Motorola lansează în România moto g 5G, cel mai accesibil smartphone ce oferă conectivitate 5G

București, 19 noiembrie: Motorola lansează în România telefonul moto g 5G, noul dispozitiv din familia moto g care asigură accesul la viteza rețelelor 5G, la cel mai accesibil preț de pe piață. Noul smartphone va fi disponibil din 23 noiembrie printr-o ofertă specială la Digi, pentru abonamentele de 2, 3 și 5 euro. Telefonul poate fi cumpărat astfel din orice magazin Digi, cu 0 lei avans și o rată lunară de doar 50 lei. De asemenea, moto g 5G poate fi achiziționat și online de pe site-ul www.digiromania.ro, cu o rată lunară de 89 lei și un avans de 129 lei. Prin lansarea noului dispozitiv, Motorola își completează portofoliul de telefoane echipate 5G cu cel mai accesibil model,  oferind astfel clienților săi o gamă variată de produse pregătite pentru experiența 5G.

moto g 5G a fost conceput pentru experiențe optimizate și performanțe îmbunătățite în orice situație, fiind echipat cu platforma mobilă Qualcomm® Snapdragon™ 750G 5G, un chipset care permite conectivitate 5G de mare viteză și funcții AI. 5G oferă o lățime de bandă mai mare, o latență mai mică și un timp de întârziere redus, astfel încât nimic nu se pierde, conversațiile video par reale, descărcarea este instantă și lag-ul dispare.

Display-ul de 6,7″ MaxVision FHD+ al lui moto g 5G impresionează prin tehnologia HDR10 care oferă culori vii, realiste, cu luminozitate îmbunătățită și contrast. În plus, raportul de aspect unic 20:9 oferă un design simplificat care se potrivește elegant cu ecranul generos.

Sistemul triplu de camere al lui moto g 5G este dotat cu o tehnologie care oferă fotografii incredibil de vii și dinamice. Senzorul principal de 48 MP cu tehnologie Quad Pixel ajută fiecare scenă să strălucească, chiar și în condiții de luminozitate redusă, în timp ce obiectivul ultra-larg încadrează de 4 ori mai mult. Camera dedicată Macro Vision permite apropierea de 5 ori mai mult față de subiect, în comparație cu un obiectiv normal. În plus, camera frontală de 16MP cu o dimensiune de pixel 2,0 μm, surprinde instantanee demne de Instagram, datorită tehnologiei Quad Pixel. Pentru ca procesul de fotografiere să fie mai simplu și intuitiv, aplicația actualizată pentru cameră aduce acum cele mai utilizate funcții în partea de jos a ecranului. Iar videoclipurile vor străluci cu noile funcții, cum ar fi Spot Color – care permite păstrarea unor anumite culori în cadru sau Face Beauty – care aplică un filtru de matifiere pe fața persoanei din cadru.

moto g 5G este alimentat cu o baterie de 5.000 mAh pentru o autonomie de peste două zile la o singură încărcare, iar chipset-ul Snapdragon 750G îmbunătățește eficiența energetică, astfel încât conectivitatea 5G să nu afecteze durata de viață a bateriei. Mai mult decât atât, încărcătorul TurboPower™ de 20W permite o încărcare pentru 10 ore de utilizare în doar 15 minute.

 

Motorola se concentrează pe îmbinarea caracteristicilor hardware și software care transformă timpul petrecut pe telefon într-unul plăcut, eficient și de calitate. Astfel, un buton dedicat Asistentului Google de pe partea laterală a dispozitivului ajută în găsirea rapidă a răspunsurilor și în utilizarea dispozitivului doar prin voce. În plus, moto g 5G vine echipat cu My UX care include toate experiențele Moto, precum și cu o varietate de noi caracteristici personalizabile, care permit utilizatorului să ducă muzica, videoclipurile și jocurile la nivelul următor, prin setări individuale și controale avansate. Noul dispozitiv rulează sistemul de operare Android™ 10, fără aplicații duplicate sau skin-uri incomode de software.

Motorola a folosit expertiza în segmentul terminalelor de preț mediu pentru a lansa moto g 5G – telefonul care continuă misiunea Motorola de a democratiza accesul la tehnologia 5G și care, în același timp, depășește așteptările uzuale pentru un telefon din gama medie, stabilind un nou standard de experiență pentru cameră, baterie și afișaj.

Disponibilitate

moto g 5G este disponibil în premieră în România prin Digi România.
Pentru mai multe informații despre produs și întrega listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/ , pagina de FacebookInstagram și YouTube.

Despre Motorola

Anumite caracteristici, funcționalități și specificații ale produsului pot depinde de rețea și sunt supuse unor termeni, condiții și taxe suplimentare. Toate pot fi modificate fără notificare prealabilă. MOTOROLA, Logo-ul stilizat M, MOTO și familia MOTO de mărci sunt mărci înregistrate ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și/sau subsidiarelor acesteia. GOOGLE și ANDROID sunt mărci comerciale ale Google LLC. Fabricat cu tehnologii Dolby sub licență de la Laboratoarele Dolby. Dolby, Dolby Audio și simbolul dublu-D sunt mărci comerciale ale Dolby Laboratories. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea proprietarilor respectivi. ©2020 Motorola Mobility LLC.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>