Sistem de boxe wireless Premium OTTAVA S SC-C50 – Eleganță compactă și sunet cuprinzător

Technics_C50_Lifestyle (1)

București, 10 mai 2018 – Technics prezintă astăzi noul Sistem de boxe wireless Premium OTTAVA™ S SC-C50 în cadrul show-ului High-End Audio din Munchen. Modelul OTTAVA™ S SC-C50 dispune de tehnologii acustice care îi permit emiterea unui sunet clar într-un spectru sonor surprinzător de amplu, beneficiind de o dimensiune compactă. Tehnologia sa de calibrare a sunetului în funcție de spațiu permite amplasarea liberă a boxelor pentru a vă bucura de muzică în orice parte a locuinței.  Aceasta oferă o experiență a muzicii wireless cu adevărat avansată datorită compatibilității sale complete cu diferite servicii de streaming, capacității de control vocal și integrării unor diferite surse de muzică.

Sunet profund și extrem de clar care acoperă întregul spațiu

 4 Engine-uri JENO și LAPC (Load Adaptive Phase Calibration – Calibrare fază adaptivă în funcţie de sarcină)

Patru dintre motoarele Technics JENO originale oferă performanță optimă, cu calități sonore superioare prin alinierea subwoofer-ului, a difuzorului de frecvențe medii și a difuzorului pentru frecvențe înalte. Aceasta asigură o ajustare excelentă și optimizează spațiile sonore pentru a se adapta mediilor de ascultare individuale folosind Space Tune™. Modelul OTTAVA™ S SC-C50 dispune și de  funcția LAPC, care este o tehnologie de amplificator adaptivă în funcție de sarcină, dezvoltată de Technics. LAPC măsoară caracteristicile de amplitudine-fază ale frecvenţei amplificatorului când boxele sunt conectate la unitate și efectuează procesarea digitală a semnalelor pentru a obține răspunsul la impuls ideal. Parametrii optimizați pentru caracteristicile de sarcină ale difuzorului de joasă și înaltă frecvență sunt presetate în circuitul de calcul LAPC al unității pentru a obține frecvența și caracteristicile de fază ideale pe întreaga gamă de frecvență.

Un corp compact cu un spectru sonor amplu

Forma unică arcuită a corpului cuprinde 3 drivere pentru frecvențe medii, 3 difuzoare pentru frecvențe înalte și 1 subwoofer, în timp ce difuzoarele din unghiul stâng și unghiul drept împreună cu un difuzor central creează un sunet stereo bogat impecabil. Abordarea de tipul “control al directivității” pentru difuzoarele frecvențelor medii și înalte, elimină potențialele interferențe, pentru obținerea unei directivități ample. În același timp, construcția difuzorului pentru frecvențe medii și a difuzorului pentru frecvențe înalte asigură o directivitate verticală cu mai puține perturbații de frecvență, totul într-un corp compact.

 Arhitectură cu adevărat puternică

Trei difuzoare pentru frecvențe înalte de 1,6-cm emit sunet de înaltă rezoluție de până la 50 kHz, în combinație cu un subwoofer de 12-cm cu cursă lungă și poziționare frontală și un port lung, drept, cu diametrul mare. Un total de 7 unități prezente în corpul rigid format din fibră de sticlă produc un sunet puternic de la amplificatorul pe 3.1 canale.

 Sunet optim pentru orice mediu de ascultare

 Space Tune™

Pentru a emite sunetul excelent al modelului OTTAVA™ S SC-C50 în fiecare cameră și poziție de ascultare, Space Tune™ optimizează mediul de ascultare la spațiul sonor. Pe lângă cele 3 moduri de presetare pentru adaptare la locul de montare, un microfon încorporat în unitatea principală activează o funcție automată pentru optimizarea sunetului de la unitatea principală sau de la o aplicațiede streaming de pe telefonul mobil.

 Varietate largă de servicii de streaming, comenzi ușor de utilizat

 Google Chromecast încorporat

Compatibilitatea Google Chromecast facilitează accesul la o gamă largă de servicii de streaming muzică de la un smartphone. Și, pentru că datele sunt redate direct la unitatea principală, nu are loc degradarea calității sunetului. Folosind un număr de difuzoare cu Google Chromecast încorporat, aceeași melodie poate fi redată în mai multe camere, sau melodii diferite pot fi redate de la o cameră la cealaltă, pentru divertisment în mai multe camere. Dacă două modele OTTAVA™ S SC-C50 sunt aranjate și setate pe modul stereo, utilizatorul se poate bucura de sunetul stereo ambiental de înaltă calitate.

* Este necesară aplicația Google Home.

 Funcționează cu Google Assistant

Dacă un difuzor cu activare Google Voice este inclus în aceeași rețea, Google Assistant poate fi folosit pentru a opera redarea muzicii pe OTTAVA™ S SC-C50, precum și alte funcții. Dacă utilizatorul nu are o aplicație smartphone la îndemână sau dacă are mâinile ocupate, muzica poate fi redată cu ușurință prin comandă vocală.

 Compatibilitate completă

Pe lângă redarea USB și intrarea analogică/optică, modelul OTTAVA™ S SC-C50 acceptă Bluetooth, Google Chromecast, Spotify, Tidal, și Network Playback, permițând redarea confortabilă a unei game largi de surse muzicale de la o singură unitate.

