Nokian Tyres Intuitu, sistemul digital de monitorizare a temperaturii și presiunii din anvelope

București, 12 septembrie 2019 – Autovehiculele destinate uzului personal sau comercial devin din ce în ce mai digitalizate. Management-ul flotei auto, diagnosticarea auto de la distanță, logistica bazată pe inteligență artificială, dezvoltarea unor autovechicule autonome și conectate la Internet sunt doar câteva exemple ale evoluției digitale din lumea auto. În tot acest proces de digitalizare auto, anvelopele – un factor esențial în funcționarea eficientă, sigură și economică a autovehiculelor – au fost ignorate. De aceea, Nokian Tyres lansează sistemul digital de monitorizare Intuitu, care face posibilă colectarea datelor despre anvelope în timp real. Astfel, șoferii vor avea acces la informații mult mai rapid și de mai multă liniște în timpul condusului.

În calitate de veteran în industria anvelopelor speciale, Nokian Tyres face acest prim pas către un management digitalizat al anvelopelor. Nokian Tyres Intuitu dotează anvelopele inteligente și senzoriale cu o aplicație mobilă care înregistrează datele transmise de acești senzori în timp real, informând constant șoferul cu privire la date vitale, legate de presiunea și temperatura anvelopelor.

Ne-am propus să gândim tot acest sistem în termeni de plug&play (recunoaștere automată).”, spune Toni Silfverberg, Head of Sales & Marketing, Nokian Tyres.

Pentru a avea acces la acest sistem, șoferii trebuie doar să achiziționeze un set de anvelope dotate cu senzori, să instaleze aplicația și apoi pot pleca liniștiți la drum.”, completează acesta.

Inițial, sistemul va fi disponibil pentru anvelopele destinate companiilor agricole și autorităților contractante. În timp, Nokian Tyres își propune să dezvolte acest sistem pentru întreaga serie de anvelope destinate uzului comercial.

Comunicare wireless

Internet of Things (IoT) a revoluționat deja multe industrii, precum producția de asamblaj sau citirea aparatelor de telemăsurare.

Tehnologiile IoT se bazează pe senzori mici, independenți, care consumă puțină energie și care împreună pot crea o rețea. Ulterior, această rețea transmite utilizatorului date de identificare senzoriale, care pot fi înregistrate în cloud.

Nokian Tyres Intuitu se bazează pe senzori IoT instalați în interiorul anvelopelor. Prima versiune a acestor senzori va transmite date legate de presiunea și temperatura anvelopelor, care vor fi stocate în aplicația mobilă. Sistemul nu necesită nicio modificare a vehiculului în sine, ci doar un set de anvelope dotate cu senzori și un dispozitiv mobil.

De ce un sistem digital?

Accesul utilizatorului la date utile în timp real prezintă numeroase beneficii pentru industria anvelopelor premium.

Primul și cel mai evident beneficiu este calitatea zilei de lucru a utilizatorului final.”, spune Silfverberg.

Silfverberg completează afirmația de mai sus cu un exemplu sugestiv:

Această aplicație oferă șoferilor liniște și siguranță, pentru că îi ține informați permanent cu privire la presiunea și temperatura anvelopelor. În acest fel, contribuie la prevenirea avariilor anvelopelor, pentru că facilitează informarea șoferului cu privire la aceste posibile anomalii. Menținerea anvelopelor în stare bună ajută la păstrarea utilajului funcțional, reduce timpul de oprire a utilajului din activitate pentru posibile reparații și totodată reduce aceste costuri de reparații.

În ceea ce privește industria business, Nokian Tyres Intuitu oferă date utile pentru a susține anumiți factori decizionali și totodată pentru monitorizarea eficienței flotei auto.

Un manager de flotă auto își dorește să țină totul în mișcare, cu timpi de așteptare cât mai rari și să sporească permanent siguranța și rentabilitatea afacerii.”, adaugă Silfverberg.

Astfel, sistemul Nokian Tyres oferă celor din industrie siguranță, prin faptul că le oferă acces la date clare și reale, care contribuie la întreținerea preventivă.

Garanție extinsă

Sistemul Nokian Tyres Intuitu ajută la prevenirea avariei anvelopelor și îi asigură pe șoferi că parametrii de funcționare sunt întotdeauna optimi. Pentru a se bucura de aceste servicii pentru mai mult timp, Nokian Tyres le oferă o garanție extinsă utilizatorilor care își înregistrează anvelopele în acest sistem.

Șoferii care aleg să își conecteze anvelopele la sistemul Nokian Tyres Intuitu vor primi un an în plus de garanție. O ofertă destul de avantajoasă.”, punctează Toni Silfverberg.

Sustenabilitate prin informație

Creșterea eficienței în agricultură și logistică nu este doar un plus în cifrele de afaceri, ci și o provocare din ce în ce mai mare. Luând în calcul toate nevoile globale, cum ar fi alimentarea populației în creștere cu aceeași cantitate de terenuri agricole și nevoia de a reduce emisiile de CO2, fiecare pas înainte contează.

Presiunea optimă a anvelopelor previne deteriorarea solului, ceea ce poate îmbunătăți randamentul culturilor. Nu mai puțin importantă este rezistența la rulare a anvelopelor, care are un efect direct asupra consumului de combustibil.”, spune Silfverberg.

De la viziune la realitate

Nokian Tyres Intuitu va fi prezentat la târgul Agritechnica în noiembrie 2019, iar produsul va fi disponibil pe piață începând cu anul 2020.

Primele anvelope comerciale lansate cu senzorii Nokian Tyres Intuitu vor fi destinate utilizării agricole. Așadar, primele grupuri de utilizatori vizați vor fi întreprinderile contractante și agricole de dimensiuni mici și mijlocii.”, dezvăluie Toni Silfverberg.

Cerul este limita

Ca în cazul oricărui produs digital, există o foaie de parcurs, care curpinde caracteristici și funcționalități extinse. Spre exemplu, măsurarea uzurii și conectarea anvelopelor la software-ul de operare al mașinii reprezintă o parte din viziunea Intuitu pentru următoarea perioadă.

În viitor, este posibil să lansăm o secțiune specială, care va facilita afișarea datelor despre anvelope pe un ecran de tractor sau mașină forestieră. Aceste date sunt foarte utile, atât pentru operator, cât și pentru administratorul flotei.”, spune Silfverberg.

Un mod de gândire inovator

Chiar dacă Nokian Tyres Intuitu este doar primul pas în procesul de digitalizare a anvelopelor, acesta oferă deja date folositoare pentru o mai bună întreținere a flotei auto, pentru luarea deciziilor și creșterea duratei de viață a anvelopelor. Însă, cea mai mare schimbare este legată de noul mod de gândire pe care îl oferă acest sistem.

Mulți oameni văd în continuare anvelopele ca fiind „doar” anvelope – acea bucată de cauciuc dintre mașină și sol.”, subliniază Silfverberg.

Cu ajutorul sistemului Nokian Tyres Intuitu, anvelopele vor depăși această etichetă de piese din cauciuc și vor deveni componente inteligente, active. Acesta este modul de gândire corect.”, completează acesta.

