Percepția publică asupra sancțiunilor din România. Sondaj de opinie în rândul locuitorilor din Regiunea de Nord-Est

Centrul de Cercetări Socio-Umane LUMEN, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a realizat, în perioada 01 noiembrie 2016 – 15 ianuarie 2017, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est a României, o cercetare cantitativă bazată pe ancheta prin chestionar, intitulată „Percepția publică asupra sancțiunilor din România”.
Centrul de Cercetări Socio-Umane LUMEN, în parteneriat cu Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a realizat, în perioada 01 noiembrie 2016 – 15 ianuarie 2017, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est a României, o cercetare cantitativă bazată pe ancheta prin chestionar, intitulată „Percepția publică asupra sancțiunilor din România”.

Cercetarea de tip cantitativ, bazată pe ancheta prin chestionar, s-a efectuat pe un eșantion de 1056 de persoane. Marja de eroare a cercetării este de ± 3%, prezentul studiu fiind parte a unui demers mai amplu vizând construcția socială a profesiei de consilier de probațiune. Din eșantion au făcut parte 484 persoane de sex masculin și 572 persoane de sex feminin. Structura pe vârste a respondenților este de 49% sub 30 de ani, 31% persoane cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani, 20% vârsta peste 45 de ani. Nivelul de studii al respondenților este: 4% fără studii, 44% studii medii, 52% studii universitare și postuniversitare.

Având în vedere că, în aceste zile, opinia publică asistă la o „dezbatere” pe marginea unei inițiative cu privire la amnistierea și grațierea unor fapte cu caracter penal, plecând de la supraaglomerarea mediului penitenciar din România, considerăm că, pe baza rezultatelor cercetării noastre cu privire la „Percepția publică asupra sancțiunilor din România”, putem aduce câteva clarificări cu privire la modul în care populația privește chestiunile referitoare la sancționarea persoanelor care au încălcat legea.

Printre cele mai importante concluzii ale sondajului este cea potrivit căreia 59% din respondenți consideră că pedeapsa cu închisoarea este utilă în reintegrarea socială a infractorilor, chiar și a celor care au săvârșit fapte cu caracter penal al cărui pericol social este scăzut.

Referitor la asprimea pedepselor aplicate în România, respondenții au considerat în proporție de 40% că acestea sunt blânde, sau foarte blânde; 36% că acestea nu pot fi considerate nici aspre, dar nici blânde, și doar 20% au considerat că acestea sunt aspre sau foarte aspre.

În ceea ce privește politicile penale dezirabile, 66% din respondenți consideră necesară o înăsprire a pedepselor, 22% consideră că ar trebui menținute la nivelul actual și doar 6% consideră că asprimea acestora ar trebui redusă.

În ceea ce privește poziționarea respondenților față de pedeapsă, unii (25%) s-au situat pe o poziție obiectivist-retributivă (dacă au comis o faptă antisocială, indivizii trebuie să facă pușcărie); alții (22%) pe o poziție socială, neprizonocentrică, deschisă către alternative sociale (închisoarea este o școală pentru infractori); respectiv 17% pe o latură umanistă (chiar dacă au săvârșit o faptă, infractorii au și ei o serie de drepturi). Iar în ceea ce privește infracțiunile a căror pericol social este restrâns, 32% dintre respondenți au apreciat că pedeapsa cu închisoarea nu constituie o soluție pentru acest tip de fapte.

Atitudinea generală rămâne, în opinia noastră, una retributivă, pedepsele alternative la închisoare fiind văzute în continuare prioritare, 25% alegând varianta prizonocentrică, chiar și atunci când sunt confruntați cu opțiuni care pot trimite la alternative necarcerale, chiar și când sunt evocate costurile sociale ale încarcerării. În ceea ce privește centrarea justiției pe drepturile omului, doar 17% dintre respondenți o consideră prioritară.

Privitor la alternativele necustodiale în ansamblul lor, într-o proporție de 36% respondenții se opun utilizării acestora, considerându-le generatoare de noi infracțiuni din cauza asprimii scăzute a acestora; 35% sunt în favoarea utilizării alternativelor necustodiale acestora în pedepsirea infractorilor a căror fapte penale nu constituie un pericol social major, iar 22% se arată în favoarea utilizării acestora în pedepsirea oricăror tipuri de infractori.

Chestionați în mod expres cu privire la utilitatea pedepsei cu închisoarea în reintegrarea socială a infractorului care a săvârșit infracțiuni cu pericol social scăzut, respondenții au fost în majoritate de acord (59%) că aceasta este parțial utilă sau foarte utilă, doar 21% exprimându-se împotriva utilității acestei forme de pedepsire a infractorilor a căror fapte au un grad de pericol social scăzut. 15% dintre respondenți consideră că pedeapsa cu închisoarea nu poate fi considerată nici utilă, nici inutilă.

Remarcăm faptul că activitatea Serviciilor de Probațiune – a căror misiune este să gestioneze aplicarea sancțiunilor necustodiale și a libertății supravegheate în cazul pedepselor cu suspendare – este necunoscută unui număr de 59% din respondenți, procent ce ar putea fi considerat mai mare dacă se ține cont de rata de 11% de non-răspunsuri.

Concluzionăm că societatea românească, cel puțin în regiunea în care s-a desfășurat cercetarea, este mai degrabă în favoarea sancțiunilor privative de libertate, pronunțându-se pentru asprirea pedepselor. Sancțiunile necustodiale sunt văzute ca alternativă, în special pentru situația unor fapte penale cu grad scăzut de pericol social. Acest lucru poate să se datoreze, pe de o parte, insatisfacției cu privire la calitatea vieții, dominantă în rândul populației din regiunea studiată, și, pe de altă parte, slabei informări publice cu privire la alternativele necustodiale, rolul și activitatea Serviciilor de Probațiune.

Coordonator cercetare:Prof. univ. dr. hab. Antonio SANDUDirector Centrul de Cercetări Socio-Umane LUMENDirector Departament Drept și Științe AdministrativeFacultatea de Drept și și Științe AdministrativeUniversitatea Ștefan cel Mare din Suceava

Despre Asociatia Lumen
Centrul de Cercetări Socio-Umane LUMEN funcționează în cadrul Asociației Lumen, fiind atestat de către Autoritatea Națională de Cercetare Științifică și Inovare în domeniul cercetării transdisciplinare, în științele sociale și în cele umaniste. Activitatea se desfășoară în domenii de impact ale practicii sociale. Ultimele programe de cercetare s-au axat pe sfera eticii aplicate și a construcției sociale a realității.
Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava derulează programe de licență și master în domeniul dreptului și administrației publice.

Iesirea Mediului de afaceri autohton din colaps!

Patronatele cer măsuri urgente pentru ieșirea mediului de afaceri autohton din colaps!
Reprezentanții mai multor organizații patronale, reuniți la sediul Patronatului Român, lansează un apel disperat către clasa politică, Parlamentul și Guvernul României, privind necesitatea imperativă a luării unor măsuri de schimbare a situației catastrofale în care se află mediul de afaceri autohton.