 Funcțiile Favorite

Pe unitatea principală sunt posibile până la 9 presetări, precum posturi de radio de pe Internet, o listă de redare Spotify și melodii de pe USB. Acest lucru face posibilă ascultarea muzicii dumneavoastră favorite fără ca măcar să porniți aplicația.

 Un design elegant, întotdeauna la modă

Modelul OTTAVA™ S SC-C50 combină funcțiile utile cu designul elegant. Panoul superior, gros din aluminiu sporește rigiditatea șasiului, iar legendarul afișaj OLED este înconjurat de taste pentru operare ușoară. Fantele din spate dau eleganță și, în același timp, îmbunătățesc funcția unui mecanism intern de reducere a căldurii. Iar forma arcuită superbă, care ajută la eliminarea vibrațiilor nedorite din șasiu, încorporează tehnologie acustică pentru a obține un spectru sonor amplu. Acest lucru vă permite să amplasați liber modelul OTTAVA™ S SC-C50 pentru a se potrivi poziției de ascultare. Și, de asemenea, puteți alege între culorile alb sau negru pentru a se potrivi decorului camerei dumneavoastră.

Specificații

Putere de ieșire

  • Boxă frontală (stânga/dreapta) 20 W + 20 W (1 kHz, distorsiune armonică totală – T.H.D. 1,0 %, 8 Ω, 20 kHz LPF)
  • Boxă frontală (Centru): 20 W (1 kHz, T.H.D. 1,0 %, 8 Ω, 20 kHz LPF)
  • Subwoofer: 40 W (100 Hz, T.H.D. 1,0 %, 4Ω, 20 kHz LPF)

 Difuzor

  • Woofer: 6,5 cm Tip conic x3 / Difuzor pentru frecvențe înalte: 1,6 cm Tip dom x 3 / Subwoofer: 12 cm Tip conic

Dimensiune şi greutate

  • l 375 mm / H 220 mm / g 197 mm
  • Masă: 7,6 kg (incl. cutia)

Terminal

  • Digital optic x1
  • AUX IN (Intrare auxiliară) x1 (φ3,5mm)
  • USB-A
  • Interfaţă Ethernet: LAN (100 Base-TX / 10 Base-T)

Rețea audio

  • WiFi a/b/g/n/ac, bandă de 2,4 GHz / 5 GHz
  • Chromecast încorporat
  • Funcționează cu Google Assistant
  • Redare în mai multe camere
  • Împerechere stereo
  • Bluetooth (AAC, SBC)
  • Spotify / TIDAL / DEEZER / Radio de pe internet

 

Format intrare digitală

  • WAV până la 384kHz / 24biți
  • FLAC până la 384kHz / 24biți
  • DSD 2,8MHz, 5,6MHz
  • AIFF până la 384kHz / 24biți
  • AAC până la 96kHz / 320kbps
  • WMA până la 48kHz / 320kbps
  • MP3 până la 48kHz 320kbps
post

Radeon Pro Software Enterprise Edition 18.Q2 aduce îmbunătățiri masive & securitate mai bună, protejând investițiile clienților enterprise

Dragi prieteni,

Astăzi, AMD a lansat noul driver Radeon Pro Software Enterprise 18.Q2, continuând să protejeze investiția profesioniștilor IT și a cumpărătorilor, oferind îmbunătățiri semnificative de performanță în aplicațiile profesionale de vârf, cum ar fi CATIA, Creo și Siemens NX, împreună cu caracteristici de securitate îmbunătățite și stabilitate .

În conformitate cu promisiunea de a furniza actualizări trimestriale ale driverului, Radeon Pro Software Enterprise Edition 18.Q2 de la AMD include următoarele avantaje:

  • Performanță îmbunătățită a aplicațiilor: îmbunătățirea semnificativă a performanțelor de la an la an în aplicațiile profesionale de vârf, printre care Siemens NX (47%), Autodesk 3ds Max (44%), CATIA (37%), Creo (14%) și SOLIDWORKS ).
  • Stabilitate mai mare: driverul 18.Q2 oferă calitatea și fiabilitatea pe care profesioniștii IT le cer. Certificarea extinsa ISV de la AMD și testarea în lumea reală rezultă un software enterprise certificat în peste 80 de aplicații profesionale, alături de 0 probleme raportate la 99.99% din utilizatori.
  • Securitate de vârf, 24/7: Radeon Pro Software Enterprise Edition 18.Q2 oferă funcții avansate de securitate, care lucrează în tandem cu Windows Defender Device Guard atunci când utilizează Windows 10 Enterprise Edition pentru a ajuta la evitarea atacurilor rău intenționate, oferind protecție suplimentară pentru bunurile intelectuale
  • Suport pentru actualizarea Windows 10 aprilie 2018: Driverul de 18.Q2 este gata pentru când întreprinderile decid să introducă cea mai recentă actualizare Microsoft Windows.
  • Noi versiuni de Windows ale plug-in-urilor Radeon ProRender pentru Blender și Maya: După lansarea noilor versiunimacOS în aprilie, AMD introduce versiuni actualizate pentru Windows și pentru Linux ale plug-in-ului Radeon ProRender pentru Blender, o versiune actualizată a Windows plug-in pentru Maya, precum și actualizarea plug-in-ului Radeon ProRender pentru 3ds Max. Aceste plug-in-uri introduc câteva funcții și îmbunătățiri noi, printre care actualizările la Uber și Light Shaders, suport pentru volumetrics și denoising interactive – accelerarea fluxurilor de lucru ale artiștilor și, în cele din urmă, ușurarea vieții acestora. Aflați mai multe aici.