NOKIAN TYRES INTUITU – O CĂLĂTORIE DIGITALĂ

More multe informații și fotografii:

www.nokiantyres.com/intuitu

Kit de presă: www.nokiantyres.com/intuituPR

Website: www.nokiantyres.com/heavy

Contact:

Toni Silfverberg, Head of Sales & Marketing, Nokian Heavy Tyres Ltd

toni.silfverberg@nokiantyres.com, tel. +358 10 401 7854

Twitter I YouTube I Facebook I LinkedIn Instagram

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea noastră scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2018, vânzările nete ale companiei au fost de 1,6 miliarde de euro și am avut aproximativ 4.800 de angajați. Nokian Tyres este listată la Nasdaq Helsinki. Mai multe informații la adresa: www.nokiantyres.com

Xperia 5 se alătură seriei de flagship-uri Sony și aduce experiențe creative spectaculoase, cu un design subțire și compact

Xperia 5 Black (15)

  • Format subțire și compact, cu un design sofisticat, perfect pentru purtarea în buzunar
  • Sistem foto cu trei obiective cu tehnologia premiată Eye AF implementată pe modelele de camere Sony Alpha™, fotografiere continuă în rafală la 10 cadre pe secundă cu funcțiile AF/AE (Auto Focus și Auto Exposure) activate, cu posibilitatea creșterii până la 30 de cadre pe secundă
  • Display Full HD+ OLED de 6,1 inci, cu raport de aspect 21:9 CinemaWide™ și sunet Dolby Atmos®
  • Aplicație Game enhancer îmbunătățită, pentru înregistrarea gameplay-ului, dar și pentru modificarea vocii

Berlin, IFA, 5 Septembrie 2019  Sony continuă evoluția în materie de smartphone-uri prin lansarea Xperia 5, cel mai nou model din seria de flagship-uri a companiei, și aduce tehnologiile-cheie regăsite pe Xperia 1 într-un smartphone compact, modern și subțire.

„Cu Xperia 5 am adus ceea ce i-a cucerit pe utilizatori la modelul Xperia 1 într-un design mai mic, cu cele mai noi tehnologii premiate Sony”, a declarat Mitsuya Kishida, Președintele Sony Mobile Communications. „Xperia 5 continuă să aducă o performanță fără compromisuri și experiențe de top pe smartphone, pe care doar Sony le oferă”.

Tehnologii avansate într-un format subțire și compact

Xperia 5 vine cu cele mai performante funcționalități ale Xperia 1 într-un format mai mic, păstrând, în același timp, display-ul cu raport 21:9 CinemaWide. Rama subțire din metal este protejată cu ajutorul Corning® Gorilla® Glass 6 care îmbracă atât fața, cât și spatele telefonului, în vreme ce testele IP65/IP68 garantează rezistența la apă și calitatea componentelor.

Xperia 5 Family (5)

Display-ul CinemaWide cu raport de aspect 21:9 oferă posibilitatea utilizării unei suprafețe mai mari a ecranului și este ideal pentru rularea simultană a două aplicații. Utilizatorii pot recurge cu ușurință la opțiunea Split Screen datorită Side sense, aplicația care segmentează ecranul 21:9 în mai multe ferestre, sau prin comandă vocală.

Trei camere, trei obiective, posibilități infinite

Xperia 5 este dotat cu procesorul BIONZ X™ conceput pentru telefoanele mobile, dar și cu un sistem foto triplu cu senzori de 12MP și stabilizare de imagine Optical SteadyShot™. Cu un obiectiv de 16mm pentru cadre super-wide, de 26mm pentru scenarii de zi cu

zi sau 52mm pentru portrete și zoom (echivalentul a 35mm), ești astfel

pregătit pentru orice ocazie.

Odată cu Xperia 1, Sony a introdus pentru prima dată tehnologia Eye AF pe un smartphone, iar pentru modelul Xperia 5, compania duce inovația cu un pas mai departe și adaugă îmbunătățiri inspirate de camerele Sony Alpha. Xperia 5 va oferi posibilitatea de fotografiere continuă cu până la 10 cadre pe secundă cu funcțiile AF/AE tracking activate (Auto Focus și Auto Exposure).  Xperia 5 a crescut și frecvența de calcul AF/AE până la 30 de cadre pe secundă, pentru captarea cu precizie a subiecților aflați în mișcare.

Smartphone-ul permite realizarea de fotografii spectaculoase în condiții de lumină scăzută, datorită obiectivului luminos cu diafragmă F1.6, a densității pixelilor de 1.4μm și senzorului de imagine Dual Photo Diode. Alături de tehnologia RAW de reducere a zgomotului, Xperia 5 oferă imagini clare chiar și în condiții de luminozitate scăzută.

Xperia 5 continuă să ducă experiența cinematografică pe mobil la nivelul următor, cu ajutorul inginerilor care lucrează în cadrul diviziei profesionale de realizare a camerelor digitale Sony. Funcția Cinema Pro, powered by CineAlta, a fost îmbunătățită și le permite utilizatorilor să realizeze proiecte variate la setări diferite, dar și flexibilitatea de a ajusta balansul de alb, focalizarea manuală și nivelul de înregistrare audio, pentru a obține filmări exact așa cum își doresc.  Pentru o experiență completă, aceștia pot acum să decupeze clipuri video individuale și să le îmbine pentru a realiza o operă cinematografică în orice moment.

În premieră pentru Xperia 5, funcția „Photography advice” ajută la preîntâmpinarea provocărilor fotografice, precum plasarea degetului în fața camerei sau un subiect care închide ochii în momentul capturii, oferind astfel garanția imaginii perfecte.

Modelul Xperia 5 este compatibil și cu aplicația mobilă Sony „Imaging Edge™” , prin care utilizatorii pot transfera cu ușurință fotografiile către o cameră compatibilă Alpha sau Cyber-shot™, în așa fel încât să poată verifica rapid calitatea lor. De asemenea, aceștia pot distribui conținutul realizat cu Xperia 5 direct pe platformele de social media.

WF-1000XM3 & Xperia 5

Imersiune în conținutul pe mobil, cu ecranul CinemaWide cu aspect 21:9 și sunetul Dolby Atmos

Xperia 5 aduce raportul de aspect 21:9, specific cinema, într-o formă mai mică, pentru o experiență de vizualizare potrivită intenției creatorului.

Ecranul Full HD+ OLED de 6,1 inchi, cu raport de aspect 21:9 CinemaWide™ funcționează pe baza tehnologiilor de televiziune premiate Sony BRAVIA® cu procesor X1™ pentru mobil și încorporează și tehnologia HDR (High Dynamic Range) ce remasterizată pentru mai mult contrast, mai multă culoare și claritate superioară.

Xperia 5 încorporează și modul „Creator” oferit de CineAlta și inspirat de funcția Master Monitor de reproducere a culorii, care aduce mai multă acuratețe a culorilor, chiar și în mișcare. La fel ca Xperia 1, Xperia 5 are o gradație a tonurilor pe 10 biți și poate reda, astfel, un număr infinit de nuanțe, dar și tonuri adânci de negru și un alb mult mai natural. Display-ul, alături de procesorul de imagine special dezvoltat suportă un spațiu lărgit de culoare ITU-R BT.2020 și deasemenea DCI-P3 cu Illuminant D65.

