Samsung lansează Galaxy Z Fold2, care redefinește viitorul dispozitivelor mobile

Galaxy Z Fold2 este cea de-a treia generațițe de dispozitive pliabile Samsung, ce îmbină un design îndrăzneț cu funcționalități noi pentru experiențe mobile desăvârșite

1 septembrie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd. a prezentat astăzi noua generație pentru categoria dispozitivelor pliabile, Samsung Galaxy Z Fold2. Echipat cu elemente îmbunătățite și inovații semnificative, Galaxy Z Fold2 oferă noi experiențe prin pliabilitate tuturor celor care își doresc să folosească tehnologiile de top. Având un ecran secundar mai mare și unul principal foarte generos, Galaxy Z Fold2 îmbină un design solid și o execuție de excepție cu funcții intuitive noi pentru o experiență mobilă unică, care satisface nevoia de flexibilitate a vieții de zi cu zi.

„Călătoria noastră către următoarea generație de dispozitive mobile este plină de originalitate și inovație. Odată cu lansarea dispozitivului pliabil Samsung Galaxy Z Fold2, atenția noastră s-a concentrat foarte mult pe feedback-ul utilizatorilor pentru a ne asigura că aducem îmbunătățiri semnificative din punct de vedere hardware, dezvoltând în același timp noi inovații pentru a îmbunătăți și mai mult experiența de utilizare. Aceasta este consolidată în continuare prin intermediul parteneriatelor noastre de top cu Google și Microsoft, prin care reușim să redimensionăm și să redefinim posibilitățile experienței mobile”, a declarat Dr. TM Roh, President and Head of Mobile Communications Business, Samsung Electronics.

Un nou design

Galaxy Z Fold2 îmbină designul îndrăzneț cu tehnologia avansată, astfel încât utilizatorii să aibă încredere în folosirea intensivă a dispozitivului zi de zi.

  • Experiențe de conținut complete și imersive Ecranul secundar Infinity-O de 6,2 inci permite opțiuni extinse de utilizare, astfel încât să vă puteți verifica e-mail-urile, să căutați informații de interes sau chiar să vă urmăriți conținutul preferat, fără a fi nevoie să depliați dispozitivul de fiecare dată. În momentul în care acesta este depliat, ecranul principal masiv de 7,6 inci cu cu rată de reîmprospatare adaptabilă de 120 Hz ce integrează decupajul minimizat al camerei frontale, încadrat de o ramă subțire, oferă o experientă imersivă, fluentă, atât în derularea conținutului, dar și în jocuri sau în vizionarea de conținut multimedia. Pentru o experiență de utilizare completă, Galaxy Z Fold2 vine dotat cu cel mai bun sunet dinamic disponibil pe un dispozitiv Galaxy, cu un efect stereo îmbunătățit și un sunet mai clar oferit de boxe duale bazate pe tehnologia high-dynamic.
  • Design solid și o execuție superioară –Galaxy Z Fold2 este reproiectat cu un design elegant, unic, care oferă o senzație fină la atingere, de înaltă calitate. Sticla Samsung ultra subțire este acum poziționată pe ecranul principal, oferindu-i un aspect premium, mai rafinat. Designul său pliabil este susținut de o balama ascunsă, care se integrează perfect în construcția dispozitivului prin mecanismul CAM și oferă funcții independente care alimentează noile experiențe ale modului Flex. Galaxy Z Fold2 folosește, de asemenea, tehnologia de curățare prin măturare a interiorului balamalei, introdusă pentru prima dată pe Galaxy Z Flip, în spațiul dintre corp și carcasa balamalei pentru a respinge particulele de praf și murdărie. Galaxy Z Fold2 prezintă un design rafinat de generația a treia, astfel că spațiul destinat structurii tehnologiei de măturare este chiar mai mic față de Galaxy Z Flip. Pentru a realiza acest lucru, Samsung a dezvoltat o nouă tehnologie inovatoare de măturare pentru a atinge același nivel de protecție, într-un spațiu mai mic. Balamaua ascunsă de pe Galaxy Z Fold2 oferă o tehnologie revoluționară de pliere, o compoziție de fibre modificate și o densitate de fibre ajustată.
  • Personalizabil pentru a se potrivi cât mai bine cu stilul dvs.– Pentru cei care doresc să iasă în evidență și mai mult, Samsung oferă acum un instrument online de personalizare a dispozitivelor Galaxy Z Fold2 cu patru culori distincte pentru balamaua ascunsă – Argintiu metalic, Auriu metalic, Roșu metalic și Albastru metalic. Acum noul Galaxy Z Fold2 poate fi personalizat pentru a se completa perfect cu stilul unic al fiecărui utilizator, adăugând o notă proprie designului premium.