Aici puteți găsi mai multe informații despre noul driver Radeon Pro Software Enterprise 18.Q2. Elemente suplimentare pot fi găsite aici, iar driver-ul poate fi downloadat aici.

Toate bune,

Ghinea Alexandru

Acer anunta un nou distribuitor pentru piata din Romania: ALEF Distribution RO SA

Bucuresti, 8 mai 2018 – ACER isi consolideaza prezenta pe piata romaneasca si in regiune prin incheierea unui nou parteneriat de distributie cu compania ALEF Distribution RO, parte din grupul ALEF Nula, distribuitor regional pentru Europa de Est.

Parteneriatul, activ incepand cu luna Mai a acestui an, vizeaza distribuirea gamelor de produse si solutii ACER destinate segmentului profesional, de la notebook-uri din seria Acer TravelMate, la desktop-uri Veriton, monitoare si proiectoare si va acoperi canalele de distributie ce livreaza solutii pentru SMB (intreprinderi mici si mijlocii), companii mari si ISP.

“Ne propunem sa aducem mai aproape de clientii nostri solutiile profesionale ACER din gama TravelMate si Veriton (laptopuri si desktop-uri), laptopuri ultra-subtiri, monitoare si videoproiectoare destinate segmentului business, in contextul in care cererea din piata se schimba si apar oportunitati de crestere atat din zona solutiilor destinate  intreprinderilor mici si mijlocii, cat si din segmentul educatie. Odata cu transformarea ACER intr-o companie de hardware + software + servicii, s-a largit mult si gama de produse comercializate. Atacam piata de solutii destinate SMB cu PC-uri bazate pe arhitectura Intel, iar segmentul educational cu modele de Chromebook-uri, laptopuri bazate pe sistemul de operare Chrome, alaturi de un nou partener de distributie.” – a declarat Constantin Balmus, seful reprezentantei ACER in Romania.

“Principalul nostru obiectiv este dezvoltarea in directia distributiei cu valoare adaugata. Urmarind in mod constant necesitatile pietei, am identificat in ultima perioada cresterea interesului pentru oferirea unor solutii complete, la un nivel ridicat de performanta, care sa acopere nevoia din ce in ce mai complexa a clientului final. In acest context, prin parteneriatul cu ACER ne propunem sa satisfacem cererea in crestere a canalului nostru de distributie privind solutiile profesionale destinate segmentului SMB (intreprinderi mici si mijlocii), companii mari si ISP. Gama de produse, dublata de un departament tehnic puternic care sa poata oferi partenerilor consultanta in proiectele dezvoltate, reprezinta un element important in strategia curenta a organizatiei noastre.” – a declarat Dragos Popescu, director general ALEF Distribution RO.

Fondata in anul 1994, ALEF a generat venituri de aproximativ 180 milioane USD, bazandu-se pe un numar de peste 220 angajati, experti in domeniile acoperite. Cu sediul central in Praga, Cehia, ALEF Nula este unul dintre cei mai mari distribuitori de echipamente, solutii si servicii IT avand in portofoliul grupului branduri de rezonanta precum Cisco, Microsoft, Fujitsu, NetApp, Asus, Brother si multi altii. Compania promoveaza si distribuie componente, accesorii si sisteme IT destinate atat pietei consumer, cat si solutiilor de business.

Fondata in anul 1976, ACER este o companie care furnizeaza componente hardware, software si servicii, investind in cercetare, proiectare, marketing, vanzari si suport pentru produse inovatoare, care imbunatatesc viata oamenilor. Portofoliul de produse Acer include PC-uri, monitoare, proiectoare, servere, tablete, smartphone-uri şi produse de tip wearables. Firma dezvolta, de asemenea, si solutii cloud care reunesc Internet of Things. Acer a sarbatorit in 2016 40 de ani de la infiintare si este una din primele 5 companii furnizoare de PC-uri din lume. Are peste 7,000 de angajati in intreaga lume si o prezenta in peste 160 de tari. Va rugam sa vizitati www.acer.com pentru mai multe informatii.

post

Allview introduce serviciul de mesagerie RCS Google™ pe 19 terminale, funcțional în rețelele Orange și Vodafone

Allview, brandul autohton numărul unu de smartphone-uri și tablete prezent pe piața din România, introduce serviciul de mesagerie Rich Communication Services (RCS) Google pe 19 dintre terminalele companiei. Serviciul va putea fi accesat din rețelele Orange și Vodafone. Implementarea serviciului RCS este rezultatul eforturilor depuse în parteneriatul început de Allview cu Google în urmă cu un an.

RCS Google este un ecosistem cu o infrastructură care permite numeroase funcțiuni de instant messaging, care înregistrează o creștere rapidă printre utilizatori și care oferă o libertate mai mare de mișcare utilizatorului, prin transmiterea rapidă de fișiere,a  fotografiilor la rezoluție mare, a gif-urilor şi a video-urilor cu ajutorul unui design simplu și intuitiv. Serviciul este gratuit, putând fi utilizat atât prin conectare la datele mobile precum şi la Wifi.

Terminalele Allview pe care serviciul este disponibil sunt: A9 Lite, X4 Soul Infinity Plus, X4 Soul Infinity L, X4 Soul Infinity N, X4 Soul Infinity S, X4 Soul Infinity Z, P4 PRO, P9 Life, P9 Energy S, P9 Energy Lite 2017, P41 eMagic, P7 Lite, P8 PRO, P43 Easy, X4 Soul Vision, V2 Viper S, X4 Soul Lite, X4 Soul Mini S și P8 eMagic.

