Viteză și cai putere la Arcul de Triumf. Cei mai buni piloți concurează pe 23 octombrie în finala Campionatului Național de Super Rally

Sezonul 2021 de Super Rally se încheie în acest week-end, la București, unde se desfășoară ultima etapă a competiției. Este a cincea confruntare a celor mai rapizi piloți din sezonul 2021 al Campionatului Național de Super Rally, etapa fiind organizată de ACS AMC Racing, cu sprijinul sponsorilor Audi România și UniCredit Leasing.

SuperRally este, probabil, cea mai spectaculoasă disciplină automobilistică, la start fiind posibilă alinierea a două sau mai multe mașini în același timp. Este o competiție care se desfășoară pe circuit stradal – asfalt – de maximum 5 km, de obicei, în centrul unor importante orașe din România. Etapele anterioare s-au desfăşurat pe trasee urbane din Mangalia, Târgu Mureş, Deva şi Craiova.

Trofeul UniCredit Leasing powered by Audi se va desfășura sâmbătă – 23 octombrie, în Capitală, pe traseul dintre Arcul de Triumf şi Casa Presei Libere. Finala Campionatului Național de Super Rally adună la start 37 de concurenţi din cinci ţări.

Pe lângă mașinile pe care publicul le va putea admira pe bulevardul Kisselef din Capitală se numără și două modele electrice ale mărcii Audi, în calitate de safety cars la această competiție.

Audi e-tron, una dintre mașinile care securizează finala de Super Rally, este primul model complet electric al mărcii cu patru inele. Este un SUV puternic, sportiv și practic pentru utilizarea zilnică. Are o autonomie de peste 400 de kilometri în condiții ideale (ciclul de conducere WLTP) și zero emisii poluante.

Sportiv și versatil, Audi Q4 e-tron este cealaltă mașină de siguranță prezentă la eveniment. Este un model care transferă designul progresiv al concept-car-urilor în producția de serie fără emisii poluante.

Audi Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron
Sursa: audi-mediacenter.com

Gama Audi Q4 e-tron cuprinde și o versiune de top, cu tracțiune quattro, care dezvoltă o putere maximă de 299 CP, suficientă pentru un sprint de la 0-100 km/h in doar 6,2 secunde.  Timpul de încărcare este și el redus, fiind nevoie cam de zece minute pentru a parcurge aproximativ 130 de kilometri în condiții ideale.

Trofeul UniCredit Leasing Powered By Audi este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul partenerilor principali Superbet, UniCredit Leasing și Audi România. Competiția este promovată pe postul de radio Kiss FM, urmând a fi difuzată în direct pe Look Sport.

Organizatorii insistă pe respectarea măsurilor de prevenție și protecție în contextul pandemic, astfel încât toți participanții la eveniment sunt rugați să poarte masca în spațiile închise și deschise, păstrând de asemenea distanțarea socială, precum și celelalte măsuri solicitate de autorități.

Mai multe informații despre eveniment găsiți și pe conturile de Facebook și Instagram ale competiției:

www.facebook.com/cnsuperrally

https://www.facebook.com/events/239795604178568

https://www.instagram.com/cnsuperrally/

Contact Media Audi: audiromania@porsche.ro

Programul etapei:

Sâmbătă 23.10.2021

  • Deschiderea Parcului Service 01:00
  • Verificări tehnice iniţiale – Parcul Service 08:00 – 08:30
  • Recunoaşteri (cu maşina de concurs) 08:45 – 09:15
  • Runda 1 – Calificări (4 manşe) 09:30 – 15:00
  • Runda 2 – Finala, primii 12 clasați după runda 1 (3 manşe) 15:15 – 16:45
  • Festivitatea de premiere – Parcul Service 17:15

FANI DE PE ÎNTREG MAPAMONDUL AU URMĂRIT RAZERCON 2021, EVENIMENT LIVE PLIN DE ANUNȚURI EXCLUSIVE, AVANPREMIERE ȘI CONCURSURI

Fiind primul livestream de gaming neutru în privința emisiilor de carbon, RazerCon 2021 a fost un eveniment cu un succes incredibil, ce a sărbătorit comunitatea de gaming și a stârnit interesul a 1,5 milioane de spectatori din întreaga lume.

 

 

BUCUREȘTI, 22 octombrie 2021 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial (Hong Kong Stock Code: 1337), a făcut din ziua de 21 octombrie 2021 un adevărat prilej de sărbătoare pentru comunitatea globală de gameri.

Fani din întreaga lume au fost prezenți online la RazerCon 2021, primul livestream de gaming din lume 100% neutru în privința emisiilor de carbon, pentru a urmări prezentarea susținută de Min-Liang Tan, CEO-ul Razer. Acesta a anunțat intrarea Razer în categoria componentelor PC de înaltă performanță, a oferit noi informații despre eforturile Razer de sustenabilitate și a dezvăluit în mod exclusiv o mulțime de produse ce vor fi lansate în viitor.

Evenimentul digital din acest an a avut un succes incredibil printre fanii Razer, depășind recordul stabilit de RazerCon 2020. Momentul de maximă audiență a surprins un număr de 1,5 milioane de spectatori conectați simultan, iar per total evenimentul a avut un număr de peste 375.000 de ore vizualizate și 250 de milioane de afișări pe YouTubeTwitch, Twitch, FacebookYouTube și TikTokTikTok.

În stilul caracteristic al Razer, RazerCon 2021 a sărbătorit toate aspectele gaming-ului prin momente ce au evidențiat anumite tipuri de content digital, dar și prin anunțuri importante din partea unor parteneri precum Intel, Microsoft, Norton Gaming și Seagate Gaming.

RazerCon 2021 a avut parte, de asemenea, de prezentări remarcabile din partea unor studiouri de gaming precum 24 Entertainment, ArtCraft Entertainment, Capcom, Larian Studios, NEOWIZ, Prime Matter și Saber Interactive. Fanii și spectatorii au fost răsfățați și cu o petrecere Razer pe cinste, aceasta incluzând divertisment live din partea unor celebrități de top din sfera gaming-ului, cum ar fi CouRageJD, Cloakzy, Miro Shot, Viva La Dirt League, DJ Soda și alții.

Pe lângă lansarea unei game complet noi de componente de înaltă performanță pentru PC, Razer a dezvăluit și noi produse la RazerCon 2021, inclusiv mult așteptatul purificator de aer portabil Razer Zephyr, noua familie de scaune de gaming Razer Enki și noi iterații ale altor produse premiate la nivel mondial, cum ar fi gama Razer Kraken V3.

Razer Zephyr Wearable Air Purifier: Respiră viitorul

Fiind anunțat inițial la CES 2021 sub forma lui Project Hazel, un concept apreciat și premiat, Razer Zephyr reprezintă cel mai înalt punct de evoluție al segmentului de purificatoare de aer ce pot fi purtate. Produsul a fost proiectat având la bază conceptele de siguranță, viață socială normală și sustenabilitate.

În august 2021, Razer a anunțat membrii comunității sale globale că se pot înscrie pentru un beta-test al Razer Zephyr. Programul de testare a fost întâmpinat cu aclamări la scară largă și cu un număr covârșitor de înscrieri. Construit luând în considerare comentariile și feedback-ul oferit de fani, Razer Zephyr este un produs conceput pentru a oferi o versiune inteligentă și prietenoasă cu mediul a măștii faciale.

Înregistrate la FDA și testate în laborator pentru o eficiență de 99% BFE, filtrele Razer Zephyr de nivel N95 cu protecție bidirecțională durează de 3 ori mai mult decât măștile de unică folosință și se asigură că atât inspirația, cât și expirația aerului sunt protejate. Dispunând de tehnologie de circulație activă a aerului, Razer Zephyr este echipat cu două incinte destinate schimbului de aer, ce permit circulația ușoară a aerului spre și dinspre purificatorul purtabil.

Circulația aerului prin Razer Zephyr este îmbunătățită de o pereche de ventilatoare cu 2 viteze (4200/6200 RPM) ce furnizează cu ușurință aer proaspăt filtrat, acestea contribuind de asemenea și la o răcire superioară și la o senzație sporită de confort. Mai mult decât atât, interacțiunile sociale sunt mult mai ușoare cu Razer Zephyr mulțumită design-ului transparent, a învelișului special cu efect anti-aburire, dar și grație luminilor interioare ce permit vizualizarea cu ușurință a expresiilor faciale.

Cu sistemul Razer Chroma RGB™ inclus, utilizatorii pot să își arate creativitatea și personalitatea prin personalizarea luminilor interioare și a celor din jurul ventilatoarelor, toate acestea putând fi controlate prin intermediul aplicației Razer Zephyr ce este disponibilă pe iOS și pe Android. Proiectate pentru confort și sănătate, atât garnitura moale din silicon ce se află la contactul cu fața, cât și cele două curele ajustabile de prindere pentru cap și gât asigură o etanșare perfectă peste gură și nas, dar și o potrivire sigură și confortabilă pentru toate dimensiunile de cap.

