Dobanzile FIXE ale creditelor au scazut cu 17% – vesti bune pentru romani!

Valentin Anghel - CEO AVBS

Începând cu al doilea trimestru al anului 2023 instituțiile bancare din România au conceput oferte de creditare din ce în ce mai competitive, ajungând să scadă dobânzile fixe ale creditelor ipotecare cu mai mult de 17%.

Reactualizările din domeniu bancar și diminuările dobânzilor continuă să apară încă de la începutul anului, obiectivul băncilor fiind acela de a susține în continuare un nivel de creditare sănătos atât pentru românii care vor să contracteze noi credite ipotecare avantajoase, dar și pentru cei care intenționează să-și refinanțeze creditele vechi, devenite greu de rambursat, în credite noi, în condiții mai bune și costuri mai mici.

               „Sute de mii de debitori din țara noastră au fost afectați de creșterile masive ale indicilor ROBOR și IRCC, iar acest fapt a condus la restructurarea ofertelor de creditare. Acum acentul este pus pe dobânzile fixe și, în momentul de față, sunt MAI MICI decât dobânzile variabile. Așadar, de dobânzile fixe mai mici cu 17% pot beneficia atât românii care vor să-și refinanțeze creditele contractate în trecut, dar și cei care vor ca în 2023 să-și achiziționeze propriile locuințe cu ajutorul creditelor ipotecare. La momentul actual, dobânzile fixe ale creditelor bancare sunt la nivelul redus la care erau la începutul anului 2022. Așadar, pare că piața creditelor din România și-a început procesul de redresare.” declară Valentin Anghel, CEO & Founder al companiei de brokeraj de credite AVBS Credit.

Prin accesarea refinanțărilor rapide a creditelor cu dobânzi variabile în credite ipotecare cu dobânzi fixe, românii își pot micșora vizibil ratele creditelor. Specialiștii AVBS Credit recomandă începerea formalităților de refinanțare în credite ipotecare cu dobânzi fixe cât mai curând posibil, deoarece ofertele de creditare cu dobânzi diminuate sunt valabile o perioadă limitată de timp. Reamintim că instituțiile bancare își reactualizează ofertele de creditare periodic, în funcție mai mulți factori: valoare IRCC, valoare ROBOR, valoare dobândă cheie a politicii monetare și inflație, dar și în funcție de propriile obiective și politici interne de creditare.

                „Dobânda variabilă a creditului ipotecar este o opțiune foarte bună atunci când piața bancară este echilibrată, iar IRCC stagnează la o valoare scăzută sau atunci când IRCC este în plină descreștere. Momentan dobânda fixă a creditului ipotecar este încă cea mai bună opțiune pentru un credit ipotecar”, menționează Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit.

O dobândă scăzută a creditului ipotecar înseamnă o economie considerabilă la plata ratelor, dar conduce și la accesarea unui credit de valori mai mari. Ofertele de creditare pe dobânzi fixe diminuate sunt valabile atât pentru creditele noi de achiziție imobil, dar și pentru refinanțarea creditelor mai vechi.

În urma celor evidenţiate în cuprinsul acestui comunicat, creditul ipotecar cu o dobândă FIXĂ este cea mai bună și mai sigură formă de finanțare a momentului, fie credit ipotecar nou sau de refinanțare. Dobânda fixă REDUSĂ este excelentă atât pentru cei care sunt la primul credit ipotecar, dar și pentru românii care au deja un credit și vor să-și ușureze cheltuielile ratelor crescute mult în ultimul an și jumătate.

Reţeaua AVBS Credit este formată din 50 de francize, în peste 20 de orașe din România, cu brokeri de credite autorizați de A.N.P.C.

AVBS Credit lucrează cu peste 35 de bănci și IFN-uri din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră A.R.B.C. (Asociația Română a Brokerilor de Credite). Accesează franciza AVBS Credit de aici.

Cu investitii de 1,123 miliarde lei in dezvoltarea ecosistemului regional in 2022, grupul eMAG continua sa creasca adoptia ecommerce

depozit eMAG1

  • Cu 10% mai multe comenzi plasate în ecosistemul regional eMAG în 2022 față de anul precedent, în mai multe categorii de produse
  • Gama de produse la nivel regional a ajuns la aproape 19 milioane, cu peste 4 milioane mai mult decât anul trecut
  • 000 de antreprenori români exportă în regiune prin eMAG Marketplace
  • În România, peste jumătate de milion de clienți eMAG cumpără și economisesc cu Genius
  • Peste 1,3 milioane de clienți eligibili pot achita în rate direct din contul eMAG MyWallet în România
  • Investiții de șase ori mai mari fata de anul precedent în dezvoltarea internațională, în Ungaria și Bulgaria

București, 29 mai 2023. eMAG și-a continuat și în 2022 planul său ambițios de investiții pentru a susține dezvoltarea ecosistemului regional și a răspunde potențialului de creștere a ecommerce în cele trei țări în care operează. Astfel, anul trecut, eMAG a investit 1,123 miliarde de lei, urcând investițiile totale din ultimii doi ani la peste 2 miliarde de lei pentru a răspunde nevoilor celor 9 milioane de clienți din România, Ungaria și Bulgaria.

În 2022, Dante International, compania care cuprinde eMAG România, o parte din vânzările din eMAG Ungaria și Bulgaria, și Fashion Days, a avut o cifră de afaceri de 7,1 miliarde de lei și un profit de 123,7 milioane de lei.

Tudor Manea_CEO eMAG

„Investițiile consistente din ultimii ani în infrastructura pentru ecommerce și tehnologie au pregătit terenul pentru creștere în regiune, răspunzând oricăror nevoi ale clientului: gama mare de produse livrate rapid și ieftin prin easybox și Genius, promoțiile și prețurile bune, serviciile financiare care le permit clienților să își cumpere produsele mult dorite. Deja, din primul an după pandemie, clienții au înțeles valoarea creată și au plasat cu 10% mai multe comenzi în business-urile din ecosistemul regional format din eMAG, Tazz, Fashion Days si Freshful. Pe această construcție sănătoasă pornim cu încredere pe drumul în care ecommerce își va atinge potențialul, reluându-și ritmul de creștere”, a spus Tudor Manea, CEO Group eMAG.

