Liviu Teodorescu la stomatolog, la clinica Unident din Tulcea

Liviu Teodorescu a ales Unident Center din Tulcea pentru controlul stomatologic periodic. Fără a avea vreo durere care să îi împiedice prestația artistică, Liviu ne-a mărturisit că este vorba doar de un control de rutină: “Voi știti ca sunt mereu pe drumuri. Chiar zilele astea am un traseu legat de peste 2000 de Km, imediat de la Tulcea plec la Oradea pentru ca apoi să mă întorc la Galați. Am gasit o oră în programul meu că să îmi fac controlul stomatologic periodic, la 6 luni. M-am interestat din timp și, în Tulcea, mi-a fost recomandată clinica aceasta super SF – Unident Center. Incredibil ce echipamente, dotari și mai ales ce medici am gasit aici! Le-am recomandat să deschidă o astfel de clinica și la București. Tulcenii sunt norocosi că au la ei în oras un loc ce le asigură aparatura și tehnicile de ultimă generație, dar și specialiști pasionați, cu empatie și respect fața de pacienți și meserie. Sănătatea mea este importantă și mă bucur că sunt în regulă și din punct de vedere stomatologic.

Am acceptat și bonusul oferit de clinică la fiecare consultație stomatologică – investigația cu VELscopeVX – Poate depista în faza incipientă formele de pre-cancer și cancer. Nu mi-a venit să cred că de această investigație beneficiază orice persoană care face un consult stomatologic. Credeam că mi se acordă doar mie aceasta favoare. Oamenii aștia chiar se dedică prevenției în sănătate, nu glumesc cu nimic când e vorba de pacienți. Sunt în regulă și mă bucură foarte mult acest rezultat. Am fost invitat și la Unident în Galați. Daca voi avea timp sigur am să trec pentru ca este o bucurie să o cunoști pe dna. Dr. Petronela Luca. În timp probabil ca vor aparea și la mine problemele stomatologice. Vreau să păstrez legatura cu doamna doctor pentru că pe mâna dumneaei m-aș lăsa oricând. Știe ce face!”.

“Liviu a fost pacientul ideal, conștient de importanța controlului stomatologic periodic. Îi mulțumim pentru ca ne-a ales și sperăm că s-a bucurat de experiența oferită fiecarui pacient de către echipa Unident. Fără probleme stomatologice, am facut pentru Liviu consultul, igienizarea profesională a cavității orale cu decontaminare bacteriană laser pentru prevenția afecțiunilor parodontale, afecțiuni ce se regăsesc la un procent tot mai mare din populatie. Ca oricărui pacient Unident i-am oferit posibilitatea de a beneficia de investigația cu VELscopeVX. A acceptat curios și s-a bucurat de rezultat. S-a gândit un moment la starea pe care i-ar putea-o aduce un rezultat mai puțin plăcut în urma investigației. S-a linistit repede când a aflat că, depistate în stadii incipiente, leziunile pre-canceroase sau canceroase pot fi tratate. Vă așteptăm chiar acum să experimentăm împreună tehnologia viitorului din clinicile Unident.” – Dr. Petronela Luca – general manager Unident Center

 

Piesele agricole de care orice agricultor are nevoie

1530778961ambreiajaparatdelegatclaasmarkant405060

Daca exista un lucru legat de tara noastra, Romania, care ne face cunoscuti, acesta este agricultura. Aceasta a fost si este inca una dintre principalele atuuri ale tarii noastre. Desi nu suntem la acelasi nivel cu tarile dezvoltate, atunci cand vine vorba de tehnologiile utilizate in agricultura, putem, prin diverse mijloace sa obtinem o cultura anuala suficienta. De aceea este nevoie ca utilajele agricole folosite de noi sa fie revizuite la timpul potrivit. In acest scop exista anumite platforme online de unde putem obtine piesele de schimb necesare.

Piesemasiniagricole.ro este o astfel de platforma, si este una dintre cele mai bune platorme online. Aici putem gasi orice tip de piesa, cum ar fi piese combina la cele mai bune preturi. In cazul in care avem anumite piese de vanzare tot aici putem pune un anunt cu piesa pe care dorim sa o vindem.

Avand in vedere necesitatea pieselor de schimb pentru utilajele agricole, aceasta platforma a fost facuta in scopul simplificarii procesului de cautarea pieselor de schimb dorite, prin anumite filtre puse la dispozitia utilizatorilor. De asemenea, procesul de livrare al pieselor este unul relativ scurt, ceea ce este un lucru foarte important, pentru ca astfel putem evita anumite situatii neplacute.

In special in timpul verii una din principalele activitati desfasurate pe terenul agricol este recoltarea cerealelor, si a altor plante cum ar fi floarea soarelui, rapita, porumb. Pentru a putea realiza transportul si depozitarea lor este nevoie de un tractor, dar si pentru prelucrarea resturilor ramase, cum ar fi paiele. Paiele pot fi facute baloti cu ajutorul unei balotiere, iar una dintre piesele care poate ceda este ciocul inodator. In cazul acesta avem nevoie de un cioc inodator Claas, firma Claas fiind una dintre cele mai bune firme la nivel mondial.

48 de țări se întrec la Campionatul Mondial de Orientare Nokian Tyres

 Daniel Hubmann_WOC 2019

București, 13 august 2019 – Campionatul Mondial de Orientare va avea loc săptămâna aceasta în Østfold, Norvegia. Sportivi de top din 48 de țări se întrec în cursele pe distanțe mijlocii, distanțe lungi și ștafetă, iar cursele cu spectatori vor fi organizate și în cursul săptămânii. Și în acest an, Nokian Tyres este sponsorul principal al WOC.

Campionatul mondial se desfășoară pentru a patra oară în Norvegia, o țară cunoscută pentru terenul său incredibil de atractiv și provocator. Orientarea este foarte populară în țările nordice și în Europa Centrală, aproximativ 300 de alergători fiind așteptați să participe la competițiile WOC organizate la Sarpsborg, Østfold. În plus, mii de oameni s-au înscris pentru cursele cu spectatori, pentru a se bucura de exerciții fizice, natură și provocările pe care le oferă acest sport.

„Scopul nostru este să organizăm cel mai bun Campionat Mondial de Orientare. Pentru aceasta avem nevoie de partenerii potriviți. În numele WOC2019, aș dori să le mulțumesc celor de la Nokian Tyres pentru sprijinul acordat în atingerea obiectivelor noastre.”, declară Sigmund Vister, președintele companiei organizatoare VM Orientering 2019.

Susținerea unui stil de viață activ și ecologic

Nokian Tyres este pentru a patra oară principalul sponsor al evenimentului. Cooperarea cu comunitatea internațională de orientare a fost firească încă de la început, având în vedere faptul că acest sport se potrivește perfect cu valorile companiei care promovează mobilitatea sigură și un stil de viață activ.