Avantajele RCS Google sunt numeroase, pentru că indiferent de tipul utilizatorului, se dispersează orice limită în comunicare. Dacă prin serviciul SMS pot fi transmise doar mesaje de tip text, în cadrul utilizării serviciului RCS Google se pot realiza discuții de grup, se pot face transferuri de fișiere mari către grupurile create, se pot trimite mesaje multimedia. În plus, aplicația notifică utilizatorul când ceilalți tastează, când se trimit mesaje, când este recepționat mesajul sau când sunt trimise/primite fișierele.

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013 a lansat primul smartphone single SIM din portofoliu. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. Brandul Allview este prezent pe piețele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Hertegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia și Estonia. Allview își propune să devină cel mai puternic brand românesc de tehnologie, capabil să ofere acces la tehnologii de ultimă oră pentru cât mai mulți consumatori, în mai multe segmente de buget.

post

MGT şi NAVITEL aduc în România cele mai noi soluţii de navigaţie din portofoliul companiei

Bucureşti, România, Aprilie 2018: MGT Educaţional, unul dintre principalii distribuitori IT&C din Romania, cu o expertiză de peste 20 ani, anunţă parteneriatul său cu NAVITEL. În cadrul evenimentului de ieri, NAVITEL a dezvăluit oferta pentru piaţa din România, precum şi planurile viitoare pentru regiunea noastră. Astfel, compania aduce pe piaţa noastră întregul portofoliu, acesta incluzând sisteme de navigaţie, atât software (pentru mobile) cât şi produse stand alone, dispozitive DVR, tablete, precum şi un nou produs 2 în 1 ce combină funcţionalităţile sistemului DVR cu cel de navigaţie.

Din categoria dispozitive de navigaţie offline, vârful de gamă îl reprezintă modelul NAVITEL E700, un dispozitiv echipat cu un ecran tactil generos în dimensiuni (diagonala de 7”), o putere de procesare asigurată de un CPU Cortex-A7, tactat la 800 MHz, un sistem de operare prietenos şi intuitiv(Windows CE), o stocare de maxim 32GB(slot SD) şi o gamă foarte mare de hărţi.

Hărţile beneficiează de update gratuit, cu o frecvenţă de cel puţin 4 ori pe an, oferind utilizatorului informaţii detaliate despre peste 5.000.000 puncte de interes, precum restaurante, farmacii, hoteluri, bănci, benzinării, magazine şi atracții turistice.

NAVITEL MR250

Acest dispozitiv face parte din categoria DVR, însă este unul puţin mai special, datorită formei sale. Astfel, putem spune că MR250 este o oglindă retrovizoare de tip “smart”, echipată cu capabilităţi de înregistrare video şi un afişaj IPS de 5”. Are în dotare două camere, una frontală ce oferă un unghi de vizualizare de 160° şi una retrovizoare ce poate acoperi un maxim de 85°. Poate înregistra în format FullHD la 30fps folosind ca şi compresie formatul MOV, deţine un senzor de detecţie a mişcării ce funcţionează chiar şi atunci când maşina este parcată, şi are în dotare un senzor G care se activează atunci când are loc un accident, salvând automat înregistrarea acestuia.

NAVITEL R600

Este una dintre cele mai bune opţiuni atunci când cauţi un DVR, raportul pret-performanţă fiind unul foarte bun. Dispozitivul vine echipat cu un senzor Sony Exmor R CMOS precum şi o sticlă optică de cea mai bună calitate. Oferă avantajul unui unghi de vizualizare panoramic, la 170 ° şi poate realiza captură video la rezoluţie FullHD. Regăsim şi aici un senzor G, precum şi opţiunea de a monta un card microSD de până la 256GB.

NAVITEL RE900

RE900 poate fi considerat un dispozitiv unic în felul lui. Oferă atât funcţionalităţi DVR, cât şi pe cele ale unui sistem de navigaţie şi vine dotat cu cele mai noi tehnologii şi opţiuni NAVITEL(modul 3G, FM, Wi-Fi şi Bluetooth 4.0).

Echipamentul rulează pe Android 4.4.2 KitKat şi oferă un ecran tactil de 5”, procesor Quad Core tactat la 1300MHz, o memorie internă de 16GB, opţiunea de extindere a spaţiului de stocare cu până la 64 GB(card microSD), înregistrare FullHD şi un unghi larg de vizualizare la 140°.

Pentru navigația offline, dispozitivul dispune de hărți preinstalate pentru 43 de țări europene, Rusia, Belarus, Kazahstan și Ucraina. De asemenea, hărțile includ cele mai recente informații despre rețeaua rutieră, baza de date SPEEDCAM, precum și un număr mare de puncte de interes.

NAVITEL T700 3G

Acesta este atât unul dintre cele mai noi dispozitive lansate de NAVITEL, cât şi o tabletă foarte puternică, dotată cu propriul sistem de navigaţie. Pe lângă un suport hardware performant, capabil să susţină uşor task-urile de navigare, noul echipament este dotat cu un ecran IPS de 7”, modul 3G(Dual SIM) pentru o conexiune stabilă la internet în orice locaţie, Wi-Fi şi Bluetooth.