Surprindeți și vizualizați exact așa cum vă doriți

Forma sa pliabilă inovatoare împreună cu designul sofisticat sunt duse la un alt nivel, pentru a oferi experiențe mobile unice pe noul Galaxy Z Fold2. Acesta îmbină modul Flex cu aplicația Continuity pentru a oferi mai multe scenarii de utilizare, depășind granița dintre ecranul secundar și cel principal. Această flexibilitate permite crearea și vizualizarea de conținut adaptat preferințelor fiecăruia.

  • Un dispozitiv flexibil și eficient– Cu modul Flex, acum este mai ușor ca niciodată să realizezi conținut și să-l ajustezi în timp real. Cu ajutorul  modului Capture View, de acum nu veți mai fi nevoiți să părăsiți aplicația camerei foto. Vizualizați foarte simplu și clar fotografia sau video-ul pe care tocmai le-ați surprins sau examinați până la cinci dintre cele mai recente fotografii ale dvs. pe jumătatea de jos a dispozitivului, previzualizarea următoarei fotografii proiectându-se în jumătatea de sus. Sau deveniți si mai creativi ajutându-vă de funcțiile inedite ale camerei, precum încadrarea automată. Indiferent dacă participați la o întrunire sau vă demonstrați abilitățile de gătit, Galaxy Z Fold2 poate înregistra videoclipuri fără să fiți nevoiți să-l țineți neapărat în mână și poate menține subiectul în focus chiar și atunci când acesta se mișcă.

Funcții dedicate creativității – Regândiți realizarea de conținut prin încadrarea în aceeași fotografie atât a fotografului, cât și a subiectului. Folosind în mod simultan ecranul principal și pe cel secundar cu funcția Dual Preview, ambii protagoniști ai fotografiei se pot vizualiza pe cele două ecrane în momentul realizării fotografiei. Mai mult, datorită flexibilității lui Galaxy Z Fold2, puteți realiza un selfie de înaltă calitate cu ajutorul camerelor din spate, putând să vă vizualizați direct pe ecranul secundar.

  • Funcțiile camerei de top – Camera foto de pe Galaxy Z Fold2 oferă, de asemenea, o calitate și un control al camerei la nivel de top. Cu modul Pro Video, Single Take, Bright Nightși Night Mode, Galaxy Z Fold2 vă ajută să surprindeți momentul dorit la o calitate uimitoare.

Valorificați fiecare moment

Galaxy Z Fold2 asociază productivitatea mobilă de generație următoare cu capacități avansate de multitasking datorită noilor modalități intuitive de interacțiune. Profitați la maxim de fiecare zi, personalizând cum doriți ecranul principal de mărimea unei tablete al lui Galaxy Z Fold2, pentru a se potrivi stilului dvs. de lucru.

  • Multitasking fără limite– Utilizați fereastra multi-activă avansată pentru a controla cu mai multă ușurință și flexibilitate aspectul ecranului. Productivitatea crește atunci când deschideți mai multe fișiere în aceeași aplicație și le puteți vizualiza simultan. Cu bara pentru ferestre multiple îmbunătățită, acum puteți deschide mai multe aplicații simultan, prin integrarea App Pair și a panoului Edge pentru a vă bucura de un plus de confort. Cu funcția drag and drop, puteți glisa pur și simplu textul, imaginile și documentele dintr-o aplicație în alta pentru un transfer instant. De asemenea, puteți să realizați rapid o captură de ecran dintr-o aplicație și o puteți transfera în alta fără probleme, cu funcția Split Screen Capture.
  • Interacțiuni optimizate între aplicații – Alegeți cea mai optimizată interfață de utilizator pe ecranul principal, care să se potrivească nevoilor dvs. Comutați rapid și ușor layout-urile, putând opta atât pentru unul de ecran mare, cât și pentru cele cu afișajul tradițional al telefonului direct din Setări.
  • Afișare optimizată a aplicațiilor– Maximizați fiecare moment din viața de zi cu zi și îmbunătățiți experiența de vizualizare a aplicațiilor preferate, precum Gmail, YouTube și Spotify. Utilizați ecranul principal cu aplicațiile Office din Microsoft 365 pentru a simți pe deplin o experiență identică cu cea a tabletei. De exemplu, puteți să utilizați Microsoft Outlook la adevăratul său potențial, vizualizându-vă atât inbox-ul din partea stângă, cât și conversațiile curente în același timp. Documente draft în Word, foi de calcul în Excel sau prezentări în PowerPoint organizate într-o bară de instrumente asemănătoare cu cea a PC-ului.