„Orientarea îmbină exercițiul fizic, aprecierea față de natură și determinarea în condiții solicitante. De aceea, acest sport se potrivește perfect și cu valorile companiei noastre. Stilul de viață nordic activ, dorința de a fi pionier în dezvoltare sustenabilă și voința de a ne testa limitele pot fi văzute în produsele noastre sigure, ecologice și inovatoare.”, declară Antti-Jussi Tähtinen, VP de marketing, Nokian Tyres.

Parteneriatul dintre Nokian Tyres și Federația Internațională de Orientare (IOF) a început încă din 2016. Contractul pe mai mulți ani privind sponsorizarea titlurilor Campionatelor Mondiale de Orientare și statutul de partener principal al IOF sunt valabile și pentru Cupa Mondială de Orientare.

Cel mai nordic producător de anvelope din lume este expert în terenuri provocatoare și condiții meteorologice schimbătoare. Pe lângă orientare, Nokian Tyres promovează și un stil de viață sănătos, în calitate de sponsor principal al triatlonului Nokian Tyres IRONMAN 70.3 din Finlanda.

Mai multe informații despre concurs: https://woc2019.no/en/

Învață de la ambasadorul internațional Leica – Kristian Dowling – cum să stăpânești arta fotografiei nocturne

Revoluția digitală în fotografia nocturnă

Înainte, făceam fotografii folosindu-ne de lumina zilei, tocmai ca să evităm provocările de pe timp de noapte. Întâmpinam dificultăți din cauza lipsei ecranelor LCD și nici nu aveam o imagine clară a subiectului fotografiat. Orice greșeală ne costa scump, de la filmul consumat la developarea acestuia. Revoluția digitală, însă, ne permite să vedem, astăzi, exact ceea ce facem și să surprindem câte cadre vrem. Bineînțeles, avem nevoie de uneltele potrivite și de puțin talent, pentru că fotografierea pe timp de noapte încă nu e ușor de stăpânit. Dar, chiar și așa, putem vedea pe Instagram imagini remarcabile surprinse noaptea de fotografi profesioniști și pasionați.

Instagram în noapte

Pe platforma Instagram, cadrele surprinse pe timp de noapte au devenit un adevărat trend printre creatorii de conținut. O simplă căutare folosind hashtag-ul #nightphotography dezvăluie nu mai puțin de 8 000 000 de rezultate! Fotografii au exploatat preferința utilizatorilor pentru fotografiile nocturne și au câștigat numeroși followeri datorită fotografiilor cu peisaje nocturne, cu cerul înstelat sau cu luna, surprinsă într-o lumină extraordinară.

Privește mai atent

De ce merită să explorăm modul nocturn de fotografiere? Pentru că și cele mai banale împrejurimi te vor surprinde cu frumusețea lor, noaptea. Locuri pe care altfel le-ai considera plictisitoare, capătă un farmec aparte pe timp de noapte, în luminile felinarelor.

Cu viteza luminii

Nu doar monumentele luminate au farmec, pe timp de noapte.

Expunerea îndelungată trezește la viață efecte impresionante care conturează traseul luminii în mișcare.

Părăsește orașul

În zonele rurale, cerul oferă un adevărat spectacol noaptea, stelele fiind mult mai vizibile. Astfel, camera poate surprinde lucruri pe care nu le vezi cu ochiul liber, cum ar fi peisaje nocturne pentru care merită să stai treaz.

Sfaturile unui profesionist în ceea ce privește fotografia pe timp de noapte

Kristian Dowling, ambasadorul internațional Leica, a împărtășit din experiența lui de fotografiere nocturnă cu flagship-ul P30 Pro.

Din punctul lui de vedere, cele mai importante principii după care se ghidează majoritatea fotografilor includ izolarea subiectului de fundal și fotografia reușită în lumină slabă. Fotografierea în semi-lumină pune la încercare atât abilitățile camerei foto, cât și ale fotografului. P30 Pro, însă, permite activarea high ISO și a vitezei obturatorului, ceea ce crește considerabil calitatea fotografiei în lumină slabă.

Atunci când fotografiem fără un trepied, este esențial să evităm viteza redusă a obturatorului în lumină slabă. Astfel, avem mai multe șanse să realizăm o fotografie stabilă și să surprindem toate mișcările în timp real.

“Acest aspect a fost important când am fotografiat elefanții din safari pe timp de noapte, de exemplu. Lumina nu era foarte bună, dar modul Pro a făcut posibil controlul expunerii, și astfel am reușit să surprind elefanții la calitate superioară.”

Noul mod de fotografiere Night mode cu capabilități HDR se dovedește foarte util, atunci când dorim să fotografiem în întuneric total și nu avem la îndemână un trepied. Night mode surprinde o serie de imagini la calitate bună, folosind expunerea îndelungată și le comprimă automat.

“Această funcție de fotografiere face diferența și nu este disponibilă în cazul camerele foto profesionale”, a adăugat Kristian Dowling.

Fața luminată a lunii

Nu mai este un secret faptul că luna reprezintă un subiect des explorat de către fotografii din toată  lumea. Aceștia sunt constant inspirați de lumina naturală și versatilă și încearcă să o captureze în cele mai surprinzătoare moduri. Fiecare fază a lunii reprezintă o sursă nesecată de inspirație pentru pasionații de mister.

Descoperă frumusețea

În orice decor te-ai afla, poți descoperi frumusețea ascunsă a locului, demnă de surprins dintr-un unghi diferit. Astăzi ai nevoie doar de un smartphone, să explorezi lumea și să-ți împărtășești descoperirile pe Instagram. Așa că TU când începi să faci asta?

Surprinde frumusețea cu telefonul mobil

Huawei a susținut întotdeauna realizarea fotografiilor impresionante și totodată la îndemna oricui, cu telefonul mobil. Compania încearcă în permanență să ofere consumatorilor cele mai performante lentile cu ajutorul cărora să depășească limitele fotografiei cu smartphone-ul. În acest demers, Huawei se bazează pe parteneriatul de lungă durată cu producătorul Leica și răspunde nevoilor pasionaților de fotografie, prin intermediul seriei Huawei P și a flagship-urilor P30.

Iubești fotografia? Înscrie-te în competiția Huawei InFocus Award

Competiția de fotografie Huawei InFocus este oportunitatea perfectă pentru iubitorii de fotografie, care își pot testa competențele foto. Prin intermediul concursului, Huawei oferă posibilitatea tuturor pasionaților de fotografie cu smartphone-ul să își împărtășească viziunea asupra lumii moderne. Competiția se desfășoară în 22 de țări, inclusiv în România, iar utilizatorii de smartphone-uri Huawei își pot înscrie fotografiile sau videourile până la data de 11 august 2019.  

Pasionații de fotografie își pot înscrie cadrele pe platforma dedicată competiției:

https://campaign.consumer.huawei.com/infocusawards/ro/  în cinci categorii care au ca scop explorarea limitelor expresiei vizuale: #Emotion Tag, Hello, Life!, Faces, Going the Distance, Storyboard sau în cea dedicată clipurilor video: Life Now.

Fotografiile înscrise vor fi prezentate într-o galerie online și vor face subiectul unui vot public, până la data de 11 august 2019. În etapa următoare, cele mai bune fotografii vor fi evaluate de membrii unui un juriu format din experți și fotografi celebri.