Software-ul preinstalat oferă funcții de navigare avansate, precum indicaţii vocale precise, alerte SPEEDCAM, mai multe tipuri de căutare, precum și rute demo. NAVITEL T700 3G este livrat cu hărți preîncărcate din 47 de țări, fiecare hartă incluzând infrastructura rezidențială și industrială, opţiune de căutare a adreselor și rețea rutieră detaliată cu indicaţii despre direcția traficului, intersecții, sensuri giratorii și alte informații relevante.

Totă gama de produse NAVITEL este disponibilă în România prin partenerii MGT Educaţional.

post

Philips lansează în România modelul 7303, un televizor accesibil cu funcții premium

Philips 7303 este un model ultra slim, dotat cu un ecran LED UHD 4K, tehnologia Ambilight pe 3 laturi, Android TV, procesor de imagine P5 și telecomandă cu tastatură și microfon

 

București, 27 aprilie 2018 – Începând cu luna mai, în România vor fi disponibile două modele ale televizorului Philips 7303: de 43 și 65 de inchi. Acesta dispune de caracteristici premium, precum ecranul UHD 4K, tehnologia Ambilight pe 3 laturi, exclusivă Philips, performantul procesor de imagine P5, sistemul de operare Android TV, telecomandă cu tastatură și microfon. În curând acest model va dispune și de Google Assistant.

Ambilight pe 3 laturi

Ambilight, una dintre tehnologiile prin care modelele Philips s-au diferențiat de produsele altor competitori, este disponibilă și pe televizorul care va intra pe piața românească în luna mai. Cu ajutorul led-urilor montate pe spatele panoului, televizorul Philips 7303 reușește să creeze o lumină ambientală care prelungește armonios acțiunea de pe ecran pe pereții încăperii.

Funcții de ultimă generație

Philips 7303 este dotat cu funcții care fac mult mai plăcută interacțiunea utilizatorului cu propriul televizor. Acest model vine însoțit de o telecomandă cu tastatură și microfon. Tastatura înlesnește utilizarea sistemului de operare Android și navigarea pe internet, în timp ce microfonul va putea fi folosit la activarea Google Assistant, funcție ce va fi disponibilă în curând pe mai multe modele Philips. Prin intermediul Google Assistant vor putea fi controlate, de asemenea, și alte dispozitive compatibile cu această funcție, cum ar fi cele din gama smart home devices.

Philips 7303 dispune și de funcția Google Cast care permite utilizatorului să proiecteze filme, spectacole sau aplicații direct de pe telefonul mobil, tabletă sau laptop. Dispozitivele Android se vor putea bucura de funcția screen mirroring, care facilitează proiectarea ecranului telefonului sau a tabletei direct pe televizorul Philips.

Noul televizor care urmează să fie disponibil în România începând cu luna mai deține o memorie expandabilă de 16GB.

Android TV rulat de un procesor Quad Core

Cu ajutorul magazinului Google Play, utilizatorul va putea urmări cele mai noi producții prin Netflix și va avea acces la toate aplicațiile destinate televizoarelor. Procesorul Philips Quad Core întâlnește puterea Android pentru a oferi o experiență captivantă. Prin acest sistem de operare, deținătorii acestui model vor putea naviga pe internet, lansa aplicații și vor putea rula jocuri cu ușurință.

Imagini de înaltă calitate

Grație procesorului de imagine Philips P5 Perfect Picture Engine, modelul 7303 este gata să livreze imagini foarte detaliate, poate atinge un nivel de contrast foarte ridicat, este capabil să reproducă nuanțe vii de culori, iar tonurile pielii sunt extrem de naturale.

Micro Dimming Pro optimizează contrastul televizorului în funcție de condițiile de iluminat din cameră, în combinație cu un software special care analizează imaginea în 6.400 de secțiuni diferite. Astfel, utilizatorul poate experimenta o calitate a imaginilor excelentă, indiferent dacă este zi sau noapte.

High Dynamic Range Plus este un nou standard video care redefinește divertismentul de acasă prin inovații în ceea ce privește contrastul și culoarea. Cu ajutorul acestei funcții, ecranul reproduce imagini mai strălucitoare, un contrast mai bun, o gamă mai largă de culori și detalii mai atractive.

Despre TP Vision

TP Vision este o companie TV dedicată care face parte din lumea divertismentului vizual digital. TP Vision se concentrează pe dezvoltarea, fabricarea și comercializarea de televizoare marca Philips în Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay și în anumite țări din zona Asia-Pacific. Realizează acest lucru prin combinarea expertizei de proiectare TP Vision și a moștenirii generoase în materie de inovație a Philips TV cu  excelența operațională, flexibilitatea și viteza tehnologiei TPV. Prin combinarea acestor puncte forte au rezultat pe piață televizoare de înaltă calitate, inteligente, ușor de utilizat și cu un stil sofisticat. TP Vision crede în crearea unor produse care oferă o experiență TV superioară pentru consumatori. TP Vision este compania care deține licența exclusivă a brandului Philips pentru țările menționate anterior. Compania TV este deținută în proporție de 100% de către TPV, liderul mondial în materie de monitoare și televizoare LCD care comercializează marca Philips în China. TP Vision are aproape 2.000 de angajați în mai multe locații din întreaga lume.