Construite pentru un viitor durabil, filtrele Razer Zephyr de nivel N95 își mențin eficiența optimă de filtrare pentru până la trei zile, rezultând astfel cu 80% mai puține deșeuri decât în cazul măștilor chirurgicale de unică folosință.

Pentru mai multe informații despre Razer Zephyr, consultați acest link.

Razer Zephyr este disponibil pe Razer.com la prețul recomandat de 109,99 Euro.

Razer N95 Grade Filter Pack (set de 10 filtre) este disponibil pe Razer.com la prețul recomandat de 34,99 Euro.

Razer Zephyr Starter Pack (ce conține Zephyr + 3 pachete N95 Grade Filter Pack) este disponibil pe Razer.com la prețul recomandat de 159,99 Euro.

 

Familia Razer Enki: Confort pe tot parcursul zilei

De asemenea, în cadrul RazerCon 2021 a mai fost lansată cea mai recentă gamă de scaune de gaming Razer. Concepute din start pentru confortul în gaming pe tot parcursul zilei, gama de scaune gaming Razer Enki a fost supusă unei etape extinse de cercetare și dezvoltare pentru a le oferi jucătorilor nivelul maxim de confort pentru cele mai lungi sesiuni de gaming.

Modelul central al gamei este scaunul Razer Enki, care a fost proiectat având în vedere distribuția optimă a greutății. Cu un nou design de spătar cu o arcuire de 110 grade a zonei din dreptul umerilor, un șezut lat de 21”, o înclinare de 152 de grade și un suport lombar încorporat, Razer Enki influențează subtil postura pe scaun prin eliberarea presiunii și a stresului de pe spate și picioare. Zona arcuită pentru umeri ajută utilizatorii să rămână înclinați în poziția ideală, în timp ce șezutul lat a scaunului ajută la împărțirea uniformă a greutății.

Exteriorul scaunului este îmbrăcat într-o piele sintetică prietenoasă cu mediul și cu textură duală, pentru un confort îmbunătățit, și poate rezista la uzură mulți ani de utilizare. Această piele este fabricată prin procese cu un consum redus de energie și emisii de carbon scăzute, fără solvenți dăunători mediului. Razer Enki vine, de asemenea, cu o pernă de cap de înaltă calitate, care oferă un plus de sprijin capului și gâtului.

Razer Enki va fi disponibil în culorile verde Razer, negru și Quartz Pink, permițându-le gamerilor să facă un pas înainte în personalizarea setup-ului de gaming.

Pentru o creștere și mai mare a confortului în gaming pe tot parcursul zilei există scaunul Razer Enki Pro. Având un finisaj din fibră de carbon pe exteriorul scaunului, acesta este tapițat cu Alcantara® de nivel premium și cu piele artificială sustenabilă, și dispune de un spătar cu densitate duală pentru un confort țintit al spatelui. Razer Enki Pro depășește toate limitele, ducând sesiunile de gaming la un nivel suprem al confortului pentru întreaga zi.

Pentru jucătorii care caută cel mai bun raport calitate/preț, Razer Enki X prezintă aceleași elemente de design ca Razer Enki pentru un confort esențial atunci când te joci toată ziua. Disponibil în culoarea verde Razer, Razer Enki X este înarmat cu cotiere 2D și o înclinare la 152 de grade, și se potrivește astfel cu o multitudine de stiluri de șezut pe scaun, indiferent dacă utilizatorii doresc să stea ridicați pentru a se concentra sau să se lase pe spate și să se relaxeze.

Aflați mai multe despre familia de scaune de gaming Razer Enki aici.

Razer Enki Pro, Razer Enki și Razer Enki X sunt disponibile pe Razer.com și la retaileri selectați, la prețuri începând de la 329,99 Euro.

Familia Kraken V3: Simte jocurile, scufundă-ți simțurile

De-a lungul istoriei gamingului, tehnologia audio și vizuală a evoluat pentru a ne capta cât mai profund simțurile vederii și auzului pentru a crea experiențe cât mai realiste în jocuri. Construită de la zero pentru a permite cea mai captivantă experiență audio de joc posibilă, gama Razer Kraken V3 marchează o revizuire a Kraken-ului atât de apreciat de fani, păstrând elementele fundamentale apreciate ale căștilor și implementând Razer HyperSense pentru a oferi o experiență naturală și mai multe funcții.

Razer HyperSense este o tehnologie haptică inteligentă care oferă un feedback senzorial tactil bogat și realist, bazat pe indicii audio. Aceasta le permite jucătorilor să simtă acțiunea în jocurile lor preferate, utilizând difuzoare haptice avansate în interiorul cupelor pentru a converti semnalele sonore într-un feedback senzorial tactil dinamic.

 

La RazerCon 2021, Razer a prezentat Razer Kraken V3 Pro, primul set de căști fără fir din iconica gamă Kraken a lui Razer. Echipate cu Razer HyperSense și reglaj prezent direct pe cască, jucătorii pot personaliza intensitatea haptică pentru o senzație cât mai naturală și un feedback puternic.

Căștile integrează difuzoare Razer TriForce Titanium de 50mm pentru a crea un sunet puternic și captivant, în timp ce funcția THX Spatial Audio le oferă utilizatorilor o opțiune de sunet surround cu funcții de personalizare audio mai complexe. Acestea au un design reîmprospătat al liniei Kraken, mai subțire și mai ușor, cu un element circular și lucios Razer Chroma RGB, un microfon HyperClear Supercardioid detașabil și un port de încărcare USB-C.

Gama Razer Kraken V3 include, de asemenea, Razer Kraken V3 HyperSense, care oferă aceeași experiență haptică, dar cu fir, și Razer Kraken V3, care prezintă specificații identice, însă fără functia haptică.

Pentru mai multe informații despre gama de căști Razer Kraken V3, consultați acest link.

Razer Kraken V3 Pro, Razer Kraken V3 HyperSense și Razer Kraken V3 vor fi disponibile pe Razer.com și la retaileri selectați, la prețuri începând de la 109,99 Euro.

Razer Book este acum disponibil cu Windows 11 și pe culoarea Quartz

RazerCon 2021 a dezvăluit de asemenea și laptopul Razer Book într-o nouă culoare preferată a fanilor, Quartz. Conceput pentru cei care știu ce vor și pentru antreprenorii cu o personalitate neînfricată, ultraportabilul Razer Book Quartz este înarmat cu procesorul Intel EVO și Windows 11 preîncărcat și duce productivitatea la nivelul următor, cu un ecran uimitor fără rame și cu o baterie pe care te poți baza pe tot parcursul zilei. Construit pentru mobilitate, Razer Book Quartz este un companion compact – cu o greutate de la 1,34 kg și o grosime de doar 15.15mm, poate fi mutat fără efort de la un job la altul.

Pentru mai multe informații despre noul Razer Book Quartz, consultați acest link.

Laptopul Razer Book în culoarea Quartz este disponibil pe Razer.com și la anumiți comercianți, la prețuri începând de la 1.099,99 Euro.

La achiziționarea oricărui laptop Razer, inclusiv noul Razer Book Quartz, clienții vor primi o licență de un an pentru FL Studio Producer Edition folosind codul promoțional GETFLSTUDIO.

Extinderea ecosistemului Razer Gold: Orice ai juca, plătește cu Razer Gold

Razer Gold, creditul virtual unificat al Razer conceput pentru gamerii din întreaga lume, a dezvăluit că platforma și-a extins recent amprenta globală și a depășit 30 de milioane de utilizatori la nivel mondial și peste 42.000 de titluri de content disponibile, făcându-l unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din prezent .

La RazerCon 2021, Razer Gold și-a anunțat si sponsorizarea pentru viitoarele finale ale campionatului mondial Call of Duty Mobile din decembrie și a dezvăluit că Razer Gold va alimenta în curând plăți pentru Call of Duty Mobile, permițând jucătorilor CODM să se reîncarce prin gold.razer.com.

Separat, TikTok a cucerit lumea cu peste 1 miliard de utilizatori din întreaga lume. Pentru a se  alătura fenomenului, Razer Gold a început să integreze TikTok pentru a sprijini creatorii de conținut de pe platformă prin Live Gifting, oferind utilizatorilor posibilitatea de a achiziționa în mod convenabil monede TikTok prin Razer Gold începând în decembrie. Ca parte a parteneriatului mai larg cu ByteDance, utilizatorii se pot aștepta să fie adăugate mai multe jocuri Nuverse pe lângă Ragnarok X și Dark Nemesis.

Puteți afla mai multe informații despre Razer Gold la acest link.

RazerCon 2021: O sărbătoare pentru gameri, de la gameri

RazerCon 2021 a avut un succes imens, atingându-și obiectivul de a crea amintiri de lungă durată cu comunitatea globală de gaming. În cazul în care ați ratat evenimentul, vă puteți bucura de înregistrare la acest link.