Samsung și Under Armour prezintă Galaxy Watch Active 2 – ediția Under Armour

Ediția exclusivă Galaxy Watch Active2 Under Armour este gândită pentru a oferi experiențe unice care să îi ajute pe alergători să își atingă obiectivele de fitness

Samsung Electronics Co., Ltd. și Under Armous Inc., au anunțat astăzi o ediție exclusivă – Under Armour Edition a celui mai recent smartwatch lansat de Samsung, Galaxy Watch Active2. Galaxy Watch Active2 Under Armour Edition este un nou tip de smartwatch, construit special pentru alergătorii pasionați, care vor să facă un upgrade rutinei lor de fitness. Ca parte din parteneriatul cu Under Armour, Samsung oferă o experiență completă alergătorilor, punând la dispoziția acestora avantaje care îi vor ajuta să-și țină sub control forma fizică și să evite riscurile de a se răni, prin intermediul unui set de specificații disponibile pe Galaxy Watch Active2 Under Armour Edition.

Ediția specială Galaxy Watch Active2 Under Armour le va permite utilizatorilor să se bucure de sesiunile de alergare, ajutându-i să obțină o stare de bine generală și oferindu-le posibilitatea de a se conecta cu celelate dispozitive. Sunt foarte entuziasmat că filozofia noastră în ceea ce privește sănătatea și viața echilibrată se alătură cunoștințelor despre atletism a celor de la Under Armour, luând astfel naștere acest device special gândit pentru utilizatorii Galaxy”, a afirmat Woncheol Chai, vicepreședinte senior și șeful departamentului de Product Strategy, Mobile Communication Business din cadrul Samsung Electronics.

Având specificații unice, precum măsurarea în timp real a cadenței și acces premium la cea mai mare comunitate de fitness din lume prin intermediul MapMyRun, experiența Galaxy de pe acest smartwatch oferă sfaturi de fitness mai rapide, îndrumări intuitive, dar și antrenamente complete, accesibile direct la încheietura mâinii.

La Under Armour, fiecare produs este construit în jurul misiunii de a le face viața mai ușoară atleților și credem că se aliniază perfect cu misiunea Samsung de a crea produse care să îmbunătățească viața oamenilor și să contribuie la construirea unui viitor nou. Suntem încântați să continuăm să împingem limitele performanței și tehnologiei prin parteneriatul nostru cu Samsung. Împreună deschidem calea către viitor, datorită experienței fizice și digitale pe care o punem la dispoziție utilizatorilor. Introducerea ediției speciale Galaxy Watch Active2 Under Armour alături de colecția noastră de încălțăminte UA HOVR și experiența unică oferită de aplicația MapMyRun va ajuta alergătorii să își îmbunătățească forma fizică, deci implicit performanța pe care o obțin prin alergare”, a declarat Paul Fipps, Chief Digital Officer, Under Armour.

Antrenor de alergare

Ediția Galaxy Watch Active2 Under Armour oferă utilizatorilor sfaturi de fitness în timp real pentru a-i ajuta să obțină maximul de rezultate din sesiunile lor de alergare. Folosind date de pe smartwatch, precum și din colecția Under Armour Connected Footwear, utilizatorii pot vedea feedback-ul pe ecran și pot primi îndrumări audio în timpul antrenamentelor, astfel încât își vor putea menține ritmul și implicit își vor îndeplini obiectivele de fitness.

Galaxy Watch Active2 Under Armour încurajează utilizatorii să-și stabilească obiective personalizate în funcție de nevoile lor, cum ar fi ritmul, distanța și durata și oferă îndrumări audio și feedback tactil pe parcursul sesiunii de alergare. Datorită îndrumărilor oferite în timp real bazat pe informațiile colectate din ceas, utilizatorul va primi feedback care îi va permite să facă modificări în antrenament. După antrenament, utilizatorii primesc o analiză detaliată și sfaturi de fitness pe smartphone-ul lor, aceasta oferindu-le o perspectivă aprofundată asupra tehnicii de alergare, pe care niciun alt produs de pe piață nu îl oferă.

MapMyRun Partnership

Înainte de fiecare alergare, utilizatorii pot stabili planuri de training personalizate și pot primi sfaturi care să îi ajute să își îndeplinească obiectivele. Galaxy Watch Active2 Under Armour include șase luni de free trial premium în aplicația MapMyRun, oferind consumatorilor acces la planuri de training care îi pot motiva să obțină maximul din antrenamente. În timpul antrenamentelor, display-ul smartwatch-ului Under Armour va afișa date relevante, precum ritmul cardiac, ritmul de alergare și forma fizică generală, astfel încât utilizatorii să le poată vedea în timp real și să își dea seama de progresul înregistrat. Atunci când folosesc și Galaxy Buds, utilizatorii pot avea acces la îndrumări audio la anumite intervale din timpul antrenamentului, dându-le o motivație suplimentară pentru a-și atinge obiectivele. Prin conectarea la smartphone, utilizatorii au acces la rapoarte detaliate ale antrenamentelor, alături de informații relevante despre sesiunile de alergare.

Rămâi conectat la fiecare pas

Începând cu 2019, toate încălțămintea din colecția HOVR a Under Armour se conectează cu aplicația MapMyRun. Alături de device-uri Samsung compatibile, utilizatorii își pot conecta încălțămintea direct la smartwatch-ul Samsung, astfel încât vor primi îndrumări și feedback direct pe display-ul ceasului.

În exclusivitate pe Galaxy Watch Active2 Under Armour, conectarea smartwatch-ului cu încălțămintea de alergare din colecția UA HOVR oferă utilizatorilor statistici actualizate constant, cu privire la distanța alergată, precum și îndrumări în timpul antrenamentului. Oferind date exacte și sfaturi concrete pentru îmbunătățirea alergării, pantofii sport și smartwatch-ul devin un antrenament cu antrenorul personal. Veți învăța multe despre stilul vostru de alergare, vă veți îmbunătăți tehnica și vă veți atinge obiectivele stabilite mult mai rapid – ceea ce s-ar întâmpla și dacă ați avea un antrenor real.

Ceasul potrivit pentru performanță în alergare

Galaxy Watch Active2 Under Armor Edition vine într-un corp ușor, sportiv, cu cadran din aluminiu, cu un design al display-ului special, precum și două opțiuni de dimensiuni – o variantă de 44mm, cu curea neagră și o variantă de 40mm cu curea gri. Ambele curele sunt făcute din Fluoroelastomer (FKM) și au un design ce permite pielii să repire, fiind foarte confortabil de purtat, pentru ca utilizatorii să obțină performanța pe care și-o doresc.