Aceștia au arătat că starea de lucru actuală, agresivitatea organismelor statului și legislația de multe ori strâmbă, au adus mediul de afaceri autohton în pragul colapsului si solicită analizarea situaţiei actuale, în vederea stabilirii unor măsuri urgente privind:

1. Promovarea de maximă urgenţă a Legii prevenţiei, întrucât în ultimii 5 ani, potrivit analizei noastre, peste 100.000 de companii – în special cu capital românesc – s-au închis, trimiţând în şomaj peste 450.000 de persoane, dintre acestea aprox. 380.000 (conform INSSE) au fost silite să plece în strainitate. Prin urmare, solicităm eliminarea tuturor abuzurilor făcute de organele de control;

2. Modificarea codului fiscal astfel încât ținta oricărui organ de control să conducă la indrumarea firmelor, recuperarea prejudiciului şi la dreptul oricărei firme de a se apăra;

3. Existenţa unui canal direct de comunicare între mediul politic şi mediul privat;

De aproape trei decenii, omul de afaceri român speră că anul viitor va fi mai bun, că lucrurile se vor așeza, că vor putea aduce ceva mai multă prosperitate în familiile lor și în cele ale angajaților lor. Cu fiecare mandat parlamentar, cu fiecare schimbare survenită la conducerea executivă a mecanismelor statului, a sperat că cineva îi va asculta.

Antreprenorii români s-au lovit și se lovesc, în continuare, de o legislație punitivă, de funcționari care o aplică, de multe ori, de parcă ar avea de-a face cu infractori și nu cu cei care îi plătesc și asigură cea mai mare parte a plusvalorii naționale.

Patronatele au sperat, ca dupa alegeri, galceava politica sa dispara iar politicienii, indiferent de culoare, sa actioneze împreuna pentru :

– recâştigarea identităţii şi demnităţii naţionale,

– imbunătăţirea stării economice şi sociale a româniei,

-reducerea abuzurilor organelor de control ale statului,

-gestionarea mai riguroasa a cheltuirii banului public,

-debirocratizarea sistemului actual.

În acest context, patronatele solicită o întâlnire urgentă cu reprezentanții noii majorități, cu preşedintele PSD, Prim-ministrul Sorin Grindeanu şi cu miniştrii de resort pentru a discuta, punctual, despre implementarea Programului de guvernare precum şi despre rezolvarea altor probleme care țin de mediul de afaceri.

Un pas concret pentru un dialog real și constructiv este, în viziunea patronatelor, crearea unui canal concret de comunicare între mediul politic și cel privat.

Colegiul Director al Patronatului Roman.

Ce trebuie sa stii pentru a-ti atrage parteneri de afaceri potriviti

La modul ideal, parteneriatul in afaceri presupune ca fiecare dintre asociati sa contribuie cu anumite competente specifice si resurse proprii in dezvoltarea si managementul afacerii intr-un fel in care nici unul din ceilalti parteneri de afaceri nu ar putea-o face singuri, iar pentru aceasta contributie sa detina un anumit procent din afacere.
Ce trebuie sa stii pentru a-ti atrage parteneri de afaceri potriviti
Cu toate acestea noi, la Bursa Romana de Afaceri, am intalnit numeroase parteneriate de afaceri care nu au fost construite de la bun inceput pe aceste principii simple dar solide, si prin urmare conflictele au inceput sa apara la scurt timp dupa ce partenerii sau familiile acestora au realizat inegalitatile.

Majoritatea afacerilor de familie din Romania, se fondeaza “in pereche”. Cele mai multe din asocierile intre partenerii romani, sunt facute pe principiul egalitatii 50/50, fara a lua in considerare competenetele si resursele pe care le aduce fiecare la inceput, precum si implicarea ulterioara a acestora. Jena de a il pune pe celalalt in inferioritate inca de la inceput, sau de a discuta deschis cum s-ar putea solutiona anumite situatii ce pot aparea in viitor, duc la realizarea unor astfel de asocieri care sunt subiect de disputa atunci cand unul din parteneri realizeaza ca el duce greul dar nu este remunerat corespunzator, de exemplu.

In schimb, investitorii profesionisti investesc in echipe. Cele mai de succes asocieri rezulta astfel din echipe formate din oameni care au lucrat impreuna si care isi cunosc competentele in planul real, si stiu exact de ce au nevoie unul de celalalt.

Este clar ca orice asociere in business iti poate aduce succes sau dezastru, alegerea partenerului fiind una complexa si erorile ducand mai degraba catre esecul afacerii.

De aceea este bine ca pentru a-ti asigura conditiile unui parteneriat de afaceri de succes, sa iei in considerare cateva din elementele esentiale atunci cand iti cauti asociati sau parteneri de afaceri:

1 Atrage-ti parteneri de afaceri cu care sa iti faca placere sa relationezi si in care sa ai incredere.
Increderea se construieste, dar pleaca de la un punct. Acel punct al increderii comune trebuie sa existe de la bun inceput. Ulterior, il consolidezi inclusiv la nivelul relatiei personale daca exista compatibilitate intre parteneri.

2 Ai grija ca cel cu care doresti sa te asociezi, sa impartaseasca aceleasi valori si principii ca si tine.
Partenerii de afaceri trebuie sa isi stabileasca intre ei care sunt obiectivele asocierii, ce isi doreste fiecare, ce ar fi bine si ce nu trebuie sa se intample in cadrul asocierii. Chiar daca uneori pare redundant sa discuti cu partenerul tau anumite aspecte (legate de etica in afaceri, implicarea membrilor familiei in decizii, volumul de munca efectiv prestat de fiecare dintre asociati, modul de remunerare etc), discutarea acestora inca de la inceput va face ca deciziile viitoare sa fie luate mai usor si in consens.

3 Gaseste-ti partenerii care sa aduca complementariatile de care ai nevoie pentru a face afacerea respectiva.
Este clar ca partenerul care se pricepe la Marketing si Vanzari se poate completa cu cel care se pricepe la Productie – Executie, la fel cu un alt partener de afaceri care sa se ocupe de partea de Management daca afacerea creste. Ideea este sa nu te asociezi cu cineva doar pentru ca are o idee de afaceri pe care o consideri de succes, sau pentru ca exista simpatie de moment. Trebuie sa existe o complementaritate justificata si agreeata explicit.

