RAZERCON SE ÎNTOARCE PENTRU RUNDA A DOUA: CEO-UL MIN-LIANG TAN VA SUSȚINE O PREZENTARE PLINĂ DE ANUNȚURI EXCLUSIVE DE PRODUSE ȘI INVITAȚI SURPRIZĂ

Organizat sub sloganul For Gamers, By Gamers, RazerCon promite să fie primul eveniment de streaming cu o amprentă de carbon neutră

 

 

BUCUREȘTI, 28 septembrie 2021 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial (Hong Kong Stock Code: 1337), a anunțat organizarea celei de-a doua ediții a RazerCon pe 21 octombrie 2021. Evenimentul digital este produs de Razer împreună cu partenerii săi și este primul livestream de gaming cu o amprentă de carbon complet neutră.

În octombrie 2020, prima ediție a RazerCon a fost un succes răsunător în rândul fanilor, momentul de maximă audiență adunând 1 milion de spectatori, întreg evenimentul totalizând peste 250.000 de ore de vizionare și 175 milioane de reacții pe Twitter, Facebook, YouTube, respectiv Twitch. Încurajat de această reușită, RazerCon 2021 își propune să ofere un show și mai spectaculos, fiind unul dintre cele mai importante evenimente dedicate jucătorilor din întreaga lume, eveniment ce sărbătorește tot ce ține de gaming și chiar mai mult.

Picture1

Spectatorii vor putea descoperi mai multe detalii despre ecosistemul Razer, fiind primii care vor afla cele mai noi știri și informații despre planurile companiei de a lansa noi produse hardware, software și servicii. Fanii vor putea urmări și prezentări ale celor mai așteptate jocuri, se vor putea bucura de apariții surpriză, de concursuri și multe altele. RazerCon 2021 va fi transmis pe canalele de social media ale Razer, inclusiv TwitchFacebookYouTube și TikTok.

Evenimentul este programat să înceapă pe 21 octombrie, de la 18:00 ora României, prezentarea CEO-ului fiind planificată pentru ora 20:00. RazerCon 2021 va lua sfârșit pe 22 octombrie la ora 04:00. Fiind o nouă producție spectaculoasă marca Razer, RazerCon 2021 va include pe lângă altele următoarele segmente:

  • O prezentare majoră susținută de CEO-ul și co-fondatorul Razer, Min-Liang Tan, care pe lângă prezentarea de noi produse promite să includă și apariții surpriză.
  • Introducerea unor noi categorii revoluționare în ecosistemul Razer aflat în permanentă expansiune.
  • Informații exclusive despre produse Razer încă neanunțate.
  • Anunțuri despre inițiative de sustenabilitate menite să revoluționeze industria și noutăți despre programul #GoGreenWithRazer.
  • Anunțuri importante din partea unor parteneri ca Norton Gaming, Intel, Seagate Gaming și Microsoft.
  • Avanpremiere și demonstrații de jocuri de la companii precum Larian Studios, Prime Matter, 24 Entertainment, Saber Interactive,ArtCraft Entertainment, NEOWIZ și Capcom.
  • Divertisment live și apariția unor celebrități din comunitatea de fani Razer.

“Am conceput RazerCon ca pe o metodă de a mulțumi fanilor și partenerilor, dar și jucătorilor din întreaga lume. Împreună reușim să ducem industria mai departe, evoluând gaming-ul competitiv și redefinind divertismentul. Este un lucru ce merită sărbătorit în cadrul ediției din acest an al RazerCon,” a declarat CEO-ul și Co-fondatorul Razer, Min-Liang Tan. “Evenimentul promite nenumărate anunțuri exclusive și dezvăluiri de noi produse dezvoltate de Razer și partenerii săi, prezentate într-o manieră care duce divertismentul la următorul nivel.”

RazerCon 2021, destinație virtuală de gaming și divertisment

RazerCon 2021 promite să fie o experiență de divertisment memorabilă, care va oferi ceva pe gustul fiecăruia. Jucătorii se pot aștepta la avanpremiere incredibile de gameplay din partea studiourilor partenere precum Capcom sau Paradox Development Studio. Evenimentul propune și o confruntare de zile mari între cunoscuții jucători CouRageJD și Cloakzy, dar și o partidă de șah transatlantică între maeștrii internaționali Anna Rudolf și Levy Rozman.

Lista de activități continuă cu un show de neuitat pregătit de grupul de comedie Viva La Dirt League, dar și cu o surpriză pregătită de Miro Shot, formație renumită pentru spectacolele lor live care îmbină muzica cu realitatea virtuală și cu elemente de jocuri video. Distracția continuă cu un concert care pune pe scenă artiști de jocuri video din întreaga lume, care vor colabora pentru a realiza un show cum nu s-a mai văzut. RazerCon 2021 se va încheia cu un spectacol special cu DJ Soda din Coreea de Sud, un preferat al multor membri din comunitatea de jucători.

Nu vor lipsi nici concursurile organizate de Razer și de parteneri. Fanii deja se pot înregistra pe pagina oficială a RazerCon pentru a nu rata șansa de a câștiga premii valoroase.

Streaming cu amprentă de carbon neutră

Ediția de anul acesta a RazerCon va fi o experiență cu o amprentă de carbon complet neutră. Razer a făcut investigații pentru a prognoza nivelul emisiilor de carbon rezultate din conectarea fanilor la eveniment. Studiul special a luat în calul geolocalizarea spectatorilor, respectiv consumul de curent generat de spectatori, dar și de transmiterea datelor pe Internet. Razer va compensa emisiile astfel generate folosind sistemul de carbon credit,  Verified Carbon Standard (VCS).

RazerCon: unul dintre cele mai spectaculoase evenimente din lume

Razer a lansat RazerCon în 2020 cu scopul de a aduce un omagiu comunității globale de jucători, într-un moment în care evenimentele nu puteau fi organizate  în spațiul fizic. Prima ediție a atras peste 1 milion de spectatori și a stabilit noi standarde pentru evenimentele online. În acest an, Razer va continua să inoveze și ridică din nou ștacheta cu un eveniment care are amprenta de carbon neutră.

Participanții se pot aștepta la o experiență audio-vizuală caracteristică RazerCon, cu iluminare reactivă Razer Chroma RGB. Această tehnologie proprietară Razer face posibilă afișarea unui număr infinit de efecte de iluminare animate, utilizând cele 16,8 milioane de culori disponibile. Spectatorii sunt încurajați să își pornească dispozitivele Razer în timpul transmisiunii și să privească modul în care acestea se vor sincroniza cu stream-ul, în special în timpul spectacolelor muzicale de la final.

Pentru mai multe informații vizitați pagina: https://www.razer.com/razercon

IMAGINI

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 18 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>