La URBATLON, vă măsurăm gradul de distracție în gașcă!

Doze triple de energie și distractie și o experiență de care vă veți aduce aminte cu drag! URBATLON este povestea unei super aventuri alături de prieteni, familie și colegi, ajunsă deja la a 4-a ediție, pe care o puteți trăi la maxim vara aceasta.
La URBATLON, vă măsurăm gradul de distracție în gașcă!
În acest an, ne-am propus să vă măsurăm gradul de distracție în gașcă la URBATLON, așa că mobilizați toți amatorii de mișcare și adrenalină pentru că veți avea parte de momente intense și frumoase, iar ochii camerelor de fotografiat vă vor urmări atent pe traseu. Deschidem pofta de Sportainment cu ritmuri alerte ce stimulează dorința de acțiune și cu un training special condus de Horațiu Dumitrescu, Personal Training Manager la World Class. Echipa MPG vă invită apoi la o paradă demnă de Arena Națională, unde vom saluta toate echipele și grupurile sportive prezente, așadar pregătiți-vă plămânii pentru încurajări și postura pentru o defilare sportivă!

Veți avea de parcurs în alergare un traseu de numai 5 kilometri desfășurat pe inelul exterior al Arenei Naționale, dar porțile se vor deschide larg și pentru o incursiune în interiorul mărețului stadion. Vă testăm abilitățile prin 9 probe sportive, pe care le-am condimentat cu tot felul de obstacole surpriză astfel încât să vă energizăm la maxim și în 2017.

Cursa ia Startul în valuri și începe cu o probă inedită, în care va sunt puse la încercare limitele fizice, printr-o serie dinamică și rapidă de exerciții potrivită pentru un adevărat Green Trail. Odată depășit primul obstacol urmează provocarea Labirintului by eJobs, cu o zonă de slalom și o porțiune de praguri în care salturile sprintene vă vor fi de mare folos. Veți intra în atelierele Work & Fun by World Class ce sunt puse la punct cu grijă, dar și cu umor de traineri experimentați, iar dacă ați depus ceva efort la sală cu siguranță veți aprecia rezultatele când veți trece cu brio de aceste obstacole. Ușile se vor deschide larg pentru a admira grandoarea stadionului la Asaltul Arenei by MPG, unde vă bucurați de priveliște și, desigur, de multe poze, precum și de o serie de urcări și coborâri, pentru a menține ritmul și tonusul. Intrați într-o nouă repriză de alergare ușoară, ca apoi vă fie testată agilitatea prin salturi la Jump & Fun by Toortitzi. A sosit momentul unui serios Blocaj în trafic by Kiss FM și o escaladare în forță a Piramidei by URSUS și o sesiune de traversare a unor tuburi, probe în care veți etala îndemânarea de a vă cățăra dar și flexibilitatea. Urmează alte obstacole și vă îndemnăm să fiți cu ochii în patru pentru a nu rata niciun moment. La Run like a Champ, intrați în forță într-un tur de alergare, în care va trebui să faceți câteva întoarceri rapide. Pe ultima sută de metri dați curs invitației Follow the leader by Divertiland, inspirată de atmosfera de vacanță pe plajă. Vă așteaptă provocări distractive cu umbrele, colace de baie și șezlonguri. Și, nu uitați, să zâmbiți și să vă bucurați din plin. Ați ajuns la Finish… unul mega spumooos oferit de Carousel Events și Divertiland!

Fotografii vor fi acolo pentru a imortaliza toate momentele momentele energice, amuzante și interesante ale URBATLON 2017, pentru ca apoi să puteți răsfoi cu placere albumele virtuale și a vă aminti de experiența trăită.

După ce ați trecut linia de sosire și ați primit binemeritata medalie de Finisher, grăbiți-vă să surprindeți gradul de satisfacție la Photo Corner asigurat de Canon! Pozele vor fi oferite pe loc tuturor concurenților.