Platforma regională este deja o soluție de export pentru 5.000 de antreprenori români

În ultimul an, eMAG a pus la dispoziția sellerilor din Marketplace tehnologia, platforma și instrumentele care să îi ajute să se dezvolte în regiune și să aducă împreună mai multe produse pentru a răspunde cererii tot mai diversificate a clienților. În total, aceste investiții s-au ridicat la 51 de milioane de lei. Astăzi, numărul antreprenorilor care fac business pe eMAG a ajuns la 54.000 în întreaga regiune. Odată cu accelerarea programului cross-border în 2022, peste 5.000 de selleri din România vând în Ungaria, iar 2.500 în Bulgaria.

Peste jumătate de milion de clienți eMAG economisesc cu Genius din livrarea gratuită și ofertele exclusive, iar peste 1,3 milioane au disponibile soluțiile de plată în rate din contul eMAG MyWallet

Investițiile în tehnologie pentru dezvoltarea de servicii cu valoare adăugată pentru clienți s-au ridicat anul trecut la 164 milioane de lei. Astfel, eMAG a continuat să dezvolte și să îmbunătățească serviciul de livrare, ofertele promoționale și serviciul Genius, disponibil în patru platforme de shopping – eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful. În toată această perioadă, Genius a cunoscut noi facilități care să răspundă nevoilor clienților: de la posibilitatea de a împărți abonamentul cu un alt membru al familiei sau accesul în timp real, din contul de client, la informații legate de economiile pe care le fac în cele patru aplicații de ecommerce. Pe fondul acestor investiții, numărul clienților care au adoptat serviciul a ajuns la peste jumătate de milion, în creștere cu 50% față de anul trecut.

Serviciile financiare care le permit clienților să își planifice cheltuielile cât mai bine și să beneficieze de ofertele bune din campaniile pe care eMAG le derulează au câștigat de asemenea constant tot mai mulți adepți. Astfel peste 1,3 milioane de clienți pot plăti cumpărăturile în rate prin intermediul contului lor eMAG MyWallet, fie peste 30 zile, fie în patru tranșe, fie în 12. Vânzările înregistrate prin intermediul serviciilor de plată în rate au ajuns să dețină zilele acestea o pondere de peste 7% din totalul vânzărilor înregistrate pe eMAG, dublu față de anul trecut.

depozit eMAG 2

Investiții de șase ori mai mari în dezvoltarea internațională

După ce în anii trecuți a dezvoltat infrastructura logistică din România împreună cu Sameday, pentru a oferi clienților servicii de livrare rapidă prin intermediul centrelor logistice care se întind pe o suprafață totală de 350.000 mp, în 2022, una dintre ariile cheie în jurul cărora s-au concentrat investițiile eMAG constă în dezvoltarea internațională, în Ungaria și Bulgaria. În ambele țări, eMAG a investit 450 de milioane de lei, de șase ori mai mult față de anul precedent, confirmând astfel, o dată în plus, încrederea în potențialul de creștere al regiunii. Aceste investiții s-au canalizat către logistică, dar și către îmbunătățirea serviciilor și diversificarea ofertei cu ajutorul sellerilor din Marketplace.

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance. De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria. Cu o gamă de produse în continuă creștere atât prin oferta proprie, cât și prin partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, de oriunde. Clienții beneficiază de servicii cu valoare adăugată precum livrarea la easybox și livrarea rapidă prin Tazz, serviciul Genius pentru abonați, 30 de zile drept de retur, returnarea rapidă a banilor prin Instant Money Back, deschiderea coletului la livrare, finanțare în rate prin eCredit sau servicii de eșalonare a plății din contul eMAG/MyWallet și aplicația de mobil. Pentru mai multe informații despre eMAG, accesați about.emag.ro.

Acer anunță noul Swift Edge 16 cu procesoare AMD Ryzen din seria 7040 și Wi-Fi 7

Acer a anunțat astăzi laptopul Acer Swift Edge 16 (SFE16-43) conceput pentru profesioniștii dinamici, care au nevoie de capacitate de calcul ridicată, productivitate și portabilitate de top. Laptopul ușor este alimentat de procesoarele AMD Ryzen din seria 7040 și de grafica până la AMD Radeon780M pentru performanțe și efecte vizuale de ultimă generație și dispune de AMD Ryzen AI  pe anumite modele cu procesoare selectate, permițând dispozitivului să țină pasul cu cerințele AI actuale și nu numai.

Noul Swift Edge 16 prezintă un uimitor ecran OLED de 16 inchi 3,2K, cu o rată de refresh îmbunătățită de 120 Hz și suport pentru gama de culori DCI-P3 de 100%, pentru a oferi culori și imagini realiste. Laptopul cu Windows 11 se mândrește, de asemenea, cu compatibilitate până la Wi-Fi 7, Microsoft Pluton și o serie de funcții inteligente, astfel încât utilizatorii să poată rămâne conectați la conexiuni wireless rapide și să aibă datele private securizate.

Design și calitate vizuală remarcabilă

Acer Swift Edge 16 emană eleganță deoarece are un design atrăgător și capacități de afișare a culorilor care vor întoarce toate privirile. Șasiul său ultra-subțire și ușor din aliaj de magneziu măsoară doar 12,95 mm, cântărește doar 1,23 kg și este finisat cu un strat elegant de culoare black olivine. Utilizatorii se pot răsfăța cu o vizionare la calitate cinematografică pe panoul OLED 3,2K de 16 inchi (3200 x 2000) cu o rată de refresh de 120 Hz, suport 100% pentru gama de culori DCI-P3 și un timp de răspuns de 0,2 ms. Combinat cu un raport de contrast de 1.000.000:1, o luminozitate de vârf de 500 nits și certificare VESA DisplayHDR True Black 500, laptopul OLED oferă culori precise și cu un contrast ridicat de care vă puteți bucura oriunde. Ecranul certificat TÜV Rheinland Eyesafe® ajută la reducerea expunerii la lumina albastră pentru un plus de confort în timpul perioadelor de vizionare prelungite.