Pentru a sărbători RazerCon 2021 și pentru a comemora, de asemenea, cea de-a 20-a aniversare a lui Halo, 343, AMD și Razer s-au asociat pentru a face un giveaway special, ce constă în placa grafică AMD Radeon ™ RX 6900 XT Halo Infinite Limited Edition, o versiune tematică Halo Infinite a plăcii grafice flagship a lui AMD. Aceste plăci grafice speciale nu vor fi disponibile pentru achiziționare, însă fanii vor avea șansa să câștige una dintre acestea prin diferite activități de giveaway, începând de la RazerCon și până la lansarea Halo Infinite.

Fanii pot urmări canalele de social media ale Razer pentru a afla mai multe și pentru a participa la aceste giveaway-uri exclusive.

 

PRESS KIT

LINKhere

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 18 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Monitoarele ViewSonic ColorPro VP2776 și VP2786-4K, câștigătoarele premiilor GOOD DESIGN și Wallpaper* Awards 2021

Recunoscut ca mixul perfect între design și tehnologie de ultimă oră

București, Românis (22 Octombrie, 2021) – ViewSonic Corp., furnizor global de soluții vizuale, a câștigat premiul GOOD DESIGN AWARD 2021 și Wallpaper* Smart Space Award 2021 la categoria ‘Smartest Design + Tech Collaboration’ pentru monitoarele profesionale ColorPro™ VP2776 și VP2786-4K. Remarcate pentru designul lor inovator și intuitiv, cele două monitoare au fost premiate la începutul acestui an și cu iF Design Award.

„Suntem încântați și onorați să fim recunoscuți pe scena globală de către experți din industrie și media cu premiul GOOD DESIGN AWARD and Wallpaper* Smart Space Award,” a susținut  Oscar Lin, Manager General al Monitor Business Unit pentru ViewSonic. „Este o dovadă a pasiunii infinite a ViewSonic de a crea produse inovatoare și care îmbină perfect designul cu funcționalitatea. Ne propunem să ducem designul la nivelul următor și să dezvoltăm monitoare profesionale ColorPro pentru creatori.”

Sponsorizat de Institutul Japonez de Promovare a Designului, GOOD DESIGN AWARD sărbătorește și recunoaște excelența și calitatea în design în întreaga lume. Monitoarele ViewSonic ColorPro VP2776 ​​și VP2786-4K au fost premiate cu GOOD DESIGN AWARD 2021 la nivel global pentru designul lor sofisticat și capacitatea de a oferi creativilor precizie în calibrarea culorilor.  Aceștia au felicitat faptul că proiectarea centrată pe scop a monitoarelor se adresează nu numai profesioniștilor, ci și persoanelor pasionate.

Premiile inaugurale Smart Space ale revistei Wallpaper * își propun să evidențieze o tehnologie de durată și un design care inspiră și îmbunătățește spațiul de lucru. Juriul a acordat premiul ‘Smartest Design + Tech Collaboration’ monitoarelor ViewSonic ColorPro VP2776 și VP2786-4K pentru „atenția acordată detaliilor, aspect și accentul pus asupra perfecțiunii tonurilor de culoare”. Rama subțire și designul intuitiv permit mai mult spațiu pe birou pentru a lucra eficient și confortabil.

De asemenea, monitoarele au câștigat renumitul iF Design Award 2021 pentru designul minimalist și experiența îmbunătățită a utilizatorului. Caracteristicile lor unice includ ColorPro™ Wheel, un senzor de culoare care realizează o calibrare a culorilor precisă și oferă control complet al setărilor OSD  (On-Screen Display); capacul elegant de umbrire care minimizează lumina din încăpere și lumina ambientală încorporată care reglează o lumina optima pentru spațiile de lucru întunecate.

Cu un aspect minimalist, monitoarele  ColorPro VP2776 și VP2786-4K îmbină perfect designul și funcționalitatea. Calibrate pentru a oferi precizie aatunci c\nd vine vorba de culori și o calitate uimitoare a imaginii, monitoarele validate de Pantone® au o gamă largă de culori 98% DCI-P3 *, o rată de refresh de 165Hz * și tehnologie avansată Nano IPS.

 

Despre ViewSonic

Înființată în California, ViewSonic este un furnizor global de soluții vizuale și desfășoară afaceri în peste 100 de țări din întreaga lume. Ca inovator și vizionar, ViewSonic se angajează să ofere soluții hardware și software complete care includ monitoare, proiectoare, servicii de digital signage, display-uri interactive ViewBoard și ecosistemul software myViewBoard. Cu peste 30 de ani de expertiză în afișaje vizuale, ViewSonic a stabilit o poziție puternică pentru furnizarea de soluții inovatoare și fiabile pentru piețele de educație, întreprinderi, consumatori și profesioniști. Pentru mai multe detalii despre ViewSonic, vă rugăm să vizitați www.viewsonic.com.

* Specificațiile diferă în funcție de model sau regiune

UBBF 2021: Dezvoltarea infrastructurii de rețele alimentează progresul industriei — Noul consens

Al 7-lea Forum Ultra-Broadband (UBBF 2021), găzduit în comun de Comisia ONU pentru bandă largă și Huawei a avut loc în Dubai pe 19 și 20 octombrie. Fiind cel mai mare summit din lume în domeniul rețelelor fixe, ediția din acest an a UBBF are tema „Extindeți conectivitatea, creșteți unitatea”. La eveniment, principalii operatori globali și furnizori de echipamente au făcut schimb de idei cu privire la o gamă largă de subiecte – inclusiv construcția infrastructurii de rețea, economia digitală regională, aplicarea soluțiilor de succes și extinderea spațiului de creștere a industriei. De asemenea, participanții au împărtășit cele mai bune practici și au discutat despre cum se poate aprofunda cooperarea în afaceri.

Ryan Ding, director executiv și președinte al Carrier Business Group, Huawei, vorbind la UBBF 2021.

Picture1

Ediția UBBF din acest an se desfășoară pe parcursul a două zile, timp în care se țin simultan mai multe discursuri principale și sesiuni axate pe rețele fixe. Profesioniștii din guverne, întreprinderi, operatori și mediul academic au discutat și au schimbat idei referitoare la starea actuală a dezvoltării rețelei de ultra-broadband și la noile provocări cu care s-au confruntat, împărtășind în același timp idei conexe și povești de succes.

“Conectivitatea este mai mult decât o extindere a funcțiilor; mai important, este o legătură emoțională”, a declarat Ryan Ding, director executiv și președinte al Carrier Business Group, Huawei, în discursul său. “Cu mai bine de 170 de ani în urmă, a fost pus primul cablu submarin din lume, care a trimis primul semnal de comunicații peste ocean. Acesta a fost un mare pas înainte pentru omenire. Acum aproximativ 20 de ani, viteza conexiunii depășea 32 Kbps, iar videoclipurile au început să depășească mesajele textul ca principala formă de trafic de date, permițându-ne să comunicăm cum nu mai comunicasem niciodată”, a adăugat el. Conectivitatea „face ca lumea să fie un loc mai bun”, a mai afirmat acesta.

Valoarea conectivității este redefinită de societate, iar dezvoltarea industriei este în creștere. În discursul său, Peng Song, președintele departamentului global de vânzări de marketing și soluții la Huawei, a definit și a elaborat modelul Huawei pentru Acoperire / Arhitectură / Convergență (C.A.F). Peng a subliniat modul în care conectivitatea ar trebui extinsă în interiorul fiecărei case și a fiecărei întreprinderi și să convergă cu cloud pentru a „îndeplini atât cerințele prezente cât și cele viitoare”. „Construirea competitivității conectivității pe baza modelului C.A.F este cheia unei noi creșteri.”

  • Acoperire:conectivitatea care se extinde la fiecare cameră va îmbunătăți semnificativ valoarea benzii largi de acasă. Cerințele în continuă schimbare ale caselor și întreprinderilor impun operatorilor să extindă conectivitatea la fiecare cameră, fiecare dispozitiv și fiecare sistem de producție al întreprinderii și să transforme liniile private în rețele private odată ce o acoperire mai largă devine disponibilă. Acest lucru va crește numărul de conexiuni, va crește retenția utilizatorilor și, în cele din urmă, va crea mai multe oportunități de afaceri.
  • Arhitectură:arhitectura rețelei este piatra de temelie pentru succesul afacerii atât în prezent, cât și în viitor. Noua arhitectură orientată spre viitor necesită rețele mai elastice, servicii mai ecologice și cheltuieli operaționale (OPEX) mai mici. Huawei va continua să exploreze noi tehnologii – precum OXC, SRv6 și ADN – pentru a consolida fundația arhitecturii.
  • Convergență:conectivitatea va aduce oportunități uriașe. Construirea competitivității rețelei pe baza modelului C.A.F este esențială pentru operatori. Digitalizarea este cea mai mare oportunitate pentru industria TIC. A evoluat de la un simplu concept la aplicare practică. Este de netăgăduit că cloud-ul este nucleul digitalizării, dar și conectivitatea joacă un rol cheie. Fără conectivitate, „cloud-ul nu ar fi altceva decât o mare insulă de date”. Potrivit lui Peng, „Convergența” este importantă deoarece conectivitatea trebuie să fie centrată pe cloud și să ajute întreprinderile să migreze în cloud. Conectivitatea și cloud trebuie să fie convergente. Operatorii pot juca un rol important în acest proces.