Factorul „entertainment” este amplificat și de Dolby Atmos, perfecționat în colaborarea cu Sony Pictures Entertainment, pentru o experiență imersivă, atunci când se folosesc căștile sau boxele stereo încorporate Xperia 5. Cu tehnologiile audio Sony, redarea audio de înaltă rezoluție, atât printr-o conexiune pe fir, cât și wireless, DSEE HX și boxele stereo oferă posibilitatea audiției muzicii în cea mai pură formă a sa.

Pentru completarea experienței de divertisment, utilizatorii pot să își îmbunătățească parametrii de gaming cu ajutorul Game enhancer, care le permite înregistrarea gameplay-ului la 20 de cadre pe secundă și sintetizarea vocii cu ajutorul funcției de schimbare a vocii.

Conectivitate pentru entertainment

Xperia 5 aduce funcția „Smart connectivity” pentru ca utilizatorii să se asigure că rămân conectați întreaga zi la rețeaua optimă. Aceasta folosește motorul de deep learning al Sony (Neural Network Libraries) pentru a analiza semnalele Wi-Fi și a preveni problemele legate de conectivitate care pot apărea în viitorul apropiat. Funcția „Smart connectivity” va trece automat către LTE atunci când anticipează orice fel de blocaj în ceea ce privește conexiunea Wi-Fi, pentru conectivitate optimă neîntreruptă.

Modelul Xperia 5 este dotat cu cel mai nou procesor Qualcomm® Snapdragon™ 855 Mobile Platform, cu modem integrat X24 LTE, pentru performanță îmbunătățită, cu ajutorul conexiunii LTE. Acesta include și tehnologia MIMO 4 x 4, care suportă toate frecvențele LTE, inclusiv pe cele joase, pentru conexiune continuă, chiar și în zonele cu acoperire slabă a semnalului.

Xperia 5 vine și cu funcția „Smart Stamina”, cesuportă încărcare rapidă USB PD și are o baterie de 3140 de miliamperi, pentru divertisment pe parcursul întregii zile.

Smartphone-ul Xperia 5 poate fi asortat stilului personal și este disponibil în patru variante de culoare: Albastru, Roșu, Negru și Gri. Pentru Xperia 5 sunt disponibile și huse Style Cover View în culori similare, care permit utilizatorilor să vizualizeze notificările și conținutul afișat pe ecran atunci când partea superioară este închisă, dar și Style Cover Black, care ajută la protejarea telefonului de accidente și noua variantă Style Cover Leather.

Disponibilitate

Xperia 5 funcționează pe baza Android™ 9 Pie și va fi disponibil din octombrie 2019.  Începând de săptămâna viitoare, Xperia 5 poate fi precomandat în piețele selectate din Europa, într-un pachet special completat de căștile cu Noice Cancelling lider în industrie.

Nokian Tyres Powerpoof SUV și Wetproof SUV, noile anvelope special concepute pentru o experiență de condus sigură și liniștită

Producătorul scandinav de anvelope premium Nokian Tyres lansează noi anvelope de vară pentru autovehiculele sport și SUV-uri. Concepute pentru experiențe de condus fără griji,  Powerproof SUV oferă siguranță șoferilor, atât în momentul schimbărilor de viteze în timpul unui mers rapid, cât și în caz de frânări bruște. Pe de altă parte, anvelopele Wetproof SUV oferă o capacitate excelentă de frânare pe zone umede și rezistență puternică la acvaplanare. Ambele produse noi prezintă tehnologia Dual Zone Safety, cunoscută deja de către consumatorii Nokian Tyres. 

Popularitatea în continuă creștere a SUV-urilor aduce cu sine o creștere a cererii de anvelope premium destinate acestui tip de autovehicule.

Potrivit datelor obținute în urma sondajului realizat de Nokian Tyres în rândul consumatorilor, șoferii europeni apreciază în mod special stabilitatea bună la volan și aderența excelentă a anvelopelor de vară SUV. Anvelopele SUV trebuie să fie, de asemenea, suficient de puternice pentru a menține stabile vehiculele înalte chiar și la viteze mari. Structura puternică și îmbunătățită cu care sunt dotate noile anvelope SUV prezintă tehnologia unică Aramid Sidewall Nokian Tyres. Structura laterală a anvelopelor conține fibre de aramid extrem de puternice, ceea ce face ca pneurile să fie mai rezistente la contactul cu diverși factori care ar putea genera uzura. O astfel de deteriorare bruscă a unei anvelope necesită, de regulă, montarea unei anvelope de rezervă.

„Siguranța este întotdeauna principalul pilon al filozofiei de dezvoltare Nokian Tyres. Anvelopele de vară trebuie să funcționeze perfect, de la începutul primăverii și până la finalul toamnei. Atunci când am dezvoltat produsele destinate autoturismelor SUV, am acordat o atenție deosebită funcționalității, indiferent de vreme și în orice circumstanțe. Pereții laterali, întăriți de tehnologia Aramid, oferă siguranță și protecție excepțională împotriva tăieturilor și găurilor care pot afecta brusc starea anvelopelor.”, spune Jarno Röytiö, Development Manager Nokian Tyres.

Noile anvelope SUV reprezintă o continuitate naturală a gamei de anvelope de vară Nokian Tyres pe piața central-europeană. Drept dovadă a excelenței, ambele categorii de anvelope SUV – Nokian Powerproof și Nokian Wetproof au primit calificativul TÜV Tire Performance Mark. Acest calificativ acordat de către Organizația Independentă de Testare TÜV SÜD certifică faptul că noile anvelope SUV se plasează favorabil în fața concurenților premium din punctul de vedere al calității și performanței. Noile produse vor fi disponibile în primăvara anului 2020. Anvelopele Nokian Tyres Powerproof SUV – manevrabilitate precisă și experiență plăcută de condus Nokian Tyres Powerproof SUV este o nouă anvelopă de vară concepută pentru SUV-urile puternice care traversează autostrăzile din Europa Centrală. Deja cunoscut de la modelele de vehicule pentru pasageri, conceptul Dual Zone Safety permite ca suprafața de contact a anvelopelor Nokian Powerproof SUV să rămână exactă și previzibilă.

Conceptul Dual Zone Safety cuprinde două zone funcționale importante. Zona pentru stabilitate aflată pe partea exterioară a flancului anvelopei asigură o manevrabilitate precisă. Blocurile benzii de rulare, în combinaţie cu designul canelurilor înclinate, asigură o manevrabilitate precisă pe asfalt uscat, chiar şi la viteze ridicate.

Wet Safety Zone, situată pe partea interioară a anvelopei, maximizează siguranța pe carosabilele umede. Manevrabilitatea stabilă a SUV-urilor este combinată cu o aderență pe suprafețe umede optimizată, de clasă A. Canelurile de scurgere Trapezoidal Flow Grooves separă axul central și destul de larg al SUV-ului de axul cel mai apropiat de umărul interior al anvelopei. Acest design complet al canelurii permite prevenirea eficientă a acvaplanării prin intermediul acumulării apei şi distribuirii rapide a acesteia din locul în care anvelopa intră în contact cu carosabilul.