Performanță și securitate optimizate cu putere AI

Swift Edge 16 profită de cele mai recente procesoare AMD Ryzen din seria 7040 pentru viteze de performanță pură și eficiență energetică care mențin laptopul în funcțiune mai mult timp atunci când este deconectat de la priză, utilizând în același timp până la grafica AMD Radeon 780M pentru imagini imersive. Dispunând de AMD Ryzen AI pe modelele cu procesoare selectate, motorul dedicat introduce noi experiențe AI, cum ar fi îmbunătățiri ale calității video în timp real pentru apelurile video. Datorită procesorului de securitate integrat Microsoft Pluton, activat în mod implicit, Switch Edge 16 furnizează o protecție suplimentară pentru a ajuta la apărarea împotriva atacurilor sofisticate, în timp ce cititorul de amprente digitale compatibil cu Windows Hello permite autentificarea biometrică la PC-ul cu Windows 11.

Laptopul cu procesor AMD Ryzen vine, de asemenea, cu până la 32 GB de memorie RAM LPDDR5 și până la 2 TB de stocare SSD PCIe Gen 4 pentru transfer rapid de date, latență mai mică și timp de încărcare mai rapid, în timp ce tehnologia de răcire TwinAir cu ventilator îmbunătățit și design îmbunătățit al tastaturii cu intrare de aer ajută dispozitivul să funcționeze la viteză maximă.

Funcții inteligente și conexiuni perfecte cu Wi-Fi 7

Cea mai recentă versiune a liniei Swift Edge este compatibilă cu Wi-Fi 7, oferind viteze îmbunătățite de până la 5,8 Gbps, latență redusă sub 2 ms și capacitate multi-link pentru conexiuni wireless rapide și fiabile. Swift Edge 16 este, de asemenea, echipat cu un pachet de funcții inteligente pentru a contribui la creșterea productivității generale și a ușurinței de utilizare. Cu suport pentru Window Studio Effects, utilizatorii se pot prezenta în cea mai bună lumină în timpul conferințelor video cu ajutorul camerei web QHD 1440p cu încadrare automată, corecție a privirii și estompare avansată a fundalului. Camera web dispune, de asemenea, de Reducerea Temporală a Zgomotului (TNR) de la Acer și de Acer PurifiedVoice cu reducere a zgomotului AI pentru a oferi experiențe de convorbiri video elevate. De asemenea, include o tastatură de dimensiuni normale și o serie de porturi de conectivitate esențiale; două porturi USB Type-A, două porturi USB 4 Type-C PD 65 W cu încărcare rapidă și capacități de afișare, HDMI 2.1 și un cititor de carduri Micro SD.

Prețuri și disponibilitate

Swift Edge 16 (SFE16-43) va fi disponibil în EMEA din luna iulie, la prețuri începând de la 1.199 EUR.

###

Specificațiile exacte, prețurile și disponibilitatea vor varia în funcție de regiune. Pentru a afla mai multe despre disponibilitatea, specificațiile și prețurile produselor pe anumite piețe, vă rugăm să contactați cel mai apropiat birou Acer prin intermediul www.acer.com.

Vizitați kitul de presă Acer pentru imagini și specificații ale produsului sau vizitați sala de presă Computex pentru a vedea toate anunțurile.

 

ADATA lansează noi produse inovatoare și sustenabile la Computex 2023

ADATA, lider mondial în materie de module de memorie și memorii flash, în asociere cu brandul său de gaming XPG, va participa la Computex, cel mai mare târg de tehnologie din lume ce va avea loc la Taipei, în perioada 30 mai – 2 iunie 2023.

ADATA continuă să implementeze filozofia de marcă a companiei, “Inovând viitorul” prin intermediul tuturor produselor sale. Pe lângă furnizarea de noi dispozitive și soluții tehnologice, ADATA se angajează să promoveze dezvoltarea durabilă a corporațiilor pentru un viitor sustenabil și un stil de viață eficient.

Pentru a realiza tema din acest an, “The Xtreme Future Leader – Infinite Innovation”, ADATA a valorificat tehnologiile emergente pentru a lansa noi produse sustenabile și inovatoare, inclusiv cel mai puternic SSD Gen5, modulul de memorie CXL (Compute Express Link), modulul de memorie CAMM (Compression Attached Memory Module), sursa de alimentare XPG titanium (XPG FUSION 1600W) și soluții industriale profesionale. Vă invităm să vizitați Computex pentru a experimenta o gamă completă de produse noi!

Președintele ADATA, Simon Chen, a declarat: “Pandemia a schimbat stilul de viață al oamenilor, dar hotărârea noastră de a continua să folosim “tehnologia” pentru a aduce tot mai multe îmbunătățiri în viața inteligentă nu s-a schimbat niciodată. ADATA implementează ESG și așteaptă cu nerăbdare să extindă ideea de sustenabilitate prin intermediul produselor sale. Pe 30 mai, fie că sunteți online sau offline, sunteți bineveniți să experimentați inovația uimitoare adusă de o serie completă de noi produse ADATA.”

ADATA dezlănțuie răcirea brevetată fără egal a SSD-urilor, în timp ce este lider în aplicațiile DDR5

Cel mai puternic SSD Gen5 construit cu tehnologie patentată de disipare a căldurii. ADATA își concentrează atenția asupra soluțiilor de disipare a căldurii care îndeplinesc specificațiile next-gen și a lansat Project NeonStorm și ADATA LEGEND 970, două SSD-uri Gen5 care dispun de un design patentat de disipare a căldurii. Project NeonStorm este o combinație perfectă de aliaj de aluminiu, răcire cu apă și ventilatoare duble care generează o răcire incredibilă. LEGEND 970 îmbunătățește eficiența disipării căldurii prin adoptarea aripioarelor din aluminiu extrudat și a ventilatoarelor de dimensiuni mari. Atât Project NeonStorm, cât și LEGEND 970 utilizează interfața de transmisie PCIe Gen5 x4, cu viteze de citire și scriere secvențială de 14.000/12.000 MB/s și, respectiv, 10.000/10.000 MB/s, și acceptă cele mai recente platforme Intel și AMD. SSD-ul extern SE920 a câștigat premiul Red Dot Design Award 2022 pentru tehnologia sa patentată de disipare a căldurii, cu o carcasă extensibilă exclusivă și un micro ventilator. Acesta este echipat cu o interfață de transmisie USB4 de ultimă generație care poate oferi viteze de citire de până la 3.800 MB/s.