Alături de specificațiile semnătură ale lui Galaxy Watch Active2, precum noul cadran digital rotativ și interfața One UI, Galaxy Watch Active2 Under Armour oferă utilizatorilor și mai multe opțiuni de design și de control intuitiv special gândite pentru a satisface nevoile acestora în ceea ce privește sănătatea și planul de fitness. Fața smartwatch-ului oferă o interfață clară, iar aplicația MapMyRun poate fi accesată printr-o singură atingere. Fața smartwatch-ului dispune de un design animat de tip Eclipse, a cărui luminozitate se schimbă în funcție de ora din zi, cu moduri de afișare a datei și a orei bine definite, astfel încât să aveți aceste informații la îndemână și să nu vă rămână de făcut nimic altceva în afară de începerea antrenamentului.

Pentru mai multe informații despre Galaxy Watch Active2 Under Armour, accesați news.samsung.com/galaxy sau www.samsungmobilepress.com.

Specificații de produs

Categorie Specificație
Culoare Black and Mod Gray with Fluoroelastomer (FKM)
Dimensions and Weight Aluminum case–44mm models: 44 x 44 x 10.9T, 30g

Aluminum case–40mm models: 40 x 40 x 10.9T, 26g

Display 44mm models: 1.4” (34mm) 360 x 360 Super AMOLED, Full color Always On Display, Corning® Gorilla® Glass DX+

Varianta de 40mm:1.2” (30mm) 360 x 360 Super AMOLED, Full color Always On Display, Corning® Gorilla® Glass DX+

Curea Varianta de44mm: 20mm interschimbabilă

Varianta de 40mm: 20mm interschimbabilă

Baterie 44mm models: 340mAh

40mm models: 247mAh

Chipset Exynos 9110 Dual core 1.15 GHz
Sistem de operare Tizen
Memorie 768MB + 4GB
Connectivitate Bluetooth® 5.0, Wi-Fi b/g/n, NFC

A-GPS/GLONASS/Galileo/BeiDou

Senzor Monitorizarea frecvenței cardiace (cu 8 fotodiode), Electrocardiogramă (ECG), Accelerometru (până la 32g),

Giroscop, Barometru, Lumină ambientală

Încărcare WPC- Încărcare wireless
Durabilitate 5ATM + IP68 / MIL-STD-810G
PUI 2 Butoane, cadran digital (digital)
Compatibilitate Samsung, alte device-uri Android: 5.0 sau variante mai recente, RAM 1.5GB sau mai mult

iPhone: iPhone 5 sau variante mai recente, iOS 9.0 sau variante mai recente

Galaxy Note10: Smartphone-ul puternic creat pentru a aduce pasiunile la viață

 

Cel mai puternic Galaxy Note este special gândit pentru productivitate, dar și creativitate, datorită noului S Pen și a camerei prograde – și vine în două dimensiuni

  Samsung Electronics a prezentat astăzi Galaxy Note10, o nouă gamă de smartphone-uri premium, care îmbină design-ul elegant cu performanțe puternice și instrumente de productivitate pentru a ajuta utilizatorii să profite la maximum de fiecare moment. Inspirat de o generație care trăiește prin îmbinarea vieții profesionale cu cea socială, Galaxy Note10 oferă utilizatorilor libertatea de a lucra așa cum își doresc și de a-și demonstra spiritul creativ. Ani de zile, seria Galaxy Note a ajutat milioane de utilizatori fideli din întreaga lume să-și dezvolte pasiunile și să își atingă obiectivele personale și profesionale, iar acum, Samsung Galaxy Note10 continuă tradiția punând la dispoziție acestora tehnologia necesară pentru a realiza mai mult din ceea ce le place.

„Încă de la început, Galaxy Note a impresionat cu cele mai bune tehnologii și caracteristici de top. Galaxy Note 10 redefinește această promisiune pentru utilizatorul modern, loial Note, care își folosește smartphone-ul pentru a duce productivitatea și creativitatea la următorul nivel și care trece cu ușurință de la idei la sarcini clare. Fiecare element din Galaxy Note10 a fost conceput pentru a ajuta utilizatorii să obțină mai mult. Fie că lucrează la un proiect complex pentru muncă, editează un videoclip sau se relaxează cu jocul mobil preferat, Galaxy Note10 îi va ajuta să ducă la bun sfârșit task-urile mai eficient și mai bine”, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al diviziei IT și Comunicații Mobile, Samsung Electronics.

DESIGN SPECIAL CREAT PENTRU O EXPERIENȚĂ PREMIUM

Utilizatorii Galaxy Note apreciază puterea unui design sofisticat nu doar datorită aspectului dispozitivelor, ci și datorită experienței oferite. Fiecare element Galaxy Note10 este conceput pentru a fi elegant și subțire, astfel încât utilizatorii să își poată aloca întreaga atenție ideilor, proiectelor și conținutului care îi interesează cel mai mult.

  • Două dimensiuni:Pentru prima dată, Galaxy Note vine în două dimensiuni, astfel încât utilizatorii să poată alege care este cea mai potrivită variantă pentru ei. Galaxy Note10 se adresează utilizatorilor care doresc să experimenteze puterea S Pen-ului și productivitatea optimă într-o formă compactă, reprezentată printr-un display Cinematic Infinity de 6,3 inci, integrat în cel mai compact Note de până acum. Galaxy Note10+ are cel mai mare display din familia Galaxy Note, Cinematic Infinity de 6,8 inci, pe un device care este cât se poate de ușor de manevrat și de utilizat.

Display-ul lui Note 10 este cel mai bun display de la Samsung de până acum. De la construcție la tehnologia care stă la baza lui, ecranul este conceput pentru a oferi utilizatorilor o experiență excelentă, indiferent că se uită la un film sau se bucură de jocul lor video preferat.

  • Design-ul Edge-to-edge:Display-ul edge-to-edge Cinematic Infinity al lui Galaxy Note10 aproape nu mai are margini,  iar decupajul în ecran pentru camera frontală este mic și amplasat central, pentru un design echilibrat. Cel mai captivant display de la Samsung oferă o experiență superioară, care îmbină perfect partea de vizionare cu cea de creație.
  • Ecran de cea mai bună calitate:Galaxy Note10 folosește Dynamic AMOLED, display recunoscut în industrie. Cu certificare HDR10+ și Dynamic Tone Mapping, fotografiile și videoclipurile sunt mai luminoase față de seria Note precedentă și oferă o gamă largă de culori impresionante. UL a validat ecranul Galaxy Note10 pentru uniformitate de culoare și luminozitate în proporție de 98%. Pentru o vizualizare mai confortabilă, afișajul Eye Comfort reduce lumina albastră fără a afecta calitatea culorii.

PRODUCTIVITATE SPORITĂ PENTRU A MAXIMIZA FIECARE MOMENT

Utilizatorii Note pun accentul pe productivitate și văd în telefonul lor un ajutor esențial pentru a face și obține cât mai multe. Galaxy Note10 oferă noi tehnologii, capabilități îmbunătățite și integrări puternice, toate oferind utilizatorilor libertatea de a lucra în ritmul pe care aceștia îl consideră cel mai eficient.

