București, România, 1 Martie 2018 – LG Electronics (LG) continuă angajamentul de a-și extinde prezența în sectorul proiectoarelor 4K UHD1 cu HU80K, primul de acest tip oferit de LG și beneficiarul premiului CES „Best of Innovation” pentru oferirea de imagini ultra-clare și o experiență home cinema într-un design compact și atrăgător. Pe fondul creșterii rapide preconizate pe piața globală de proiectoare 4K, LG este încrezător că poziția sa de lider în segmentul proiectoarelor LED poate fi repetată și în cazul proiectoarelor 4K.
În mod tradițional, proiectoarele care ofereau suport 4K au avut tendința de a fi grele, costisitoare și dificil de instalat în casă. Inginerii și designerii de la LG au preluat provocarea de a reduce dimensiunile proiectorului 4K UHD fără a face rabat de la calitatea imaginii. Astfel au produs un dispozitiv premium, la jumătatea dimensiunilor proiectoarelor concurente 4K, având în același timp și un impact mai mic asupra portofelului clientului. Proiectorul LG 4K UHD promite o experiență cinematografică excelentă datorită calității excelente a imaginii 4K și a dimensiunilor sale portabile, ceea ce înseamnă că atmosfera de film poate fi creată în orice cameră a casei, în orice moment.
În condițiile în care produsele video de înaltă calitate sunt acum disponibile pentru consumatori în mai multe formate, beneficiul unui dispozitiv cu versatilitatea de a afișa conținut streaming la fel de ușor ca un disc Blu-ray nu a fost niciodată mai evident. Proiectorul 4K UHD de la LG poate crea un ecran de 150 de inch la un nivel uimitor de 2500 de lumeni, fiind cel mai luminos proiector LG de până acum. În plus, proiectorul LG 4K UHD suportă, de asemenea, conținut HDR (HDR 10) oferind o experiență cinematografică uimitoare, pentru acasă.
Dimensiunile portabile ale proiectorului și designul unic vertical sunt posibile prin intermediul unui motor fără oglindă, în formă de I, care permite proiectorului să ofere imagini perfecte, indiferent dacă este așezat pe podea, montat pe perete sau suspendat de tavan. Datorită mânerului de transport și funcției „Auto Cord”, e posibil ca proprietarii să nu dorească niciodată să monteze proiectorul LG 4K UHD intr-un punct fix, deoarece acesta arată excelent în orice cameră, pentru orice ocazie. Și pentru a proteja sticla proiectorului de praf și zgârieturi atunci când nu se utilizează, oglinda reflectoare poate fi folosită ca un capac pentru lentilă. Două difuzoare puternice, dar clare, de 7W, oferă o reală experiență audio cinematografică, fără a necesita difuzoare externe sau un soundbar.
Posesorii proiectorului LG 4K UHD nu vor duce lipsă de conținut video, dat fiind că interfața smart TV webOS 3.5 a acestuia poate accesa cele mai populare servicii de streaming online care oferă conținut 4K. Mai mult, opțiunile standard de conectivitate includ porturi USB, Ethernet și HDMI, precum și suport wireless pentru dispozitive externe, cum ar fi o tastatură și un mouse.