Odată cu dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale și a învățării automate, o stocare mai eficientă a devenit o tendință importantă în aplicațiile industriale. ADATA conduce industria cu lansarea modulului de memorie CXL (Compute Express Link), care ajută serverele să extindă capacitatea de memorie până la 16 TB, îmbunătățește limitările hardware ale AI și HPC și optimizează costurile. CAMM (Compression Attached Memory Module) este un standard de memorie de ultimă generație. Acest modul de memorie de sistem este cu 57% mai subțire decât SO-DIMM-urile tradiționale, ceea ce reduce în mod eficient consumul de energie și îmbunătățește disiparea căldurii. Este potrivit pentru notebook-uri și calculatoare industriale mici. DDR5 8400 MR-DIMM este un modul de memorie dual in-line cu memorie tampon de date de ultimă generație, care dublează capacitatea de transmisie a datelor și accelerează eficiența generală de funcționare.

Protejarea planetei începe cu fiecare din noi

Pentru a promova protecția mediului și funcționarea sustenabilă, ADATA a lansat HDD extern subțire HC300 ECO și unitatea flash pivotantă UC310 ECO, ambele utilizând în majoritate materiale PCR (reciclate post-consum). Procesul de fabricație al HC300 ECO reduce efectiv cu 48% emisiile de dioxid de carbon asociate producției. Produsele din seria ECO sunt toate obținute și fabricate la nivel local, în efortul de a reduce și mai mult amprenta de carbon. Seria ECO adoptă ambalaje care au obținut certificarea FSC (Forest Stewardship Council) și sunt fabricate din materiale ecologice, atât la interior, cât și la exterior. ECO este linia de produse ADATA cu concept de stocare ecologică, care pune în practică ESG.

În acest an, ADATA continuă să adopte spiritul “Build to Create” pentru a concepe soluții mai cuprinzătoare pentru creatorii de conținut. Seria de memorii ACE a câștigat premiul 2022 Japan GOOD DESIGN, bazat pe un concept de design format din cercuri concentrice simple, cu un radiator gri-aluminiu de înaltă calitate și o nano-imprimare fantastică cu o tehnologie de acoperire unică. LEGEND 960 MAX a câștigat, de asemenea, premiul 2022 Japan GOOD DESIGN Award. Acesta utilizează o interfață de transmisie PCIe Gen4 cu viteze de citire și scriere de până la 7.400/6.800 MB/s, este disponibil într-un format de mare capacitate de 4TB și poate extinde spațiul de stocare al sistemului PS5. În plus, fiecare linie de produse se mândrește cu produse noi, considerate de top în industrie. Pe lângă cardul de memorie SD 7.0 Express, care a câștigat premiul 2023 Best Choice Award, au fost lansate și cardurile de memorie SD 7.1 microSD Express și SD 8.0 Express cu viteze de citire și scriere de până la 1.600/1.300MB/s. Unitatea flash UE800 Type-C oferă o viteză de citire și scriere de 1.000 MB/s, ceea ce o face cea mai rapidă unitate de memorie flash din industrie.

Experimentați performanța XPG supremă, Zeus conduce viitorul stațiilor de lucru inteligente

XPG va expune o gamă completă de noi produse de performanță XTREME, demonstrând angajamentul și investiția XPG în gameri. Cel mai notabil produs nou al XPG este sursa de alimentare XPG FUSION 1600W titanium, dezvoltată în comun de XPG și Delta Electronics. Această sursă de alimentare are un transformator planar patentat și o soluție GaN, include doi conectori 12VHPWR (12+4), suportă un control complet digital prin intermediul software-ului XPG PRIME și oferă o monitorizare personalizabilă a datelor. În plus, XPG va expune o gamă completă de produse compatibile cu Intel ATX 3.0: CYBERCORE II, CORE REACTOR II și KYBER.

XPG a anunțat, de asemenea, Project Zeus. Pentru a răspunde nevoilor generate de inteligența artificială a stațiilor de lucru inteligente de ultimă generație, XPG a încheiat un parteneriat exclusiv cu Cybenetics pentru a crea unul dintre cele mai puternice sisteme la nivel de consum construite vreodată. Project Zeus este o stație cu specificații ATX de top. Alimentat de XPG FUSION, cea mai bună sursă de alimentare digitală ATX3.0 de pe piață la ora actuală, Project Zeus va putea rula până la patru plăci grafice RTX4090 simultan, pentru a satisface nevoile avansate de dezvoltare și performanță AI. Performanța în timp real a fost analizată prin intermediul unei plăci Powenetics ATX, în colaborare cu Cybenetics. Pentru a experimenta adevărata semnificație a echipamentului de performanță Xtreme, începeți cu Project Zeus!

XPG va prezenta noul său șasiu de gaming BATTLECRUISER II SUPER MID-TOWER, cu patru panouri de sticlă care permit vizitatorilor să vadă clar interiorul său de înaltă performanță și designul frumos. După cel mai bine vândut șasiu de gaming VALOR AIR, XPG a lansat și șasiul de gaming VALOR MESH. Nu se oprește însă la componente. De asemenea, vor fi expuse și sisteme noi. XPG a lansat recent atât laptopuri din seria INTEL, cât și AMD. Pentru utilizatorii INTEL, XPG Xenia 15G este echipat cu un procesor Intel Core i7-13700H din a 13-a generație și un GPU pentru laptop NVIDIA GeForce RTX 4070. Între timp, XPG Xenia 16P vine echipat cu un procesor AMD Ryzen 9 7940HS și o placă grafică AMD Radeon RX 7600M XT. Niciodată nu a fost un moment mai bun pentru a vă îmbunătăți experiența de gaming.

XPG a amenajat o zonă tematică specială pentru ambasadorul său de brand, Mera. În această secțiune, puteți experimenta o gamă completă de modele viu colorate și un set complet de periferice de gaming cu tema Mera. Mera este, de asemenea, prezentată pe o serie de produse din mai multe industrii, unde își demonstrează stilul și farmecul unic. În timpul expoziției, vă invităm să experimentați cele mai recente produse XPG.