4 Fiecare din parteneri, trebuie sa dea, dar si sa ia.
Poti solicita si obtine de la un prieten sau membru al familiei un avantaj care iti poate aduce bani, dar daca vrei sa construiesti o afacere sustenabila, nu poti cere nici macar unui membru de familiei a iti dea tot timpul ceva in afacerea ta fara sa obtina ceva in schimb. Intr-o zi vei afecta atat relatia personala cat si afacerea daca nu ai un deal cu respectivul, iar dealul nu inseamna neaparat un cadou de Craciun sau un comision din cand in cand, ci uneori este necesara cedarea de parti sociale pe masura aportului respectivului in afacere. Cat dai din afacere pentru ce resurse primesti, este o balanta greu de echilibrat pentru un antreprenor la inceput de drum, de aceea le recomandam acelora care se confrunta cu o asemenea dilema, sa ceara sfatul unui profesionist. Chiar daca esti larg de mana si oferi prea mult din afacere, iti poti creea o mare problema pentru ca in viitor te vei frustra sau, nu vei mai avea de unde sa dai actiuni altui potential partener de care s-ar putea sa ai nevoie pentru a duce afacerea la urmatorul nivel. Oportunitati de afaceri si investitii apar deseori pe durata de viata a oricarei afaceri, dar cadrul in care acestea pot fi valorificate il poti limita de la inceput daca nu iti alegi corect partenerii de afaceri si nu setezi bine regulile jocului.

5 Alege pe cineva care agreeaza idea de crestere a afacerii, si care isi doreste si poate sa si contribuie la asta.
Cresterea afacerii este ceva ce teoretic oricine si-ar dori-o numai ca orice crestere implica schimbari de strategie, dar si investirea unor resurse, iar partenerii trebuie sa fie de acord cu asta inca de la inceput. Altfel, apar probleme si in cel mai fericit caz, intervine “divortul” daca nu cumva si decaderea firmei.

Pe platforma RBE Connect te poti informa in detaliu cu privire la toate aspectele de care e bine sa tii cont cand iti cauti asociati sau parteneri de afaceri pentru firma ta.

Despre Bursa Romana de Afaceri
BURSA ROMANA DE AFACERI este prima si cea mai complexa platforma de intermediere si consultanta in afaceri din Romania cu acces la piata internationala, parteneri de afaceri, investitori straini, oportunitati de afaceri, care faciliteaza internationalizarea companiilor romanesti, finantari si investitii private de capital, realizarea de parteneriate de afaceri, joint-ventures in tara si strainatate, dezvoltarea si/sau restructurarea afacerilor, vanzarea si cumpararea de afaceri la cheie.

Amintire, cu Look Studio surprinde momentele esentiale din cea mai importanta zi din viata ta

Casatoria reprezinta o etapa importanta in viata oamenilor si, tocmai de aceea, viitorii miri cauta sa apeleze la cele mai bune servicii pentru a avea parte de nunta visurilor lor.

Evenimentul este programat atent, cu mult timp inainte de desfasurare si sunt puse la punct pana si cele mai mici detalii.

Decorul trebuie sa fie perfect, luminile la fel, rochia miresei si costumul mirelui impecabile, invitatii multumiti, iar toate aceste momente raman in amintire pentru eternitate. Clipele traite in cea mai importanta zi din viata pot fi reproduse si in maniera video-fotografica pentru ca putem apela la servicii specializate de imortalizare a celor mai importante clipe din acea zi.

Mirii care locuiesc sau care isi organizeaza nunta in orasul Sibiu se pot bucura acum de servicii profesionale la preturi avantajoase. Echipa Look Studio vine in intampinarea viitorilor miri cu pachete speciale, care vor surprinde cele mai importante momente din viata lor.

Alaturi de vasta experienta in surprinderea celor mai importante momente, portofoliul foto si video al echipei contine si imagini surprinzatoare de la crestinarea micutilor. Astfel, va puteti inspira atat din colectia de filmari nunti Sibiu, cat si din secventele video imortalizate in cadrul botezurilor, totul pentru a vedea daca exista o corelatie intre stilul dumneavoastra si cel al fotografilor Look Studio.

De ce Look Studio?

Sunt pasionati – de tot ceea ce inseamna arta fotografica, de felul in care pica lumina, de modul in care modelul isi pozitioneaza corpul, de felul in care priveste sau zambeste la camera.

Au studii – pasiunea i-a impins pe cei doi membri ai echipei sa studieze in amanunt toate tehnicile fotografice ideale pentru astfel de evenimente. Avand un bagaj de cunostinte consistent, pot determina intr-un timp foarte scurt care este varianta ideala de cadru, lumina sau filtru, astfel incat sa obtina un rezultat care sa il multumeasca pe client.

Simt din plin momentul – pe langa faptul ca sunt colegi de echipa, sunt si parteneri de viata. Au trait momentele pe care urmeaza sa le traiasca si mirii, astfel ca pot determina cu usurinta care sunt acele reactii ce trebuie surprinse si care trebuie sa ramana amintire. La fel de bine sunt si parinti si de aceea au extins serviciile si catre sfera botezurilor pentru a pune bazele unei continuitati in sfera serviciilor pe care le ofera.

Cunosc traditia – participand la sute de nunti, au deprins anumite obiceiuri si pot stabili cu usurinta care sunt acele etape ale unei nunti care merita o atentie si care sunt punctele moarte.

Manifesta atentie sporita – in special atunci cand vine vorba de detalii. Fotograful nu este invitat la nunta. El este acolo pentru a-si exercita meseria si trebuie sa o faca intr-un mod profesionist. Astfel, el nu priveste evenimentele asa cum sunt ele si nu le lasa sa curga la voia intamplarii. Are in minte un scenariu bine definit si o atentie sporita, cu care remarca acele momente importante, pe care trebuie sa le surprinda.

Toate acestea demonstreaza profesionalismul si priceperea unei echipe tinere, care isi doreste sa ofere cele mai bune servicii celor care apeleaza la ea. Un client multumit este un client care va face recomandari catre prieteni si cunostinte si acesta este principalul motiv pentru care portofoliul Look Studio este atat de mare.

Despre Look Studio

Look Studio este alcatuit din doi fotografi profesionisti, a caror misiune este aceea de a surprinde cele mai importante momente din viata tinerilor casatoriti si de a le oferi o experienta unica, redata in imagini care vor ramane intotdeauna in sufletul lor.

Elbi Electric & Lighting strălucește pe piața din România

Grație faptului că a adus tehnologia LED în iluminatul din sectorul public și privat, Elbi Electric & Lighting se bucură, de mai mulți ani, de succesul de a fi liderul absolut al pieței de produse electrice și sisteme de iluminat din România
Fondată în 1996 de către Cristinel Sandu, Elbi a luptat, încă din momentul în care a luat ființă, să aducă o alternativă de calitate, eficientă și mai verde pieței autohtone de sisteme de iluminat, care era suprasaturată de soluții depășite și costisitoare – becuri și surse incandescente.În ciuda reticenței inițiale a pieței, Cristinel Sandu și-a investit toate resursele în încercarea de a populariza tehnologia LED, având credința că va putea schimba, la propriu, perspectiva clienților.