Kevin Hu, președintele liniei de produse pentru comunicații de date a Huawei, a explicat că digitalizarea, deși îmbunătățește confortul, a introdus și multe provocări în rețelele existente. De exemplu, din cauza spațiului limitat în interiorul unei camere de echipamente CO, este dificil pentru nodurile existente să ofere capacități complete de procesare a serviciilor. Relațiile de rezolvare fixe dintre resurse și rețele fac dificilă programarea flexibilă a traficului inter-DC. Operațiunile de servicii hibride ale rețelelor existente sunt slab echipate pentru a satisface cerințele de servicii diferențiate de astăzi. Pentru a aborda provocările de rețea cu care se confruntă clienții în timpul transformării digitale, Huawei a introdus soluția sa de rețea inteligentă în cloud, care oferă patru noi capacități – CO super-edge pentru toate serviciile, tenant-level hard slicing, programabilitate de rețea prin SRv6 și integrare în rețea cloud. Această soluție maximizează valoarea resurselor rețelei operatorilor și avantajele complementare ale cloud-ului și rețelei, ajutând operatorii să construiască o arhitectură de servicii DICT care să includă integrarea cloud-rețea.

La conferință, Kevin Hu a introdus și routerele inteligente din seria NetEngine pentru toate scenariile, ajutând operatorii să construiască rețele cloud inteligente în era digitală. Aceste dispozitive includ routere inteligente de acces cloud (seria NetEngine A800), routere de agregare all-service (seria NetEngine 8000 M) și routere backbone inteligente (NetEngine 8000 X16).

În prezent, operatorii globali își măresc continuu investițiile în fibre optice, îmbunătățesc calitatea benzii largi și dezvoltă servicii precum linii private premium FTTR și OTN pentru a spori veniturile din rețelele fixe. Ca element fundamental al orașelor verzi și inteligente, rețelele țintă optice au devenit treptat un consens al industriei. Cu toate acestea, în procesul de construire a rețelelor optice țintă pentru orașele inteligente, operatorii încă se confruntă cu dificultăți precum costuri ridicate, furnizarea lentă a serviciilor și gestionarea dificilă a construcției FTTH ODN. În plus, implementarea dispozitivelor, evoluția rețelei și dezvoltarea de servicii noi reprezintă, de asemenea, preocupări urgente.

La conferință, Bill Wang, vicepreședinte al liniei de produse optice Huawei, a spus: „Pentru a depăși aceste provocări, Huawei a lansat produsele din seria Digital QuickODN (DQ ODN) și Edge OTN. Aceste produse au fost concepute pentru a ajuta operatorii să construiască rapid rețele optice țintă care sunt vizibile și gestionabile de la un capăt la altul, reduc foarte mult costurile de operare și mentenanță ale operatorilor și oferă acces de mare viteză în lumea digitală pentru diverse industrii și gospodării. Ele pot ajuta operatorii să extindă piața serviciilor pentru companii, să îmbunătățească experiența de bandă largă la domiciliu, să reducă costurile și să crească veniturile.

La conferință, următorii vorbitori notabili au susținut discursuri principale și și-au împărtășit ideile și cazurile de aplicații de succes ale soluțiilor și produselor Huawei în domeniul rețelei fixe: Doreen Bogdan-Martin (Directorul Biroului de Dezvoltare a Telecomunicațiilor al UIT), Bocar A. BA (CEO al SAMENA Telecommunications Council), Ricardo Varzielas (CFO al MTN GlobalConnect), Per Morten Torvildsen (președintele consiliului de administrație al GlobalConnect), Bader Abdullah Allhieb (vicepreședintele Departamentului de infrastructură al STC), Alaa A. Malki (CTO al Mobily Etihad Etisalat), și Waqar Mahmood (CTO al Comisiei de învățământ superior din Pakistan).

În 2014, pentru a promova dezvoltarea durabilă a industriei globale de rețele fixe ultra-broadband, Huawei a lansat Forumul Ultra-Broadband (UBBF) împreună cu Comisia pentru bandă largă (înființată în comun de ITU și UNESCO) și operatori regionali de top. Forumul își propune să construiască o platformă de dialog la nivel înalt, concentrându-se pe schimbul de experiență în ultra-broadband, cooperare între industrii și promovarea întregii industrii, pentru a dezlănțui potențialul ultra-broadband și beneficiile pentru operatorii, consumatorii și furnizorii de conținut.

UBBF a avut eduții de succes în fiecare an de la înființarea sa, în 2014, și a devenit cel mai important eveniment care conduce dezvoltarea industriei ultra-broadband.

https://www.huawei.com/minisite/ubbf/en

Bill Wang, Huawei: Construirea de rețele-țintă optice poate duce la o creștere susținută a valorii afacerilor

A șaptea ediție a Forumului Ultra-Broadband (UBBF2021) a avut loc în Dubai la începutul acestei săptămâni. Pe agenda primei zile s-a aflat și un discurs susținut de Bill Wang, vicepreședintele Huawei Optical Product Line. El a subliniat că, pe lângă beneficiile economisirii energiei și îmbunătățirii ratei de trasfer, rețelele-țintă complet optice accelerează, de asemenea, transformarea digitală a diferitelor industrii, aduc experiență de servicii premium și generează valori de afaceri mai mari.


Bill Wang, vicepreședintele Huawei Optical Product Line

Operatorii globali sporesc continuu investițiile în fibră optică, îmbunătățesc calitatea broadband și dezvoltă servicii precum linii private premium FTTR și OTN pentru a crește veniturile din rețelele fixe. Ca element fundamental al orașelor verzi și inteligente, rețelele-țintă complet optice au devenit treptat un consens al industriei.

Cu toate acestea, în procesul de construire a rețelelor-țintă complet optice pentru orașele inteligente, operatorii se confruntă în continuare cu dificultăți precum costuri ridicate, furnizarea lentă a serviciilor și un management dificil în construcția FTTH ODN. În plus, implementarea dispozitivelor, evoluția rețelei și dezvoltarea de servicii noi reprezintă, de asemenea, preocupări urgente.

Bill Wang, vicepreședintele Huawei Optical Product Line, a declarat: “Pentru a rezolva aceste probleme, Huawei a lansat produsele din seria DQ ODN și Edge OTN. Aceste produse au fost concepute pentru a ajuta operatorii să construiască rapid rețele-țintă complet optice care sunt vizibile și gestionabile de la un capăt la altul, reduc considerabil costurile de operare și mentenanță (O&M) ale operatorilor și oferă acces de mare viteză în lumea digitală pentru diverse industrii și gospodării. Acestea pot ajuta operatorii să extindă piața întreprinderilor, să îmbunătățească experiența broadband la domiciliu, să reducă costurile și să crească veniturile.

DQ ODN este o soluție care implementează plug-and-play, scanare pentru vizualizarea resurselor și O&M cu un singur clic prin preconectare, recunoaștere inteligentă a imaginilor și tehnologii iris optice. Cu această soluție, operatorii pot construi rapid o rețea-țintă complet optică, care este vizibilă și gestionabilă de la un capăt la altul. Mai exact, soluția are următoarele caracteristici:

  • Tehnologia de preconectare cu pierderi reduse de inserție este utilizată pentru a se adapta la mai multe soluții de rețea exterioară și interioară. Suportă construcția rețelei în toate scenariile fără îmbinări, reducând foarte mult dificultatea de construcție ODN, îmbunătățind eficiența construcției cu 70%, reducând TTM cu 30% și TCO cu 15%.
  • Recunoașterea inteligentă a imaginii și prima tehnologie a irisului optic din industrie sunt utilizate pentru a identifica automat modificările cheie ale caracteristicilor semnalelor optice după ce acestea trec prin legături ODN și pentru a efectua modelarea și analiza datelor mari pe platforma de gestionare a rețelei. În acest fel, topologia și resursele legăturii ODN pot fi gestionate cu precizie într-o manieră vizuală, iar precizia resurselor pe termen lung poate ajunge la 100%. În plus, această soluție poate funcționa cu platforma Huawei de furnizare a serviciilor și de localizare a defecțiunilor pentru a implementa furnizarea rapidă a serviciilor și localizarea precisă a defecțiunilor, reducând considerabil costurile O&M pentru operatori.
  • Edge OTN este o platformă de suport integrată cu scenariu complet și servicii complete. Suportă dulapuri interioare și exterioare și co-amplasarea dulapului OLT/BBU, se adaptează la instalarea în toate dulapurile și îndeplinește cerințele de transmisie cu viteză mare de economisire a energiei la locurile de acces integrate.
  • Blade-OXC bazat pe îmbunătățirea comutării optice LCoS acceptă un slot pentru o direcție optică, reducând utilizarea spațiului cu 75%. Produsele sunt compacte și flexibile și pot fi implementate în diferite scenarii.
  • Datorită tehnologiei fotonice pe siliciu, dimensiunea și consumul de energie sunt reduse cu peste 60%. În plus, capacitatea este mărită de cinci ori.
  • Tehnologia Liquid OTN este utilizată pentru a sprijini tranșarea OSU, accesul la servicii de la 2M până la 100G, ajustarea lățimii de bandă fără succes la cerere și latența ultra-scăzută, oferind conexiuni premium pentru diverse industrii.

