5 motive pentru care este recomandat să-ți rezervi vacanța direct de pe mobil

De câțiva ani, dezvoltarea exponențială a comerțului online de la nivel internațional a generat schimbări masive și în România. Astfel, tot mai multe business-uri au investit într-o prezență susținută în mediul online pentru a ține pasul cu nevoile consumatorilor, dar și pentru a nu rămâne în urma competiției. În prezent, se dă o nouă bătălie. Dat fiind faptul că utilizatorii își petrec timpul (într-o proporție covârșitoare) pe telefonul mobil, companiile caută să se alinieze tendințelor printr-un alt salt tehnologic: optimizarea experienței clientului pe device-urile portabile. Industria turismului nu face excepție: câteva agenții de travel online din România au încercat să se adapteze noului trend internațional, însă foarte puține au reușit să înregistreze performanțe impresionante într-un timp scurt. Cu ajutorul acestora, turiștii își rezervă acum vacanțe de la A la Z direct de pe mobil. Specialiștii analizează noile tendințe și detaliază de ce este recomandat să utilizezi tehnologia mobilă pentru rezervarea următoarei tale vacanțe, în locul laptopului sau PC-ului.
Companii de travel care s-au aliniat trendului internațional

În ciuda situației economice relativ fragile, câteva companii din industria turismului nu au făcut rabat la calitate și au investit în continuare în tehnologii care să ușureze interacțiunea cu clientul. eSky, una dintre agențiile de travel online de top din România, a fost printre primele care s-au aliniat trendului internațional. Activă din 2009, aceasta și-a optimizat site-ul pentru multi device încă din 2015. Tot atunci, a lansat pe piață și aplicația de mobil, aceasta fiind votată drept cea mai utilă aplicație la Webstock același an, dar și cea mai bună aplicație de travel, în cadrul Etravel Conference 2016. eSky este și agenție acreditată IATA, iar în 2015 a fost declarată cea mai profitabilă agenție de turism online din România, poziționându-se astfel ca un partener de încredere pe piața românească.

“Românii sunt extrem de receptivi la tehnologia mobile”

“Asistăm la schimbări extrem de interesante la nivel de business: dacă în anii trecuți, peste jumătate dintre tranzacțiile realizate pe site-ul nostru erau încheiate de pe desktop sau laptop, începând cu al doilea semestru al acestui an, situația s-a schimbat semnificativ. În acest moment, 61% din rezervările de servicii turistice sunt încheiate direct de pe telefonul mobil. Trendul ascendent de pe segmentul mobile a fost constant și se datorează mai multor factori, atât interni, cât și externi. Factorii externi sunt legați, în mod evident, de creșterea exponențială a industriei mobile la nivel mondial. Cei interni au ținut de dorința noastră de a ne alinia trendului internațional, respectiv de a livra un site optimizat, în care utilizatorul să navigheze fără probleme de pe mobil, dar și pentru a oferi o aplicație cu un design atrăgător, pe care clienții s-o poată folosi cu ușurință”, a declarat Carla Boangiu, Country Manager eSky România.

De ce preferă oamenii să rezerve de pe mobil?

Specialiștii afirmă că trendul ascendent pe mobile va continua, cu atât mai mult cu cât utilizatorii găsesc tot mai multe beneficii în a-și rezerva o vacanță direct de pe mobil:

1. Aplicațiile de mobil sunt gratuite

Cele mai multe aplicații care oferă servicii turistice sunt disponibile în mod gratuit și pot fi descărcate atât pe Android, cât și pe iOS. Odată logat, ai acces la toate ofertele de travel ale agenției sau chiar și la tarife speciale, disponibile exclusiv pentru utilizatorii care rezervă prin intermediul aplicației. Astfel, ești cu un pas mai aproape de vacanța dorită.

