Capacitățile grafice ale noii tablete HUAWEI MatePad 11 dovedite în cadrul unui workshop de ilustrație digitală

Tips & tricks de la profesioniști pentru ilustrație și grafică digitală

Capacitățile grafice ale noii tablete HUAWEI MatePad 11 au fost testate în cadrul unui workshop de ilustrație și grafică digitală de către specialiști în domeniu, dar și alți utilizatori. Ilustratoarea Andreea Mitică a realizat mai multe ilustrații în timp real și a arătat persoanelor prezente la eveniment cum să deseneze simplu și rapid pe tableta HUAWEI MatePad 11.

Pentru realizarea ilustrațiilor din cadrul workshop-ului au fost folosite mai multe tablete MatePad 11 și aplicația ibis Paint X disponibilă gratuit în magazinul de aplicații AppGalery. De asemenea, un ajutor de nădejde în crearea ilustrațiilor este stylus-ul M-Pencil care vine cu o nouă peniță platinată, latență ultra-scăzută și suport pentru 4.096 niveluri de sensibilitate la presiune, fiind perfect pentru scriere și ilustrații. Acesta se conectează la tabletă și se încarcă magnetic, prin atașarea pe una dintre laturile dispozitivului. Până la sfârșitul lunii, stylus-ul M-Pencil, alături de tastatura magnetică, sunt oferite fără costuri suplimentare la achiziționarea unei tablete HUAWEI MatePad 11 la prețul de 1.999 lei, pe www.huaweistore.ro, precum și în magazinele rețelelor de retail partenere.

„Prin acest workshop de grafică digitală, ne-am dorit să aducem mai aproape de toți iubitorii de produse Huawei un device performant, ultra-portabil și cu capabilități excelente de ilustrație care se pliază excelent pe nevoile actuale ale acestora, mai ales că MatePad 11 este o tabletă care stimulează productivitatea și creativitatea. Astfel, suntem foarte entuziasmați să vedem că publicul a fost deschis provocării noastre.”, declară Sabina Știrb, Marketing Director Huawei Consumer BG.

HUAWEI MatePad 11 este prima tabletă Huawei cu rată de refresh de 120 Hz. Funcționând la o rată de refresh mai mare ca numeroase alte tablete de pe piață, MatePad 11 oferă imagini incredibil de fluide și afișează o gamă largă de conținut. Alături de o receptivitate sporită și de echiparea tehnică, MatePad 11 se dovedește a fi ideală pentru lucrări grafice. În plus, tehnologia de adaptare a ratei cadrelor oferă o autonomie mai mare a bateriei.

Tableta MatePad 11 suportă gama de culori DCI-P3, iar imaginile și videoclipurile sunt extrem de dinamice. Acest lucru a fost de un real ajutor în cadrul activităților grafice desfășurate la workshopul Huawei.

“Am avut plăcerea de a ține un workshop de ilustrație, în cadrul magazinului Huawei din Băneasa Shopping City, unde am îndemnat publicul pasionat de desen și nu numai, să își exprime creativitatea folosind noua tabletă HUAWEI MatePad 11. In cadrul workshop-ului am realizat pe tabletă o ilustrație care mă duce cu gândul la vacanță, în special pentru că este foarte portabilă și poate înlocui ușor caietul de schițe pe care îl iau de obicei cu mine in călătorii.” , spune Andreea Mitică.

„La workshop am avut participanți de toate vârstele, și au fost cu toții foarte încântați să desenăm împreună, mai ales pentru că s-au putut bucura de întreg procesul de a-și crea propriul tricou – de la concept, la ilustrare până la transformarea ilustrației digitale într-un obiect palpabil. De ultima parte s-au ocupat cei de la Printoteca, și cu profesionalismul cu care ne-au obișnuit au imprimat creațiile pe tricouri de foarte bună calitate, pe care participanții le-au putut lua acasă sau face cadou celor dragi. A fost o zi frumoasă, plină de bună dispoziție și creativitate!” , a continuat aceasta.

Tips & tricks pentru lucrări grafice reușite

Prin intermediul workshop-ului, participanții au aflat o serie de sfaturi utile pentru a realiza ilustrații grafice mai ușor și de o calitate mai bună.

  • Astfel, pentru a crea mai multe elemente ale unui desen, este indicat să se creeze mai multe layere (straturi sau pagini transparente), practic câte unul pentru fiecare element nou. De exemplu, dacă vorbim despre 3 personaje sau 3 obiecte, fiecare obiect sau personaj ar trebui sa fie desenat pe un layer diferit. Astfel orice modificare, în timpul desenului sau ulterior se realizează mai repede și mai facil.
  • Pentru a realiza ilustrații cât mai reale este recomandată folosirea elementelor cel mai apropiate de original, care imită perfect ustensilele reale de desen, cum ar fi creionul, carioca, pensula cu vopsea sau penița cu tuș.
  • În momentul începerii unui desen, primul element trebuie să fie conturul, forma externă, urmând a adăuga de la exterior la interior celelalte elemente. De exemplu, la un portret, se începe cu forma capului, măsurarea spațiului și delimitarea zonelor simetrice pentru introducerea celorlalte elemente cum ar fi ochii, nasul sau gura, urmând ca umbrele sau alte retușări ale desenului sa fie adăugate spre final.
  • Pentru adăugarea culorii este indicat, de asemenea, să se folosească un layer suplimentar, pe sub contur, care poate fi realizat printr-un singur click.
  • Aplicația permite adăugarea de umbre, texturi sau pattern-uri speciale, recomandat a fi introduse la finalizarea desenului.
  • Folosind funcția HUAWEI Share, MatePad 11 valorifică și capabilitățile altor dispozitive pentru orice scenariu de folosire – de la smartphone-uri la PC-uri – pentru creativitate și productivitate sporite. Iar transferulfișierelor către laptop, telefon sau alte dispozitive conectate se realizează aproape instant.
  • La finalizarea ilustrației aplicația folosită în cadrul workshop-ului a permis partajarea documentului în format png sau jpeg, format editabil sau chiar un film al realizării desenului inclusiv pe mail.

În cadrul workshop-ului au fost realizate câteva zeci de ilustrații pe care participanții au avut ocazia să le imprime pe tricouri, la fața locului.

HUAWEI MatePad 11 este potrivită atât pentru activitățile de birou, pentru studenți, dar și pentru activități creative cum ar fi ilustrațiile digitale, așa cum a arătat și workshop-ul realizat în magazinul Huawei Experience Store din Băneasa Shopping City.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>