Leadership-ul Galaxy consolidat prin parteneriate strategice

Samsung are o abordare deschisă și orientată spre parteneriate. Printr-un parteneriat de lungă durată cu Google, Samsung a creat un ecosistem deschis pentru dispozitive pliabile. Prin acest parteneriat, Samsung a promovat inovația pliabilă UX pentru a-și atinge obiectivul de creare a design-ului final. Mai mult, un parteneriat de încredere cu Microsoft, îmbinat cu hardware-ul avansat Galaxy Z Fold2 și experiența unui ecran mare, le permit utilizatorilor să își maximizeze productivitatea în mediile mobile.

Bazându-se pe realizările Galaxy obținute de-a lungul timpului, Samsung împinge din nou granițele inovației și ale ingineriei în domeniul telefoanelor mobile. Cu Galaxy Z Fold2, utilizatorii pot avea acces la viteze ultra-rapide, datorită compatibilității sale complete cu rețeaua 5G, susținute de o baterie ce rezistă întreaga zi de 4.500mAh și o încărcare super rapidă, ceea ce înseamnă că puteți face mai mult fără să vă preocupați de durata de viață a bateriei. Galaxy Z Fold2 oferă, de asemenea, conexiune prin Samsung DeX wireless pentru o productivitate lipsită de conexiuni prin cablu și o tehnologie UWB (Ultra Wide Band) integrată în dispozitiv, ceea ce face ca partajarea fișierelor, a fotografiilor sau a videoclipurilor să se realizeze rapid și ușor cu ajutorul funcției Nearby Share.

Tehnologia inovatoare întâlnește designul rafinat: Galaxy Z Fold2 Ediția Thom Browne

Samsung și Thom Browne își continuă colaborarea pentru a oferi o nouă viziune unică a tehnologiei inovatoare îmbinată cu un design rafinat – Galaxy Z Fold2 Thom Browne Edition. După succesul ediției Galaxy Z Flip Thom Browne, cea de-a doua versiune explorează în continuare etosul comun pentru a oferi un nivel mai profund de integrare hardware și software. Elementele distinctive, precum liniile geometrice multicolore și semnătura sunt completate de un model cu striații fine, creând o textură vizuală inedită de țesătură pe designul unic al lui Galaxy Z Fold2. Noutățile software, precum un nou ecran de blocare și un filtru foto realizat exclusiv pentru această ediție, digitalizează lumea Thom Browne.

Fiecare pachet Thom Browne Edition include un Galaxy Z Fold 2, un Galaxy Watch3, o pereche de căști Galaxy Buds Live și o serie de accesorii complet personalizate, care prezintă elemente din designul iconic al lui Thom Browne.

Serviciul Galaxy Z Premier

Utilizatorii de Galaxy Z Fold2 pot accesa serviciul Galaxy Z Premier: asistență de administrare la cerere din partea unei echipe dedicate de experți. Acum va fi mai ușor ca niciodată să faceți programări, să intrați în dialog cu experți și să descoperiți cum să deblocați experiențele unice oferite de Galaxy Z Fold2. De asemenea, posesorii de Galaxy Z Fold2 pot accesa serviciul Samsung Care+, care oferă o singură garanție a dispozitivului împotriva daunelor survenite accidental în termen de un an de la data achiziției. Utilizatorii de Galaxy Z Fold2 vor beneficia, de asemenea, de cele mai bune experiențe mobile posibile prin susținerea a trei generații de actualizări ale sistemului de operare Android (OS).

Disponibilitate

Galaxy Z Fold2 va fi disponibil în nuanțele Mystic Black și Mystic Bronze, în aproximativ 40 de piețe, inclusiv S.U.A., Coreea și România, în data de 18 septembrie 2020, cu posibilitatea de a fi achiziționate în perioada de precomandă de la 1 septembrie 2020, începând cu piețe selectate, inclusiv S.U.A. și Europa. Opțiunile de personalizare vor fi disponibile pentru utilizatori pe Samsung.com pe anumite piețe în patru culori distincte pentru balamale: Argintiu metalic, Auriu metalic, Roșu metalic și Albastru metalic.

Ediția Galaxy Z Fold2 Thom Browne va fi disponibilă la precomandă începând cu 1 septembrie 2020 pe anumite piețe cu disponibilitate generală pe 25 septembrie.