2. Poți face rezervări de oriunde

Datorită dezvoltării tehnologiei mobile, poți să cumperi servicii turistice oricând și oriunde – acasă, la birou, pe drum sau în mașină. Confortul și eficiența devin astfel beneficii care îți ușurează semnificativ procesul de cumpărare – poți, spre exemplu, să rezervi biletele de avion cât aștepți să vină metroul, iar până ajungi acasă, ai ales deja și camera de hotel pentru următoarea vacanță! Fără timp pierdut, fără bătăi de cap.

3. Ești permanent conectat la cele mai noi oferte

A avea o aplicație de travel pe mobil este ca și cum ai avea propriul tău agent de turism în buzunar: ești permanent conectat la cele mai noi oferte, le poți compara în timp real pe aplicație și astfel, ai siguranța faptului că ai optat pentru cel mai avantajos tarif. De obicei, aplicațiile trimit și notificări în momentul în care sunt adăugate noi promoții, reduceri sau produse. De asemenea, anumite agenții pot afișa promoții-fulger sau oferte limitate exclusiv pe pagina lor de Facebook – tocmai de aceea, este esențial să ai telefonul mobil la tine și să poți verifica oricând toate canalele de comunicare online ale agenției.

4. Rezervi simplu și rapid, în doar câțiva pași

Aplicațiile de mobile sunt făcute pentru a-ți optimiza procesul rezervării – tocmai de aceea, companiile lucrează la un design cât mai simplu și ușor de înțeles pentru utilizatori. Astfel, navigarea printre oferte, căutarea biletelor de avion sau a cazării în funcție de perioada dorită, preluarea informațiilor pentru plată, realizarea tranzacției – toate acestea sunt gândite astfel încât utilizatorul să le poată parcurge cât mai simplu și rapid. În plus, efectuarea plăților este la fel de sigură ca și pe site – nu trebuie decât să autorizezi tranzacția (prin urmare, este și mai rapid, întrucât nu mai trebuie să reintroduci datele la fiecare plată).

5. Ai opțiuni variate, toate într-un singur loc

Un alt avantaj al tehnologiei mobile în travel este și faptul că poți fi permanent conectat la servicii turistice variate. În același loc, poți rezerva bilete de avion și camere de hotel, poți închiria mașini sau îți poți face chiar și asigurare de călătorie, ca să poți pleca în următoarea vacanță fără griji. Prin urmare, procesul decizional este scurtat în mod considerabil.

Cum se va schimba turismul românesc?

“Estimăm că în 2018, procentul tranzacțiilor pe mobil înregistrate de eSky va depăși pragul de 80%, ceea ce va reprezenta o situație fără precedent. Luând în considerare datele, suntem siguri că vom asista la o repoziționare a turismului românesc în zona de mobile. Această schimbare va fi benefică pentru ambele părți – atât pentru furnizori, datorită optimizării resurselor, cât și pentru utilizatori, datorită simplificării procesului de decizie și cumpărare. În ceea ce ne privește, ne bucurăm de încrederea crescândă a utilizatorilor în aplicația noastră. Vom investi în continuare în tehnologia mobile, îmbunătățind constant produsele existente și dezvoltând funcții noi, tocmai pentru că ne dorim să stabilim noi standarde de calitate pe piața de travel din România”, au încheiat specialiștii eSky.

Schimb de bune practici intre Constanta si Timisoara. Conceptul Tourx, un exemplu national

Răspunzând invitației Consiliului Județean Timiș, Asociația de Promovare și Dezvoltare a Turismului (APDT) și Tracia Land, echipa INOMAR Cluster a participat zilele trecute la o dezbatere susținută la Timișoara pe tema includerii în circuitele turistice a unor obiective culturale aflate în regiunile istorice ale României.
La această ediție dedicată schimbului de bune practici în turism au participat clustere din Banat, Transilvania și Dobrogea fiind invitat și vicepreședintele rețelei Clustero.Eu, organizația ce reunește toate clusterele din România, foarte activ implicată în relația cu sectorul public.