Ani mai târziu, iată că motivația și consecvența sa au fost răsplătite pe merit, Elbi devenind cea mai mare companie de sisteme de iluminat din România. Din acest punct de vedere, cifrele vorbesc de la sine: în 2016, Elbi a realizat vânzări nete de 85 de milioane de euro, numărând, de la începutul activității, peste 10.000 de clienți.Pentru Elbi, cea mai mare provocare a fost „să pună în lumină” publicului beneficiile tehnologiei LED, ca acesta să conștientizeze că nu toate sistemele de iluminat sunt la fel, iar confortul ideal poate fi atins cu adevărat. În condițiile în care consumatorii nu erau satisfăcuți de sistemele existente, dar nici foarte dispuși să facă o schimbare, misiunea Elbi a fost înzecit mai grea.

În realizarea acestei provocări, Cristinel Sandu și echipa sa au pornit cu pași mici, dar, prin perseverență și muncă, au reușit să aducă consumatorilor o lumină eficientă, uniformă, economică și durabilă, care le-a schimbat perspectiva.„Din postura de simplu consumator, nu eram satisfăcut de soluțiile de iluminat care existau în anii `90 la noi în țară. În toate locurile luminate artificial, era obositor să stai mai mult de câteva ore, iar lumina propriu-zisă era adesea insuficientă pentru buna desfășurare a activităților.

Mi-am dat seama că nu e în regulă ca situația să fie așa și apoi am aflat că sunt mai mulți oameni care îmi împărtășesc părerile. De aici a pornit totul. Pentru cei ca noi, am vrut să fac o schimbare, așa că am încercat să înlocuiesc paradigma iluminatului convențional cu cea a tehnologiei LED, în care am crezut din prima clipă. Dacă ar fi să-mi evaluez rezultatele, pot spune că am reușit pe deplin.”, a declarat președintele Elbi Electric & Lighting.

Respectându-și misiunea, Elbi se concentrează în prezent pe consolidarea poziției de lider și pe îmbunătățirea, într-o și mai mare proporție, a iluminatului public și privat. În cea de-a doua privință, noile brand-uri eco-friendly din portofoliul Elbi, Total Green și Solentis, promit să satisfacă toate așteptările în materie de intensitate și eficientă și să fie, în același timp, foarte economic

Eveniment: Sighișoara Blues Festival 2017

Sighișoara Blues Festival este prima manifestare culturală de prestigiu de acest gen din țară. Aducem pe scena românească artiști internaționali cu scopul de a promova blues-ul, gen muzical apreciat de un public tot mai numeros în ultimii ani și care a legat la Sighișoara continente prin muzică… zicem noi, senzațională.

După un deceniu festivalul s-a extins cu ateliere oferite de artiști, reprezentații ad-hoc în cetatea medievală de la Sighișoara sau duete istorice în jamm-sessionuri
Sighișoara Blues

ÎN 2017

Venim cu o nouă identitate vizuală, un site cu înregistrările audio ale edițiilor precedente, ce poate fi accesat de pe telefonul mobil și o comunicare deschisă în Facebook unde îi ținem la curent pe cei interesați de eveniment, cu informații ‘din culise’.

ÎN SEARA DE 31 MARTIE 2017

STEVEN DE BRUYN & THE RHYTHM JUNKS (BELGIA)
MISSISSIPPI HEAT (USA)

ÎN SEARA DE 1 APRILIE 2017

ALVIN YOUNGBLOOD HART (USA)
DANIELLE NICOLE BAND (USA)

CONCERTELE

Încep la 19.30 Vineri și Sâmbătă, durează 80 de minute. Prețul biletelor este de 100 lei în prima seară și 120 de lei în a doua seară, iar achizița lor se poate face în mai multe feluri

Omni-Chanel adus la simplitate

Proiectul european AtTRACT „Soluție inteligentă pentru profilarea clienților”/„An immersive Approach To RetAil CusTomership” propune o soluție aplicabilă canalelor de vânzare de tip Retail (în magazinul fizic, în mediu online, chiar și pe mobil), care adresează cele patru mari cerințe ale cumpărătorului/clientului: “Know me, show me you know me, enable me and value me”.
Omni-Chanel adus la simplitate
Tip de proiect: European/Internațional prin intermediul Programului/Framework Eureka Eurostars

Parteneri proiect:

Partener 1 = ANOVA IT Consulting din Spania;

Partener 2 = PRAGSIS din Spania;

Partener 3 = Vaibmu din Finlanda;

Partener 4 = Alambique din Spania;

Partener 5 = OSF Global Services SRL.

Durată proiect: 30 luni, până în 30 Aprilie 2018

Buget proiect: 1,218,999 Euro

Alocaţia partenerilor români este asigurată ca finanţare prin Programul 3 “Cooperare europeană și internațională”, Sub-programul 3.5. “Alte iniţiative şi programe europene şi internaţionale” din cadrul PNCDI III – Planului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru perioada 2015-2020.

Proiectul AtTRACT-An immersive Approach To Retail CusTomership, se dorește a fi o soluție de tipul software-as-a-service (SaaS) care targetează un mod și o experiență de cumpărare unificată, dar în același timp și personalizată pentru clienții de pe toată gama de canale retail (online sau magazine). AtTRACT va permite retailerilor să-și crească procentele ARPU printr-o mai bună rată de conversie, folosind un produs inteligent de profilare a clienților. Acest lucru va putea fi obținut numai prin integrarea tuturor canalelor de date despre client folosind tehnologii web, mobile și tehnologii bazate pe studiu social, unificate și exploatate într-un mod foarte convenabil prin noile tehnici inovative bazate pe tehnologia Big Data cu ajutorul utilitarelor Hadoop și SPARK.

52% din consumatorii zilnici sunt înclinați mai degrabă să își aducă la bun sfârșit cumpărăturile într-un magazin în care ofertele sunt personalizate pe nevoile fiecăruia, experiența de cumpărare, fie ea online, în magazine fizice sau pe dispozitive mobile, fiind și ea personalizată. Rata curentă de creștere a vânzărilor online va reduce piața magazinelor tradiționale (vânzările online în acest moment reprezintă 5% din retail-ul domestic). Retailerii mici și mijlocii sunt expuși acestei pante de declin – ceea ce face din AtTRACT o soluție ce se pliază foarte bine pe nevoile și strategiile necesare pentru retailerii mici și mijlocii ce activează pe piața de vânzări.

– în acest moment, pieței de marketing îi lipsește o soluție SaaS care să conecteze cât mai concis și mai util magazinele fizice și experiența cumpărăturilor online într-un mod simplu și eficient, care să vizeze totodată o creștere ARPU și să aibă ca target procentajul central al majorității zonei de retail din Europa: retailerii mici și mijlocii;

– conform studiilor celor de la Walker Sands, consumatorii doresc o unificare a experiențelor din online cu cele din magazinele fizice și unele aspecte chiar rezonează cu dorința de experiențe personalizate în ambele medii de cumpărare;

– consumatorii cumpără prin intermediul unui întreg arsenal de dispozitive simultan:

a. 64% folosesc dispozitive mobile pentru a face căutări pentru produsele dorite din magazine fizice. Este critic pentru retailer să pună la dispoziție aceste experiențe unitare;

b. 52% din consumatori sunt atrași și tind să își facă cumpărăturile la magazine care au dezvoltat diverse aplicații pentru a evidenția obiectele căutării/cumpărării;

c. 55% din consumatori sunt de acord că își doresc recomandări și oferte special croite pe nevoile lor.

