Mașina electrică de curse din România care a surclasat 24 mașini încă de la prima sa competiție oficială!

Masina pe traseu

Prima etapa a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019, Trofeul Serus a avut loc in weekend-ul 6 și 7 aprilie 2019, la Râșnov, iar în cadrul evenimentului au participat 89 mașini de curse, pe un traseu de 3,7 km lungime, pe drumul dinspre Râșnov spre Poiana Brașov.

Echipa Kaufland e-Rally Team s-a putut mandri cu prima mașină electrică de curse din România, aceasta avand un rol deschizator si in momentul acesta existand și o Clasă Electrică. Inaugurarea a avut loc inca de anul trecut, in cadrul unei conferințe de presă de către Federația Română de Automobilism Sportiv din România.

Mașina electrică a atras cele mai multe priviri iar amatorii de adrenalină și de senzații tari au stat cu ochii pe ea in cele 4 manșe la care a participat, curioși să-i vadă și performanțele ca mașină de curse, nu doar aspectul cool și avantajele privind un mediu nepoluat.

In această primă etapa, bolidul electric a reușit sa surprindă si sa surclaseze 24 de masini extrem de puternice aflate in competiție la Râșnov și situându-se pe primul loc la Clasa Electrică, Timpul obtinut in prima mansa de catre masina electrica Kaufland e-Rally Team a fost de 2:28,1 min pe un traseu de 3,7 km, in clasamentul general avand un timp total de 5:13,76 min

În celebrul viraj Peștera, despre care se cunoaște faptul ca este preferatul amatorilor de competiții de viteză în Coastă, mașina electică a atins viteza de 114 km/h, moment în care a câștigat teren considerabil în fața mai multor mașini campioane.

Cupa

“Deși au fost și momente în concurs când eram nervos că uneori nu mergea cum voiam eu, trebuie să nu uităm nicio secundă că mașina asta electrică de curse este un prototip, iar menirea lui este să schimbe lumea, chiar dacă nu este posibil să o aduc de la început între primele locuri în Clasamentul General. Învăț să am răbdare cu ea, și sunt convins că dacă de la prima etapă a reușit să depășească atâtea mașini puternice, în etapele viitoare mă aștept să poată și mai mult. Așa că ne vedem pe traseu!” a încheiat pilotul Sorin Ghisoi, multiplu campion național la Competițiile de Viteză în Coastă.

Omologată de FRAS și susținută de Kaufland România, prima mașină electrică de curse din țara noastră, va participa anul acesta, la Clasa Electrică, in cadrul a 8 etape ale Campionatului Național de Viteză în Coastă și la 4 etape de Super Rally, iar cea de-a doua mașină a echipei Kaufland e-Rally Team, condusă de tânărul pilot Mihai Beldie, va fi deschizător de drum în cadrul acelorași competiții.

Pe 10 și 11 mai 2019 va fi urmatoarea apariție publică a primei mașini electrice de curse din România, ce va avea loc în cadrul Super Rally Mangalia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>