Clusterul Tracia Land, focusat pe originile românilor, a moderat dezbaterea și a subliniat faptul că tradițiile, istoria și cultura românească sunt apreciate în diasporă.

Clusterul INOMAR a fost prezentat ca exemplu de bună practică în promovarea regiunii Dobrogea, cu proiectul TourX , care în această vară a operat tururi în sudul, centrul și nordul Dobrogei, îmbinând istoria, tradițiile, obiceiurile, vinurile și gastronomia locală într-un numar de experiențe de vacanță pentru aproximativ 1400 de turiști aflați în sejururi pe litoralul românesc.

În același context INOMAR Cluster prin Stănică Enache a propus conectarea printr-o platformă comună a celorlalte clustere și asociații regionale, într-un efort conjugat și o strategie comună prin care se poate valorifica potențialul de turism de experiențe tradițional-autentice al României, având la bază modelul validat de către ONG-ul INOMAR Cluster în Dobrogea.

INOMAR Cluster a menționat diverse posibile circuite, atracții, furnizori și promotori care se pot conecta într-o asemenea rețea și au fost discutate aspecte legate de publicul țintă și acțiunile imediat urmatoare.

Conceptul TourX, prima platformă din România de rezervări de experiențe de vacanță va fi reluat și în alte regiuni, pâna la finalul anului 2017 fiind semnate acordurile de parteneriat și adoptat calendarul comun pentru anul 2018.

Programul INOMAR este parte integrantă a unei abordari ample pe care Clustero.Eu o are în vedere în cadrul unor acțiuni la nivel european și care vizează exploatarea și valorificarea patrimoniului cultural-istoric al României prin turism.

post

Allview a pregătit o nouă versiune pentru asistentul vocal AVI, cu funcții dedicate pentru Whatsapp și Facebook AVI este instalat pe toate telefoanele din gama X4 Soul Infinity, disponibile acum la magazinele partenere

AVI, asistentul vocal creat de la zero de echipa Allview, este disponibil începând de astăzi într-o nouă versiune în Play Market, cu funcții noi care vor îmbunătăți experiența utilizatorului cu  primul asistent în limba română.

Prin noul update, AVI poate deschide orice aplicație din telefon printr-o comandă simplă (de exemplu: Deschide Facebook) și poate porni sau opri lanterna telefonului. AVI are capacitatea de a învăța încontinuu cum să îmbunățească experiența cu utilizatorul, iar noile funcții vor contribui și mai mult la dezvoltarea sa. De exemplu, pe lângă trimiterea mesajelor SMS, AVI poate trimite acum mesaje și prin aplicația Whatsapp sau poate realiza postări pe Facebook. Dacă la început asistentul putea suna contactele din agendă, acum apelurile și mesajele pot fi inițiate și trimise de pe oricare dintre cele două SIM-uri din smartphone.

În plus față de comenzile inițiale de melodii, adrese pentru navigație sau modificări de setări ale telefonului, AVI poate răspunde acum la solicitări legate de informații utile despre tehnologii, știință, personalități, zone geografice, filme etc.

„Dezvoltarea tehnologiilor cu inteligență artificială este încă la început, dar considerăm că acestea reprezintă viitorul și că vor intra rapid în cotidian. Asistentul vocal AVI în limba română este un ajutor real, care va schimba cu siguranță modul în care folosim telefonul. Noua versiune este rezultatul feedback-ului primit de la primii utilizatori după ce am lansat versiunea beta. AVI poate fi testat acum pe telefoanele X4 Soul Infinity în magazinele partenerilor”, a declarat Lucian Peticilă, fondatorul Allview.

AVI este disponibil în prezent pe telefoanele din gama X4 Soul Infinity și pe X4 Soul Vision. Gama X4 Soul Infinity (Life, Speed, Nice, Z – Bokeh) este disponibilă începând de astăzi, 3 noiembrie, și în magazinele partenere: Altex, Flanco, Emag, Telekom, urmând ca în următoarele zile să fie introdusă și la ceilalți parteneri.