Blocurile benzii de rulare și canelurile de pe flancul interior susțin și rezistența activă împotriva acvaplanării. Capetele canelurilor din blocurile benzii de rulare sunt extinse şi au canturi striate. Aceste caneluri de scurgere facilitează dispersia apei. Canelurile principale, late şi şlefuite, susţin şi ele dispersia eficientă a apei, sporind şi mai mult siguranţa pe timp de ploaie.

Structură rezistentă și manevrabilitate robustă

Noua structură SUV, solidă și durabilă, dezvoltată special pentru viteze mari, oferă stabilitate din primele zile de primăvară până la sfârșitul verii, când asfaltul este încins.

Banda de rulare este special concepută pentru experiențele de condus la viteze mai mari. Noul compus de cauciuc SUV Dynamic Grip este optimizat special pentru utilizarea de către SUV-uri și oferă aderență excelentă și durabilitate maximă. Structura în mai multe straturi a benzii de rulare reduce rezistența la rulare, permițând anvelopei Nokian SUV Powerproof să ruleze ușor, economisind în același timp combustibil.

„Banda de rulare și structura ne-au permis să creăm o suprafață de contact pentru anvelopă, care să asigure reacții firești și previzibile la comenzile volanului, atât în ​​zilele ploioase, cât și în cele însorite. Contactul cu carosabilul devine astfel stabil și dinamic, ceea ce aduce aderență excepțională și o rezistență mai mare pe autostrăzi și rute alpine mai puțin întreținute.”, continuă Röytiö.

Testare versatilă și muncă în echipă fără compromisuri

Toate produsele dezvoltate de Nokian Tyres trec prin teste extinse în laborator în spații închise. Lucrările de dezvoltare solicitante utilizează și modelare computerizată și camere video de mare viteză. Testele în condiții reale de drum au avut loc în Germania, Spania și Finlanda. Nokian Tyres a avut plăcerea de a lucra cu Mika Häkkinencampionul mondial de F1.

„Experiența sa în materie de anvelope a fost aplicată pentru prima dată la modelul pentru vehicule de pasageri Nokian Powerproof, iar continuarea acestei cooperări cu echipele noastre interne de testare pentru Nokian Powerproof SUV au fost ceva firesc.”, dezvăluie Jarno Röytiö.

„Asemenea anvelopelor mai mici Nokian Powerproof, Nokian Powerproof SUV sunt foarte precise și previzibile.”, spune Mika Häkkinen.

Häkkinen consideră că Nokian Powerproof SUV este o combinație perfectă de performanțe de înaltă clasă, durabilitate extremă și experiență plăcută de condus. Mai presus de toate, el apreciază stabilitatea, fiabilitatea și ușurința condusului zilnic.

Anvelopa funcționează perfect la viteze mari și mici, pe suprafețe umede și uscate. Oferă încredere, ceea ce înseamnă și siguranță.”, continuă Häkkinen.

De-a lungul carierei sale de Formula 1, Häkkinen a lucrat cu mai mulți producători de anvelope.

Atuurile Nokian Tyres sunt lucrul perfect în echipă și o atenție deosebită la detalii. Trebuie să înveți permanent și să dezvolți lucruri noi pentru a rămâne în vârf și a avea succes. Această filozofie mi se aplică și mie, și anvelopelor Nokian. Este o plăcere să lucrez cu un astfel de brand scandinav de top.”, spune Häkkinen.

Nokian Tyres Powerproof SUV – Șofat fără griji, chiar și în timpul virajelor bruște 

  • Manevrabilitate precisă și stabilă la viteze mari pe autostradă
  • Stabilitate maximă și experiență plăcută de condus
  • Structură Aramid Sidewalls extrem de rezistentă pentru aventurile vieții

Anvelopa Nokian Tyres Powerproof SUV face parte din cea mai performantă categorie de anvelope pentru automobile: categoria UHP. Gama de dimensiuni include 29 de produse de la 17 la 21 inci, cu indici de viteză V (240 km/h), W (270 km/h) și Y (300 km/h). 

Principalele inovații:

Dual Zone Safety. Stabilitate și manevrabilitate precisă pe drumuri uscate și umede. Zona pentru stabilitate de pe partea exterioară îmbunătățește manevrabilitatea, în timp ce zona de siguranță de pe partea interioară a anvelopei îmbunătățește aderența și rezistența la acvaplanare pe drumurile umede. 

Power Zone. Manevrabilitate precisă. Noua structură SUV rezistentă, banda de rulare eficientizată, blocurile robuste de rulare și designul canelurilor cu capete înclinate asigură o manevrabilitate precisă pe asfaltul uscat.

Wet Safety Zone, pentru drumurile umede. Canelurile trapezoidale de scurgere separă nervura centrală și nervura de pe flancul interior. Acest design de dispersare a bazei canelurilor permite o protecţie eficientă împotriva acvaplanării, prin intermediul acumulării apei şi distribuirii rapide a acesteia din locul în care anvelopa intră în contact cu carosabilul. Canelurile de scurgere facilitează rezistența la acvaplanare. Capetele canelurilor din blocurile benzii de rulare sunt extinse şi au canturi striate, pentru a accelera îndepărtarea apei.

Compusul de cauciuc Dynamic Grip SUV. Aderență fiabilă pe drumuri umede și uscate. Lanțurile moleculare și polimerii funcționali creează o structură densă și elastică, ce asigură o aderență solidă, chiar și la viteze mari. Structura în mai multe straturi reduce rezistența la rulare a anvelopei.

Tehnologia Aramid Sidewall. Rezistență extremă. Fibrele de aramidă extrem de puternice consolidează flancul anvelopei, oferind o mai mare durabilitate și protecție pentru situații de condus solicitant. Fibra face ca anvelopa să fie mai rezistentă la impacturi și tăieturi care altfel ar putea deteriora anvelopa.

Design-ul Silent Groove. Confort sporit la volan. Controlând atât nivelul de zgomot din interior, cât și din exteriorul vehiculului, acest design reglează fluxul de aer și împiedică apariția unui sunet neplăcut. De asemenea, designul reduce rezistența la aer, care răcește suprafața anvelopei. Acest lucru îmbunătățește rezistența la uzură a anvelopei, oferindu-i șoferului kilometri în plus.

Noile anvelope Nokian Tyres Wetproof SUV – Siguranță extremă pentru drumurile umede și uscate

Noua anvelopă Nokian Tyres Wetproof SUV este o anvelopă de vară sigură și fiabilă pentru              SUV-urile mici și mijlocii care circulă pe drumurile din Europa Centrală. Cele mai importante caracteristici ale acestei anvelope sunt abilitatea excelentă de frânare pe carosabilul ud și rezistența la acvaplanare. La fel ca fratele mai mic, Nokian Tyres Wetproof, câștigător în teste, aceasta oferă o tehnologie unică, având zone de siguranță,  special dezoltată pentru condițiile variabile din timpul verii.