Expert în stocare integrată de nivel industrial și foarte apreciat în integrarea hardware și software

ADATA Industrial este adânc implicată în piața aplicațiilor industriale și deține o echipă de cercetare și dezvoltare de firmware profesională și independentă, care se angajează să dezvolte firmware-uri care acceptă cele mai recente specificații, fiind în același timp foarte ușor de personalizat. La Computex, ADATA Industrial va expune o varietate de produse de stocare bazate pe tehnologie și firmware exclusiv care actualizează complet durabilitatea, securitatea, fiabilitatea și robustețea și îndeplinesc cerințele diferitelor aplicații verticale. Tehnologia A⁺ SLC de la ADATA Industrial a împins ciclurile P/E ale produselor de memorie flash 3D la 100K, iar compania este prima care introduce o varietate de SSD-uri de calitate industrială și carduri de memorie CFast pentru a oferi soluții economice cu o durată de viață mai lungă pentru diverse aplicații industriale. În ceea ce privește securitatea datelor, produsele ADATA Industrial suportă tehnologia de criptare a datelor AES pe 256 de biți, sunt conforme cu specificațiile TCG OPAL și rezistă atacurilor în rețea, sporind în același timp securitatea. În ceea ce privește fiabilitatea, este prevăzut un mecanism de corecție a erorilor LDPC ECC care poate detecta și corecta automat erorile pentru a asigura fidelitatea transmiterii datelor. În plus, produsele ADATA Industrial dispun, de asemenea, de rezistență la temperaturi ridicate (-40°C până la 85°C) și de protecție antisulfurare pentru medii dificile, pentru a crește robustețea.

Site-ul expoziției online “Towards Infinity:” Comentariu pentru Evenimentul Lucky Draw

ADATA va lansa simultan expoziția online COMPUTEX Digital începând cu 30 mai, oferind consumatorilor din întreaga lume posibilitatea de a descoperi produsele inovatoare ADATA, indiferent de fusul orar și de restricțiile regionale.

În plus, ADATA a lansat concursul cu tragere la sorți intitulat “Towards Infinity”. Intrați pe site-ul evenimentului și scrieți-vă părerea cu privire la un produs pentru ocazia de a câștiga cel mai nou HDD extern ecologic HC300 ECO, memoria de gaming extrem de performantă CASTER RGB DDR5 sau SSD-ul extern de mare viteză SE900G. Pentru detalii, vă rugăm să vizitați: https://event.adata.com/computex2023/en

Overtake The Ordinary: Samsung si BMW anunta un parteneriat local care deschide noi posibilitati pentru iubitorii de experiente premium

Samsung_Overtake the ordinary

București, România – 26 mai 2023 – Samsung Electronics România se alătură celor de la BMW România într-o colaborare de excepție, cu scopul de a aduce împreună inovația și excelența din industriile auto și tech. Recunoscute pentru portofoliul inovator și redefinirea tiparelor, cele două branduri iconice lansează o serie de proiecte prin care le oferă consumatorilor experiențe dincolo de tehnologie.

Știm că industriile tech și auto sunt printre cele mai dinamice și revoluționare domenii. Într-un peisaj în continuă transformare, este esențial ca brandurile să răspundă cerințelor consumatorilor, să depășească granițele tradiționale și să deschidă noi posibilități prin colaborări creative și parteneriate de excepție. Samsung și BMW împărtășesc pasiunea pentru inovație, tehnologie și design. Aceste valori și atribute definesc universurile celor două branduri și stau la baza unei întâlniri cu oportunități extraordinare. declară Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria.

Sub umbrela „Overtake the Ordinary”, colaborarea are la bază valorile comune ale celor două companii: tehnologia de vârf, designul iconic și dorința de a redefini tiparele. Samsung și BMW sunt recunoscute pentru abordarea lor inovatoare și pentru faptul că lansează produse și servicii care redefinesc standardele în industrie.

Colaborarea cu Samsung în România vine după ce la nivel internațional mărcile sunt mereu aproape – de la un parteneriat în motorsport, la asocieri de tehnologie. Industria auto se află într-o transformare de mari proporţii şi BMW Group caută răspunsurile pentru viitor în automobilul electric, sustenabil şi bazat pe multe soluţii digitale care integrează şi telefonul mobil. Legătura cu Samsung este, în acest context, una foarte naturală”, declară Alex Șeremet, Corporate Communication Manager, BMW România.

Samsung_Overtake the ordinary_2

Un parteneriat local pe termen lung

Un prim proiect din cadrul parteneriatului dintre Samsung și BMW este „Destination Unknown”, o inițiativă Samsung, în colaborare cu SuperSpeed, care a adus împreună 6 ambasadori de brand Samsung, cu misiunea de a explora o destinație necunoscută cu ajutorul tehnologiei. Aceștia au avut ocazia să experimenteze în mod direct performanța BMW, cât și a telefoanelor din seria Samsung Galaxy Z, pe care le-au folosit pentru a documenta întreaga experiență.

Întreaga lor aventură va putea fi vizionată în cadrul emisiunii SuperSpeed pe 27 mai pe canalul PROTV și pe conturile de social media ale celor șase ambasadori implicați în proiect: Christina One, Ovidiu Patrașcu, Alex Teodorescu (Tedereu), Laura Mușuroaea, Cosmin Seleși și Ela Crăciun. Echipa a putut testa una din cele mai exclusive modele ale mărcii germane – BMW Seria 8 Gran Coupe, BMW i7 şi BMW iX – trei modele care dezvoltă împreună peste 1800 CP şi 2000 Nm, În plus, experiența va fi disponibilă pentru vizionare și online începând cu data de 30 mai pe paginile de YouTube ale SuperSpeed și Samsung România.

Colaborarea Samsung și BMW va genera o serie de experiențe spectaculoase pe toată perioada verii, oferind consumatorilor acces la întâlniri memorabile cu cele două branduri.

Telefoanele flagship Samsung din seriile Galaxy S și Galaxy Z vor fi expuse într-o serie de showroom-uri BMW de la nivel național, iar consumatorii vor avea ocazia să testeze diferitele specificații ale smartphone-urilor odată cu drive testingul obișnuit al mașinilor.