Tehnologiile existente în acest moment pe piață, care sunt necesare pentru a îmbunătăți gradul de satisfacere a clienților și a programului de loialitate pentru a spori rezultatele afacerilor, nu sunt croite și pentru această zonă a retailerilor mici și mijlocii, chiar dacă ei reprezintă procentajul central la nivel european. Modul de abordare propus de AtTRACT pune la dispoziție în final chiar aceste lucruri, permițând acestor retaileri îmbunătățirea proceselor de marketing, optimizarea mesajelor transmise, performanță sporită, eliminarea separației între magazine fizice și online.

Mulțumită modului inovativ prin care se combină structura informațională a magazinelor, urmele comportamentului lăsate de clienți în magazine, datele segmentate și targetate pe crearea unui profil bogat al clienților, în mediul online etc, într-un mod unic, duc la crearea un serviciu ușor de instalat ce conferă posibilitatea de conectare directă cu clienții într-un mod util și totodată în timp real.

Caracterul inovator la produsului AtTRACT este definit de următoarele avantaje competitive:

– croit special pentru retailerii mici și mijlocii fără costuri ridicate;

– integrarea canalelor, care în acest moment sunt separate și fără legătură, într-un mod centralizat și capabil de a utiliza datele într-un scop comercial;

– pune la dispoziție măsurători utile pentru a înțelege comportamentul online și în magazine a clienților;

– permite un mod de marketing personalizat, reducând spam-ul de mesaje ineficiente;

– permite creșterea conversiei;

– nu pune în pericol și nu stagnează businessul pe durata implementării.

Despre OSF Global Services
Încă din 2003 OSF susține creșterea industriei de retail prin soluții performante de ecommerce și CRM, atât in sectorul B2B cât și în cel B2C. Serviciile inovatoare și specializarea în livrarea de soluții înalt calitative, au făcut ca OSF Commerce, brand-ul OSF Global, să fie desemnat câștigătorul premiului ”Salesforce 2016 – Partner Innovation Award in Retail”

Despre Programul/Framework Eureka Eurostars

Eurostars suportă și vizieaza proiecte inovative internaționale conduse de IMM-uri care actionează/activează în zona de cercetare și dezvoltare. Eurostars este un program comun între inițiativa EUREKA și Comisia Europeană, cofinanțat din bugetele naționale ale celor 36 de State Participante la Eurostars și Țări Partenere, respectiv cofinanțat de către Uniunea Europeană prin intermediul programului Horizon 2020.
Pentru perioada 2014-2020, programul are un buget total din finanțare publică în valoare de 1.14 miliarde de Euro.

Mai multe informații despre Programul/Framework Eureka Eurostars puteți obține vizitând https://www.eurostars-eureka.eu/about-eurostars și https://www.linkedin.com/company/eureka-secretariat?trk=biz-companies-cym

Mai multe informații despre finanțarea asigurată României, ca membră participantă la inițiativa EUREKA puteți obține vizitând https://www.eurostars-eureka.eu/countries/romania si http://uefiscdi.gov.ro/

Parinti: pentru petreceri copii sector 3 cu adevarat reusite, alege Clubul Gradinita MiniMaxi!

Ziua de nastere a propriului copil este poate cea mai importanta din an pentru toti parintii si, indiferent ca cel mic sau cea mica face 1 anisor, 3, 5 sau 10, acest moment unic trebuie sarbatorit. Si cum altfel daca nu prin petreceri copii sector 3? Unde se realizeaza petreceri in sectorul 3 de catre personal profi? La Clubul Gradinita MiniMaxi!
Pentru petreceri copii sector 3 cu adevarat reusite, alege Clubul Gradinita MiniMaxi!
Cu echipa Clubului Gradinita MiniMaxi petreceri copii sector 3 sunt exact pe gustul copiilor

De ziua lor copiii au nevoie de toata atentia, de iubire si intelegere din partea parintilor, de un tort gustos, dar mai ales frumos cu o tema aleasa din desenele preferate, si, desigur, de o petrecere pe cinste, caci cum altfel se distreaza cel mai bine copiii decat alaturi de alti copii de varsta lor, de colegii de gradinita sau de scoala si de cei mai buni prieteni?

Deci, daca in acest an te-ai gandit sa-i organizezi o zi de nastere copilului tau cu totul si cu totul deosebita, alege Clubul Gradinita MiniMaxi care da petreceri copii sector 3 pentru toti copiii, ai gradinitei sau din afara acesteia.

Echipa se pregateste asa cum se cuvine, amenajeaza spatiul, are grija sa aduca animatori, se ocupa si de baloane, fie ele colorate sau din sapun, imparte invitatiile si intretine atmosfera.

Petreceri copii sector 3, program mini, maxi sau special?

Clubul Gradinita MiniMaxi propune urmatoarele 3 programe pentru toti cei interesati de petreceri copii sector 3, fie ca este vorba despre copiii gradinitei sau despre copii din afara acesteia. Astfel, parintii au de ales intre urmatoarele programe:

– Programul Mini. Este un program special pentru un maxim de 12 copii timp de 3 ore. Ai la dispozitie spatiul, pe care echipa clubului il amenajeaza cat mai frumos. Nu lipsesc nici baloanele. Masa este pregatita si ea cat mai frumos – fata de masa tematica, farfurii, tacamuri si pahare de unica folosinta. Parintii pot opta si pentru o echipa de animatori, pentru spectacol de magie, trupa de teatru si/sau o masina de baloane de sapun;

– Programul Maxi. Si in acest caz este vorba tot despre inchirierea unui spatiu timp de 3 ore pentru 12 copii. Clubul Gradinita MiniMaxi se ocupa de amenajarea spatiului si de amenajarea mesei, se trimit invitatii frumoase si se face si face painting. Programul pentru antrenarea copiilor este special si este sustinut de catre o echipa de animatori si este compus din karaoke, numere de magie, concursuri, discoteca si diferite jocuri distractive. Optional se poate recurge si la a doua echipa de animatori, la o trupa de teatru si/sau la o masina de facut baloane de sapun;

– Programul special. Este programul dedicat copiilor gradinitei si este de fapt programul Maxi standard, dar la un pret redus. Acesta se desfasoara de luni pana vineri in timpul programului de gradinita si sunt invitati doar colegii de gradinita ai sarbatoritului sau sarbatoritei.

De retinut ca pentru copiii gradinitei MiniMaxi, petreceri copii sector 3 se pot desfasura oricand in timpul saptamanii, de luni pana duminica, exceptie facand programul special, iar pentru copiii din afara gradinitei petrecerile au loc numai sambata sau duminica.

