post

Acer lanseaza notebook-ul Predator Helios 700 cu tastatura unica HyperDrift pentru performante termice sporite

Modelul Predator Helios 300 cu design nou va fi in continuare un reper pentru notebook-urile de gaming din clasa medie

BUCURESTI (11 aprilie 2019) Acer a prezentat, in cadrul conferintei globale de presa next@acer ce a avut loc in aceasta aseara la New York, doua noi notebook-uri de gaming din seria Predator Helios. Ambele notebook-uri cu Windows 10 ofera tehnologii noi si design inovator pentru a oferi gamerilor un adevarat avantaj competitiv.

Noul model Predator Helios 700 are o tastatura HyperDrift unica, echipata cu mecanism de glisare, ce permite eliminarea fluxului de aer direct prin partea superioara a dispozitivului, permitand jucatorilor sa duca componentele hardware la cel mai inalt potential. Modelul Predator Helios 300 cu design nou are un aspect modern si este echipat fie cu NVIDIA® GeForce RTX™ 2070 cu Max-Q Design, fie cu cele mai recente placi grafice GeForce® GTX, pastrandu-si totodata pretul acesibil. Acesta este potrivit si pentru sarcinile grele de lucru, deoarece componentele sale hardware de ultima generatie ofera performantele necesare jocurilor, streaming-ului si editarii foto sau video.

“Continuam sa oferim performante de top, iar jucatorii se pot indrepta catre gama Predator Helios de la Acer pentru notebook-uri de gaming puternice si la preturi accesibile”, a declarat James Lin, General Manager, Notebooks, IT Product Business, Acer Inc. “Noua gama include modele inovatoare, moderne si fiabile, datorita tehnologiilor termice avansate care mentin temperaturile optime in timpul sesiunilor intense de joc.”

“Cu noile procesoare Intel Core din generatia a 9-a am facut un nou pas inainte in a oferi performante premium si caracteristici care alimenteaza cele mai bune laptop-uri din lume”, a declarat Steven Long, Vice President, Sales and Marketing Group, and General Manager, Client Computing Group sales, Intel. “Noile laptopuri Predator Helios sunt un exemplu excelent al anilor de colaborare stransa dintre Acer si Intel pentru a ajuta la cresterea performantelor pe care gamerii si creatorii ar trebui sa le astepte de la un laptop.”

“Este minunat sa vedem cum Acer reuseste sa ofere un portofoliu atat de larg de dispozitive de gaming concepute pentru a raspunde nevoilor atat de diversificate ale jucatorilor cu noile serii Predator si Nitro”, a declarat Mark Linton, General Manager, Consumer and Device Sales, Microsoft Corp. “Acer continua astfel sa inoveze si sa ofere experiente de gaming excelente pentru utilizatorii sai”.

Predator Helios 700 – Performanta extrema si design neconventional

Noul notebook Predator Helios 700 este echipat cu o suita a celor mai recente si mai bune tehnologii gata de lupta, inclusiv pana la procesoare Intel® Core™ i9 din a 9-a generatie pentru performante overclockabile de top, placi grafice NVIDIA GeForce RTX 2080 sau 2070, pana la 64GB memorie DDR4 si Killer DoubleShot™ Pro cu Killer Wi-Fi 6 AX 1650 si E3000 – oferind pana la de patru ori mai multa capacitate de transfer in medii dense decat retelele wireless AC din generatiile anterioare, iar stocarea de inalta viteza ajuta la mentinerea timpilor de incarcare redusi. Toata aceasta putere face ca jocurile sa ruleze fluid pe afisajul FHD IPS de 17 inchi, cu rata de refresh de 144Hz si timp de raspuns de 3 ms cu tehnologie NVIDIA G-SYNC™. Cinci difuzoare si un subwoofer captiveaza utilizatorul si ofera un sunet bogat si realist.

HyperDrift pentru racire sporita si ergonomie

Una dintre cele mai interesante caracteristici ale noului Helios 700 este, in acelasi timp si extrem de utila. Tastatura HyperDrift face parte din arhitectura termica a notebook-ului, care este alcatuita din doua ventilatoare patentate Acer AeroBlade™ 3D din generatia a 4-a, cinci conducte de caldura din cupru, o camera de vapori si tehnologia Acer CoolBoost™. Prin simpla glisare a tastaturii in fata, doua prize suplimentare de aer sunt descoperite deasupra tastaturii si sub ecran, oferind componentelor puternice care genereaza caldura debit suplimentar de aer pentru racire maxima si overclockare fara compromis. Panoul din sticla ofera, de asemenea, o vedere asupra conductelor de caldura ale laptopului.

