS). UFS oferă performanță foarte rapidă și capabilitate multifuncțională perfectă într-un singur dispozitiv puternic.

Energie pe toată durata zilei

O călătorie pe întreg continentul și înapoi – 11 ore de filme, 47 de ore de muzică sau șase zile și jumătate în stand-by e tot ceea ce și-ar putea dori un utilizator activ. Bateria de 3500 mAh oferă o zi de energie dintr-o singură încărcare.3

Inovații utile de la Google

Inovațiile utile de la Google sunt pregătite pentru orice, iar Google Assistant este mereu gata să ofere ajutor, pe când Digital Wellbeing ajută în găsirea echilibrului social.  Totul este posibil atunci când telefonul funcționează în condiții de siguranță și fără probleme datorită Android One.5

Motorola continuă parteneriatul cu Google pentru a oferi o experiență software excepțională. Astfel utilizatorii se pot bucura de actualizări de securitate în fiecare lună timp de 3 ani, de un sistem de operare la zi și o interfață simplă datorită Android One.5

În plus, Motorola One Action include experiențele moto mult îndrăgite, inclusiv acțiunile moto. Astfel,  interacțiunile zilnice sunt mai ușoare. Printr-o singură răsucire de mână se deschide camera, scuturarea telefonul de două ori pornește lanterna, iar prin navigarea cu noua funcționalitate reproiectată, One Button Nav, display-ul moto permite previzualizarea rapidă a notificărilor și actualizărilor fără a debloca telefonul.

Prețuri și disponibilitate

motorola one action va fi disponibil în România în magazinele partenere, la prețul recomandat de 1.199 RON.

Declinarea responsabilității

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații de produs pot depinde de rețea și stau sub rezerva unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare. Logo-ul MOTOROLA și M stilizat sunt mărci înregistrate ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Android este marcă înregistrată a Google LLC. Toate celelalte mărci înregistrate sunt proprietatea respectivilor deținători. ©2019 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

1 Camera video dedicată de 2.0μm quad pixel fixată pentru a fotografia la 117° în poziție verticală cu redare pe orizontală.

2 Spre deosebire de aria măsurată a camerei foto principale de 78° (FOV) în același raport de aspect.

3 Bateria trebuie descărcată semnificativ; viteza de încărcare scade pe măsură ce încărcarea progresează. Toate afirmațiile privind durata de viață a bateriei sunt aproximative și se bazează pe o utilizare medie testată pe un profil mixt de utilizare (care include atât timpul de utilizare cât și perioada de standby) și în condiții optime de rețea. Performanța reală a bateriei diferă și depinde de mai mulți factori inclusiv puterea semnalului, rețea și setările dispozitivului, temperatură, starea bateriei și tiparele de utilizare.

Captura automată la detectarea zâmbetului poate recunoaște până la 5 fețe/persoane în același cadru.

Platforma Android One în America Latină și Europa, cu excepția Rusiei. Telefonul a fost lansat inițial în America Latină și Europa pe Android 9 Pie și va primi upgrade-uri ale OS la Android Q și Android R; actualizările de securitate vor fi furnizate timp de trei ani de la data lansării inițiale la nivel global, în august 2019.

Capacitatea de stocare disponibilă este mai mică din pricina software-ului preîncărcat și poate fi modificată fără o notificare în urma actualizărilor de software. Suportă card microSD de până la 512GB, cardurile microSD sunt vândute separat. Este posibil să nu se poată transfera pe card conținut cu restricții DRM.