Tekka System propune porti si garduri metalice potrivite pentru personalitatea fiecarui proprietar

Construirea de la 0 a unei case implica serioase investitii de ordin moral si financiar. Persoanele care initiaza un astfel de proiect trebuie sa fie pregatite cu un buget estimativ, care sa cuprinda si eventualele cheltuieli neprevazute, dar si cu nervi de fier.

In cadrul acestui proces, comunicarea este cea mai importanta pentru ca ea dicteaza rezultatul final. Felul in care clientul stie sa-si traduca dorintele in termeni de specialitate reda felul in care lucrarea este terminata. Mesterul trebuie de asemenea sa participe activ la acest proces si sa contribuie cu sfaturile sale de specialist, de fiecare data cand simte nevoia sau cand i se cere parerea.

Pentru a putea cataloga un astfel de proces drept un succes considerabil, este nevoie ca fiecare detaliu sa fie pus la punct. Eleganta si stilul din interiorul locuintei trebuie sa se reflecte si in exterior. Astfel, exista doar cateva elemente care pot contura parerea exterioara despre atmosfera si design-ul locuintei.

In primul rand, sunt acele garduri fier forjat care reflecta un stil impunator si subliniaza statutul socio-financiar al celui care locuieste acolo. In functie de dimensiunea gardului, proprietarii pot fi considerati fie oameni care vor sa-si pastreze intimitatea si carora le place sa stea singuri, fie drept oameni foarte deschisi, carora le place intotdeauna sa se distreze, sa-si invite prietenii pe la ei.

Aceste garduri metalice sunt de asemenea foarte rezistente, datorita materialului utilizat pentru realizarea lor si astfel proprietarul se asigura de faptul ca se va bucura de ele pentru o perioada cat mai lunga.

Gardurile metalice pot fi folosite si pentru inconjurarea unei gradinite de flori. Acest procedeu va oferi un plus de eleganta gradinii si o va face sa para foarte ingrijita.

Riscuri nu exista pentru ca barele metalice folosite sunt tratate si vopsite corespunzator. In mod normal, ele au o structura fixa, insa exista si situatii in care clientul doreste realizarea diferitelor modele.

Gardurile trebuie sa fie insotite si de porti din fier forjat pe masura. Acestea sunt fie pietonale, fie pentru accesul auto, fie pentru amandoua. Nu exista dimensiuni standard, astfel ca proprietarul trebuie sa se asigure ca totul este pregatit. Portile urmeraza linia impusa de garduri si are acelasi scop.

Nevoile si asteptarile clientilor sunt discutate in amanunt, astfel incat rezultatul final sa fie pe placul acestuia. Specialistii participa cu sfaturi si recomandari din experientele lor anterioare, insa decizia finala se afla in mainile proprietarului.

Despre Tekka System

Principalul obiectiv al companiei Tekka System este acela de a oferi produse de foarte buna calitate, care sa fie pe placul clientilor care apeleaza la aceste servicii. Materialele utilizate sunt din cele mai rezistente, astfel ca riscul ca produsele sa se deterioreze nu exista. Echipa este deschisa la cererile si nevoile celor care apeleaza la servicii si ofera preturi ideale si personalizate. Misiunea organizatiei este aceea de a satisface solicitarile venite din parte proprietarilor, de a fi la curent cu noutatile din domeniu si de a se asigura de bunastarea lucrurilor in companie.

HTC anunță lansarea HTC U Play și HTC U Ultra

U laugh, U cry

U love, U lose

U play, U fight

U work, work, work…

U question why

U want change

U dream big

U are bold

U are unstoppable

U are U

We hear U

We see U

We learn from U

It’s all about U

To the brilliant U

*

Plângi, râzi

Iubești, pierzi

Te joci, te lupți

Lucrezi, lucrezi, lucrezi…

Te întrebi de ce

Vrei o schimbare

Ai vise ambițioase

Ești îndrăzneț

Ești de neoprit

Ești tu însuți

Te auzim

Te vedem

Învățăm de la tine

Te reprezintă

Te face să strălucești

HTP U ultra

HTC U Ultra: Te reprezintă

Îți prezentăm noul HTC U Ultra. Te face să strălucești

E o reflexie a ta

Frumos, cu noua sa suprafață fluidă sofisticată

Învață de la tine

Evoluează ca asistent al tău, cunoscându-te mai bine în timp

Te pune pe primul loc

Convenabil, cu noul Ecran Dual

Te ascultă

Unic în adaptarea sunetului la auzul tău specific

Te surprinde în cea mai bună formă

Lumină, culori și detalii vii, cu UltraPixel pe ambele camere foto

O reflexie a ta

Ambițiile tale, reflectate

O nouă suprafață fluidă, cu un minunat contur 3D, construit să fie cea mai bună reflexie a ta

Construcție luxoasă, simetrică, din sticlă curbată1 ce reflectă armonios lumina

Culoarea mineralelor vaporizate și stratificate adaugă profunzime și strălucire din orice unghi

Iar suprafața lustruită se pliază si se îmbină perfect cu laterala telefonului

Permițându-i să ți se cuibărească potrivit în mână.

Învață de la tine

Îți prezentăm HTC Sense Companion2

Asistentul personal care învață mereu de la tine

Îți sugerează să te îmbraci bine și să pleci mai devreme la serviciu într-o zi cu ninsoare

Sau îți amintește să reîncarci telefonul dacă își dă seama că ai nevoie de mai multă energie până ajungi acasă

Și chiar îți recomandă restaurantul perfect atunci când ești plecat în weekend

Te cunoaște – și e făcut să evolueze și să te cunoască și mai bine în timp.3

Îți răspunde

Recunoașterea vocii – cel mai natural mod de a interacționa

HTC U Ultra îți poate recunoaște vocea și-ți răspunde, chiar dacă este inactiv

Poți naviga prin telefon, prelua sau respinge apeluri, pune pauză sau opri alarmele, și multe altele

Doar s-o spui.

Te pune pe primul loc

Primește actualizări, nu întreruperi

Noul Ecran Dual îți aduce în vârful degetelor toate informațiile de care ai nevoie

Perfect pentru acces rapid și convenabil la lucrurile pe care le folosești cel mai mult

Precum contactele și aplicațiile favorite, memento-uri, notificări de evenimente și multe altele

Pentru că pe primul loc trebuie să fie ceea ce contează pentru tine.

Te ascultă

Urechea internă a fiecărei persoane este la fel de unică precum amprenta digitală

HTC USonic4 îți analizează urechea internă cu un puls sonic, apoi se adaptează la tine

Ca și cum ai avea pe telefonul tău un inginer de sunet

Microfoane minuscule ascultă reflexia sonoră din urechile tale

Unul în urechea stângă, unul în cea dreaptă

Analizând tonul reflectat, pentru a optimiza căștile special pentru tine

Acum poți auzi detaliile ce-ți lipseau.

Fie că ești la bibliotecă sau la o petrecere, îți poți adapta căștile la nivelul de zgomot din jur.