  • De la scrierea de mână la text:Galaxy Note10 oferă capabilități noi și puternice unui S Pen compact, reimaginat. Acum, utilizatorii pot lua notițe, pot converti instantaneu scrisul de mână în text digital în Samsung Notes și îl pot exporta în diferite formate, inclusiv Microsoft Word. Utilizatorii pot chiar să-și personalizeze notițele prin reducerea, mărirea sau schimbarea culorii textului. Prin doar câteva acțiuni, documentele pot fi partaje cu ușurință între participanții unei ședințe; clipele de inspirație se pot transforma rapid în documente editabile.
  • S Pen regândit: Galaxy Note10 aduce îmbunătățiri S Pen-ului; dacă pe Galaxy Note9 S Pen-ul a primit funcția de Bluetooh Low Energy, S Pen-ul de pe Galaxy Note10 primește și funcția Air, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot controla device-ul prin anumite gesturi făcute cu S Pen-ul. Prin intermediul funcției Air SDK, dezvoltatorii software pot crea funcții de control personalizate care le oferă utilizatorilor posibilitatea de a  utiliza aplicațiile preferate folosind gesturi.
  • DeX actualizat pentru PC:Galaxy Note10 extinde funcțiile Samsung DeX, astfel încât utilizatorii pot să lucreze acum mult mai ușor atât pe telefon, cât și pe PC sau Mac. Cu o simplă conexiune compatibilă USB, utilizatorii pot partaja fișiere între dispozitive și pot folosi aplicațiile mobile preferate cu un mouse și o tastatură, păstrând în siguranță datele lor pe telefon prin Samsung Knox.
  • Link to Windows:Galaxy Note10 integrează funcția Link to Windows direct în panoul rapid (Quick Panel). Cu un singur clic, utilizatorii se pot conecta pe computerul lor cu  Windows 10. Astfel pot vedea notificările, pot trimite și primi mesaje și pot vedea fotografiile recente, fără a se opri să se uite la telefon.

CAMERĂ PRO-GRADE PENTRU CREATORI DE CONȚINUT

Cu Galaxy Note10, atât creatorii de conținut, cât și utilizatorii de zi cu zi, pot înregistra video-uri și  pot face fotografii uimitoare – astfel încât postările lor să iasă cu adevărat în evidență. Îmbinând o tehnologie avansată de imagine și software, Galaxy Note10 aduce video-ul și fotografia pe telefon la un alt nivel.

  • Tehnologie video premium:Galaxy Note10 permite utilizatorilor să înregistreze videoclipuri la o calitate grafică și sonorizare impresionantă fără a avea nevoie de aparatură profesională. Cu modul de focalizare video live se poate modifica adâncimea de câmp, astfel încât puteți estompa fundalul pentru a vă concentra pe subiect. Microfonul cu zoom amplifică sunetul și izolează zgomotele de pe fundal pentru a vă ajuta să obțineți sunetele pe care vi le doriți. Funcția Super Steady a fost îmbunătățită pentru a stabiliza imaginile video, fiind disponibilă acum și în modul hyperlapse.
  • Editare video rapidă și ușoară:Odată ce și-au înregistrat videoclipul, utilizatorii Galaxy Note10 pot edita din mers direct de pe telefon, fără a avea nevoie de echipament suplimentar. Editorul video este integrat în S Pen, astfel încât utilizatorii pot alege exact partea pe care doresc să o decupeze, utilizând S Pen-ul. Pentru creatorii care au nevoie de un control și mai mare asupra materialelor video, Adobe Rush pe Galaxy Note10 oferă o suită sofisticată de instrumente de editare, care devin și mai eficiente cu ajutorul lui S Pen.
  • Înregistrare ecran:Pentru gamerii care doresc să adauge o anumită personalitate streaming-urilor sau pentru vloggerii care doresc să își îmbunătățească calitatea tutorialelor video, Galaxy Note10 introduce funcția Înregistrare Ecran. Puteți captura ușor imaginile de pe ecran, opta pentru opțiunea picture-in-picture pentru a adăuga reacții și folosi S Pen pentru a face mențiuni direct în video.
  • AR Doodle și 3D Scanner:Galaxy Note10 integrează cele mai noi capabilități AR și 3D în cameră. Alături de obiectivul cu unghi ultra-larg, Note10 pune la dispoziție un mediu cu totul nou creatorilor de conținut. Alături de AR Doodle, utilizați S Pen-ul pentru a personaliza fotografiile cu desene dinamice, efecte și animații. Iar cu ajutorul 3D Scanner, o noutate impresionantă în seria Note, camera Depth Vision poate face o scanare a oricărui obiect și o poate transforma instantaneu într-o imagine dinamică 3D.
  • Modul Nocturn:Oamenii fac multe selfie-uri în condiții de luminozitate scăzută – la cină,  la concerte sau când se bucură de un apus de soare. Modul Nocturn, disponibil acum și pe camera frontală, permite utilizatorilor să surprindă selfie-uri de calitate indiferent de condițiile de lumină.

PERFORMANȚĂ MAXIMĂ PENTRU UTILIZATORII EXPERIMENTAȚI

Utilizatorii Note își folosesc telefoanele pentru absolut orice – nu doar pentru îndeplinirea activităților de zi cu zi, ci și pentru proiectele lor mari: fie că e vorba de gestionarea sarcinilor de lucru, editarea videoclipurilor pentru canalul de social media sau crearea de ilustrații cu S Pen. Pentru a-i ajuta să facă totul mai eficient, Galaxy Note10 vine cu un hardware de nivel superior și specificații de top.

  • Încărcare  Super Fast Charging:Galaxy Note10+ permite o încărcare prin încărcătorul de 45W, astfel încât în doar 30 de minute, utilizatorii își pot încărca telefonul complet pentru a-l utiliza pe durata întregii zile.
  • Wireless PowerShare:Note10 vine cu Wireless PowerShare. Utilizatorii își pot încărca wireless Galaxy Watch, Galaxy Buds sau un alt device compatibil Qi cu ajutorul telefonului lor Galaxy Note10.
  • Gaming:Pe măsură ce jocurile mobile devin foarte bogate în procesare și grafică, cele mai bune experiențe de joc necesită specificități de top. Galaxy Note10 prezintă cel mai subțire sistem de răcire din lume, care oferă performanțe optime în timpul jocului fără a afecta designul subțire și elegant. Cu ajutorul funcției Game Booster bazată pe AI, Galaxy Note10 optimizează performanța și consumul de energie în funcție de joc. Iar cu serviciul de streaming PlayGalaxy Link P2P, utilizatorii pot să continue jocul de unde au rămas și să se joace în mișcare fără a avea nevoie de stocare locală.
  • Hyper-fast Speeds:Cu opțiunile LTE și 5G, utilizatorii Note10 pot profita din plin de cea mai rapidă viteză a operatorilor de telefonie mobilă. Galaxy Note10+ 5G valorifică întreaga putere a generației viitoare de rețele pentru streaming video de înaltă rezoluție, descărcare de conținut rapid și streaming de jocuri grafice în timp real. Permițându-ne să facem tot ce ne place, la viteză mult mai rapidă, Note10+ 5G schimbă modul în care consumăm conținutul și ne conectăm cu prietenii și familia.