Piața auto în primele trei luni ale anului: au fost înmatriculate peste 270.000 de mașini. Creștere de 30% pentru autoturismele noi

  • Piața mașinilor noi, cel mai bun nivel din ultimii nouă ani – peste 28.000 de unități.
  • Anul 2018 se poate încheia cu peste 350.000 de reînmatriculări.
  • În orice clipă, pe Autovit.ro sunt aproximativ 30.000 de anunțuri active pentru autoturisme.
  • Bucureștiul a avut cele mai multe anunțuri noi în primele luni din 2018.

Infografic - Autovit.ro Piata auto in primele trei luni ale anului

Comunicat de presă

București, 26 aprilie 2018

În primul trimestru din 2018 au fost importate peste 120.000 de vehicule, conform unei analize Autovit.ro asupra datelor oferite de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Piața a scăzut cu 6%, însă media lunară a rămas mare, la peste 40.000 de unități. Este a doua cea mai mare valoare pentru primul trimestru în ultimul deceniu. Ca exemplu, cel mai slab trimestru din ultimii zece ani a fost în 2011, când au fost înmatriculate mai puțin de 32.000 de autovehicule. În ceea ce privește piața mașinilor rulate pe plan intern, adică reînmatriculări, scăderea e de 4%, de până la 124.187 unități.

“Efectele eliminării timbrului de mediu încă se văd. Volumele de vânzări sunt în continuare mari, adică peste 40 de mii de unități în fiecare lună. Și piața automobilelor noi crește spectaculos, cu aproape 30%, iar acest avans va fi susținut în continuare de Programul Rabla, care a început în luna martie. Interesul românilor se reflectă și în cifrele Autovit.ro, unde a crescut ponderea mașinilor de peste 20.000 de euro la peste o cincime“, a explicat Andrei Bereandă, Business Manager Autovit.ro & OLX Cars.

Piața mașinilor noi a atins cel mai bun nivel din ultimii nouă ani – peste 28.000 de unități, doar în 2009 nivelul trecând de 29.000 de unități în primul trimestru. Față de anul trecut, piața a crescut cu 28,6%, a doua cea mai mare creștere procentuală din UE aparține României, după Ungaria.

Cea mai populară marcă este Dacia, cu 7.700 înmatriculări. Pe locul doi este Volkswagen, cu 2.765 de unități. Piața încă depinde de Programul Rabla, care este un factor important. Bugetul permite achiziționarea a aproximativ 20.000 de mașini noi.

“În următoarele luni, înmatriculările de mașini rulate din import, dar și cele tranzacționate în țară pot continua în ritmul de 35-40.000 de unități/lună. Din estimările Autovit.ro, anul 2018 se poate încheia cu peste 350.000 de reînmatriculări, iar piața mașinilor noi poate depăși pragul de 100.000 de unități. O creștere pe zona de mașini noi ar însemna al cincilea an consecutiv pe plus pentru acest segmenta completat Andrei Bereandă.

Referitor la anunțurile de pe Autovit.ro, în primele trei luni ale anului au fost active peste 90.000 de oferte, dintre care aproape 50% au fost oferte noi publicate în fiecare lună. În orice clipă, pe Autovit.ro sunt aproximativ 30.000 de anunțuri pentru autoturisme, 150.000 pentru piese auto, 3.000 pentru camioane, 2.500 pentru autoutilitare și 100 pentru motociclete.

Bucureștiul a avut cele mai multe anunțuri noi în primele luni din 2018, aproape 14.000, iar pe locul doi s-a situat județul Cluj cu 4,500 de anunțuri. Top cinci este completat de Argeș, Timiș și Arad.

Mărcile germane rămân în continuare cele mai populare pe platforma Autovit.ro. Volkswagen, BMW și Mercedes-Benz au cele mai multe anunțuri publicate și coincide în același timp cu ceea ce românii au căutat pe platformă în primul trimestru din an. De altfel, cele mai multe anunțuri se regăsesc în palierul de preț 5-10.000 de euro, adică aproape o treime.

Ponderea mașinilor de sub 3.000 de euro a scăzut până la o zecime din total. Cele mai scumpe mașini prezente pe Autovit.ro sunt modele de la Rolls Royce, Lamborghini, Maybach și Mercedes, la peste 300.000 euro.

Puternicul Nokia 8 Sirocco soseşte în România

Nokia 8 Sirocco

Nokia 8 Sirocco, cu o construcţie premium şi performanţe fără egal, este disponibil spre achiziţie prin partenerii HMD Global

București, 25 aprilie 2018 – HMD Global, compania care găzduiește telefoanele Nokia, anunţă că modelul Nokia 8 Sirocco este disponibil spre achiziţie de la Telekom și partenerii din online, la un preț recomandat de 3321 Lei, începând cu luna mai.

Inspirat din bogata moştenire a telefoanelor Nokia din punct de vedere al designului, desingul elegant și stilul compact al Nokia 8 Sirocco reprezientă mixul ideal între măiestria construcţiei şi inovaţia orientată către un scop. Dispunând de caracteristici puternice, care includ optică ZEISS şi acustică perfect acordată, Nokia 8 Sirocco este o adevărată “forță” ultra-compactă şi cel mai frumos smartphone produs de noi până acum.

Design elegant

Pentru a oferi fuziunea optimă între rezistenţă şi frumuseţe, Nokia 8 Sirocco este acoperit în proporţie de 95% cu sticlă curbată premium, şi are corpul construit cu precizie dintr-o singură bucată de oţel inoxidabil. Stilul compact îi conferă un profil ultra-subţire, cu margini de doar 2 milimetri, combinând un ecran pOLED 2K de 5,5 inci curbat de la o margine la cealaltă cu puncte de prindere mai mici şi un corp curbat care să-i confere aspectul zvelt și subțire.