Pentru mai multe informații despre ediția Samsung Galaxy Z Fold2 și Galaxy Z Fold2 Thom Browne, vizitați www.samsungmobilepress.com , news.samsung.com/galaxy sau https://www.samsung.com/ro/smartphones/galaxy-z-fold2/.

 

Specificațiile produsului Galaxy Z Fold2
Display Ecran Principal*

– 7.6” QXGA+ Dynamic AMOLED 2X Display (22.5:18) Infinity Flex Display (2208 x 1768), 373ppi

Ecran Secundar**

– 6.2” HD+ Super AMOLED Display (25:9), 2260 x 816, 386ppi

*Ecran Principal: Ecranul măsurat pe diagonală sub forma unui dreptunghi complet, fără a ține cont de colțurile rotunjite. Zona actuală vizibilă este mai mică datorită colțurilor rotunjite.
**Ecran Secundar: Ecranul măsurat pe diagonală sub forma unui dreptunghi complet, fără a ține cont de colțurile rotunjite. Zona actuală vizibilă este mai mică datorită colțurilor rotunjite.

Dimensiune & Greutate Pliat: 68.0 x 159.2 x 16.8mm (Hinge) ~ 13.8mm(Sagging), 282g
Depliat: 128.2 x 159.2 x 6.9mm(Frame) ~ 6.0mm(Screen) , 282g
Camera Camera de pe Ecranul Secundar 10MP Camera de Selfie : F2.2, Pixel size: 1.22μm, FOV: 80˚
Camera Frontală 10MP Camera de Selfie: F2.2, Pixel size: 1.22μm, FOV: 80˚
Camera Triplă de pe spate 12MP Camera Ultra Wide : F2.2 ,Pixel size: 1.12μm, FOV : 123˚

12MP Camera Wide-angle : Super Speed Dual Pixel AF, OIS, F1.8, Pixel size: 1.8μm, FOV: 83˚
12MP Camera Telephoto : PDAF, F2.4, OIS, Pixel size: 1.0μm, FOV: 45˚
Dual OIS, 0.5x out și 2x în zoom optic, mai sus de 10x digital zoom, HDR10+ recording, Tracking AF

AP 7㎚ 64-bit Octa-Core Processor (3.09㎓ + 2.40㎓ + 1.80㎓)
Memorie 12GB RAM cu 512GB stocare internă (UFS3.1)*

12GB RAM cu 256GB stocare internă (UFS3.1)**

* Stocarea internă de 512 GB este disponibilă doar pe anumite piețe, precum China continentală, Hong Kong și Taiwan. Disponibilitatea reală a stocării poate depinde de software-ul preinstalat

** Disponibilitatea reală de stocare poate depinde de software-ul preinstalat

Baterie 4500mAh (standard) baterie duală*

* Valoarea standard testată în condițiile de laborator ale terților. Valoarea standard reprezintă valoarea medie estimată luând în considerare abaterea capacității bateriei din probele de baterii testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 4365 mAh. Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de mediul rețelei, de modurile de utilizare și de alți factori.

Încărcare Încărcare rapidă compatibilă prin cablu și wireless *

Wireless PowerShare **

* Încărcare prin cablu compatibilă cu QC2.0 și AFC, încărcare wireless compatibilă cu WPC și PMA

** Funcția Wireless PowerShare este limitată pentru smartphone-urile Samsung sau alte mărci cu încărcare wireless WPC Qi, precum Galaxy Z Fold2, Galaxy Note20, Galaxy Note20 Ultra Galaxy S20, S20+, S20 Ultra, Galaxy Z Flip, Galaxy Note10, Note10+, Galaxy S10e, S10, S10+ S9, S9+, S8, S8+, S8 Active, S7, S7 edge, S7 Active, S6, S6 edge, S6 Active, S6 edge+, Note9, Note8, Note FE, Note5 și wearables precum Galaxy Watch Active, Gear Sport, Gear S3, Galaxy Watch și Galaxy Buds. Nu poate funcționa cu anumite accesorii, huse sau alte dispozitive. Poate afecta recepția apelurilor sau serviciile de date, în funcție de mediul rețelei.

OS Android 10
Rețea [LTE]*: Enhanced 4X4 MIMO, 7CA, LAA, LTE Cat.20
– Up to 2Gbps Download / Up to 150Mbps Upload[5G]**: Non-Standalone (NSA), Standalone (SA), Sub6 / mmWave

* Viteza reală poate varia în funcție de țară, distribuitor și mediul de utilizare.