„Știm că șoferii europeni acordă o importanță deosebită aderenței bune, atât pe drumurile umede, cât și pe cele uscate. Anvelopa Nokian Tyres Wetproof SUV oferă cea mai bună combinație posibilă de proprietăți pentru drumuri umede și uscate. Am reușit să îmbunătățim aderența pe drumuri ude și rezistența la acvaplanare, ceea ce înseamnă că putem oferi mai multă siguranță șoferilor care conduc pe șosele ude. Nokian Wetproof SUV este la un nivel superior,”, explică Jarno Röytiö, Development Manager Nokian Tyres.

Dual Zone Safety – Control total în condiții de drum umed și uscat

Anvelopele de vară Nokian Tyres sunt special concepute pentru condiții meteo variabile. În Europa, vara este adesea fierbinte, dar și cu vreme schimbătoare, iar ploile de vară pot fi abundente.

„Drumurile din Europa Centrală pot avea uneori șanțuri, iar o aversă brsucă de ploaie poate duce la acvaplanarea mașinii, mai ales dacă există multă apă pe șosea și în șanțuri. Pe măsură ce viteza crește, masa de apă împinsă sub anvelopă poate ridica anvelopa complet de pe suprafața drumului. De aceea, anvelopa trebuie să poată orienta apa în părțile laterale.”, subliniază Röytiö.

Secretul din spatele echilibrului fin dintre proprietățile umede și uscate este conceptul Dual Zone Safety, care oferă siguranță și încredere în toate condițiile. Zona de rulare a anvelopei este împărțită în două zone funcționale. Această nouă tehnologie denumită Dual Zone Safety oferă o combinație excelentă de performanță pe carosabil uscat și umed. Stability Zone se află în exteriorul anvelopei și face manevrabilitatea mai ușoară și sigură, oferind o bună stabilitate, în timp ce Wet Safety Zone din interior îmbunătățește aderența pe suprafețe umede și rezistența la acvaplanare.

Stability Zone – Experiență de condus echilibrată și rulare confortabilă

Consolidând manevrabilitatea excelentă și proprietățile pentru suprafețe umede, conceptul Responsive Lock susține nervurile longitudinale, permițând apei să se scurgă mai ușor de pe anvelopă. Canelurile de pe nervuri sunt echipate cu elemente interblocare care acționează unul contra celuilalt în punctul de contact al anvelopei cu carosabilul. Acest design inovator sporește stabilitatea la volan, fără a compromite siguranța în condiții umede.

Controlând atât zgomotul din interiorul, cât și exteriorul vehiculului, Silent Groove Design este o inovație a flancurilor anvelopelor, care îmbunătățește confortul la volan. Suprafața cu designul unei mingi de golf reglează fluxul la aer și răcește suprafața anvelopei. Acest lucru îmbunătățește rezistența la uzură a anvelopei, oferindu-i șoferului kilometri în plus.

Wet Safety Zone – Rezistență la acvaplanare la cel mai înalt nivel

Când o anvelopă intră în contact cu o cantitate de apă mai mare decât poate dispersa, apare acvaplanarea. Pentru a preveni acvaplanarea, flancurile anvelopei sunt prevăzute cu Trumpet Grooves, adâncituri în formă de glonț care au fost optimizate pentru scurgerea apei; acestea depozitează apa dintre anvelopă și șosea, accelerând scurgerea apei din canelurile principale către canelurile transversale, maximizând aderența.

Compusul SUV Aqua Hybrid oferă siguranță sporită pentru vreme ploioasă. Acest amestec de cauciuc de nouă generaţie, cu tipuri de polimeri avansaţi şi structură de siliciu îmbunătăţită, asigură o aderenţă excelentă pe carosabil ud şi costuri reduse la carburant. Aderenta anvelopei în condiții umede este printre cele mai bune din industrie, din clasa A.

Pentru a preveni pericolele ce pot apărea pe vreme ploioasă, Canelurile Principale Lustruite oferă anvelopei un aspect elegant și servesc o funcție importantă, deoarece apa curge ușor de pe canelurile principale, netede și șlefuite.

Aderență îmbunătățită și durabilitate maximă

Structura robustă și rezistentă a anvelopelor Nokian Tyres Wetproof SUV este combinată cu flancurile special renforsate, pentru a garanta rezistența anvelopei la impacturi și tăieturi care pot apărea în timpul condudusului. Ejectoarele de piatră (Stone Ejectors) de pe canelurile principale oferă o durabilitate suplimentară, în timp ce Ghearele” De Aderență (Grip Claws) din zonele de margine sporesc aderența.

Tehnologia Aramid Sidewall oferă un nou tip de durabilitate. Structura flancurilor anvelopei conține fibre de aramidă extrem de puternice, care fac ca anvelopa să fie mai rezistentă impacturi și tăieturi. Ejectoarele de pieatră împiedică prinderea pietrelor ascuțite de anvelopă și pătrunderea lor în structura acesteia.

Anvelopa trebuie să funcționeze în mod fiabil atât în traficul urban, cât și pe drumuri cu pietriș și noroi. “Ghearele” de aderență dintre blocurile de rulare de pe suprafața anvelopei îmbunătățesc aderența, mai ales la frânare și accelerare. Aceste “gheare” speciale au fost concepute pentru a susține deplasarea pe drumuri nisipoase și alte suprafețe moi. “Ghearele” aderă la suprafața drumului într-o manieră controlată și asigură o mai bună tracțiune și aderență la frânare pentru anvelopă.

Anvelopele Nokian Tyres Wetproof SUV – Mai multă liniște în timpul condusului pe ploaie

  • Securitate extremă, atât pentru drumurile umede, cât și pentru cele uscate
  • Stabilitate și confort pe drumurile accidentate
  • Pereți laterali Aramid foarte rezistenți pentru durabilitatea maximă a anvelopei

Noile anvelope Nokian Tyres SUV Wetproof se clasează în următoarele categorii de viteză: H (210 km/h), V (240 km/h) și W (270 km/h), iar gama de dimensiuni acoperă 27 de articole de la 16 inci până la 19 inch.

Principalele inovații:

Dual Zone Safety. Manevrare ușoară și experiențe de condus sigure, cu o stabilitate și proprietăți excelente de manipulare, în timp ce Wet Safety Zone oferă o rezistență avansată la acvaplanare și totodată siguranța șoferilor pe carosabil umed.

Conceptul Responsive Lock. Canelurile axului longitudinal sunt echipate cu omologi care se întrepătrund și care răspund fixându-se ferm unele față de altele atunci când anvelopa apasă pe suprafața drumului. Aceste părți sprijină axul longitudinal, crescând stabilitatea la volan, rezistența eficientă la acvaplanare permițând apei să curgă mai liber din anvelopă.

Tehnologia Aramid Sidewall. Durabilitate extremă. Fibrele aramidice extrem de puternice consolidează pereții laterali ai anvelopei, oferind o mai mare durabilitate și protecție pentru situații de conducere solicitante. Fibra face ca anvelopa să fie mai rezistentă la lovituri și tăieturi, care altfel ar putea deteriora rapid.

Compus SUV Aqua Hybrid. Un plus de siguranță pentru vremea ploioasă. Un compus de nouă generație din cauciuc, care asigură o aderență excelentă pe carosabil umed și costuri mai mici de combustibil.