Dispozitivele OTN edge extrem de integrate pot fi co-amplasate cu ușurință cu OLT-uri, extinzând conexiunile optice premium către fiecare organizație. Întreprinderile mari pot utiliza soluția de linie privată OTN P2P pentru a realiza conexiuni E2E premium. Pentru un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), Huawei lansează soluția inovatoare OTN P2MP pentru a le ajuta să îmbunătățească rapid calitatea conexiunii. Soluția îi ajută, de asemenea, pe operatori să extindă spațiul pieței liniei private.

În discursul său, Bill Wang a mai spus că rețelele complet optice pot avea o aplicabilitate si mai complexă la nivelul industriilor pentru a promova transformarea digitală și a construi o bază securizată, eficientă și garantată de experiență pentru toate orașele inteligente. Fibrele optice pot fi extinse la fabrici și mașini. Rețelele complet optice pot oferi conexiuni premium cu anti-interferențe, lățime de bandă mare și latență scăzută. Atunci când sunt utilizate în spitale, rețelele complet optice pot asigura un transfer masiv de date pentru a sprijini telemedicina.

În cele din urmă, Bill Wang a spus că rețelele complet optice sunt principalul motor de creștere a veniturilor din serviciile broadband rezidențiale și pentru întreprinderi. Rețelele complet optice ne vor îmbogăți și mai mult viața și munca și vor promova transformarea digitală. Conexiunile optice omniprezente vor aduce posibilități infinite.

Despre Huawei

Înființată în 1987, Huawei este un furnizor global de infrastructură și dispozitive inteligente pentru tehnologia informației și comunicațiilor (TIC). Avem peste 197.000 de angajați și operăm în peste 170 de țări și regiuni, deservind mai mult de trei miliarde de oameni din întreaga lume.

Viziunea și misiunea noastră este de a livra digitalul către fiecare persoană, casă și organizație pentru o lume complet conectată, inteligentă. În acest scop, vom aduce  conectivitate omniprezentă și vom promova accesul egal la rețele; vom duce cloud-ul și inteligența artificială în toate cele patru colțuri ale pământului pentru a oferi o putere de calcul superioară acolo unde aveți nevoie de ea, când aveți nevoie de ea; vom construi platforme digitale pentru a ajuta toate industriile și organizațiile să devină mai agile, eficiente și dinamice; vom redefini experiența utilizatorului prin AI, făcând-o mai personalizată pentru oameni în toate aspectele vieții lor, indiferent dacă sunt acasă, la birou sau pe drum.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați Huawei online la https://www.huawei.com/en/.

Huawei prezintă noile telefoane din seria Nova: 8i și 9 Începând de astăzi, HUAWEI nova 8i este prezent în magazine, iar HUAWEI nova 9 este disponibil pentru precomandă

București, 21 octombrie 2021 – Huawei Consumer BG prezintă astăzi primele 2 telefoane din seria Nova: vârful de gamă HUAWEI nova 9 și HUAWEI nova 8i. Noile telefoane se remarcă prin design, sistemul de camere și performanțele tehnice. Seria HUAWEI Nova este construită pentru a oferi modele uimitoare și caracteristici îmbogățite pentru a satisface nevoile consumatorilor de productivitate și divertisment. Până pe 31 octombrie, ambele telefoane dispun de o ofertă bundle alături de dispozitive audio, atât pe www.huaweistore.ro cât și în rețelele de retail partenere. Utilizatorii care au deja un ID HUAWEI, beneficiază de o garanție suplimentară de protecție a ecranului timp de 12 luni pentru telefoanele din seria Nova achiziționate din magazinul online al companiei sau din rețelele partenere.

 HUAWEI nova 9 pre-comandă

Vârful de gamă HUAWEI nova 9 este disponibil pentru precomandă în perioada 21-31 octombrie, alături de o pereche de căști HUAWEI FreeBuds 4, la prețul de 2.499 lei, în două variante de culori: Starry Blue și negru. În timp ce HUAWEI nova 8i este disponibil deja în magazine, și până la 31 octombrie, vine cu o pereche de căști HUAWEI Freelace la 1.499 lei, în culorile Moonlight Silver și Starry Black. Ambele pot fi găsite atât pe www.huaweistore.ro, cât și la partenerii de retail.

Pentru a beneficia de extra garanția de 12 luni de protecție a ecranului pentru oricare dintre noile smartphone-uri lansate, nova 9 sau nova 8i, utilizatorii trebuie sa dețină un ID HUAWEI la data de 21 octombrie. Aceștia trebuie să se logheze în aplicația MyHUAWEI, de unde pot revendica opțiunea de extra garanție.

HUAWEI nova 8i ofertă

HUAWEI nova 9: dinamic, elegant și independent

Designul extraordinar de elegant și ultra-ușor, camera puternică, performanța puternică și durata lungă de viață a bateriei sunt doar câteva dintre elementele care fac din HUAWEI nova 9 un dispozitiv excelent.

Camera cu rezultate excelente pe timp de noapte

Datorită sistemului Ultra Vision Camera System, care include o cameră principală de 50MP RYYB Ultra Vision, o cameră cu unghi ultra-Wide 8MP, o cameră de 2MP, și o cameră macro de 4cm, utilizatorul va putea imortaliza portrete remarcabile, panorame, fotografii de oraș, sau prim-planuri. Utilizând modurile dedicate pentru fotografie pe timpul nopții, cum ar fi Extreme Night Trage și Night Portret, utilizatorul poate avea parte de poze la o calitate excelentă, luminoase, dar nu supraexpuse, ale imaginilor realizate în lumină scăzută.

Uneori, o imagine nu este suficientă pentru a surprinde un moment special, însă un videoclip ar putea fi mai de impact. Pentru acest lucru, HUAWEI nova 9 oferă caracteristici extinse de filmare 4K, cum ar fi înregistrarea continuă față/spate, stabilizare video AIS și Night Selfie Video. Prin urmare, nova 9 permite surprinderea momentelor remarcabile atât prin fotografii, cât și video, chiar și pe timp de noapte.

Designul care se va potrivi stilului tău

Dispozitivul a devenit parte importantă din stilul oamenilor, mai ales că acesta este în permanență alături de utilizator. Chiar dacă HUAWEI nova 9 are o baterie mare și ecran lat, rămâne ultra-ușor și la îndemână, cu o grosime de numai 7,77 mm și o greutate de aproximativ 175g.

Durata de viață a bateriei care ține toată ziua și toată noaptea

HUAWEI nova 9 împachetează un 4300mAh într-o baterie cu trei electrozi cu un singur miez pentru a oferi suport pe tot timpul zilei, păstrând, în același timp, dispozitivul mic și ușor. Este nevoie de doar 15 minute pentru a încărca bateria la 53 la sută, și 38 de minute pentru o încărcare completă, datorită suportului 66W HUAWEI SuperCharge. Cu nova 9, încărcarea va fi mai ușoară ca oricând.

HUAWEI Nova 9 este alimentat de platformă mobilă 6nm Snapdragon 778G 4G. Performanța puternică permite telefonului să sprijine utilizatorii în timpul tuturor activităților de zi cu zi. HUAWEI nova 9 este, de asemenea, echipat cu un VC Lichid de răcire și filme de răcire Grafen, care simt inteligent temperatura smartphone-ului și reglează performanța pentru a menține dispozitivul rece, făcându-l să funcționeze impecabil pe termen lung.

 

 

HUAWEI nova 8i vine cu o caracteristică incredibilă, care permite utilizatorilor să se bucure de viață la maximum

HUAWEI nova 8i are un excelent ecran de 6,67 inci, HUAWEI Edgeless Display, oferind claritate și redare video sau jocuri la o înaltă calitate. Acest ecran 1080 x 2376, FHD+ suportă gama de culori DCI-P3 și prezintă culori reale și detalii vii. Cu un raport impresionant de 94,7% din ecran în corp, acesta oferă imersiune vizuală de neegalat.

Noul smartphone Nova vine cu o caracteristică îmbunătățită Eye Comfort, care a trecut certificarea TÜV Rheinland Low Blue Light și poate filtra lumini albastre dăunătoare, reducând la minimum decolorarea galbenă. Afișajul suportă, de asemenea, o rată de eșantion tactil 180Hz pentru o reacție maximă, ceea ce se traduce într-un avantaj, atunci când vine vorba despre jocuri.