De asemenea, vara aceasta se anunță a fi una spectaculoasă pentru fanii celor două branduri, căci Samsung și BMW au pregătit un calendar comun de evenimente la care participanții vor avea parte de experiențe memorabile.

Pentru mai multe informații accesați: https://www.samsung.com/ro/overtake-the-ordinary/

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com/ro.

 

BMW Group

Datorită celor patru mărci ale sale – BMW, MINI, Rolls-Royce şi BMW Motorrad, BMW Group este liderul mondial al constructorilor premium de automobile şi motociclete şi oferă servicii financiare şi de mobilitate premium. Reţeaua de producţie a BMW Group cuprinde peste 30 de facilităţi de producţie la nivel mondial; compania are o reţea globală de vânzări în peste 140 de ţări.

EnergoBit și Huawei încheie un Memorandum de înțelegere pentru a contribui la implementarea proiectelor fotovoltaice în România

În cadrul New International Expo Center 2023, care a avut loc la Shanghai în perioada 23-26 mai, EnergoBit și Huawei România au semnat un Memorandum de Înțelegere (MoU) de cooperare globală pentru proiecte fotovoltaice și de stocare a energiei.

În baza Memorandumului de Înțelegere, ambii parteneri își vor uni forțele pentru a dezvolta, în continuare, industria fotovoltaică din România prin consolidarea inovației tehnologice, îmbunătățirea experienței utilizatorilor și dezvoltarea de noi cazuri de utilizare.

EnergoBit și Huawei România vor colabora pentru a dezvolta proiecte fotovoltaice și de stocare a energiei la scară utilitară, comercială și industrială (C&I) și rezidențială în România. Colaborarea va include furnizarea soluțiilor Huawei Digital Power pe piața românească. De asemenea, ambele părți vor colabora pentru a dezvolta noi oportunități de utilizare pentru industrie. În cele din urmă, parteneriatul va explora o cooperare inovatoare în domenii precum soluțiile de încărcare a vehiculelor electrice, printre altele.

EnergoBit reunește peste trei decenii de experiență în proiecte energetice, cu peste două mii de MW instalați în proiecte de energie regenerabilă executate în România. În toate liniile noastre de business, de la servicii energetice la producția de echipamente electrice și mentenanța și operarea centralelor electrice, ne angajăm să facem energia mai fiabilă, mai eficientă, mai economică și mai ecologică.” a declarat Directorul General al EnergoBit, Florin-Mircea Pop.

”EnergoBit și-a construit performanța pe baza colaborărilor pe termen lung cu parteneri puternici în domeniul tehnologiei și continuă să ofere pieței românești cele mai bune tehnologii integrate în soluții potrivite pentru sistemul nostru energetic, de aceea suntem încântați să includem Huawei printre partenerii noștri puternici ca furnizor de tehnologie.

EnergoBit va continua să își dezvolte portofoliul de servicii și produse pentru a rămâne unul dintre principalii furnizori locali de soluții integrate pe tot parcursul ciclului de viață al unui proiect energetic. Suntem încrezători că această colaborare cu Huawei va pune accent pe dezvoltarea sistemului energetic românesc și va aduce numeroase beneficii pentru ambele părți.”, a continuat acesta.

Huawei se angajează să integreze tehnologiile digitale și electronice de putere, să dezvolte energie curată și să permită digitalizarea energiei pentru a conduce revoluția energetică pentru un viitor mai bun și mai verde. Viziunea comună a companiilor Huawei și EnergoBit se concentrează pe sprijinirea dezvoltării industriei energiei digitale în România, iar această cooperare va permite produselor și soluțiilor inovatoare Huawei să creeze valoare socială și de afaceri.

Shanghai New International Expo Center (SNEC) se desfășoară între 23 și 26 mai în Shanghai, China. La standul său, Huawei își va prezenta soluțiile inovatoare și practicile de aplicare care permit ca energia fotovoltaică verde să devină o sursă principală de energie pentru fiecare casă și afacere. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://community.solar.huawei.com/en/offline_detail.html?detailId=8

Redmi Note 12S intră în oferta partenerilor oficiali Xiaomi din România

București, România, 25 mai 2023 – Xiaomi anunță disponibilitatea modelului Redmi Note 12S în oferta partenerilor autorizați din România, la prețul recomandat de vânzare de 1.399 lei. La fel ca și restul telefoanelor din seria Redmi Note 12, Redmi Note 12S vine cu îmbunătățiri remarcabile ale caracteristicilor care contează cel mai mult pentru utilizatori: camerele foto, durata de viață a bateriei, viteza de încărcare, ecranul și designul prietenos, toate oferite la un preț excepțional.

Redmi Note 12S are un sistem triplu de camere. Cea principală, de 108 MP are un senzor de 1/1.52” și asigură fotografii clare, chiar și în cele mai dificile condiții. Camera ultra-wide de 8 MP și cea macro de 2 MP completează setup-ul foto, iar camera frontală are 16 MP. Utilizatorii pot obține efecte uluitoare cu ajutorul funcțiilor speciale, precum filmCamera – o serie de filtre bazate pe stilul vintage al aparatelor foto cu film, sau Xiaomi ProCut – filtru care asigură mai multe formate de fotografii, pe orizontală sau verticală, pentru același cadru.

Redmi Note 12S este dotat cu un ecran AMOLED de 6.43 inci, cu rată de refresh de 90 Hz și o luminozitate maximă de 1000 de niți, care asigură experiențe vizuale imersive. Bateria masivă de 5.000 mAh se încarcă rapid la 33 W. Procesorul MediaTek Helio G96 asigură performanțe stabile în orice tip de sarcină. În plus, Redmi Note 12S are difuzoare stereo, un design minimalist și mufă jack de 3.5 mm.

Prețurile și promoțiile din România

Redmi Note 12S va fi disponibil în România, în varianta de stocare 8GB+256GB și variantele de culoare Blue și Black, la prețul recomandat de vânzare de 1.399 lei, în rețeaua partenerilor autorizați: Mi-Home.roeMAGFlancoPC Garage și Digi Mobil.

Utilizatorii care îl vor achiziționa în perioada 25 mai – 31 mai, de pe Mi-Home.ro, eMAG, Flanco și PC Garage vor beneficia de un voucher în valoare de 150 de lei pe care îl vor putea folosi pentru cumpărături ulterioare*.