Trumpet Grooves. Pentru o rulare optimizată. Șanțurile depozitează apa dintre anvelopă și șosea, accelerând curgerea acesteia din canelurile principale către canelurile transversale, maximizând, astfel, aderența.

Design-ul Silent Groove. Confort îmbunătățit la volan. Prin controlarea zgomotului de rulare interior și a celui exterior, acest concept ajută la controlarea fluxului de aer și previne crearea unui sunet neplăcut, deranjant. De asemenea, designul crește rezistența la aer. Ca urmare, suprafața anvelopei se răcește mai repede, lucru care îmbunătățește rezistența la uzură a anvelopei și oferă șoferului mai mulți kilometri.

Siguranță brevetată

Pentru mai multă siguranță, atât anvelopele Nokian Tyres SUV Powerproof, cât și anvelopele Nokian Tyres SUV Wetproof oferă un Indicator de Siguranță în timpul Condusului (DSI – Driving Safety Indicator), brevetat de Nokian Tyres. Indicatorii de locație și de presiune din zona de informații de pe peretele lateral al anvelopei îmbunătățesc, de asemenea, siguranța. Acest material de informare permite șoferilor accesul la presiunea corectă de umflare a anvelopelor și la informații legate de schimbarea anvelopelor. Confortul și siguranța sunt îmbunătățite și de o secțiune suplimentară care poate fi utilizată pentru înregistrarea cuplului de strângere a șuruburilor.

Notebook-ul ASUS ZenBook Pro Duo (UX581) cu ScreenPad Plus a ajuns în România

ZenBook Pro Duo (UX581) cu ScreenPad Plus

Anunțat la COMPUTEX 2019 și prezentat în premieră europeană la București în luna iunie, celebrul ZenBook Pro Duo (UX581) echipat cu ScreenPad Plus devine disponibil utilizatorilor din România la prețuri ce pornesc de la aproximativ 12500 lei (taxe incluse). Laptopul viitorului, ZenBook Pro Duo este conceput pentru performanță extremă, pentru a stimula creativitatea utilizatorilor.

ScreenPad Plus este un ecran tactil secundar de 14″ integrat de-a lungul tastaturii, ce interacționează perfect cu ecranul principal OLED NanoEdge 4K HDR de 15″, îmbunătățind interactivitatea cu notebook-ul și fluxul creativ.

La debutul pe piața locală, utilizatorii au la dispoziție două configurații UX581GV, ambele cu procesor Intel Core i7-9750H cu 6 nuclee din generația a 9-a, 16GB RAM la 2666 MHz, accelerator grafic NVIDIA GeForce RTX 2060 cu 6GB VRAM și sistem de operare preinstalat Microsoft Windows 10 Pro. Diferența dintre cele două echipări constă în capacitatea de stocare a unității SSD de mare viteză: 512GB (PCIe 3.0 x2) sau 1TB (PCIe 3.0 x4). Până la sfârșitul lunii septembrie vor ajunge pe piață și alte configurații, inclusiv cu procesor Intel Core i9.

ScreenPad Plus de pe ZenBook Pro Duo le oferă utilizatorilor abilitatea de a se bucura de productivitatea și eficiența utilizării a două ecrane separate pe un singur dispozitiv portabil. Touchscreen-ul poziționat de-a lungul întregii tastaturi, deasupra acesteia, are rezoluție 4K și aspect 32:9, furnizând un spațiu vizual de lucru mult mărit, în timp ce păstrează forma unui laptop standard.

Utilizatorii pot profita de numeroasele funcții din cadrul panoului de control ScreenXpert pentru a simplifica ferestrele multi-ecran și managementul aplicațiilor. Acestea includ controale precum App Switcher, ViewMax și App Navigator ce permit interacțiunea intuitivă și referințele facile între ecranul principal și ScreenPad Plus. Task Group le permite utilizatorilor să rămână în modul de lucru prin deschiderea multiplelor ferestre cu o singură atingere. Utilizatorii pot glisa aplicațiile, bara de instrumente sau meniurile pe ScreenPad Plus pentru a reduce aglomerarea de pe ecranul principal și pentru a lucra eficient. Creatorii de conținut pot selecta instrumente precum previzualizarea clipurilor, bara cronologică, fereastra cu cod sau mixerul audio pe ScreenPad Plus pentru a-și optimiza fluxul de lucru. Aplicațiile de comunicare socială plasate pe ScreenPad Plus le permit utilizatorilor să fie la curent cu noutățile și să răspundă instant la mesaje în timp ce lucrează fără a mai comuta între ferestre.

Ecranul principal OLED NanoEdge 4K HDR are ramă îngustă pe toate cele patru laturi, rată de contrast de 100.000:1 și acoperire 100% DCI-P3. Spectrul de culoare DCI-P3 – utilizat în industria filmului – este tot mai preferat de profesioniștii din domeniul creației, imaginile de pe ZenBook Pro Duo arătând pur și simplu fantastic.

ZenBook Pro Duo oferă un set complet de porturi I/O, inclusiv un USB Type-C (USB-C) cu Thunderbolt 3. Cel mai recent adaptor Intel Wi-Fi 6 cu Gig+ (802.11ax) duce vitezele wireless la nivelul următor, pentru conexiuni super fluide.

Pentru a asigura funcționarea cursivă și performanța maximă disponibilă tot timpul, există un buton Turbo Fan dedicat pentru a crește în orice moment puterea de răcire. În același timp, balamaua ErgoLift îmbunătățește fluxul de aer sub laptop pentru o performanță termică mai bună. Specificațiile avansate fac din ZenBook Pro Duo unul dintre cele mai puternice laptopuri disponibile pentru profesioniștii în mișcare și asigură fluxurile de lucru fluide între ecrane atunci când este utilizat ScreenPad Plus. De asemenea, ZenBook Pro Duo dispune de cea mai recentă versiune ASUS NumberPad, o tastatură numerică iluminată LED, integrată în touchpad.

Samsung prezintă primul său procesor mobil integrat 5G – Exynos 980

The Exynos 980_3

Cu funcții multi-mode și frecvențe sub-6GHz, cu viteză de până la 2.55 Gbps, Exynos 980 aduce conectivitatea 5G pe multe dispozitive mobile

 Procesorul neural (NPU) îmbunătățit, permite experiențe AI mult mai complexe

București, România – 04 Septembrie 2019 – Samsung Electronics Co., Ltd., lider mondial în tehnologia avansată a semiconductorilor, a anunțat astăzi cel mai recent procesor mobil, Exynos 980, care combină cel mai înalt nivel de performanță al conectivității cu un modem integrat 5G și performanțe de procesare inteligentă într-un singur cip.

„Odată cu introducerea modem-ului nostru 5G anul trecut, Samsung a avansat în revoluția 5G, deschizând drumul către următoarea eră în ceea ce privește mobilitatea. Cu 5G integrat în Exynos 980, Samsung își dorește să creeze o rețea 5G accesibilă pentru o gamă largă de utilizatori, continuând să inoveze pe piața mobilă 5G”, a declarat Ben Hur, vicepreședinte al System LSI marketing, Samsung Electronics.