Despre Allview

Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri și tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc, iar în 2013 a lansat primul smartphone single SIM din portofoliu. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluție complexă de automatizare și monitorizare a locuinței. Brandul Allview este prezent pe piețele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Hertegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia și Estonia. Allview își propune să devină cel mai puternic brand românesc de tehnologie, capabil să ofere acces la tehnologii de ultimă oră pentru cât mai mulți consumatori, în mai multe segmente de buget.

post

BenQ domină, cantitativ și valoric, piaţa de video-proiectoare din România

Bucureşti, România, Noiembrie 2017: BenQ, companie recunoscută pe plan mondial pentru inovaţii în domeniul soluțiilor de imagine și lider global pe piaţa de proiectoare cu tehnologie DLP®, rămâne lider de piaţă în România şi în cel de al treilea trimestru din 2017, cu o cotă de piață de 46% ca număr de unităţi vândute şi 33% valoric, potrivit datelor furnizate de compania Future Source Consulting.

O analiză detaliată a acestor rezultate evidenţiază o creștere a vânzărilor BenQ cu 7.5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi 41% faţă de trimestrul al doilea al acestui an. Mai mult, din punct de vedere cantitativ, BenQ a vândut în România cât următorii cinci competitori la un loc.

“Ca şi vânzări, trimestrul 3 din 2017 a fost unul foarte bun pentru noi, de aceea în contextul Black Friday şi al sfarşitului de an credem că următorul trimestru va fi unul la fel de bun. În urmă cu mai puţin de o lună, am lansat peste 17 noi modele de videoproiectoare cu performaţe deosebite şi preţuri accesibile; videoproiectoare care se adresează tuturor segmentelor de utilizatori, de la educaţie, business sau professional, până la home cinema. Noile modele cu tehnologii inovatoare 4K UHD, Laser, HLD, precum şi o serie de preţuri atractive pentru modelele clasice vor convinge pe mulţi dintre pasionaţii de cinema, sport şi gaming să cumpere produsele noastre în perioada următoare.”,  a declarat Dragoş Salamac, Country Head BenQ pentru România.

Cea mai bună evoluție a vânzărilor BenQ în această perioadă s-a înregistrat pe segmentul de videoproiectoare Corporate, unde compania a obținut 53% din piața locală, acesta fiind urmat de segmentul Instituţional, cu o pondere de 41% și segmentul Home Display cu o cotă de 30%, pe toate aceste segmente de piață BenQ fiind numărul 1.

Din perspectiva dotărilor căutate de clienți, în ceea ce priveşte rezoluţia nativă de afişare, BenQ este nr. 1 în topul preferinţelor, pe segmentul FullHD obţinând 57% cotă de piaţă, 56% pentru WXGA şi 49% pentru segmentul SVGA.

Comparativ cu trimestrul precedent, în Q3 2017 piaţa de videoproiectoare din România a crescut cu +35% dpdv cantitativ şi cu +36% dpdv valoric.

Segmentele de produse importante, cu creştere în T3 2017 vs T3 2016, au fost video-proiectoarele FullHD     cu o creștere de 50% , cel al proiectoarelor 4K cu peste 130% şi cel SVGA cu +17%.

Despre Corporaţia BenQ

Având la bază viziunea “Bringing Enjoyment ‘N’ Quality to Life”, Corporația BenQ este un furnizor global de soluții și tehnologii care au ca scop îmbunătățirea tuturor aspectelor vieții umane. Pentru a realiza această viziune, compania se axează pe aspectele care contează cel mai mult pentru oamenii de azi – stilul de viață, de afaceri, sănătate și educație – cu speranța de a da persoanelor mijloacele necesare pentru un trai mai bun, creșterea eficienței, un sistem medical îmbunătățit și eficiență în educație. Aceste mijloace includ un portofoliu extins de produse și tehnologii integrate, de la proiectoare digitale, monitoare, ecrane interactive de format mare, camere foto digitale și camere video, dispozitive mobile de calcul, precum și soluții de iluminat. Because it matters.