UN PORTAL SPRE ECOSISTEMUL GALAXY

Galaxy Note10 se află în centrul ecosistemului Galaxy, o  gamă de produse și servicii premium care oferă experiențe ce le fac utilizatorilor viața mai ușoară și mai conectată.  Accesoriile precum Galaxy Watch Active 2 și Galaxy Tab S6 îi ajută pe aceștia să facă mult mai multe lucruri, chiar și când sunt în mișcare.

Samsung oferă utilizatorilor o experiență Galaxy conectată și convenabilă. Samsung Health îi ajută pe utilizatori să își atingă obiectivele de sănătate printr-o monitorizare atentă. Samsung Knox le protejează datele cu soluții de securitate de calitate. Bixby, platforma de inteligență artificială de la Samsung, oferă suport integrat pentru a vă face viața mai ușoară, mai organizată și mai conectată.

Galaxy Note10 – disponibilitate

Galaxy Note10 și Galaxy Note10+ vor fi disponibile în următoarele nuanțe: Aura Glow, Aura White și Aura Black începând cu 23 August. Precomenzile vor fi disponibile în perioada 8 – 22 august, ca parte a programului de Trade-in, disponibil la partenerii Samsung. Clienții care înregistrează o precomandă pentru noile Galaxy Note și aduc un telefon vechi, în programul de Trade-In, pot beneficia de 450 RON.

Pentru mai multe informații despre campania de Trade-in, vă invităm să accesați https://images.samsung.com/is/content/samsung/p5/ro/preorder/regulament_preorder_galaxynote10.pdf.

Pentru mai multe informații despre seria Galaxy Note10, vizitați https://www.samsung.com/ro/smartphones/galaxy-note10/.

Galaxy Note 10 – specificații de produs

 

  Galaxy Note10 Galaxy Note10+
Ecran 6.3-inci FHD+

Dynamic AMOLED Infinity-O Display,

2280×1080 (401ppi)

Certificat HDR10+

6.8-inci Quad HD+

Dynamic AMOLED Infinity-O Display

3040×1440 (498ppi)

Certificat HDR10+

* Ecranul măsurat în diagonală drept dreptunghi complet, fără a se ține cont de colțurile rotunjite; suprafața vizuală reală este mai mică datorită colțurilor rotunjite și decupajul camerei.

* Rezoluția prestabilită a lui Galaxy Note10 este Full HD + și poate fi modificată la Quad HD+ din Setări.

Cameră Principala: Camera Triplă

– Ultra Wide: 16MP F2.2 (123°)

– Wide-angle: 12MP 2PD AF F1.5/F2.4 OIS (77°)

– Telephoto: 12MP F2.1 OIS (45°)

Frontal: 10MP 2PD AF F2.2 (80°)

Principala: Camera Cvadruplă

– Ultra Wide: 16MP F2.2 (123°)

– Wide-angle: 12MP 2PD AF F1.5/F2.4 OIS (77°)

– Telephoto: 12MP F2.1 OIS (45°)

– DepthVision Camera: VGA

Frontal: 10MP 2PD AF F2.2 (80°)

Corp 71.8 x 151.0 x 7.9mm, 168g

(BLE S Pen: 5.8 × 4.35 × 105.08mm,  3.04g)

77.2 x 162.3 x 7.9mm, 196g

(BLE S Pen: 5.8 × 4.35 × 105.08 3.04g)

* Modelul Galaxy Note10+ 5G mmWave cântarește 198g.

AP – Procesor Octa-Core 7nm 64-bit  (Max. 2.7 GHz + 2.4 GHz + 1.9 GHz)

– Procesor Octa-Core7nm 64-bit  (Max. 2.8 GHz + 2.4 GHz + 1.7 GHz)

* Poate diferi în funcție de piață și de operatorul de telefonie mobilă.

Memorie – 8GB RAM cu 256GB memorie internă

(doar pentru modelul LTE)

– 12GB RAM cu 256GB memorie internă

(doar pentru modelul 5G)

– 12GB RAM cu 256GB memorie internă

– 12GB RAM cu  512GB memorie internă

 

* Poate diferi în funcție de model, culoare, piață și de operatorul de telefonie mobilă.
* Memoria disponibiliă utilizatorului este mai mică decât memoria totală din cauza stocării sistemului de operare și a software-ului utilizat pentru a opera caracteristicile dispozitivului. Memoria actuală disponibilă utilizatorului variază în funcție de operator și se poate modifica după efectuarea actualizărilor software.
SIM Card LTE Dual SIM: un Nano SIM și un Nano SIM Dual SIM (Hybrid): un Nano SIM și un Nano SIM  sau un MicroSD slot ( până la 1TB)
5G Un singur SIM: un Nano SIM Un singur SIM: un Nano SIM și un MicroSD slot (până la 1TB)
* Poate diferi în funcție de piață și de operatorul de telefonie mobilă.
* Cardurile SIM si MicroSD se vând separat.* Slotul SIM-ului hibrid disponibil doar pe modelul Galaxy Note10 + LTE.
Baterie 3,500mAh (în mod obișnuit) 4,300mAh(în mod obișnuit)
* Valoarea tipică testată în condiții de laborator ale terților. Valoarea tipică este valoarea medie estimată luând în considerare abaterea capacității bateriei dintre probele de baterii testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 3400mAh pentru Galaxy Note10 și 4170mAh pentru Galaxy Note10 +. Durata de viață reală a bateriei poate varia în funcție de mediul rețelei, de tiparele de utilizare și de alți factori.

*Încărcare super rapidă compatibilă cu cablu cu QC2.0, AFC și PD3.0

*Viteză de încărcare wireless cu încărcare rapidă wireless 2.0, compatibilă cu WPC and PMA

*Wireless PowerShare, funcția este limitată la Samsung sau alte smartphone-uri cu încărcare wireless WPC Qi

Sistem de operare Android 9.0 (Pie)
Rețea LTE Enhanced 4×4 MIMO, Up to 7CA, LAA, LTE Cat.20

– Pana la 2.0Gbps Download / Pana la 150Mbps Upload

* Poate diferi în funcție de piață, de operatorul de telefonie mobilă si de mediul de utilizare.

5G 5G Non Standalone (NSA), Sub6 / mmWave

* Necesită conexiune optimă 5G. Cheltuielile reale pot varia în funcție de piață, de operatorul mobil și de mediul de utilizare.

Conectivitate Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax (2.4/5GHz), VHT80 MU-MIMO, 1024QAM

– Pana la 1.2Gbps Download / Pana la 1.2Gbps Upload

* Poate diferi în funcție de piață și de operatorul de telefonie mobilă.

Bluetooth® v 5.0, ANT+, USB Type-C, NFC, Location (GPS, Galileo*, Glonass, BeiDou*)

* Acoperirea Galileo si BeiDou pot fi limitate. Este posibil ca BeiDou să nu fie disponibil pentru anumite piețe.

Plată NFC, MST

* Poate să difere în funcție de piață, operatorul mobil și furnizorii de servicii.