Bazat pe tehnologia avansată de procesare FinFET de 8 nanometri (nm), Exynos 980 este primul procesor de inteligență artificială (AI) produs de Samsung cu un modem 5G integrat., Exynos 980 înglobează modemul 5G ajutând la reducerea consumului de energie, dar și la creșterea eficienței spațiului unui dispozitiv. Modemul noului procesor mobil compatibil cu toate rețelele de la 5G, până la 2G, oferă o viteză rapidă de downlink în 4G LTE și până la 2,55 Gbps în frecvențe sub-6GHz 5G. Modemul acceptă, de asemenea, conectivitatea dublă E-UTRA-NR (EN-DC), care combină conectivitatea 2CC LTE și 5G pentru a maximiza viteza de downlink mobilă de până la 3,55 Gbps. În plus, procesorul acceptă noul standard Wi-Fi 6, IEEE 802.11ax, care oferă o viteză mai rapidă și o stabilitate mai mare pentru jocuri online și streaming video de înaltă rezoluție.

Cu un procesor puternic și un GPU la bord, Exynos 980 poate rula mai multe aplicații simultan, modele complexe de design UX și jocuri grafice de înaltă rezoluție. Având două dintre cele mai recente nuclee de procesare Cortex-A77 de înaltă performanță și patru nuclee Cortex-A55, Exynos 980 furnizează puterea de calcul rapidă și complexă necesară în era 5G. Pentru jocuri realiste și experiențe imersive, procesorul vine cu GPU Mali-G76 de top.

The Exynos 980_1

Unitatea de procesare neurală (NPU) dispune de performanțe ridicate de până la 2,7 ori în comparație cu predecesorul său și este încorporată în Exynos 980 pentru a oferi inteligență de nivel următor pe următoarele device-uri. Cu NPU integrat, sarcinile AI sunt procesate chiar de pe device și nu sunt încărcate pe un server, oferind astfel o mai bună confidențialitate și securitate a datelor. NPU adaugă îmbunătățiri la aplicații, precum autentificarea securizată a utilizatorului, filtrarea conținutului, realitatea mixtă, camera inteligentă și multe altele.

Pentru fotografii avansate, Exynos 980 oferă performanțe de top camerei cu suport de rezoluție până la 108 megapixeli (Mp). Procesorul avansat de semnal al imaginilor (ISP) acceptă până la cinci senzori individuali și este capabil să proceseze simultan trei senzori pentru experiențe integrate în ceea ce privește camera. Împreună cu NPU, camera foto care are la bază inteligența artificială este capabilă să detecteze și să înțeleagă scene sau obiecte, iar în funcție de acestea, camera face ajustările optime în setări.

Pentru o experiență multimedia captivantă, codecul multi-format (MFC) al lui Exynos 980 acceptă codificarea și decodarea video-urilor în 4K UHD la 120 de cadre pe secundă (fps). HDR10+ cu mapare dinamică oferă culori mai detaliate și mai luminoase ale conținutului video.

Exynos 980 urmează să fie produs în masă până la sfârșitul acestui an.

Pentru mai multe informații despre produsele Exynos Samsung, vizitați http://www.samsung.com/exynos.

ELKO Romania distribuie televizoarele inteligente Gazer, caracterizate de raportul calitate/pret deosebit de atractiv

ELKO Romania, companie membra a grupului ELKO specializata in distributia unei game largi de echipamente, solutii IT si electronice de consum, anunta distributia televizoarelor inteligente Gazer.

Introducerea televizorului pe scara larga a marcat si lansarea ideii de divertisment la domiciliu, care, de-a lungul anilor, a suferit nenumarate modificari in jurul continutului audio-vizual. Odata cu dezvoltarea accelerata a tehnicii de calcul, cu interconectarea dispozitivelor si cu realizarea accesului facil la informatia de orice fel, televizoarele au fost supuse unei presiuni puternice de a evolua, de a oferi mai multe servicii, pentru a satisface cerintele unui public tot mai pretentios. Astfel, a luat nastere mai intai ideea de smart TV, iar apoi au aparut primele dispozitive de acest gen, conturandu-se peisajul unei noi generatii de dispozitive multifunctionale axate pe continut video. La ora actuala, piata televizoarelor inteligente poate fi considerata matura, fiind alcatuita din produse performante, complexe, cu un mod de utilizare intuitiv, interfete grafice naturale si fluide si o experienta in utilizare desavarsita. Pentru multi utilizatori, gasirea modelului potrivit pentru bugetul si cerintele lor ramane insa o adevarata provocare. De aceea, ELKO Romania a luat decizia de a distribui gama de televizoare inteligente Gazer, recunoscute pentru preturile avantajoase, fara a face rabat la calitate sau performanta.

Spre deosebire de alti producatori, care au adaugat acces la Internet si servicii conexe televizoarelor, Gazer a dezvoltat un intreg portofoliu de astfel de produse plecand de la ideea de conectivitate, de la faptul ca sursa de continut este Internetul, asa cum de altfel considera 80% dintre participantii la un studiu realizat de TNS in anul 2018. Drept rezultat, nu numai ca modelele Gazer asigura o experienta in utilizare mai buna, optimizata pentru accesarea de continut online, dar o ofera si intr-un buget mult redus fata de alti producatori, la un nivel de calitate foarte bun. Portofoliul actual de smart TV-uri Gazer distribuit de ELKO Romania contine exclusiv echipamente cu panouri IPS de cea mai buna calitate (A+) cu iluminare directa cu LED, ale caror diagonale variaza intre 32” si 55”. Ele folosesc sistemul de operare Android 7.1, ales nu intamplator, ci pe baza stabilitatii superioare asigurate de acesta. Prin urmare, este oferita o interfata mult mai usor de inteles si folosit pentru utilizatorii de dispozitive mobile, asigurandu-se totodata compatibilitatea cu toate aplicatiile dezvoltate pentru sistemul de operare Android. Iar printre beneficii se mai numara aptitudinile superioare in multi-tasking, realizarea actualizarilor in fundal, fara afectarea activitatii, comutarea rapida intre aplicatii si ergonomia de top. Mai mult decat atat, utilizatorii beneficiaza de maximum de flexibilitate, caci pot opta sa instaleze aplicatii via Google Play, de pe un drive pe interfata USB sau folosind fisiere cu extensia apk descarcate de pe Internet. Totodata, actualizarile de firmware sunt furnizate OTA (Over-The-Air), iar telecomanda a fost mult simplificata, pentru maximum de confort.

Evident, un sistem de operare complex necesita si o platforma hardware puternica pe care sa ruleze. De aceea, smart TV-urile Gazer sunt echipate cu procesoare quad-core cu arhitectura Cortex A53, solutie grafica Mali-470 MP2 sau PowerVR GE7800, 1 sau 2GB memorie RAM. De asemenea, toate modelele incorporeaza interfata Bluetooth 4.0, pe care utilizatorii o pot folosi pentru conectarea unor boxe, tastaturi, gamepad-uri, sau chiar pentru suport RCU si transmitere de comenzi vocale. Interfata HDMI 2.0 suporta o latime de banda de 18Gbps pentru continut HDR 4K cu 60Hz si functie CEC pentru controlul dispozitivelor externe, iar portul USB 3.0 suporta viteze de transfer de 5Gbps. Este asigurat suport pentru standardele digitale DVB-C, DVB-S/S2 si DVB-T/T2, iar decodorul hardware integrat suporta formatele H.265 (HEVC), H.264 (AVC), VP9, VP8, precum si continut video 4K cu pana la 125Mbps si 60FPS. Pe langa suport pentru aplicatii uzuale si servicii de streaming, precum Facebook, Instagram, YouTube, Netflix, Amazon prime sau Hulu, smart TV-urile Gazer le ofera utilizatorilor si posibilitatea de a inregistra emisiunile si serialele preferate, precum si o functie TimeShift pentru reluarea unor momente transmise in direct.