Cadrul de oţel este de 2,5 ori mai puternic decât aluminiul din seria 6000, şi este asociat cu sticlă 3D Corning® Gorilla® Glass 5. Ponderat cu grijă din punct de vedere al distribuţiei greutăţii şi perfect echilibrat, smartphone-ul conferă o senzaţie de mai mare siguranţă atunci când este ţinut în palmă graţie mecanismului îmbunătăţit de prindere oferit de cadrul din oţel inoxidabil dual polizat cu freză diamantată.

Creator puternic de conţinut

Orice detaliu poate fi captat datorită senzorilor duali din spate cu optică ZEISS ai smartphone-ului  Nokia 8 Sirocco, care combină o cameră foto principală ultra-sensibilă, cu unghi larg, pentru performanţe impresionante în condiţii slabe de luminozitate, cu un al doilea senzor de 13MP cu zoom optic 2x. Cu noul mod Pro Camera, puteţi avea control manual deplin asupra fiecărei imagini captate, incluzând balansul de alb, focalizarea, sensibilitatea (ISO), timpul de expunere şi compensarea expunerii , ceea ce vă ajută să realizaţi fotografii ca un profesionist.

Caracteristica Dual-Sight perfecționată, care fructifică fără sincope atât camera ZEISS frontală cât şi pe cea principală pentru a oferi o imagine duală pe ecran, oferă acum o nouă afişare Picture-in-Picture şi integrare mai bună cu Google Photos pentru a oferi cel mai nou tip de #Bothie, care include comenzi vocale cu ajutorul Google Assistant de tipul: ‘fă o poză/fimează cu ambele camere’.

Iar cu ajutorul acusticii perfect acordate veţi putea capta sunete clare, fără distorsiuni chiar şi în cele mai zgomotoase locuri. Incorporând soluţia Nokia spațial audio, cele trei microfoane de mare performanţă ale modelului Nokia 8 Sirocco captează orice sunet, de la cea mai discretă şoaptă la cel mai zgomotos concert rock.

Nokia 8 Sirocco este optimizat şi acordat pentru a livra fără eforturi performanţe cu ajutorul memoriei sale RAM de 6GB şi a stocării de date de 128GB, precum şi al platformei mobile Qualcomm™ Snapdragon® 835. De asemenea, este primul smartphone Nokia Android care suportă încărcare Qi wireless.

Rossen Petkov, General Manager, HMD România și Balcani, a spus:

„Ştiţi cât de pasionaţi suntem de design. Un design bun ar trebui să furnizeze o interacţiune intuitivă şi facilă, o senzaţie şi un aspect extraordinare şi performanţe fără cusur. Mai presus de toate, însă, ar trebui să te facă să simţi ceva. Nokia 8 Sirocco reprezintă adevărata întruchipare a acestei măiestrii de a construi ceva elegant, combinând finisajul premium al sticlei curbate cu performanţe incredibile. Numele Sirocco este sinonim cu telefoanele ultra-premium din trecut şi ni s-a părut potrivirea perfectă pentru metamorfoza de la un telefon deja popular la acest clasic al design-ului.”

Pur, securizat şi actualizat, consolidat prin angajamentul Android One

Nokia 8 Sirocco se alătură familiei Android One, oferind o experienţă software de înaltă calitate proiectată de Google. Va rămâne actual în timp datorită celor mai noi inovaţii Google şi a actualizărilor regulate de securitate. Prin intermediul sistemului Android pur, Nokia 8 Sirocco vine fără schimbări UI inutile sau procese ascunse, care ar putea reduce durata de viaţă a bateriei sau ar putea să-l încetinească, astfel încât să vă puteţi bucura de telefon mai multă vreme. La fel ca toate smartphone-urilor Nokia din programul Android One, Nokia 8 Sirocco va veni cu un număr limitat de aplicații preinstalate, pentru a obține mai mult spațiu de stocare.

Telefonul este livrat cu sistemul Android Oreo™ preinstalat, astfel vă veţi putea bucura de cele mai noi caracteristici, Picture-in-Picture pentru multitasking, veţi descoperi Android Instant Apps, veţi rula aplicaţii cu fluiditate maximă, veţi avea 60 de noi emoticoane şi veţi dispune de caracteristici de maximizare a duratei bateriei, cum ar fi limitarea utilizării aplicaţiilor de fundal.

Disponibil în culoarea Black, Nokia 8 Sirocco poate fi achiziţionat începând din mai, la un preț recomandat de 3321 Lei, la Telekom și partenerii din online.

CĂŞTILE WIRELESS PLANTRONICS BACKBEAT GO 600: SUNET SUPERIOR ŞI PERSONALIZAT

image002

Iubitorii de muzică vor aprecia modurile EQ duale, confortul excepţional şi facilitatea „mâini libere”

Plantronics, pionier în domeniul echipamentelor audio și un lider global în industria comunicațiilor, a anunţat lansarea gamei Plantronics BackBeat GO 600 Series: căşti audio fără fir, care se poartă peste urechi, cu unele caracteristici unice pentru iubitorii de muzică şi la un preţ atractiv.