Imagini Redmi Note 12S și one pager, disponibile AICI.

*Detaliile despre condițiile de acordare a voucherului sunt disponibile la partenerii autorizați. 

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de electronice de larg consum și producție inteligentă, cu telefoane inteligente și hardware inteligent conectate printr-o platformă IoT. Punând accent pe viziunea noastră de „A deveni prieteni cu utilizatorii și a fi cea mai cool companie în inimile utilizatorilor”, Xiaomi este preocupată constant să ofere inovații, experiențe de înaltă calitate utilizatorilor și eficiență operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Potrivit Canalys, cota de piață la nivel de livrări de telefoane inteligente plasează Grupul pe locul al 3-lea la nivel mondial în 2022. Compania a creat și cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 589 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 31 decembrie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În august 2022, Xiaomi a fost inclusă pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, clasându-se pe poziția 266, cu 72 de locuri mai sus față de 2021.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Color Smart: „Modelul unic de business din Romania ne va aduce cresteri considerabile si in 2023”

Color Smart_foto showroom

BUCUREȘTI, 24 mai 2023 – Color Smart, unic importator și distribuitor în România și Republica Moldova al brandurilor premium și premium plus Novacolor, Color Smart și Pittsburgh Paints, se axează în continuare pe livrarea de soluții personalizate pentru clienți și consiliere pe parcursul tuturor etapelor de amenajare. Pachetele personalizate de servicii includ: consultanță în alegerea vopselelor și texturilor, estimarea și calcularea bugetelor, suport tehnic pentru pregătirea vopselelor, consiliere în șantier, recomandări de specialiști și chiar aplicarea produselor cu echipele interne Color Smart.

„Am sesizat că oamenii își găseau cu dificultate specialiști care să aplice vopsele decorative pretențioase. Prin urmare, am creat acest model unic de business în România, în care clienții sunt consiliați pe parcursul tuturor etapelor unei amenajări. Am avut nevoie de câțiva ani pentru a pune la punct toate detaliile. În primă fază, am făcut tot posibilul pentru a crește, evalua și dezvolta echipele de aplicatori. Apoi am pus accent pe serviciile de consultanță, de bugetare și suport tehnic. Prin această vânzare consultativă și serviciile premium oferite am crescut gradul de satisfacție al clienților, care nu doar că revin, dar ne și recomandă altora”, declară Cătălina Trupșor, fondatoare și CEO Color Smart Distribution.

În prezent, showroom-urile Color Smart din București, Constanța, Bacău și Timișoara au echipe dedicate de consultanți, iar în fiecare dintre cele 13 magazine partenere există câte 2-3 consultanți. Cu toții cunosc foarte bine produsele și știu exact ce trebuie să recomande în funcție de cerințele și preferințele clienților. Variantele pe care le pot alege din gamele de vopsele premium și premium plus sunt multiple. La Color Smart, fiecare culoare se testează sub lampa de lumini și orice textură poate fi văzută sau atinsă pe panouri special realizate. Clienții primesc asistență și în calcularea bugetului pentru a obține rezultatele dorite la un raport calitate-preț corect. În același timp, pot apela și la echipele de aplicatori profesioniști Color Smart, care au abilitatea de a realiza proiectele de amenajare, la nivelul de calitate dorit și la termenele stabilite.

„Produsele premium și premium plus pe care le comercializăm nu sunt ușor de ales sau de aplicat. De aceea, este important să ne implicăm în proiecte pentru a ne asigura că rezultatele vor fi la nivelul așteptărilor. Ne interesează să le creăm clienților noștri o experiență excepțională, să le arătăm mereu că ne pasă de nevoile lor, să fim proactivi și, de câte ori e posibil, să le oferim mai mult decât se așteaptă.

Prin furnizarea acestor servicii excelente am câștigat încrederea clienților și ne-am construit o reputație solidă în industrie. În 2022, proiectele la cheie au reprezentat aproximativ 20% din veniturile Color Smart, iar pentru acest an vizăm creșteri considerabile pe acest segment”, spune Cătălina Trupșor.

În plus, din 2021, Color Smart a organizat peste 20 de workshop-uri, unde atât clienții finali, cât și designerii, arhitecții sau aplicatorii au putut testa vopselele și realiza propriile panouri, sub îndrumarea maeștrilor aplicatori. În cele câteva ore petrecute la aceste ateliere de creație, oamenii înțeleg mai bine provocările pe care le întâmpină aplicatorii și ce înseamnă să ducă la bun sfârșit o amenajare premium.

Alerta Media: Catalogul Razer Gold Se Extinde Cu Jocuri Dezvoltate De Supercell: Clash Of Clans, Clash Royale Si Multe Altele

23142353yrtdjf

Achizionați beneficii pentru Clash of Clans, Clash Royale și alte jocuri folosind Razer Gold pentru a beneficia de premii speciale

CINE: Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial.

CE:  Popularele jocuri dezvoltate de Supercell, Clash of Clans și Clash Royale, alături de alte jocuri, sunt disponibile acum pe gold.razer.com. Astfel, va fi mai ușoară ca oricând obținerea de beneficii în jocurile Supercell preferate folosind Razer Gold, care oferă achiziționarea nu doar a monedelor din joc, dar și a diferitelor alte beneficii precum battle pass-urile lunare și multe altele. De acum jucătorii pot debloca cu ușurință noi provocări și noi premii, beneficiind de acces la nenumărate obiecte în joc folosind Razer Gold.

Începând de azi, Razer Gold oferă un bonus de 10% pentru monedele din joc (nestemate) și până la 8% bonus pentru jucătorii care achiziționează nestemate și diamante în jocuri folosind portofelul electronic Razer Gold.

Razer Gold este primul procesator de plăți independent și primul magazin in-game prin care se pot achiziționa monede pentru jocurile Supercell, inclusiv Clash of Clans, Clash Royale, Brawl Stars și Hay Day. Aceste operațiuni sunt disponibile în toate zonele în care Razer Gold este disponibil: Asia de Sud-Est, Asia de Nord, Asia de Sud, Europa, Orientul Mijlociu, Africa (EMEA), America de Nord, America de Sud, Australia și Noua Zeelandă (ANZ).