Camera face ca fiecare poză să conteze

Continuând moștenirea camerelor Huawei, noul nova 8i se mândrește cu o cameră AI Quad pentru a ajuta la surprinderea momentelor memorabile. Echipat cu un senzor de 1/1.7 inch, camera principală de înaltă rezoluție de 64MP permite surprinderea cu ușurință a imaginilor cu detalii clare și suportă ieșirea directă a fotografiilor cu aceste specificații. Camera cu unghi ultra-Wide 120° permite utilizatorilor să surprindă mai mult conținut în fiecare fotografie, fie în timpul unei drumeții, fie în timpul unei întâlniri de familie. În timp ce cu camera Macro poate fi realizată o fotografie de aproape la detalii fine, la o distanță de doar 4 cm față de obiectiv.

HUAWEI nova 8i vine cu funcția Super Night Shot 2.0, astfel încât utilizatorii pot realiza fotografii deosebite cu ușurință în timp ce merg pe jos pe străzile colorate ale orașului.

Super caracteristici care permit divertisment de lungă durată

Anxietatea cauzată de bateria scăzută este un lucru de domeniul trecutului, întrucât HUAWEI nova 8i aduce 66W HUAWEI SuperCharge și o baterie mare de 4300mAh. Datorită tehnologiei inovatoare tri-electrod cu o singură celulă, HUAWEI nova 8i poate fi încărcat la 68% în doar 20 de minute și poate fi încărcat complet în doar 38 de minute. În plus, algoritmii AI de economisire a energiei oferă gestionarea bateriei pentru sarcini mobile, astfel încât utilizatorii să poată folosi mai bine bateria pentru jocuri și divertisment care durează pe tot parcursul zilei.

Folosind un design complet de antenă inteligentă 2.0, HUAWEI nova 8i are șapte antene încorporate în cele patru margini. Acest design ajută la îmbunătățirea rezistenței semnalului pentru jocuri fără probleme, chiar și atunci când dispozitivul este ținut orizontal, iar sistemul Smart Game permite utilizatorului să fie mai puțin distras în timpul jocurilor. Când este activat, acesta permite utilizatorilor să dezactiveze notificări ale apelurilor și ale mesajelor pentru jocurile selectate, astfel încât să se bucure de un joc mai captivant.

Mai multe detalii despre cele doua smartphone-uri pot fi găsite pe www.huaweistore.ro.

Despre Huawei Business Group

Anul și anul Huawei sunt în pest 170 de zile, deservind mai mult de o dată din ziua de lucru. Sunt 14 centre de servicii și servicii în România Uniți, Germania, Republica, India și China. HUAWEI Consumator BG este una cele 3 zile ale anului și includ smartphone-uri, computere și tablete, informații noi și nor etc. Cu peste 33 de ani de ani de muncă în domeniul de muncă, HUAWEI servicii de muncă.

Pentru mai multa afacere, pentru mai multa afacere:http://huaweistore.ro

Pentru noitățile Huawei Consumator BG, publicați-ne pe:

Facebook:https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram:https://www.instagram.com/huaweimobilero/

Nu:https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Comunitate:Articolul Huawei

Samsung Electronics își consolidează valoarea de brand cu locul 5 în clasamentul Interbrand’s Best Global Brands 2021

Compania s-a clasat pe locul cinci în top-ul Interbrand’s 100 Best Global Brands, cu o valoare a mărcii de 74,6 miliarde USD, reușind o creștere de 20% față de anul 2020

 

București, România – 21 octombrie 2021 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi că și-a reafirmat poziția în top-ul de frunte a celor mai bune 5 brand-uri din cadrul clasamentului Interbrand’s Best Global Brands 2021.

Potrivit listei celor mai bune mărci globale anunțate de firma de consultanță globală Interbrand în data de 20 octombrie Samsung s-a clasat pe locul cinci cu o valoare a mărcii de 74,6 miliarde USD și cu o creștere de 20% față de anul trecut. Datorită performanței sale financiare puternice, cu o revenire care a atins nivelurile pre-pandemice, valoarea mărcii companiei a crescut cu 20% în acest an, adică de două ori rata medie de creștere a valorii mărcii măsurată printre primele 100 mărci în 2021.

Samsung a intrat pentru prima dată în top cinci anul trecut și a menținut aceeași poziție timp de doi ani consecutivi, cu cea mai mare creștere a valorii mărcii sale începând cu 2013.

 

Potrivit Interbrand, factorii majori care au jucat un rol critic în creșterea Samsung includ:

  • Tranziția sa către un sistem de management centrat pe client, evidențiat prin înființarea unei noi echipe CX (experiențăclient) dedicată prioritizării experienței și valorilor clienților;
  • Eforturile sale constante pentru o dezvoltare durabilă, precum și pentru implementarea diverselor campanii ghidate de viziunea sa de CSR, așa cum este „Together for Tomorrow! Enabling People”, spre exemplu, precum și inițiativele la nivel de companie, care promoveazăsustenabilitatea prin utilizarea ambalajului ecologic pentru televizoare și prin implementarea programului Galaxy Upcycling;
  • Lansarea de produse inovatoare, precum Galaxy Z Flip3, televizoarele Neo QLED și gama Bespoke de electrocasnice;
  • Eforturile susținute în dezvoltarea de tehnologii avansate, precum inteligența artificială(AI), 5G, auto și robotică prin investiții consistente.

„Este foarte încurajator să vedem că Samsung Electronics s-a clasat în top-ul primelor cinci companii din lume anul trecut, realizând, în acest an, o creștere enormă de două cifre în valoare – cel mai mare salt al valorii brand-ului nostru începând cu 2013. Promitem să ne folosim de modelul de management centrat pe client pentru a ne asculta în continuare clienții. Așa vom reuși să oferim înapoi sprijinul masiv pe care l-am primit de la clienții din întreaga lume”, a spus YH Lee, CMO Samsung Electronics.

Interbrand evaluează valoarea de brand a companiilor pe baza unei analize cuprinzătoare a mai multor factori, precum performanța financiară, influența mărcii asupra achiziției și competitivitatea mărcii.

Între timp, pe 12 octombrie, Samsung a ocupat, de asemenea, locul 1 în top-ul Forbes drept cel mai bun angajator din lume în 2021 pentru al doilea an consecutiv. Ca organizație globală cu angajați și afaceri în întreaga lume, Samsung a fost, din nou, desemnat angajatorul numărul unu.

În fiecare an, Forbes realizează sondaje cu peste 150.000 de angajați din 58 de țări care lucrează pentru întreprinderi cu operațiuni în mai multe țări sau regiuni, iar anul acesta le-a cerut respondenților să-și clasifice nivelul de satisfacție în raport cu măsurile COVID-19 luate de angajatorii lor și să-i evalueze pe aceștia în funcție de imagine, amprentă economică, șanse de dezvoltare personală și profesională, egalitate de gen și responsabilitate socială.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

An 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020 2021
Valoarea Mărcii
(USD)
19.5 B

(11%↑)

23.4 B

(20%↑)

32.9 B

(40%↑)

39.6 B

(20%↑)

45.5 B

(15%↑)

45.3 B

(-)

51.8 B

(14%↑)

56.2 B

(9%↑)

59.9 B

(6.5%↑)

61.1 B

(2%↑)

62.3 B

(2%↑)

74.6 B

(20%↑)

Clasamentul Mărcii 19 17 9 8 7 7 7 6 6 6 5 5

 

Referință: creșterea Samsung Electronics în valoarea mărcii (Interbrand)

Kevin Hu, Huawei: Soluțiile inteligente cloud inspiră o nouă etapă de dezvoltare

La cel de-al 7-lea Forum Ultra-Broadband (UBBF 2021), Kevin Hu, președintele Huawei Data Communication Product Line, a introdus patru noi caracteristici ale soluției inteligente Huawei Cloud-Network și a tuturor routerelor inteligente din seria NetEngine, oferind un serviciu diferențiat de convergență rețea-cloud capacități și accelerarea transformării digitale pentru industrii.

Digitalizarea a devenit o tendință globală de dezvoltare, peste 50 de țări și regiuni, inclusiv China, Orientul Mijlociu și Uniunea Europeană, lansând deja propriile strategii digitale. În consecință, digitalizarea determină schimbări profunde în stilul de viață, producția și guvernanța fiecărei persoane, casă și organizație.

Kevin Hu, președintele Huawei Data Communication Product Line

Potrivit lui Hu, digitalizarea, deși îmbunătățește confortul și conduce la transformarea pozitivă, introduce, de asemenea, multe provocări în rețelele existente. De exemplu, datorită spațiului limitat în interiorul unei camere de echipamente CO, este dificil pentru nodurile existente să ofere capacități complete de procesare a serviciilor. Relațiile de rezolvare fixe dintre resurse și rețele fac dificilă programarea flexibilă a traficului inter-DC. Operațiunile de servicii hibride ale rețelelor existente sunt slab echipate pentru a satisface cerințele de servicii diferențiate de astăzi.