Pentru a asigura o experienţă auditivă pe măsura aşteptărilor utilizatorilor, casca BackBeat GO 600 este echipată cu un egalizator cu două moduri care permite utilizatorului să alterneze uşor între egalizatorul de ‘Bass Boost’ şi cel de ‘Balanced’.

Modul EQ Balanced este semnătura specifică de sunet a Plantronics, şi poate fi reglată astfel încât să fie cea mai precisă reprezentare a sunetului audio indiferent de genul de muzică ascultat. Ascultătorii pot schimba modurile cu o simplă apăsare de buton – o caracteristică neobişnuită pentru un model de căşti în această gamă de preţ.

Casca BackBeat GO 600 este subţire şi uşoară, se poartă peste urechi, iar cupele sunt din spumă cu memorie, oferind un raport ideal între confort şi izolare fonică, cu un sunet profund şi bogat şi cu distragere minimă – imaginile de mai jos sunt cu titlu de ilustraţie, pentru o gamă completă de imagini, accesaţi vă rog acest link.

„Expertiza noastră de bază în căşti fără fir, premium, fac din Plantronics singurul producător calificat să le ofere iubitorilor de muzică cea mai bună experienţă stereo captivantă, la un preţ accesibil”, spune Greg Miller, director of portfolio business management, Personal Solutions, Plantronics.

Caracteristici suplimentare BackBeat GO 600:

  • Baterie reîncărcabilă care asigură pânp al 18 ore de ascultare, fără fir, la o singură încărcare.
  • Raza de conectare de până la 10, cu telefoanele inteligente şi tabletele compatibile Bluetooth.
  • Cope auriculare care se pot plia pentru depozitare şi transport uşoare, asigurând confortul inclusiv când sunt purtate după gât.
  • Pungă pentru transport, cablu USB pentru reîncărcare şi cablu audio pentru ascultat muzica oricând, chiar dacă bateria este consumată.
  • Butoane de control dedicate, pe cupe, pentru pause/play, volulm şi acceptare apeluri.
  • Microfon în bandă largă pentru a asigura claritate conversaţiei – pentru a răspunde sau accesa Siri, Google Now, şi Cortana prin intermediul comenzilor vocale..

Casca BackBeat GO 600 este disponibilă în patru culori: negru, khaki, albastru şi gri. Pentru mai multe informaţii, accesaţi acest link.

post

Ce este terapia narativă și cum ne poate ajuta ea?

Terapia narativă, o metoda de lucru utilizată de psihologul Camelia Drăcsineanu din București, a fost creată anii ‘80 ai secolului trecut de către psihologul australian Michael White (specializat în terapia de familie) și David Epston, un antropolog și asistent social neozeelandez.

Terapia narativă – scurtă descriere pentru nespecialiști

Această formă de terapie are la bază un principiu conform căruia dacă o persoană iese din propria poveste și își recrează alta, mai ofertantă, are șansa de a-și reseta viața în chip benefic.
Aceia ce folosesc această metodă de psihoterapie dau de multe ori cunoscutul exemplu al paharului cu apă pe jumătate plin/gol: optimiștii îl văd plin, pesimiștii îl văd gol.
În definitiv este o schimbare de percepție.
Niciun psiholog nu poate face un client ca să uite traumele grave prin care a trecut, dar poate ca să-l ajute în asimilarea și transformarea acestora, să dea restart propriei povești de viață integrând experiențele trecute neplăcute într-un mod benefic lui, să îl învețe ca să le folosească în folosul său viitor.
Fiecare om are o anume percepție despre realitate, formată pe baza a numeroase straturi reprezentate de valori, credințe, obiceiuri, reguli etc.
Ceea ce lui i se pare semnificativ la un moment dat, se prea poate ca altei persoane să nu îi spună absolut nimic.
Specialiștii afirmă că suntem astfel construiți încât percepem mai întâi răul (chiar nemanifestat încă!), nu binele.
Este o formă de supraviețuire, dar nu mereu acest mod de a privi realitatea e unul benefic pentru noi.

Terapia narativă este de folos deoarece:

– neliniștea (anxietatea) poate ca să fie ținută la respect, dacă are loc  focusarea puternică pe o anume activitate;
– conștientizând faptul că aproape niciodată lucrurile nu sunt în realitate ceea ce par, ci este vorba doar de forma particulară de percepție prin care fiecare dintre noi ne raportăm la persoane, evenimente, stări, se poate schimba perspectiva de a privi experiențele personale, educându-ne a vedea partea pozitivă, mai degrabă decât pe cea negativă;
–  se schimbă tipul de comparații pe care am fost obișnuiți ca să îl facem de când eram foarte mici: a face comparații care să ne fie avantajoase nu ne e de folos, deoarece ne invadăm pe interior cu idei negative, aducătoare de suferință psihică, pe care la un moment dat ajungem chiar să o somatizăm:
– prin construirea treptată a unei noi povești de viață, ajungem la performanța de a înlocui gândirii negative cu una pozitivă, ceea ce este secretul fericirii.

Terapia narativă se face într-un cabinet psihologic bun

Ajutat de un specialist în domeniu, rezultatele acestui tip de terapie se pot dovedi excelente, de aceea, dacă sunteți o persoană negativistă, care în tot ceea ce i se întâmplă vede mai degrabă partea goală a paharului, nu pe cea plină, s-ar putea ca niște ședințe la psiholog Camelia Drăcsineanu din București să vă fie de mare ajutor pentru a începe să vedeți altfel realitatea, să vă construiți o altă poveste de viață.