Dacă încă nu v-ați rezervat locul la Startul cursei fără egal, vă recomandăm să vă grăbiți! Înscrierile se realizează exclusiv online pe www.runfest.ro in pagina dedicata evenimentului, si mai sunt deschise pana joi, 22 iunie a.c., la ora 19:00. Pentru a va inregistra click aici

Fiecare participant se va bucura de un pachet competițional ce include: un tricou din bumbac personalizat cu emblema URBATLON 2017, număr de concurs și o bandă cu un cip unic de cronometrare, un gel energizant de la GoldNutrition, un baton eco-vegan de la CANAH, un pachet gustos de Toortitzi și o medalie de Finisher. La aceasta se adaugă serviciile evenimentului pe care le găsiți descrise pe pagina competiției. Atmosfera evenimentului este întreținută de Bălașa Percussion Group, ai căror membri ne vor încânta cu ritmurile lor alerte de tobe. Sponsorii și partenerii acestei ediții au pregătit diferite oferte și vouchere pe care le puteți accesa la standurile lor expuse în zona de Start/Finish a competiției. În zona de relaxare, veți putea savura porția de paste Barilla, nr. 1 Italia, pentru a vă reface forțele după cursa cu obstacole și descoperi Coolmea senzației de răcoare cu băutura URSUS Cooler.

Participanții vor avea ocazia să câștige însă și premii atractive la finalul evenimentului când se va organiza o super tombolă! Mio Technology, liderul pieței autohtone de dispozitive GPS, care s-a alăturat în acest an competițiilor RUNFEST pentru a susține comunitatea sportivilor amatori va răsplăti pasiunea pentru mișcare a concurenților prin oferirea a 2 brățări fitness MiVia™ Essential 350 și a unui ceas MiVia™ Run 350.

Tot în cadrul tombolei, World Class, liderul pieței de fitness din România, partener de probă la URBATLON, pune la dispoziția norocosului câștigător, al cărui număr va fi extras, un abonament GOLD de 1 lună la una dintre locațiile sale din țară.

CANAH, cel mai important procesator de semințe de cânepă din Europa, va oferi 5 pachete cu produse eco-vegane, pe bază de semințe de cânepă, care reprezintă surse naturale de nutrienți esențiali, ideale pentru sportivi.

Vă ținem la curent cu toate noutățile și pe pagina Facebook RUNFEST și vă așteptăm cu likes & shares.

Ediția a IV-a a evenimentului este susținută de Barilla și Canon, parteneri oficiali, de sponsorii Alka Group cu Toortitzi, Carousel Events și Divertiland, Mio Technology și MiVia™, URSUS Cooler, World Class, CANAH, iNES Group și GoldNutrition.

Evenimentul URBATLON 2017 beneficiază de sprijinul a numeroși ambasadori sportivi ai sistemului RUNFEST – www.runfest.ro: Gabriela Szabo – multiplă campioană olimpică și mondială la atletism; Zsolt Gyongyossy – antrenor emerit; Răzvan Jugănaru – multiplu campion național la MTB; Horațiu Dumitrescu – multiplu campion național și internațional la triplusalt și Personal Training Manager la World Class România; Călin Novăcescu – antrenor Taekwondo și Fitness; Sorin Chineață, alergător la semimaratoane și maratoane internaționale.

Promovează spiritul sportiv și ne ajută să comunicăm în permanență și să vă informăm KISS FM, partenerul media oficial al sistemului de alergare RUNFEST, eJobs, partener de recrutare, alături de Inga Media și Libertatea, în calitate de parteneri media principali, și de partenerii media: Comunicatedepresa.ro, Alerg.ro, Biciclistul, 4RUN.ro, Orașulm.eu, RomâniaPozitivă.ro, IReporter.ro, SportPici.ro, Edu-News.ro, SportsPlanner.com și Insport.ro, cu sprijinul comunității Ro Club Maraton, a bloggerilor 36fit.com, Carmen Albișteanu, 188bpm.com și Chineață.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>