Despre Grupul BenQ

Grupul BenQ, cu afaceri de peste 20 de miliarde de dolari pe an, este format din peste 15 companii independente care operează în mai mult de 30 de țări în industrii variate și este deservit de 100.000 de angajați. Fiecare companie a grupului este un lider recunoscut în propriul domeniu, contribuind la resursele vaste ale Grupului BenQ, de la segmentul de cercetare și dezvoltare, la resurse strategice puternice. Prin valorificarea specializării pe verticală a fiecărei companii, Grupul BenQ controlează un lanț de producție ce îi oferă o capacitate de neegalat în livrarea componentelor critice și soluțiilor de primă clasă în industriile: TFT – LCD, energie verde, produse chimice complexe și compozite cu matrice polimerică, iluminat, proiectare, componente de precizie, integrare de sisteme, servicii. Grupul susține afacerile profitabile și durabile, care împărtășesc viziunea să de lungă durată de a aduce calitate și bucurie în viața fiecărui client. Companiile din BenQ Group sunt : BenQ Corporation, AU Optronics Corporation (producător mondial de top de panouri TFT – LCD de format mare), Qisda Corporation, Darfon Electronics Corporation, BenQ Corp ESCO, BenQ Materials Corp, BenQ Guru Corp, BenQ Medical Center, BenQ Medical Technology Corp, BriView Co. Ltd., Daxin Materials Corp, Dazzo Technology Corp, Forhouse Corp., Lextar Electronics Corp. și Raydium Semiconductor Corp.

post

Build to survive! Noile telefoane smart CAT®® S41 și CAT®® S31 – Partajaţi energia cu noul smartphone robust CAT®® S41 –

2 noiembrie 2017, BucurestiCAT® phones lansează pe piața locală noile modele de telefoane CAT®® S31, construit pentru a supraviețui, și CAT® S41, un smartphone robust şi rezistent, dotat cu un acumulator mare şi puternic pentru a rămâne conectaţi, indiferent de provocările de care aveţi parte pe parcursul zilei.