Difuzoarele HTC BoomSoundTM ediția Hi-Fi îți oferă un sunet ce-ți va crește pulsul

Cu un design de sunet cu separare, asemănător sistemelor acustice de top

Cu înaltele deasupra și basul dedesubt

În timp ce patru microfoane omnidirecționale captează sunet pozițional

Înregistrând sunet de 360 de grade, pentru o experiență audio captivantă, ce-ți va da impresia că ești chiar acolo

La spectacolul rock. La sala de concerte. Unde vrei tu.

Alege cea mai bună variantă a ta

Poți face selfie-uri minunate, oricum îți place

Comută cu ușurință între modurile 16 MP și UltraPixelTM pe camera foto frontală5

Ca să poți alege între sensibilitatea de neegalat la lumină 4x* oferită de tehnologia UltraPixel –

Perfectă pentru cine la lumina lumânării –

Sau rezoluția înaltă de 16 MP –

Când vrei cea mai mare fotografie, cu maximum de detalii.

Te surprinde

Fiecare cameră foto de telefon pretinde că face poze bune

A noastră e cel mai bine cotată din industrie

Camera foto principală, de 12 MP UltraPixel, îți oferă fotografii cu mai puțin efect de blur, focalizare mai rapidă, fotografii mai bune pe timp de noapte

Pentru că fiecare fotografie e importantă pentru tine, oricând și oriunde.

HTC U Ultra

Perfect simetric

Sticla curbată 3D, minunat colorată

Incredibil de subțire

Cu HTC Sense Companion, HTC USonic cu 3D Audio, și camere foto magnifice

Construit pentru a fi cea mai bună reflexie a ta – acel #BrilliantU

Disponibil începând din luna martie.

HTP U play

HTC U Play: Jucăuș ca tine

Acesta este HTC U Play. Telefonul jucăuș care ți se potrivește perfect în palmă

E o reflexie a ta

Frumos, cu noua sa suprafață fluidă sofisticată

Învață de la tine

Evoluează ca asistent al tău, cunoscându-te mai bine în timp

Te ascultă

Unic în adaptarea sunetului la auzul tău specific

Te surprinde în cea mai bună formă

Lumină, culori și detalii vii, cu UltraPixel pe ambele camere foto

O reflexie a ta

Smartphone-ul de 5,2 inch construit să fie cea mai bună reflexie a ta

O nouă suprafață fluidă, cu un minunat contur 3D

Construcție luxoasă, simetrică, din sticlă curbată1 ce reflectă armonios lumina

Culoarea mineralelor vaporizate și stratificate adaugă profunzime și strălucire din orice unghi

Iar suprafața lustruită se pliază si se îmbină perfect cu laterala telefonului

Am fost foarte atenți la fiecare detaliu.

Învață de la tine

HTC U Play este echipat cu HTC Sense Companion2

Asistentul personal care învață mereu de la tine

Are chiar și funcția încorporată de recunoaștere a vocii

Așa că-ți poate răspunde la comenzi vocale –

Doar să spui cuvântul, și poți naviga prin telefon, prelua sau respinge apeluri,

Pune pauză sau opri o alarmă, trimite mesaje și chiar începe navigația cu comandă vocală.

Te cunoaște – și e făcut să evolueze și să te cunoască și mai bine în timp.3

Te ascultă

Urechea internă a fiecărei persoane este la fel de unică precum amprenta digitală

HTC USonic4 îți analizează urechea internă cu un puls sonic, apoi se adaptează la tine

Ca și cum ai avea pe telefonul tău un inginer de sunet

Microfoane minuscule ascultă reflexia sonoră din urechile tale

Unul în urechea stângă, unul în cea dreaptă

Analizând tonul reflectat, pentru a optimiza căștile special pentru tine

Acum poți auzi detaliile ce-ți lipseau.

Fie că ești la bibliotecă sau la o petrecere, îți poți adapta căștile la nivelul de zgomot din jur.

Te surprinde

Poți face selfie-uri minunate, oricum îți place

Comută cu ușurință între modurile 16 MP și UltraPixelTM pe camera foto frontală 5

Ca să poți alege între sensibilitatea de neegalat la lumină* oferită de tehnologia UltraPixel

Sau rezoluția înaltă de 16 MP, pentru orice ai nevoie

Camera foto principală, de 16 MP, îți oferă fotografii cu mai puțin efect de blur, focalizare mai rapidă, fotografii mai bune pe timp de noapte

Pentru că nu vrei să ratezi niciodată acel moment perfect.

HTC U Play

Perfect simetric

Incredibil de subțire

Cu HTC Sense Companion, HTC USonic cu 3D Audio, și camere foto magnifice

Construit pentru a fi cea mai bună reflexie a ta – acel #BrilliantU

Disponibil începând din luna martie

*

HTC U Ultra

Specificații

DIMENSIUNI: 162,41 x 79,79 x 3,6-7,99 mm

GREUTATE: 170 g

eCRAN: 5,7 inch, Quad HD (2560×1440) Super LCD 5 cu Ecran Dual și Gorilla Glass 5 (modelul de 64 GB) sau Sticlă de Safir (modelul de 128 GB)

eCRAN DUAL: 2,05 inch (160×1040)

PLATFORMĂ

  • Android™ 7.0 cu HTC Sense™
  • HTC Sense Companion: AI pentru a-ți face sugestii plecând de la ce faci

PROCESOR

  • Qualcomm Snapdragon 821
  • 64 biți, quad-core, până la 2.15GHz

MEMORIE

Configurația variază în funcție de regiune și operatorul de telefonie mobilă

  • Spațiu total de stocare:64 GB sau 128 GB
  • RAM: 4 GB
  • Extindere:extinderea microSD™ suportă carduri de memorie adițională de până la 2 TB cu Flex Storage (cardurile opționale nu sunt incluse)

CaMeRE FOTO

Camera foto principală

  • 12 MP HTC UltraPixel 2 cu pixeli de 1.55 μm
  • Senzor BSI
  • Autofocalizare laser
  • Autofocalizare cu detectare a fazei (PDAF)
  • Stabilizare Optică a Imaginii (OIS)
  • Apertură f/1.8
  • Bliț LED în două nuanțe
  • Înregistrare video cu încetinitorul în 720p la 120 cps
  • Înregistrare video 4K cu 3D Audio, Hi-Res audio
  • Include modurile Auto HDR, Panoramă, modul Pro mode cu control manual, timp lung de expunere și suport pentru format RAW, Hyperlapse, captură Zoe, Video Pic, detectare a figurii, fotografiere în rafală

Camera foto frontală

  • 16 MP, cu mod UltraPixel™
  • Senzor BSI
  • Înregistrare video Full HD 1080p
  • Include modurile Auto HDR, Auto Selfie, Voice Selfie, Live Make-Up, Selfie Panorama, Video Pic