Promoția este valabilă până pe 18 iunie 2023 sau în limita stocului disponibil. Pe durata campaniei utilizatorii au șansa de a câștiga pachete în ediție limitată cu obiecte promoționale Supercell (valabil doar în anumite țări). Pentru mai multe detalii vizitați pagina Razer.com.

DE CE:  Razer Gold  își propune să le ofere jucătorilor un mod convenabil și ușor de folosit pentru a achiziționa monede și bonusuri în jocurile Supercell preferate, în cadrul unor campanii și promoții exclusive.

CÂND:  Disponibil acum până pe 18 iunie 2023, în limita stocurilor disponibile.

UNDE:  Jucătorii por achiziționa monede pentru jocurile Supercell folosind Razer Gold pe adresa gold.razer.com. Disponibil pe toate piețele unde Razer Gold este prezent.

IMAGINI: LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

DESPRE SUPERCELL

Supercell este o companie de jocuri cu sediul în Helsinki, Finlanda și birouri în San Francisco, Seoul și Shanghai. De la înființarea ei în 2010, compania lansat cinci jocuri pe piața mondială: Hay Day, Clash of Clans, Boom Beach, Clash Royale și Brawl Stars. Viziunea Supercell este de a crea jocuri memorabile de care utilizatorii se pot bucura timp de mai mulți ani.

Alerta Media: Gaming Cu Stil – Razer Blade 16 Si Blade 18 Disponibile Acum Si In Editiile Mercury

Picture1

Noul model Blade 16 combină ecranul Dual-Mode Mini LED cu soluția grafică NVIDIA GeForce® RTX™ 4080.

Razer, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial.

CE:  Din momentul în care au fost dezvăluite în cadrul CES la începutul anului, noile Razer Blade 16 și Razer Blade 18 au avut parte numai de cuvinte de laudă, inclusiv  25 de premii și de distincții de tip ”Editor’s Choice”, devenind rapid laptop-urile preferate de jucători și de creatorii de conținut, redefinind stilul de viață ”work smart, play hard”. Acum, Razer a anunțat edițiile speciale Mercury ale laptop-urilor Blade 16 și Blade 18. Acest design oferă un finisaj Mercury peste aluminiul anodizat, și le este dedicat celor care caută o estetică modernă combinată cu performanțe de top, în cele mai puternice laptop-uri dezvoltate de Razer.

Laptop-ul Blade 16 Mercury Edition extinde din nou limitele portabilității, oferind performanțe de invidiat. Acesta este echipat cu o placă grafică NVIDIA GeForce® RTX™ 4080 pentru laptop-uri și cu noul ecran inovator dezvoltat de Razer, Dual-Mode Mini LED. Noul laptop cu diagonala de 16 inch întrece orice concurent din punctul de vedere al puterii de procesare grafică oferită pe metru cub de volum. Ecranul Dual-Mode Mini LED se poate comuta între două rezoluții native, fiecare cu refresh rate-ul propriu: UHD+ la 120Hz și FHD+ la 240Hz.

Ediția Mercury a laptop-ului Blade 18 este disponibilă cu soluții grafice mobile de tip NVIDIA GeForce® RTX™ 4080 sau NVIDIA GeForce® RTX™ 4090, ambele operând la un TGP maxim de 175W. Fiind cea mai bună alternativă de a înlocui sistemele de tip desktop, Blade 18 are un ecran QHD+ care redă 100% din standardul de culori DCI-P3, dispune de opțiuni avansate de upgrade pentru memorie și spațiu de stocare, dar și de un webcam de 5MP și cititor de carduri UHS-II SD.

Concepute să îmbine design-ul sofisticat cu puterea de procesare, atât Blade 16 cât și Blade 18 reprezintă apogeul stilului și al performanței, împreună stabilind un nou standard pentru cei mai pretențioși dintre creatori.

„De când mi-am luat Razer Blade 16, mi-am neglijat propriul desktop”, a declarat Nicolas de Porcel, fondator și Chief Mastering Engineer la Million Dollar Snare. „Încă de la prima utilizare, am simțit construcția de înaltă calitate a Razer, precum ușile mașinilor de lux. Lucrez în Magix Sequoia, și gestionez înregistrări majore fără a îngheța sau a exporta track-uri audio, totul pe cel mai portabil dispozitiv pe care îl dețin. Cu Razer Blade, pot călători, pot organiza workshop-uri, pot înregistra demonstrații live și pot să încep imediat o sesiune de gaming folosind GPU-ul RTX 4080 pentru laptop. Razer Blade este mai mult decât un laptop; este bisturiul meu sonic.”

Toate laptop-urile de gaming Razer Blade 16 și 18 sunt validate NVIDIA Studio, fiind concepute pentru a accelera fluxurile de lucru creative și pentru a oferi performanțe supreme. Cu software exclusiv precum NVIDIA Omniverse, ce este susținut de driver-ul Studio, Razer Blade rulează la cele mai înalte standarde peste 100 de aplicații creative accelerate de RTX, pentru a asigura un proces de creație rapid și fără cusur.

Toate laptop-urile Blade sunt protejate de o garanție de fabricație de 1 an și o garanție a bateriei de 2 ani, iar posesorii acestor dispozitive beneficiază de serviciul de suport pentru clienți al Razer, un etalon în industrie. Înscrierea opțională în RazerCare oferă protecții suplimentare care te scapă de griji.

Pentru dispozitivele Blade sunt disponibile și accesorii de culoare Mercury – Dock-ul Thunderbolt™ 4, încărcătorul USB-C 130W GaN și suportul pentru laptop vor optimiza orice experiență sau flux de lucru al utilizatorului.

Pentru mai multe detalii despre noile produse vizitați paginile Razer Blade 16 Mercury Edition și Razer Blade 18 Mercury Edition.

CÂND:  Disponibil acum

UNDE:  Pe pagina Razer.com, în magazinele RazerStore și în oferta anumitor parteneri de retail.

PREȚ: Razer Blade 16 Mercury Edition: 4.399,99 Euro
Razer Blade 18 Mercury Edition: Pornind de la 4.399,99 Euro

IMAGINI: LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptop-urile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.