CAT® S41 si CAT® S31 sunt succesoarele modelelor S40 si S30, utilizate de clienţi care lucrează în diferite domenii de activitate sau participă la activităţi recreative. Aceşti clienţi provin din sectoare de activitate precum construcţii, agricultură, securitate şi reparaţii auto sau participă la activităţi precum hiking, pescuit sau ciclism. Noile CAT® S41 si CAT® S31 sunt dotate cu funcţii importante şi actualizări pe care aceşti clienţi chiar le apreciază, în special în ceea ce priveşte capabilităţile acumulatorului, robusteţea şi tehnologiile afişajului. (rezultate obtinute in urma cercetărilor efectuate cu privire la telefoanele CAT®)
La baza celor două modele se găseşte un acumulator imens de 5000 mAh, respectiv 4000mAh, care permite păstrarea telefonului în standby până la 44 de zile sau 38 de ore de conversaţii 3G (pentru S41), ceea ce se dovedeşte foarte util atunci când activităţile zilnice vă poartă în locuri în care nu vă puteţi încărca telefonul. Aceste acumulatoare sunt suficient de puternice pentru a încărca alte dispozitive şi accesorii, utilizând funcţia sa de Partajare acumulator, care vă transformă telefonul într-o sursă de energie.
Utilizând conectorul USB pentru Partajare acumulator, furnizat împreună cu telefonul, CAT® S41 va încărca alt produs sau accesoriu, dar se va opri odată ce acesta atinge un nivel de rezervă pentru acumulator stabilit de utilizator cu ajutorul unui buton de control glisant încorporat în aplicaţie şi uşor de utilizat. Acest lucru permite utilizatorului să păstreze controlul şi îşi poate utiliza dispozitivul ca pe o bancă de energie, fără a fi necesar sa verifice permanent dacă mai are suficienta energie pentru el însuşi.
Într-un studiu efectuat asupra a aprox. 22.000 de utilizatori de telefoane CAT®, peste trei sferturi dintre aceştia (76 %) au declarat că durata de viaţă extinsă a acumulatorului a fost esenţială pentru ei şi 98 % au considerat-o ca pe o caracteristică extrem de importantă. Studiul a mai demonstrat şi faptul că 76 % dintre participanţi şi-au deteriorat telefoanele mobile anterioare şi s-au simţit frustraţi şi au experimentat probleme privind utilizarea, cauzate de deteriorarea a ceea ce, de multe ori, este singura metodă de comunicare. În mod nesurprinzător, 94 % dintre deţinătorii de telefoane CAT® îşi apreciază telefonul pentru faptul că este rezistent la scăpare, în timp ce 71 % au spus că un ecran rezistent la zgârieturi este esenţial pentru ei.
“CAT® S41 este un smartphone fără compromis, fiind perfect pentru mediile dure în care clienţii noştri îşi utilizează telefoanele. Noi am ascultat cu atenţie şi am îmbunătăţit ceea ce ştim că este cel mai important pentru ei, rezultatul fiind S41; un smartphone puternic şi robust, dotat cu un acumulator imens, partajabil care corespunde acestor cerinţe.” a spus Peter Stephens, CEO la Bullitt Group, licenţiator internaţional pentru Caterpillar.
CAT® S41 si CAT® S31 continuă tradiția telefoanelor CAT® de a crea dispozitive robuste, cu caracteristici pentru utilizare în condiţii grele, incluzând rezistenţa la apă şi praf IP68 şi MIL SPEC 810G.  Asemeni tuturor smartphone-urilor CAT®, CAT® S41 este realizat să reziste la teste de scăpări multiple pe beton de la o înălţime de 1,8 metri, în orice poziţie. Acesta este, de asemenea, testat în ceea ce priveşte rezistenţa la apă cu adâncime de până la 2 metri, timp de până la 1 oră, fiind rezistent şi la şocuri termice. Între timp, afişajul său mare şi luminos Full HD de 5″ este protejat împotriva zgârieturilor prin tehnologia de ultimă generaţie Corning® Gorilla® Glass 5, ecranul tactil permite citirea conţinutului în lumina directă a soarelui şi poate fi controlat cu degetele umede sau cu mănuşi. CAT® S41 este dotat, de asemenea şi cu o cameră ce poate fi utilizată sub apă.
Specificaţii cheie CAT® S41

  • Acumulator imens (5000 mAh) care permite telefonului să stea în standby până la 44 de ore şi convorbiri 3G de până la 38 de ore. Este capabil să încarce alte dispozitive şi accesorii prin intermediul funcţiei Partajare acumulator – cablul este furnizat
  • Rezistenţă la apă/praf (IP68), testat pentru căderea de la 1,8 metri pe beton, MIL SPEC 810G, protecţie Gorilla ® Glass 5
  • Android™ Nougat
  • 3 GB RAM, 32 GB ROM. Stocare extensibilă (microSD™ până la 2 TB)
  • Chipset MediaTek octa-core 2.3 GHz
  • Cameră posterioară de 13 MP cu bliţ cu LED, focalizare automată cu PDAF, cameră frontală de 8 MP, ambele capabile să funcţioneze sub apă
  • LTE Cat 6, VoLTE, VoWiFi
  • Afişaj super-luminos FHD de 5″, optimizat pentru utilizare la exterior cu un ecran tactil care poate fi utilizat cu degetele umede sau cu mănuşi
  • Design cu suprafaţă de prindere texturată
  • Tastă rapidă programabilă utilă pentru Push to Talk (PTT), SOS (aplicaţia pentru lucrătorii care desfăşoară activităţi în spaţii izolate) sau pentru lansarea rapidă a lanternei sau camerei
  • Aplicaţii selecţionate şi catalog de conţinut