Televizoarele Gazer sunt disponibile in Romania prin intermediul partenerilor autorizati ELKO Romania, cu preturi recomandate care pleaca de la 999 Lei cu TVA inclus.

Allview tv- seria 5500- edgeless design și meniu intuitiv

Allview anunță lansarea unei noi serii de televizoare, după ce compania românească a debutat cu succes acest segment de piață la finalul anului trecut.

Analizând preferințele clienților, compania a decis segmentarea produselor sale în mai multe serii, care vor întruni o paletă largă de beneficii pentru consumatori.

Alături de seria 6000, în care se regăsesc televizorele Allview cu Google Assistant, cu magazin de aplicații-Play Market, control al casei inteligente și Chrome Cast inclus, și de seria 5000, care include televizoare cu design clasic, Allview prezintă seria 5500, televizoare smart, cu un design foarte atrăgător și preț accesibil.

Seria 5500 este cea definită printr-un design edgeless, avangardist și în concordanță cu tendințele actuale, în care frame-ul care încadrează display-ul este aproape inexistent, aducând utilizatorului perspectiva imaginiilor fără granițe.

Seria 5500 de la Allview include smart tv-uri, gândite pentru divertisment interactiv, cu meniu intuitiv și interfață atractivă, care se încadrează perfect oricărui spațiu prin design-ul minimalist.

Interacțiunea cu smart tv-urile Allview se transformă în distracție, utilizatorul având acces la cele mai iubite filme și putând să intre direct în acțiune cu sute de jocuri. Cu un UI special creat, experiența interactivă este superioară, iar programul tv rulează simultan cu meniul smart, pentru o navigare facilă a utilizatorului care rămâne conectat permanent la posturile preferate.

Căutarea conținutului media este mai facilă ca oricând pentru că muzica preferată, filmările sau fotografiile sunt perfect organizate și poziționate doar la un click distanță.

Mai multe detalii despre televizoarele seriei 5500, pe https://www.allview.ro/tv-seria-5500/

Samsung sărbătorește 3 ani de parteneriat cu Festivalul Internațional George Enescu prin 3 experiențe digitale inovatoare

Samsung este de trei ani partener de inovație al Festivalului Internațional George Enescu, o prezență constantă în viața acestui prestigios eveniment, marcată prin elementele de tehnologie de ultimă oră care amplifică efervescența spectacolelor și a tuturor programelor asociate.

Poziția noastră de partener pentru inovație ne onorează, dar ne și determină să aducem elemente de tehnologie de ultimă generație în cadrul Festivalului George Enescu. Mai mult, în calitate de brand care susține inovația în domeniul cultural, ne  bucurăm să le oferim oamenilor experiențe digitale, cu ajutorul cărora aceștia beneficieză de toată amploarea și efervescența Festivalului George Enescu”, a declarat Simona Panait, Marketing Director România & Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics România.

Ediția din acest an se anunță ca fiind cea mai extinsă din istoria festivalului, cu peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii care vor urca pe scenă și 84 de concerte și recitaluri.

Samsung completează experiența participanților la festival cu 3 experiențe digitale inovatoare, punând în valoare dimensiunile culturale ale festivalului prin AR (Augmented Reality), VR (Virtual Reality) și o aplicație dedicată.

AR: Festivalul George Enescu prinde viață cu o bancnotă!

Samsung aduce magia festivalului dincolo de limitările fizice ale sălilor de spectacol. Ca omagiu marelui compozitor George Enescu, dar și pentru a ilustra felul în care tehnologia poate crea experiențe muzicale memorabile, Samsung facilitează accesul la toate reprezentațiile din programul festivalului, prin intermediul realității augmentate.

Orice bancnotă de 5 lei devine un portal către universul fascinant al concertelor clasice prin simpla scanare a acesteia cu aplicația dARe by Samsung, disponibilă gratuit în Google Play și App Store. Scanarea bancnotei oferă instant, prin live streaming, acces la spectacolele disponibile pe toată durata festivalului.

Pe perioada festivalului, sunt disponibile două experiențe distincte: accesul prin live streaming la spectacolele disponibile, dar și o experiență în realitate augmentată, în afara orelor de spectacol.

VR: Realități virtuale spectaculoase într-o vizită a caselor memoriale George Enescu

Patru dintre casele memoriale ale maestrului George Enescu (Liveni, Dorohoi, Sinaia și București) vor putea fi „vizitate” chiar în holul Sălii Palatului, cu ajutorul expoziției digitale permanente „Enescu 360”.

Experiența este destinată doar participanților în festival, însă expoziția digitală „Enescu 360” este disponibilă publicului larg, accesând: http://muzeulmuzicii360.ro.

Devenită expoziție permanentă în cadrul Muzeului Național „George Enescu”, încă din 2016, expoziția digitală „Enescu 360” se adresează tuturor pasionaţilor de muzică, artă și tehnologie.

Vizitatorii și utilizatorii dornici să aibă parte de experiențe noi de vizitare și de învățare pot explora lumea lui George Enescu și moștenirea sa culturală cu ajutorul device-urilor Samsung Gear VR. Astfel, prin intermediul tehnologiei de top, casele maestrului – Casa Memorială George Enescu din Liveni, Muzeul Memorial George Enescu din Dorohoi, Muzeul Național George Enescu din Sinaia și Muzeul Naţional ”George  Enescu” din Bucureşti pot fi vizitate din exteriorul acestora, dar și din interior, utilizatorii putând parcurge holurile și camerele, putând interacționa cu obiectele și exponatele din colecțiile personale ale compozitorului. De asemenea, expoziția în Gear VR permite accesul la câteva documente rare, printre care și Testamentul lui George Enescu.

Aplicația Enescu Experince, powered by Samsung

În cadrul parteneriatului de tradiție cu Festivalul George Enescu, Samsung lansează aplicația Enescu Experience, un mijloc valoros de a facilita informarea publicului și a asigura accesul la întreaga gama de evenimente.

Disponibilă gratuit în Google Play și App Store, Enescu Experience cuprinde atât cele peste o sută de concerte care fac parte din festival, cât și programele conexe. Permițând localizarea telefonului, utilizatorii vor primi notificări despre evenimentele din apropiere, fiecare dintre aceștia putând chiar stabili și trasee pentru a naviga către diferite puncte de pe hartă.

Aplicația include detalii despre fiecare eveniment și link-uri pentru programarea participării.

Samsung își reîntărește poziția de facilitator de experiențe, ilustrând cum inovația în domeniul cultural poate îmbogăți și amplifica experiența de festival, într-un mod facil și inovator.