 

Pentru a aborda provocările de rețea cu care se confruntă clienții în timpul transformării digitale, Huawei a introdus soluția sa pentru cloud-rețea, care oferă patru noi capacități – CO super-edge pentru toate serviciile, tenant-level hard slicing, programabilitate de rețea prin SRv6 și integrare în rețea-cloud. Această soluție maximizează valoarea resurselor rețelei operatorilor și avantajele complementare ale cloud-ului și rețelei, ajutând operatorii să construiască o arhitectură de servicii DICT care să includă integrarea cloud-rețea. Mai exact, aceste patru noi capacități oferă următoarele:

CO super-edge pentru toate serviciile: Dispozitivele din seria NetEngine 8000 M oferă capacități de procesare multi-servicii care sunt furnizate de diferite dispozitive, cum ar fi BRAS, CGN, IPsec și SR. În acest fel, un CO poate furniza servicii pentru utilizatorii de acasă, de telefonie mobilă și de întreprindere, deschizând noi zone de creștere a afacerii, reducând în același timp TCO-ul suportat de factori precum închirierea camerei de echipamente și facturile de electricitate și, în cele din urmă, îmbunătățirea capabilităților FMC ale serviciilor de rețea.

Tenant-level hard slicing: Ruterul de acces inteligent din seria NetEngine A800 oferă o serie de avantaje de slicing. De exemplu, oferă mai multe tipuri de servicii, asigurând în același timp izolarea la nivel fizic între acestea și SLA-urile de servicii deterministe. Suportă tenant-level hyerarchical slicing, care poate fi utilizată pentru peste 1000 de servicii și aplicații, oferind o asigurare rafinată a serviciilor și dublând capacitatea de monetizare. Scalarea elastică a secțiunilor și extinderea dinamică, fără pierderi și la minut a capacității permit ajustarea resurselor rețelei în funcție de cerințele serviciului pentru clienți, zero risipă de resurse de rețea și îmbunătățirea utilizării lățimii de bandă cu mai mult de 30%. Opțiunea „o singură cutie – servicii multiple” simplifică semnificativ rețelele de întreprindere și reduce TCO cu 40%.

Programabilitate în rețea prin SRv6: Înlănțuirea serviciilor SRv6 este utilizată pentru a permite programarea de rețea flexibilă bazată pe servicii, implementând orchestrarea integrată a mai multor servicii și oferind tipuri suplimentare de servicii cu valoare adăugată. Protocoalele SRv6 acceptă selectarea traseului în timp real, latența optimă și asigurarea experienței diferențiate. Întreprinderile pot accesa cloud-ul într-un singur pas și într-o singură zi, accelerând dramatic furnizarea de servicii.

Integrarea rețea-cloud: rețeaua ca serviciu este punctul culminant. Prin intermediul API-urilor simplificate orientate spre cloud, volumul de lucru de integrare a domeniilor OSS și BSS este redus cu peste 80%, peste 10 SP-uri cloud sunt pre-integrate și mai mult de 20 de furnizori de domenii OSS / BSS sunt interconectați. În acest fel, serviciile cloud-rețea cu status vizual la nivel de rețea pot fi furnizate rapid pentru clienți, iar serviciile pot fi ajustate flexibil pentru a oferi opțiuni DCIT diferențiate.

La conferință, Kevin Hu a introdus și routerele inteligente din seria NetEngine pentru toate scenariile, ajutând operatorii să construiască rețele cloud inteligente în era digitală. Aceste dispozitive includ routere inteligente de acces cloud (seria NetEngine A800), routere de agregare pentru toate serviciile (seria NetEngine 8000 M) și routere backbone inteligente (NetEngine 8000 X16).

În valul digital care străbate în prezent lumea, convergența cloud-rețea se actualizează rapid și evoluează odată cu vremurile, prezentând atât o oportunitate, cât și o provocare pentru operatori și Huawei. În viitor, Huawei va continua să colaboreze cu operatorii pentru a aborda aceste provocări și a construi rețele cloud inteligente IPv6 + într-un efort de a introduce un nou impuls în transformarea digitală a industriilor.

Despre Huawei

Înființată în 1987, Huawei este un furnizor global de infrastructură și dispozitive inteligente pentru tehnologia informației și comunicațiilor (TIC). Avem peste 197.000 de angajați și operăm în peste 170 de țări și regiuni, deservind mai mult de trei miliarde de oameni din întreaga lume.

Viziunea și misiunea noastră este de a livra digitalul către fiecare persoană, casă și organizație pentru o lume complet conectată, inteligentă. În acest scop, vom aduce  conectivitate omniprezentă și vom promova accesul egal la rețele; vom duce cloud-ul și inteligența artificială în toate cele patru colțuri ale pământului pentru a oferi o putere de calcul superioară acolo unde aveți nevoie de ea, când aveți nevoie de ea; vom construi platforme digitale pentru a ajuta toate industriile și organizațiile să devină mai agile, eficiente și dinamice; vom redefini experiența utilizatorului prin AI, făcând-o mai personalizată pentru oameni în toate aspectele vieții lor, indiferent dacă sunt acasă, la birou sau pe drum.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați Huawei online la https://www.huawei.com/en/.

La Pescaderia By Alioli lansează serviciul Pescaderia 90 de minute. Peștele și fructele de mare proaspete ajung la clienți în mai puțin de două ore

La Pescaderia by Alioli, una dintre cele mai importante pescării cu livrare rapidă în București și Ilfov, a lansat serviciul de livrare rapidă Pescaderia 90 de minute. Astfel, peste 30 de specii de pește și fructe de mare proaspete, aduse direct din porturile din Spania, Croația, Franța, Maroc și Constanța ajung la clienți în maximum 90 de minute de la plasarea comenzii. Produsele sunt vidate și transportate  în cutii izotermice biodegradabile, iar peștele crud și proaspăt este curățat, porționat și livrat în funcție de preferințele clientului (cu piele, fără piele, eviscerat, fluture pentru cuptor, etc.). Clienții care îl doresc gătit după rețetele deosebite marca Pescaderia by Alioli, au posibilitatea de a-l ridica în regim Take Away sau de a-l consuma pe terasa din locația situată în Pipera Plaza Șoseaua Nordului nr. 14, Voluntari.

Pescaderia90deMinute_3

“La începutul lui 2020 am fost nevoiți să ne reinventăm din cauza pandemiei. Am închis restaurantul și ne-am concentrat toată atenția asupra pescăriei online, pe care am adaptat-o după modelul de succes din Spania. Clientul nu mai este nevoit să se deplaseze la pescărie și să stea la coadă pentru a-și alege peștele proaspăt, ci intră direct la noi pe site, unde beneficiază de garanția calității și de livrare rapidă. Ne-a ajutat foarte mult și capitalul de încredere dobândit în perioada în care aveam food-truck-uri și restaurantul La Finca by Alioli. Am început să livrăm pește crud și gătit iar în scurt timp, nu mai făceam față comenzilor. Investiția în online și flota de mașini a fost de aproximativ 60.000 de euro. Mult mai importante au fost însă experiența noastră, percepția oamenilor despre noi, dar și recomandările din partea clienților fideli.

Pescaderia90deMinute_1

Acum, la aproape 2 ani distanță, serviciul Pescaderia 90 de minute este foarte bine pus la punct, acoperim toate sectoarele din București și localitățile din împrejurimi, iar livrările de pește proaspăt se face în maximum 90 de minute de la momentul confirmării acestora. În mai puțin de două ore, produsele sunt pe masa clientului, iar acesta se poate apuca de gătit”, spune Sorin Barbu, fondator La Pescaderia by Alioli.

Oferta La Pescaderia by Aliloli este extrem de variată. Bibanul, barbunul, somonul sălbatic, hamsiile și calcanul sunt peștii preferați ai bucureștenilor, în timp ce la capitolul fructe de mare, stridiile, creveții, midiile și caracatița se numără printre cele mai populare produse. Valoarea medie a comenzii este de 120 de lei, dar în rândul clienților La Pescaderia by Alioli există și preferințe extravagante.

“Spre exemplu, i-am livrat unui client foarte special din Pipera tartar de Carabinero (cei mai scumpi creveți din lume, care costă 150 de euro kilogramul), cu pește San Pedro (care ajunge la 80 de euro kilogramul). De asemenea tot in Pipera, cel mai mare și scump pește livrat de noi a fost un Dentex de 11 kilograme care a costat peste 700 de euro.

Sorin Barbu_fondator La Pescaderia by Alioli

Acestea sunt însă cazurile speciale. Oricine își poate permite să comande de pe site-ul Pescaderia. Clienții noștri au, în general, venituri medii. Sunt oameni obișnuiți, fie că vorbim despre mame care încep diversificarea pentru copiii lor, familii sau cupluri tinere. Ceea ce îi unește este dorința de a se bucura de pește și fructe de mare proaspete și de calitate”, adaugă Sorin Barbu.

Serviciul Pescaderia 90 de minute este disponibil și pe tazz by eMAG, în categoria „Market”, cu livrare din 5 locații: Băneasa, Pipera, Piața Gemeni, Cobălcescu și Piața Vitan.

Pescaderia90deMinute_2

„Ne face plăcere să ne alăturam efortului La Pescaderia By  Alioli de a livra la domiciliu pește proaspăt și de cea mai bună calitate. Prin tazz, ne-am propus să oferim mereu experiențe noi și de calitate clienților, iar Pescaderia 90 de minute vine perfect în completarea ofertelor dedicate persoanelor care vor să mănânce bine, direct la ei acasă”, spune Răzvan Acsente, Growth & Strategy Director tazz by eMAG.