Senzori Accelerometer, Barometer, Ultrasonic Fingerprint Sensor, Gyro Sensor, Geomagnetic Sensor, Hall Sensor, Proximity Sensor, RGB light sensor

(BLE S Pen: 6-axis Sensor including Gyro Sensor and Acceleration Sensor)

Autentificare Mod deblocare: Glisare, Model, Cod PIN, Parola
Mod deblocare biometric: Amprente digitale, Recunoastere faciala
Audio Difuzoare Stereo și căști: sunet reglat de AKG

(Căști audio incluse in cutie: conexiune Type-C, canal auricular hibrid, două difuzoare dinamice înalte și medii)

Sunet bazat pe tehnologia Dolby Atmos (Dolby Digital, Dolby Digital Plus inclus)

Format de redare audio:

MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA, DSF, DFF, APE

Video MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI, FLV, MKV, WEBM

Noutati Allview AVI

Allview continua dezvoltarea asistentului personal in limba romana AVI si publica un nou teaser legat de acesta, din care putem vedea ca iti va memora programul intr-un mod inteligent si te va ajuta sa nu uiti atat de examenele importante cat si de intalnirile cu prietenii, mai multe detalii puteti vedea in clipul de mai jos:

Dezvoltatorii independeți de jocuri au fost premiați în cadrul concursului NVIDIA DXR Spotlight

Concursul DXR Spotlight organizat de NVIDIA, Epic și Microsoft în ultimele luni s-a încheiat astăzi, odată cu anunțarea celor trei câștigători.

Concursul, care este o extensie a programului NVIDIA Indie Spotlight, a lansat o invitație tuturor dezvoltatorilor și creatorilor de conținut să creeze jocuri demo utilizând Unreal Engine 4.22, Microsoft DirectX 12 și DirectX Raytracing și combinații de reflexii ray-traced în timp real, umbriri și iluminări globale.

Producătorii de jocuri folosesc ray tracing în timp real în cele mai mari francize și titluri AAA pe care le lansează, dar calitatea jocurilor demo înscrise în acest concurs demonstrează faptul că oricine poate stăpâni arta ray tracing-ului în timp real.

Astăzi au fost anunțați cei trei participanți ai concursului:

    • Attack from Outer Space recreează atmosfera filmelor sci-fi din anii 1950 prin utilizarea de reflexii ray-traced, umbriri si iluminare ambientală – toate în timp real – pentru a oferi nostalgie invaziei de roboți.
    • LP Trailer le permite gamerilor să conducă un camion, folosind reflexii ray-traced și ocluzie ambientală pentru a genera iluminare naturală.
    • Diode le permite gamerilor să intre în pielea unui cavaler din viitor, cu scopul de a înfrunta forțele răului. Demo-ul utilizează reflexii ray-traced în timp real pentru a obține rezultate spectaculoase.

Toți cei trei câștigători au primit câte o placă grafică NVIDIA TITAN RTX GPU.

Ray tracing-ul în timp real schimbă felul în care jocurile sunt create și crește sesizabil calitatea imaginii. Ray tracing-ul este creat alături de un ecosistem robust care include API-uri, suport pentru o multitudine de motoare grafice și tool-urile necesare pentru dezvoltatori. NVIDIA stă în spatele “revoluției” ray tracing, iar plăcile grafice NVIDIA GeForce RTX sunt singurele capabile să randeze jocuri în timp real în timpul utilizării de efecte ray traced.

Au fost făcute publice specificațiile recomante și noi screenshoturi pentru Control

Au fost făcute publice specificațiile recomandate pentru Control. GeForce RTX 2060 este recomandarea pentru pentru a putea experimenta jocul cu efecte ray-traced. Control se va lansa pe data de 27 august și face și parte din cel mai recent bundle GeForce RTX.

 

Link-uri adiționale:

Câștigătorii concursului DXR Spotlight pe blogul NVIDIA:

https://blogs.nvidia.com/blog/2019/08/05/dxr-spotlight-contest/

Cele mai bune 10 înscrieri în concursul  DXR Spotlight:

https://developer.nvidia.com/dxr-spotlight-winners

Detalii despre DXR Spotlight pe site-ul NVIDIA Developer:

https://news.developer.nvidia.com/dxr-spotlight-contest/

Despre programul NVIDIA Indie Spotlight pe blogul NVIDIA:

https://blogs.nvidia.com/blog/2017/11/09/nvidia-indie-spotlight-program-games/

Dezvoltatorii se pot înscrie în programul NVIDIA Indie Spotlight accesând următorul link:

https://developer.nvidia.com/Indie-Spotlight

Specificațiile recomandate pentru Control pe GeForce.com:

https://www.nvidia.com/en-us/geforce/news/control-pc-system-requirements-ray-tracing-trailer/

Specificațiile recomandate pentru Control pe blogul Remedy:

https://controlgame.com/control-requirements-pc/

Pagina bundle-ului RTX SUPER FAST. SUPERNATURAL:

https://www.nvidia.com/en-us/geforce/campaigns/control-wolfenstein-youngblood-bundle/

Yango lansează noul serviciu Confort în București

București, 1 August 2019 – După lansarea cu succes din luna iunie, aplicația de e-hailing Yango introduce noul serviciu Confort în București. În completarea serviciului Econom, această nouă opțiune din aplicația Yango permite utilizatorilor comanda unei curse cu mașini mai bine echipate, atent selecționate de către companie, la cele mai avantajoase tarife din Capitală pentru această categorie.

Observăm o cerere foarte mare pentru călătorii cu Yango în București, mult mai mare decât ne așteptam inițial pentru prima lună de funcționare. În această perioadă de timp, am analizat cu atenție feedback-ul primit și nevoile utilizatorilor noștri și am decis să lansăm noua categorie Confort, un serviciu pe care l-am dezvoltat cu succes pe majoritatea piețelor în care suntem prezenți, confirmând devotamentul nostru pentru clienții din România. Astfel, utilizatorii noștri pot fi siguri că vor avea parte de o călătorie confortabilă într-o mașină dintr-o categorie mai bună, pentru un preț puțin mai mare, însă în continuare foarte accesibil. Pe de altă parte, șoferii cu mașini foarte bine întreținute și care dau dovadă de bune maniere în relația cu pasagerii, au de astăzi ocazia să câștige și mai mult prin Yango”, a declarat Musheg Sahakian, Directorul de Extindere Globală al Yango.

O parte dintre automobilele la care utilizatorii serviciului Confort vor avea acces sunt: Citroen C-Elysee, Volkswagen Passat, Skoda Superb, precum și Mercedes Clasa C sau BMW Seria 3. Mașinile și șoferii acestora au fost atent verificați de către echipa Yango și partenerii săi de pe piața locală în vederea asigurării celor mai bune condiții pentru categoria Confort.

Cursele comandate prin noua opțiune Confort pornesc de la prețul de 10 lei, care include rezervarea mașinii, o distanță de 5 km și o durată a cursei de 10 minute. De exemplu, o cursă de la Aeroportul Otopeni la Piața Victoriei va fi în jur de 31 de lei, în timp ce o călătorie din Pipera către Piața Dorobanți costă circa 12 lei.