         

  

  

 

 

 

Specificaţii cheie CAT® S31

  • Acumulator puternic 4000 mAh
  • Rezistenţă la apă/praf (IP68), testat pentru căderea de la 1,8 metri pe beton, MIL SPEC 810G, protecţie Gorilla ® Glass 3
  • Android™ Nougat
  • 2 GB RAM, 16 GB ROM. Stocare extensibilă (microSD™)
  • Chipset Qualcomm Quad-Core 1.3GHz Snapdragon
  • Cameră principală de 8 MP cu bliţ cu LED, focalizare automată cu PDAF, cameră frontală de 2 MP
  • LTE Cat 4, VoLTE, VoWiFi
  • Design cu suprafaţă de prindere texturată
  • Tastă rapidă programabilă utilă pentru Push to Talk (PTT), SOS (aplicaţia pentru lucrătorii care desfăşoară activităţi în spaţii izolate) sau pentru lansarea rapidă a lanternei sau camerei
  • Aplicaţii selecţionate şi catalog de conţinut
  • Dual SIM – Nano

Smartphone-ul CAT® S41 are un preţ de vânzare sugerat de producător (MSRP) de 1,999 RON şi este disponibil in magazinele din Romania, iar CAT® S31 va fi disponibil pentru comandă începând cu a doua jumătate a lunii Noiembire la un pret de 1,499 RON  – prin intermediul site-ului www.catphones.com si la multipli distribuitori şi operatori. Tableta CAT S20 va fi disponibilă pentru achizitie începând cu luna Decembrie a acestui an.

Despre dispozitivele şi accesoriile CAT®

marca CAT® reprezintă încredere, durabilitate, fiabilitate şi calitate. „ADN”-ul CAT® se regăseşte în fiecare telefon mobil şi accesoriu oferit de Bullitt Mobile Ltd. şi vă asigură o experienţă fără limite combinată cu o mobilitate robustă. Produsele noastre sunt create pentru comunicaţii wireless, utilizând  cea mai recentă tehnologie, pentru a satisface o gamă variată de nevoi ale unei vieţi solicitante şi nu vă vor dezamăgi.

Pentru a afla mai multe despre cum sunt realizate telefoanele şi accesoriile CAT®, vizitaţi

www.catphones.com

Despre Bullitt Group

Bullitt Group permite mărcilor de renume din lume să pătrundă în categoriile tehnologiei pentru consumatori aflate în creştere, generând un interes mai larg şi mijloace de venituri noi şi pe termen lung în acest proces.

Încă de la înfiinţarea sa, acum şase ani, Bullitt Gropu a conceput, produs şi distribuit milioane de telefoane mobile, produse audio, alte dispozitive şi periferice conexe în peste 60 de ţări din lumea întreagă.

Sediul central al Bullitt Group se află în Reading, Anglia, având filiale şi în Taipei (Taiwan), Shenzhen (China), New York (SUA).

www.bullitt-group.com

De ce sa inchiriezi o Skoda Rapid de la Promotor Rent a Car Otopeni?

Numarandu-se printre masinile de inchiriat care reusesc sa detina in acelasi timp un spatiu generos, atat pentru bagaje cat si pentru pasageri, si avand un consum redus, Skoda Rapid este printre modelele tot mai apreciate de clientii Promotor Rent a Car Otopeni. Masina ofera mai multe avantaje atunci cand este vorba de parcurgerea unei distante lungi, iar oferta la inchirierea unui astfel de model include mai multe beneficii financiare.
Inchirieri auto in Otopeni la preturi competitive. Masini noi, preturi mici cu toate taxele incluse. www.auto-rent.ro | +40734 403 403
Promotor Rent a Car Otopeni

De ce sa alegi un autoturism Skoda Rapid din Aeroportul Otopeni?