** Necesită o conexiune optimă 5G. Viteza reală poate varia în funcție de piață, de distribuitor și de mediul utilizatorului.

Conectivitate [Wi-Fi] 802.11 a/b/g/n/ac/ax HE80 MIMO, 1024QAM

[Bluetooth]* Bluetooth® v 5.0 (LE up to 2Mbps), USB type-C, NFC, Location (GPS, Galileo, Glonass, BeiDou)

[Ultra Wide Band]

* Acoperirea Galileo și BeiDou pot fi limitate. Este posibil ca BeiDou să nu fie disponibilă pentru anumite țări.

Card SIM One eSIM și one Nano SIM
* Cartela SIM achiziționată separat. Disponibilitatea poate varia în funcție de țară și de distribuitor.* eSIM necesită un plan de servicii wireless și vă permite să activați un plan de rețea mobilă fără utilizarea unui nano SIM. Disponibilitatea eSIM poate varia în funcție de versiunea de software, de țară și de operator. Verificați cu operatorul dvs. dacă planul de rețea mobilă acceptă eSIM.
Plată (Samsung Pay) Carduri de credit și debit: acceptă MST și / sau NFC

Carduri de membru, Carduri cadou, Carduri de tranzit, Serviciu de recompensă

* Disponibil în anumite țări. Soluțiile de plată și funcțiile disponibile pot varia în funcție de țară, operator, distribuitor și furnizori de servicii.

Senzori Senzor de amprentă capacitivă (laterală), accelerometru, barometru, senzor Gyro, senzor geomagnetic, senzor hol, senzor de proximitate, senzor de lumină
Autentificare Tip de blocare: model, PIN, parolă

Tip de blocare biometrică: senzor de amprentă *, recunoașterea feței

* Galaxy Z Fold2 are un senzor de amprentă capacitivă pe lateral.

Audio Boxe Stereo

Sunet surround cu tehnologie Dolby Atmos (Dolby Digital, Dolby Digital Plus incluse.)
Suport UHQ 32-bit &DSD64/128 *, PCM: Up to 32 bits, DSD: DSD64/128

Format de redare audio: MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA, APE, DSF, DFF

* Redarea DSD64 și DSD128 pot fi limitate în funcție de formatul fișierului.

Video  

Format de redare video:MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI, FLV, MKV, WEBM
Conexiune TV: Wireless: Smart View (screen mirroring 1080p at 30fps) / Cablu: permite DisplayPort prin USB tip C. Permite video la conectarea prin adaptorul HDMI. (DisplayPort 4K UHD la 60 fps)

Securitate Protecția Knox: monitorizare și protecție în timp real.

Virus, prevenire malware. (Powered by McAfee)

Folder securizat: un spațiu securizat pe dispozitiv pentru a păstra conținut, precum aplicații, fotografii și videoclipuri, securizat prin scanarea amprentelor.

* Furnizorii de soluții de sisteme de securitate împotriva virușilor și a malware-urilor pot varia în funcție de țară. Disponibilitatea poate varia în funcție de piață și distribuitor.

Culori [Culoare esențială]

Mystic Black, Mystic Bronze

[Personalizare Culoare Balama] *

Argint metalic, aur metalic, roșu metalizat, albastru metalizat

* Personalizarea culorii balamalei ascunse va fi disponibilă în 22 de piețe, printre care Australia, Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Coreea, Olanda, Norvegia, Noua Zeelandă, Portugalia, Rusia, Spania, Suedia, Thailanda, Emiratele Unite, Regatul Unit, Statele Unite și Vietnam.

În cutie Galaxy Z Fold2, cablu de date, adaptor de călătorie, pin de evacuare, ghid de pornire rapidă,

Căști (USB Type-C) cu sunet AKG, Galaxy Z Premier Service Leaflet, Brand Story Leaflet

* Este posibil ca unele componente, precum căștile, să nu fie disponibile în funcție de modelul achiziționat sau țară sau regiune. Culoarea pachetului și a capacului poate varia în funcție de culoarea dispozitivului.

* Toate specificațiile și descrierile furnizate aici pot varia față de specificațiile și descrierile reale ale produsului. Samsung își rezervă dreptul de a face modificări asupra acestor informații fără a exista o limitare privind funcționalitatea, funcțiile, specificațiile, GUI, imaginile, videoclipurile, beneficiile, design-ul, prețurile, componentele, performanța, disponibilitatea, capabilitățile și orice alte informații despre produs, fără a fi obligat să notifice acest aspect.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>