Pentru finalul de an, La Pescaderia by Alioli estimează o creștere a comenzilor cu 50%, iar cifra de afaceri estimată pentru 2021 este de 2 milioane de euro. Pentru a face față cererii, în luna noiembrie, o nouă pescărie se va deschide în Corbeanca. Clienții se pot bucura de produsele proaspete și în locațiile din Mega Image de la Piața Gemeni, Vitan, Băneasa și Cobălcescu. De asemenea, în primăvara anului viitor, afacerea se va extinde la nivel național, cu puncte de vânzare în Cluj-Napoca, Iași și Constanța.

Despre La Pescaderia By Alioli

 

La Pescaderia by Alioli este o pescărie/restaurant cu livrare în București și Ilfov, care aduce pește proaspăt mediteranean și din Marea Neagră, cumpărat direct din portul Villajoiosa din Spania.

Din magazinul online pot fi comandate peste 30 de specii diferite de pește și fructe de mare proaspete, care pot fi cumpărate fie crude pentru preparare acasă, fie gătite după rețete deosebite de bucătari cu experiență. De la începutul anului 2020, La Pescaderia a lansat serviciul Pescaderia 90 de minute, care este în permanență îmbunătățit pentru a asigura livrarea de produse proaspete în mai puțin de două ore de la plasarea comenzii.

Produsele La Pescaderia by Alioli se regăsesc la sediul din Șoseaua București Nord nr. 14, dar și în locațiile amenajate în Mega Image Piața Gemeni, Mega Image Vitan, Mega Image Băneasa și Mega Image Cobălcescu.

Pentru mai multe informații La Pescaderia by Alioli, vizitează www.pescaderia.ro.

Urmărește  noutățile pe FacebookInstagram.

Peng Song, Huawei: Modelul C.A.F este cheia competitivității și dezvoltării rețelelor

Al 7-lea Forum Ultra-Broadband (UBBF 2021) s-a desfășurat  în perioada 19-20 octombrie în Dubai. La eveniment, Peng Song, președintele Global Carrier Marketing & Solution Sales la Huawei, a susținut un discurs principal intitulat „Extindeți conectivitatea, conduceți la creștere”. El a definit și a elaborat modelul Huawei C.A.F (Acoperire / Arhitectură / Convergență). Peng a subliniat că “Există oportunități uriașe de conectivitate. Este esențial pentru operatori să-și bazeze competitivitatea rețelei pe modelul CAF”.

Peng Song își ține discursul principal

Anul trecut a fost plin de provocări și oportunități. Cererile de conectivitate suferă schimbări extraordinare atât pentru consumatori casnici, cât și pentru cei corporativi. Casele au devenit centre pentru educație, muncă și comerț. Întreprinderile nu se mai concentrează doar pe lățimea de bandă pentru conectivitate. Conectivitatea întreprinderii s-a schimbat de la o tehnologie de comunicație (CT) la o tehnologie operațională (OT). Extinderea conectivității și convergența cu cloud devin principalele subiecte legate de conectivitate. Astăzi, țările din întreaga lume accelerează digitalizarea, iar valoarea conectivității a fost redefinită. Cum pot ajuta operatorii să accelereze digitalizarea industriilor, să maximizeze valoarea conectivității și să obțină o nouă creștere?

Potrivit lui Peng, soluția vine din modelul C.A.F – „C” înseamnă acoperire, „F” vine de la convergență, iar „A” este de la arhitectură.

Acoperire: Explorează în prezent modul în care putem extinde conectivitatea la case și întreprinderi pentru a răspunde noilor cerințe și a aduce valoare afacerilor. Cerințele de conectivitate se schimbă atât în ​​case, cât și în întreprinderi. Odată ce o acoperire mai largă devine disponibilă, operatorii trebuie să extindă conectivitatea la fiecare cameră, fiecare dispozitiv și fiecare sistem de producție din întreprinderi. Acest lucru va crește numărul de conexiuni, va crește retenția utilizatorilor și, în cele din urmă, va crea mai multe oportunități de afaceri.

În scenariile de acasă, Peng a sugerat două modalități de a extinde conectivitatea la case. Unul este să folosești planificarea rețelei de fibre cu servicii complete Huawei și soluțiile AirPON și Digital Quick ODN de top din industrie pentru a accelera acoperirea fibrelor și a extinde fibra la case. Cealaltă modalitate este trecerea de la FTTH (Fiber to the Home) la FTTR (Fiber to the Room), extinzând și mai mult fibra către camere pentru o rețea de domiciliu. Acest lucru va aduce experiența dincolo de imaginație. În timp ce crește gradul de retenție a utilizatorilor, mai important, acesta oferă o bqază pentru casa digitală, făcând posibilă dezvoltarea de servicii inteligente.

În scenariile de întreprindere, Peng a subliniat că liniile închiriate trebuie să ofere pachete de servicii diferențiate pentru a rămâne competitiv. Mai mult, conectivitatea trebuie extinsă în cadrul întreprinderilor de la CT la OT. În acest fel, multe probleme cu care se confruntă întreprinderile pot fi rezolvate, cum ar fi controlul PLC la distanță în companiile siderurgice. Acest lucru va avea ca rezultat o eficiență sporită a producției și o experiență a utilizatorului.

Convergență: explorează felul în care, în viitor, conectivitatea poate converge cu cloud și permite digitalizarea. Digitalizarea este cea mai mare oportunitate pentru industria TIC. Nu mai este un concept, ci o realitate. Fără îndoială, cloud-ul se află în centrul digitalizării, dar și conectivitatea joacă un rol cheie. Potrivit lui Peng, „Convergența” este importantă, deoarece conectivitatea trebuie să fie centrată pe cloud și să ajute întreprinderile să migreze în cloud. Conectivitatea și cloud trebuie să fie convergente. Operatorii pot juca un rol important în acest proces.

În discursul său, Peng a menționat două faze pentru convergență. În prima fază, conectivitatea trebuie să fie centrată pe cloud. Trei cuvinte cheie sunt implicate în această fază: „rapid” se referă la implementarea terminalului cloud inteligent din partea întreprinderii pentru a obține un acces rapid la cloud; „interconectare multi-cloud” implică activarea SRv6 în rețelele principale pentru implementarea accesului multi-cloud printr-o singură conexiune; „determinist” înseamnă furnizarea de capabilități de tranșare a rețelei pentru a rămâne determinist.

În a doua fază, conectivitatea ar trebui să atingă convergența cu cloud și să construiască un ecosistem. Aceasta este provocarea cea mai mare, dar și cea mai valoroasă. Este necesară atomizarea și deschiderea capabilităților rețelei pentru a implementa network selecting cloud și cloud scheduling network.

Arhitectură: explorează caracteristicile arhitecturii rețelei necesare pentru a obține succesul prezent și viitor al afacerii. Peng a subliniat că, pentru a facilita evoluția rețelei, este necesar implementarea modelului trunchi-frunze pentru a face arhitectura rețelei mai flexibilă. Tehnologii precum PON și OXC sunt necesare pentru a face serviciile de rețea mai ecologice. Rețeaua de conducere autonomă trebuie introdusă pentru a optimiza cheltuielile operaționale în termeni de operare și mentenanță. Eforturile continue ale Huawei în explorarea noilor tehnologii – precum OXC, SRv6 și ADN – au întărit bazele arhitecturii de rețea.

Peng și-a încheiat discursul principal citând acest proverb arab: „Acțiunile sunt fructe, în timp ce cuvintele sunt doar frunze. În ciuda mediului dur cu care ne confruntăm, Huawei continuă să se concentreze asupra inovației în tehnologiile de conectivitate. Vom continua să ne jucăm rolul și să sprijinim clienții noștri să obțină succes în afaceri atât acum, cât și în viitor.”

Despre Huawei

Înființată în 1987, Huawei este un furnizor global de infrastructură și dispozitive inteligente pentru tehnologia informației și comunicațiilor (TIC). Avem peste 197.000 de angajați și operăm în peste 170 de țări și regiuni, deservind mai mult de trei miliarde de oameni din întreaga lume.

Viziunea și misiunea noastră este de a livra digitalul către fiecare persoană, casă și organizație pentru o lume complet conectată, inteligentă. În acest scop, vom aduce  conectivitate omniprezentă și vom promova accesul egal la rețele; vom duce cloud-ul și inteligența artificială în toate cele patru colțuri ale pământului pentru a oferi o putere de calcul superioară acolo unde aveți nevoie de ea, când aveți nevoie de ea; vom construi platforme digitale pentru a ajuta toate industriile și organizațiile să devină mai agile, eficiente și dinamice; vom redefini experiența utilizatorului prin AI, făcând-o mai personalizată pentru oameni în toate aspectele vieții lor, indiferent dacă sunt acasă, la birou sau pe drum.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați Huawei online la https://www.huawei.com/en/.