Daca aveti nevoie de o masina de inchiriat atunci cand aterizati pe Aeroportul Henri Coanda din Otopeni si nu ati decis inca modelul pentru care sa optati, Skoda Rapid Automatic poate fi cea mai buna alegere pentru a pleca in vacanta, pentru a calatori pe distante lungi sau pentru a merge la intalniri de afaceri sau conferinte. Avand un design desebit si oferind atat soferului cat si pasagerilor un interior confortabil, Skoda Rapid Automatic este una din masinile cele mai populare in randul celor care apeleaza la servicii de inchirieri auto Otopeni.

Avantajele inchirierii unei Skoda Rapid de la Promotor Rent a Car Otopeni

In cazul in care inchiriati un autoturism Skoda Rapid de la Promotor Rent a Car Aeroport Otopeni, aveti mai multe beneficii incluse in pret, printre care se numara taxele de drum si posibilitatea de a parcurge un numar nelimitat de kilometri, fara a plati taxe suplimentare. De asemenea, modificarea sau anularea rezervarii nu atrage alte costuri.

In plus, cei care viziteaza pentru prima data Romania beneficiaza de asistenta si consultanta in legatura cu drumul si calatoria, in orice moment al zilei. Pe de alta parte, va veti putea bucura de masina pe care o doriti aproape imediat deoarece procedura de inchiriere a masinii va fi foarte scurta.

Specificatii si dotari

Skoda Rapid este definita ca o masina cu un spatiu generos, un design expresiv si cu un motor surprinzator de economic. Totodata, acest autoturism integreaza un echipament de siguranta inteligent si un sistem de control al presiunii de umflare a pneurilor. Fiind masina care a venit pe piata odata cu o campanie de rebranding lansata de companie, Skoda Rapid vine cu un design cu totul nou, este mai precisa, plina de prospetime si eleganta. Totodata, daca doritii sa inchiriati o Skoda Rapid, trebuie sa stiti ca aceasta masoara 4,48 m lungime, 1,71 m latime si 1,46 m inaltime. In timp ce volumul portbagajului este de 550 litri, interiorul masinii are, la randul sau, o multime de compartimente de stocare care sunt integrate. Printre acestea se numara chiar si un spatiu special pentru vesta reflectorizanta, si un cos de gunoi integrat in usa din fata. Promotor Rent a Car Bucuresti Otopeni va asigura de cele mai bune conditii si preturi competitive pentru serviciile de inchirieri masini Otopeni!

post

AMD lanseaza Radeon Software Crimson ReLive Edition 17.10.3, optimizat pentru Wolfenstein II: The New Colossus

Odata cu lansarea noului joc Wolfenstein II: The New Colossus, un nou driver Radeon Software Crimson ReLive Edition 17.10.3 a fost publicat pentru utilizare, ce imbunatateste considerabil experienta de joc.

Wolfenstein II ofera suport pentru Vulkan pentru o mai buna utilizare a procesorului grafic, iar MachineGames a prezentat noul Profiler Radeon GPU ce imbunatateste aspectul vizual, totodata crescand performanta din joc.

  • Asynchronous Shaders –  Motorul Asynchronous Compute din arhitecturile AMD GCN si Polaris GPU poate trimite comenzi fara sa mai astepte terminarea altor sarcini
  • Rapid Packed Math – Dubleaza rata de calcule permitand o rezolvare mai rapida a calculelor fizice si matematice pentru procesoarele grafice din seria Vega
  • Clustered forward rendering – O metoda de lucru ce permite generarea in avans a geometriilor, necesita o singura trecere si administreaza eficient numarul ridicat de lumini, minimizand folosirea procesorului central CPU.

Noul driver poate fi descarcat de aici.