Tastatura HyperDrift imbunatateste ergonomia; cu tastatura mai aproape, gamerii pot pastra o distanta optima fata de ecranul de 17 inchi, fara a fi nevoie sa intinda mainile. Tastatura include, de asemenea, taste iluminate RGB, cu anti-ghosting si taste MagForce WASD. Tastele MagForce utilizeaza comutatoare liniare analogice care declanseaza actionarea imediat dupa apasarea initiala pentru a oferi jucatorilor mai mult control asupra miscarilor precise din joc. Un Touchpad de precizie este evidentiat cu iluminare albastra si este echipat cu doua butoane discrete pentru a face click cat mai usor.

Butonul Turbo declanseaza rapid overclocking-ul, in timp ce noua tasta PredatorSense ofera acces imediat la temperatura procesorului si a placii grafice, controlul ventilatorului, iluminarea RGB si multe altele. Iluminarea RGB imbunatateste, de asemenea, jocurile online cu Predator RGB Assault League of Legends (LoL), prin conectarea iluminarii tastaturii de actiunea de pe ecran in timpul legendarelor batalii din LoL.

Predator Helios 300 — Ridicam standardele notebook-urilor de gaming din clasa medie

Cel mai bine vandut notebook Predator Helios 300 tocmai a fost imbunatatit cu adaugarea de tehnologii si caracteristici puternice, impreuna cu un nou design sofisticat. Jucatorii vor fi foarte entuziasmati de cele mai noi procesoare pana la Intel Core i7 din a 9-a generatie, pentru performante exceptionale, de adaugarea noilor placi grafice NVIDIA GeForce RTX 2070 cu Max-Q Design sustinut de tasta Turbo, pentru overclocking instant si de Killer DoubleShot Pro pentru o retea rapida si fara lag. Cu pana la 32GB memorie DDR4 2666MHz si pana la doua SSD-uri PCIe NVMe in RAID 0 plus un hard disk, jucatorii vor dori sa joace imediat cele mai recente jocuri din categoria AAA.

Dar cel mai notabil este aspectul noului notebook. Carcasa sa metalica se potriveste perfect cu accentele albastre elegante, alaturi de tastatura iluminata echipata si pe alte notebook-uri Predator. O rama ingusta in jurul afisajului si o tastatura reproiectata cu font Predator confera noului model un aspect modern si actual.

Laudat pentru ca este unul dintre primele notebook-uri din clasa sa cu display de 144Hz, Helios 300 este echipat cu ecran FullHD IPS1 de 15,6 inci sau 17,3-inci, incadrat de o rama ingusta si cu un timp de raspuns de 3 ms, pentru o experienta de joc fara intreruperi.

Tehnologie de racire inspirata din natura

Functionarea notebook-ului cu temperaturi reduse si la performante maxime se realizeaza cu ajutorul unui design termic avansat si eficient, care deblocheaza adevaratul potential al hardware-ului puternic echipat pe noul Helios. Cel mai important factor in pastrarea temperaturii scazute il reprezinta un sistem de racire cu doua ventilatoare, care include unul dintre ventilatoarele Acer AeroBlade™ 3D din generatia a 4-a. Acest design de ultima generatie al ventilatoarelor a fost inspirat de mecanica bionica silentioasa de zbor a bufnitelor, care maximizeaza fluxul de aer si minimizeaza zgomotul. Noile lame ventilatoare cu grosime de 0.1 mm au si o margine zimtata, aripioare de-a lungul partilor superioare si inferioare, precum si o aripa curbata de-a lungul portiunii interioare a fiecarei lame. Acest lucru are ca rezultat o imbunatatire de pana la 45% a fluxului de aer. Impreuna cu orificiile de admisie si evacuare amplasate strategic si cu tehnologia Acer CoolBoost™, Helios 300 ramane calm sub presiune si functioneaza fara probleme cu overclock in sesiunile intense de joc.

Preturi si disponibilitate

Notebook-urile de gaming din seria Predator Helios 700 vor fi disponibile in Europa din luna iulie, la preturi incepand de la 2,699 euro.

Notebook-urile de gaming din seria Predator Helios 300 vor fi disponibile in Europa din luna iunie, la preturi incepand de la 1,499 euro.

Specificatiile exacte, preturile si disponibilitatea vor varia in functie de regiune. Pentru a afla mai multe despre disponibilitatea, specificatiile produselor si preturile pe anumite piete, va rugam sa contactati cel mai apropiat birou Acer prin www.acer.com.

Noile notebook-uri Predator Helios 700 si Helios 300 au fost prezentate ieri in cadrul evenimentului de presa next@acer ce a avut loc la New York, unde compania a anuntat o serie de noi dispozitive si solutii pentru gameri, creatori, familii, studenti si profesionisti. Pentru mai multe informatii, vizitati www.acer.com/nextatacer.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>