SUNET

  • HTC USonic
  • HTC BoomSound™ ediția Hi-Fi
  • Înregistrare 3D Audio cu 4 microfoane
  • Înregistrare Hi-Res audio stereo
  • Certificat Hi-Res audio
  • Funcție de anulare a zgomotului

REȚEA

2G/2.5G GSM/GPRS/EDGE – SINGLE SIM

  • 850/900/1800/1900 MHz

2G/2.5G GSM/GPRS/EDGE – DUAL SIM

  • 850/900/1800/1900 MHz

3G UMTS

Single SIM:

  • AWS/850/900/1900/2100 MHz
  • HSDPA 42, HSUPA 5.76

Dual SIM:

  • 850/900/1900/2100
  • HSDPA 42, HSUPA 5.76

4G LTE™ (up to 600Mbps)

Single SIM:

  • FDD: Benzile 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 12, 17, 20, 28
  • TDD: Benzile 38, 39, 40, 41 with 2CA, 3CA
  • Suport pentru LTE Cat 11: viteze de download de până la 600 Mbps, upload până la 50 Mbps
  • Apeluri VoLTE și WiFi

4G LTE™ (up to 600Mbps)

Dual SIM:

  • FDD: Bands 1, 3, 5, 7, 8, 20, 28
  • TDD: Bands 38, 39, 40, 41 with 2CA, 3CA
  • Suport pentru LTE Cat 11: viteze de download de până la 600 Mbps, upload până la 50 Mbps
  • Apeluri VoLTE și WiFi (variază în funcție de regiune și operatorul de telefonie mobilă)

TIP SIM

  • Nano SIM

SENZORI

  • Senzor de lumină ambientală
  • Senzor de proximitate
  • Senzor G de mișcare
  • Senzor busolă
  • Giroscop
  • Senzor magnetic
  • Senzor de amprente
  • Sensor Hub pentru urmărirea activității sportive

LocaLIZARE

  • GPS + AGPS
  • GLONASS
  • Beidou

CONECTIVITATE

  • USB 3.1 Gen 1, Tip C
  • Bluetooth® 4.2
  • Wi-Fi®: 802.11 a/b/g/n/ac (2.4 & 5GHz)
  • NFC
  • HTC Connect™ pentru streaming multimedia wireless de pe telefon pe sisteme audio multicamerale, televizoare, difuzoare audio portabile și sisteme home entertainment compatibile
  • Streaming media de pe telefon pe dispozitive compatibile AirPlay™, Chromecast, DLNA™, Miracast™

ACUMULATOR

  • Capacitate: 3000 mAh
  • Timp convorbire în rețea 3G/4G: până la 26 ore
  • Timp în mod Standby în rețea 3G/4G: până la 13 zile
  • Modul de economisire a energiei
  • Modul de economisire extremă a energiei
  • Quick Charge 3.0

FUNCȚII ADIȚIONALE

  • Motion Launch
  • Reducerea volumului soneriei la apucarea în mână
  • Modul buzunar
  • Întoarcerea telefonului pentru a opri soneria
  • Personalizare a culorilor ecranului

*

HTC U Play

Specificații

DIMENSIUNI: 145,99 x 72,9 x 3,5-7,99 mm

GREUTATE: 145 g

ECRAN: 5,2 inch, Full HD (1080p) Super LCD cu Gorilla Glass

PLATFORMĂ

  • Android™ cu HTC Sense™
  • HTC Sense Companion: pentru a-ți face sugestii plecând de la ce faci

PROCESOR

  • MediaTek® Helio™ P10
  • Octa-core, 64-bit

MEMORIE

Configurația variază în funcție de regiune și operatorul de telefonie mobilă

  • Spațiu total de stocare:32 GB sau 64 GB
  • RAM: 3 GB sau4 GB
  • Extindere:extinderea microSD™ suportă carduri de memorie adițională de până la 2 TB cu Flex Storage (cardurile opționale nu sunt incluse)

CaMeRE FOTO

Camera foto principală

  • 16 MP
  • Senzor BSI
  • Autofocalizare cu detectare a fazei (PDAF)
  • Stabilizare Optică a Imaginii (OIS)
  • Apertură f/2.0 cu distanța focală de 28 mm
  • Bliț LED în două nuanțe
  • Înregistrare video Full HD (1080p) la 30 cps
  • Modurile camerei foto includ Auto HDR, Panoramă până la 270°, modul Pro cu control manual, timp lung de expunere și suport pentru format RAW, Hyperlapse, Zoe capture, Video Pic, detectare a figurii, fotografiere în rafală 

Camera foto frontală

  • 16 MP cu modul UltraPixel™
  • Senzor BSI
  • Apertură f/2.0 cu distanța focală de 28 mm
  • Înregistrare video Full HD 1080p
  • Include modurile Live makeup, Auto HDR, Auto Selfie, Voice Selfie, Live Make-Up, Panoramă Selfie, Video Pic

SUNET

  • HTC USonic
  • Microfoane duale cu funcție de anulare a zgomotului

REȚEA

2G/2.5G GSM/GPRS/EDGE:

  • 850/900/1800/1900 MHz

3G UMTS

  • 850/900/1900/2100 MHz

4G LTE™ (până la 300 Mbps)

Single SIM:

  • FDD: Benzile 1, 3, 5, 7, 8, 20, 28
  • TDD: Benzile 38, 40
  • Suport pentru LTE Cat 6: viteze de download de până la 300 Mbps, upload până la 50 Mbps

Dual SIM:

  • FDD: Benzile 1, 3, 5, 7, 8, 20, 28
  • TDD: Benzile 38, 40

TIP SIM

  • Nano SIM

SENZORI

  • Senzor de lumină ambientală
  • Senzor de proximitate
  • Senzor G de mișcare
  • Senzor busolă
  • Giroscop
  • Senzor magnetic
  • Senzor de amprente
  • Sensor Hub pentru urmărirea activității sportive

LocaLIZARE

  • GPS + GLONASS

CONECTIVITATE

  • USB 2.0 Tip C
  • Bluetooth® 4.2
  • Wi-Fi®: 802.11 a/b/g/n/ac (2.4 & 5GHz)
  • NFC
  • HTC Connect™ pentru streaming multimedia wireless de pe telefon pe sisteme audio multicamerale, televizoare, difuzoare audio portabile și sisteme home entertainment compatibile
  • Streaming media de pe telefon pe dispozitive compatibile Chromecast, DLNA™, Miracast™

ACUMULATOR

  • Capacitate: 2500 mAh
  • Timp convorbire în rețea 3G/4G: până la 15,21 ore
  • Timp în mod Standby în rețea 3G/4G: până la 427,54 ore
  • Modul de economisire a energiei
  • Modul de economisire extremă a energiei
  • Încărcare rapidă (5V/2A)

FUNCȚII ADIȚIONALE

  • Motion Launch
  • Reducerea volumului soneriei la apucarea în mână
  • Modul buzunar
  • Întoarcerea telefonului pentru a opri soneria
  • Personalizare a culorilor ecranului