Clienții noștri au nevoi diferite atunci când aleg să comande o călătorie, de aceea creștem treptat gama de servicii disponibile utilizatorilor noștri din România. Cu noul serviciu Confort, Yango oferă cel mai mic tarif de pe piață din categoria celor care oferă o experiență similară. Vom continua să investigăm în permanență nevoile clienților noștri, astfel încât să implementăm noi servicii, funcționalități utile și promoții în București”, a declarat Andrei Voicu, Director Regional Yango pentru România și Republica Moldova.

Pe lângă noul serviciu Confort, clienții Yango pot beneficia de cursele din categoria Econom. În iunie, aplicația Yango s-a lansat cu opțiunea Econom, prin care oferă curse la prețuri începând de la 5 lei cu discount. În prezent, plata călătoriilor este disponibilă doar prin intermediul unui card bancar înregistrat în aplicație.

RAZER VIPER PROPUNE NOI PERFORMANȚE PENTRU SPORTURILE ELECTRONICE PRIN IMPLEMENTAREA SWITCH-URILOR OPTICE

Cel mai nou mouse dezvoltat de Razer în mod special pentru competiții folosește switch-uri optice, care oferă o viteză de acționare de trei ori mai rapidă

BUCUREȘTI, 2 august 2019 – RazerTM, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a dezvăluit azi Razer Viper, un mouse de gaming cu greutate redusă, dezvoltat în colaborare cu jucători profesioniști, care oferă performanțe de neegalat datorită folosirii noilor Razer Optical Mouse Switches. Bazat pe senzorul optic 5G dezvoltat de Razer și utilizând cablul special Speedflex, care reduce rezistența la mișcare a dispozitivului, noul mouse Razer Viper a fost conceput pentru a oferi control complet în cadrul oricărei sesiuni de gaming competitiv.

Noile switch-uri optice pentru mouse-uri

Viper este primul mouse Razer care folosește noile Optical Mouse Switches, cele mai rapide switch-uri dezvoltate de Razer, care oferă viteze de acționare de trei ori mai rapide decât switch-urile mecanice tradiționale.

Clasicele switch-uri mecanice transmit impulsurile electrice prin contacte metalice. Atingerea dintre contacte formează un efect rezidual de ricoșeu, care poate duce la formarea de semnale multiple într-un termen scurt. Pentru a asigura faptul că este înregistrată o singură acționare, în mod tradițional este introdusă o mică întârziere până ce semnalul devine unic și stabil, rezultatul fiind un timp de răspuns mai slab.

Cu noile Razer Optical Switches, contactul fizic nu mai este necesar pentru a transmite semnalul electric. Prin folosirea unui fascicul infraroșu care trece printr-un obturator pentru a transmite un semnal electric către calculator, switch-urile răspund instantaneu la fiecare apăsare de buton, garantând că fiecare acțiune este executată în concordanță cu intențiile jucătorului.

Noile switch-uri au fost proiectate să reziste la până la 70 de milioane de acționări, astfel încât Viper să facă față rigorilor celor mai solicitante competiții, oferind viteza și precizia necesară oricărui jucător.

Testat de profesioniști

Stabilind noi standarde pentru mouse-urile destinate sporturilor electronice, Razer Viper a fost testat de cei mai buni jucători profesioniști din lume. Faimosul jucător de CS:GO din cadrul echipei MIBR, Epitácio “TACO” de Melo a folosit un prototip al mouse-ului Razer Viper în cadrul turneelor la care a participat în ultimul an.

“De cum am văzut Razer Viper, m-am îndrăgostit de forma sa perfectă,” a declarat TACO din echipa MIBR. “Acționarea switch-urilor optice oferă o senzație mai lină și este mai rapidă, iar flexibilitatea cablului îl fac ideal pentru CS:GO.”

Greutate redusă pentru performanță maximă

Cântărind doar 69g, Viper este cel mai ușor mouse dezvoltat vreodată de Razer. Greutatea redusă a fost obținută fără a apela la o carcasă scheletică. Produsul astfel rezultat se potrivește folosirii cu oricare dintre mâini, fără să fie compromise rezistența sau durabilitatea. Designul ușor și rezistent al lui Viper îl face soluția ideală chiar și pentru cele mai solicitante competiții profesioniste.

Viper este echipat și cu noul Razer™ Speedflex Cable. Datorită designului inovator care se bazează pe un înveliș alunecos, cablul reduce rezistența la mișcare a mouse-ului pe birou și minimizează senzația de agățare a acestuia de marginea biroului. Astfel, jucătorul poate realiza cu acuratețe orice tip de mișcare, fără să fie atent la poziția cablului pe parcursul sesiunii de joc.

Noul Razer Viper este echipat cu popularul senzor optic 5G dezvoltat de Razer, ce oferă o rezoluție nativă de 16.000 DPI, cu o acuratețe de rezoluție de 99.4% și o viteză de tracking de 450 inchi pe secundă (IPS). 

Personalizare extremă

Razer Viper este rezultatul colaborării Razer cu unii dintre cei mai buni jucători profesioniști din lume, iar din acest motiv include mai multe caracteristici inspirate de nevoile care apar pe durata turneelor.

Setările de DPI pot fi ajustate prin folosirea aplicației Razer Synapse 3 și pot fi stocate în spațiul de stocare încorporat în mouse, oferindu-le jucătorilor posibilitatea de a-și accesa setările personalizate indiferent de locație. Viper este echipat și cu opt butoane programabile, oferindu-le utilizatorilor acces rapid și facil la cele mai importante comenzi din jocuri.

“Razer Viper a fost conceput de la zero în colaborare cu cei mai buni jucători profesioniști din Team Razer”, a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de periferice din cadrul Razer. “Folosind noile Optical Mouse Switches și cel mai bun senzor 5G de pe piață dezvoltat de Razer, Viper este un mouse ambidextru, cu greutate redusă, care oferă precizia și controlul necesar în orice competiție profesionistă din zilele noastre.”

Pentru mai multe informații despre Razer Viper vizitați pagina www.razer.com/gaming-mice/razer-viper

DESPRE RAZER VIPER

  • Razer™ Optical Mouse Switches pentru un răspuns deosebit de rapid
  • Senzor optic 5G Razer™ cu 16.000 DPI
  • Accelerație de până la 450 Inchi pe secundă (IPS) / 50 G
  • Design cu greutate redusă de doar 69g pentru mișcări ușoare și fluide
  • Cablu Razer™ Speedflex pentru a reduce rezistența la mișcare
  • Stocare Onboard a setărilor DPI personale pentru a putea fi folosite oriunde și oricând
  • Opt butoane programabile

Preț și disponibilitate

Prețuri pornind de la 89,99 Euro

Razer.com – disponibil acum
Global – disponibil acum

Ilustrații

Imaginile de produs pot fi descărcate de aici

Videoul de prezentare a mouse-ului se găsește aici

Videoul de prezentare a noilor Optical Mouse Switch se găsește aici